Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Generale, lasă-ne!

Deși are vîrsta de pensionare, generalul Stavăr rămîne în funcție pînă la noi ordine

Generale, lasă-ne!

La sfîrșitul săptămînii precedente, inspectorul general Ilie Stavăr a împlinit vîrsta ieșirii la pensie. Deși, potrivit legii, acesta este obligat să elibereze funcția pe care o ocupă, Ilie Stavăr a declarat că nu o va face. Anticipînd momentul, un profesor ialomițean i-a cerut public demisia. Scrisoarea deschisă este o reacție la concedierile operate de inspectorul general la începutul acestui an...

Ocaua lui Stavăr
În Romania, vîrsta de pensionare pentru femei este de 58 de ani și 9 luni, iar pentru bărbați de 63 de ani și 8 luni. Dar noi nu vom fi mai catolici decît Papa și vă spunem doar că vinerea trecută inspectorul general Ilie Stavăr a împlinit frumoasa vîrstă de 64 de ani. Dintre aceștia, felicitări!, aproape 40 i-a petrecut numai la catedră. O performanță impresionantă ne permitem să apreciem, care presupune o răsplată pe măsură. Și ce altă răsplată poate fi mai potrivită decît aceea a renunțării la obligațiile stresante ale slujbei, la constrîngerile politice inerente, dar, mai ales, la naveta zilnică epuizantă între Urziceni și Slobozia, care ar grația buzunarele contribuabililor de o cheltuială necesară, dar inutilă. Numai că socotelile noastre (și ale celor peste 2000 de profesori care așteaptă acest moment; fiindcă, nu trebuie să uităm, potrivit unui sondaj de opinie de la începutul acestui an 68% dintre cadrele didactice din Ialomița consideră că «Stavăr nu reprezintă corect interesele învățămîntului ialomițean»!) de acasă nu se potrivesc cu cele ale generalului Ilie Stavăr. Acesta a declarat, reproducem textual: «Eu am fost numit de ministru și tot ministrul îmi spune cînd să plec acasă!».
Nu același lucru îl spunea însă Ilie Stavăr la începutul acestui an, în luna februarie, cînd a declanșat un val de concedieri la nivelul personalului TESA, dar și a cadrelor didactice din învățămîntul ialomițean. Atunci el și-a motivat intransigența declarînd: «Nu este vorba despre ce vreau eu, ci despre reduceri naturale de personal. Oamenii aceștia ies la pensie, iar posturile sînt blocate automat!».

Atenție, general la pensie!
Conștiente de determinarea inspectorului general Ilie Stavăr de a se lega cu lanțurile de iarnă de funcție, profesorul Otilia Dumitru a marcat momentul printr-o scrisoare publică remisă presei locale pentru publicare. Scrisoarea, pe care o publicăm alăturat, are o doză de umor dulce amar care, sperăm noi, va atrage atenția opiniei publice. Evident, nu avem speranța oarbă că, astfel, profesorii, părinții și elevii vor ieși în stradă și vor cere inspectorului general școlar să respecte legile din România. Dar, poate, va fi de ajuns pentru a determina autoritățile locale care plătesc domului Stavăr un salariu, dar și instituțiilor abilitate ale statului, să reacționeze. Reamintim că, în vara acestui an, într-o speță similară, Consiliul Județean Ialomița s-a dovedit intransigent și incoruptibil. Instituția a decis în luna martie a acestui an, printr-o hotărîre girată de votul consilierilor județeni, «încetarea de drept a raportului de muncă al domnului Răzvan Ciucă», director de 35 de ani al Muzeului Agriculturii. Decizia a fost validată (în ciuda opoziției generale a acelorași consilieri care au votat, dar și a opiniei publice locale) pentru a se respecta Codul Muncii care susține la articolul 56, aliniatul «d», că «încetarea de drept a contractului de muncă se face la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vîrstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare». Dar, după cum singur o declară, domnul Stavăr este deasupra unui biet Cod al Muncii, pentru că el a fost numit de Minister, iar Ministerul e al PD-L, iar PD-L Ialomița îl are pe cumătru’ la timonă...

General în retragere Toamna vieții își face simțită prezența în viețile noastre, apropiindu-se cu pași leneși, dar siguri, fără să șovăie, tocmai cînd aveam impresia că nu va mai sosi niciodată. Deși este anotimpul în care, de regulă, se numără bobocii, iată că anul acesta trebuie să numărăm pensionarii... Generalul din fruntea învățămîntului ialomițean a reușit să-și împlinească cel mai mare vis al său și să iasă la pensie cu gradul pe care l-a dorit o viață întreagă, croindu-și drumul așa cum s-a priceput el mai bine. În cei doi ani și jumătate, cît s-a aflat la conducere, a reușit să-i reprezinte într-un mod absolut deosebit pe profesorii din județ. Cu foarte multă originalitate, cu o neostoită dorință de a promova realizările acestei perioade, cu un fin simț al valorii, un bun cunoscător al naturii umane, și-a apreciat întotdeauna colaboratorii: a realizat cele mai inspirate înlocuiri ale unor directori din județ, cu oameni capabili, după chipul și asemănarea sa (Școala cu cls. I-VIII Nr. 2 «Heliade Rădulescu» din Urziceni, Colegiul Național «Mihai Viteazul» Slobozia... și nu sînt singurele), a apreciat mereu activitatea directorilor, mai ales cînd, în fața tuturor, «a spus că n-a spus» să se realizeze condica de opt ore. Și atunci un domn director de Grup Școlar, victimă colaterală a unei conjuncturi absurde, a fost demis, evident, pentru că nu a respectat o lege, pe care însuși Generalul și-a permis să o interpreteze cum numai el ar fi știut! Astfel, a fost persoana cea mai indicată să țină frîiele învățămîntului din județ-atît timp cît încă mai există... Să nu uităm că demersul său (cine l-a putut înțelege) a fost coerent și datorită unei bune colaborări cu Inspectorul General Adjunct, oricare a fost acesta... Unei așa mari personalități, care nu are cum să treacă neobservată, nu ne rămîne decît să-i mulțumim cu tot sufletul de care mai dispunem pentru modul personal în care a știut să înțeleagă fiecare persoană cu care a colaborat. Niciun alt General nu a manifestat un atît de mare interes față elevi și față de viitorul lor, punînd, mai presus decît interesul personal, reușita acestora. Cu sîrguință, la fiecare examen național, și-a activat «blututul» (ba chiar a ținut cursuri de mînuire a noii tehnologii) de pe telefonul personal și a căutat, eficient, toți infractorii veniți să susțină Bacalaureatul. Și i-a eliminat din examen. Este momentul bilanțului personal, sperăm că domnia sa este mulțumit de întreaga activitate și îi dorim să se bucure de timpul liber de care va dispune de aici încolo, asigurîndu-l totodată de faptul că nu vom putea să-l uităm niciodată, iar atunci cînd viața, în marea sa spirală, ne va aduce în același spațiu și același timp, vom putea transmite prin viu grai toată aprecierea noastră. Să trăiți bine! (Prof. Otilia Dumitru)

25 Noiembrie 2011, 09:42 (38504 vizualizări - 28 comentarii)

Citiți și:
Pandemia de COVID-19 pensionează profesorii din Ialomița mai devreme

Comentariile cititorilor:


CRINA:
(4 Decembrie 2011, 12:07)
Cine l-a pus pe prof. NEAGU LIVIU in staff, la Palatul copiilor, sigur nu-l cunostea deloc!
irinel:
(3 Decembrie 2011, 17:14)
Pe Razvan Ciuca l-au zburat imediat, dar aici nu. Ce inseamna sa fi in partid...
Profesor:
(1 Decembrie 2011, 18:29)
Și totuși, pleacă!! Ce-o fi și de capul lui Barcari, vom vedea!
nina:
(30 Noiembrie 2011, 20:18)
Oamneni buni, cancerul nu pleaca. Il tin aia de sus pana la vara. Nu a facut destule metastaze prin judet! Urmeaza unele la cap!
Profesor:
(29 Noiembrie 2011, 18:26)
Fratilor profesori,care mai tineti cu scoala!! Sa vina ca General, oricine e mai bun ca Stavar! Ne/o da D-zeu si noua un inspector, INSPECTOR!! Daca se simte in stare aceasta doamna, poate va reusi sa rânească prin școli, că e mare bălegaru!!
Profesor:
(29 Noiembrie 2011, 15:41)
Nea GIGI PROFU e înțelept...Bun proverb și mai pricepi, domnule, ceva decât citatul acela criptic al lui cărtărescu...Totuși, cine sunt boii?!
Gigi profu' revine:
(29 Noiembrie 2011, 14:31)
Iată domnule și ceva lume citită în pdl .... Da anonim, ai mare dreptate, cu ce ai citat, dar se pupă de minune cu situația nou creată...Noi nu facem decât să constatăm o abatere de la lege. Ne întoarcem în popor, și dăm citire, la una romanească : "Caii sar bariera, câinii trec pe dedesubt, iar boii se uită˝ !!! Așa se întâmplă acu' ...
Profesor:
(29 Noiembrie 2011, 13:07)
Este clar ca Otilia Dumitru isi doreste postul de general de aceea este atit de activa in paginile ziarului.
CIRC EDUCATIV:
(28 Noiembrie 2011, 14:46)
DEMISII LA PALATUL COPIILOR!! Teatru francofon la CNMV, General pensionabil! Alegeti repede!
anonimus...:
(28 Noiembrie 2011, 13:19)
un subiect bun... ziaristi!!! demisii la palatul copiilor... director... contabila sefa... legatura cu palatul copiilor de la urziceni...???
contra:
(27 Noiembrie 2011, 21:01)
Draga anonim, oare cat ai citit din „marele clasic mircea căcărtarescu”? Nu cred ca ai reusit sa citesti vreo compunere de autorul respectiv, ca altceva nu cred sa aiba original. Ai face bine sa pui mana pe literatura romaneasca autentica....de exemplu iti recomand o strofa din eminescu......Cine intelege..... e cult....
poala popii:
(27 Noiembrie 2011, 17:50)
Ti-au murit laudatorii? Penibil...
observator:
(27 Noiembrie 2011, 16:27)
Poală a popii, te simți cumva cu musca pe căciulă? Anonim, excelent citat!Mulțumim!
poala popii:
(27 Noiembrie 2011, 13:28)
anonim> Ne lași...?! Te bagi cam mult în seamă, apelând la o analiză a unui intelectual veritabil...Du-te în anonimatul tău și lasă-te de morală, prin citate! Îți faci vânt cu coada...și cam pute!
anonim:
(27 Noiembrie 2011, 11:36)
de Mircea Cartarescu "Si tot asa, in toate straturile sociale si la toate nivelurile, romanii sunt proprii calai si propriile victime intr-o societate profund alienata psihic, o societate isterica. Cred ca asta ne distinge, ca romani, in lume, la ora actuala: tensiunea continua la nivelul vietii cotidiene. Starea continua de explozie, care ne provoaca ulcere si atacuri cerebrale. Conflictul generalizat al fiecaruia cu fiecare. Nu vreau sa spun prin asta ca suntem fundamental rai. Fireste, ne-au impins spre asta saracia si lipsa de orizont, carentele de educatie, perplexitatea maselor taranesti dezradacinate si aduse in ghetourile marilor orase. Pot fi si alte explicatii obiective. Dar e inca ceva, mai subtil, mai intunecat in tot acest chimism social. Inraiti de lumea in mijlocul careia traim, cu timpul incepe sa ne placa sa fim rai. Sadismul nostru rabufneste atunci in insulta si obscenitate. Incepem sa ne mandrim cu grobianismul nostru si, exhibitionisti ai moralei, ne dezbracam voluptuos de caracter in aplauzele excitate ale publicului. Curand, devenim la fel de cinici, la fel de incapabili de a distinge binele de rau ca tarfele si noii imbogatiti. Ascensiunea (sau doar supravietuirea) noastra sociala e marele premiu castigat cu pretul mitocaniei".

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 11 Iul 2026
263 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Fetești: Acțiune de prevenire

Joi, 16 ianuarie a.c., polițiștii feteșteni au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii faptelor cu violență, a delincvenței juvenile și victimizării minorilor în zona unităților de învățământ, precum și ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2020, 13:50
(2897 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la furnizarea apei în Cartierul Fetești Oraș

Pentru remedierea unei avarii survenită la nivelul unui branșament de pe strada Călărași din municipiul Fetești, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile vineri, 17 ianuarie 2020, în ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2020, 13:40
(4322 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Au fost identificate zonele de risc privind gripa aviară

În contextul răspândirii virusului gripei aviare, reprezentanții Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița au identificat zonele din județ cu risc epidemiologic ridicat. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2020, 20:20
(5569 vizualizări - 0 comentarii)


Polei în Ialomița: Două accidente, patru persoane rănite

Miercuri, 15 ianuarie a.c., polițiștii ialomițeni au intervenit la două accidente rutiere produse pe raza județului, soldate cu rănirea a patru persoane. Primul dintre acestea s-a produs în jurul orei ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2020, 20:05
(2937 vizualizări - 0 comentarii)


Bătrân de 70 de ani din Făcăeni, beat la volan

Miercuri, 15 ianuarie a.c., în jurul orelor 18,00, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Stelnica au depistat un bărbat, de 70 de ani, din comuna Făcăeni, care conducea un autoturism pe raza localității ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2020, 19:55
(4810 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Gheorghe Doja, arestat după ce a condus fără permis

Miercuri, 15 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Slobozia au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2020, 19:50
(4599 vizualizări - 1 comentariu)


Accident la intrare în Movila

Marți, 14 ianuarie a.c., în jurul orei 7,30, polițiștii au intervenit la un eveniment rutier produs pe raza localității Movila, soldat cu rănirea unei persoane. Din primele cercetări efectuate de polițiști ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2020, 18:40
(3279 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Movila accident


Bucu: La volan cu permisul suspendat

Marți, 14 ianuarie a.c., în jurul orelor 15,30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit, pe raza localității Bucu, un autoturism condus de către un bărbat, de 47 de ani, din București, care a ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2020, 18:35
(2627 vizualizări - 1 comentariu)


Acțiune a polițiștilor feteșteni

Marți, 14 ianuarie a.c., polițiștii feteșteni au desfășurat activități pe raza de competență pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale în domeniul silviculturii și pisciculturii. În cadrul acțiunii ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2020, 18:30
(2508 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă în Germania pentru studenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomita anunță ȋnceperea perioadei de ȋnregistrare a aplicațiilor ȋn programul destinat studenților care doresc să desfășoare o activitate lucrativă pe ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2020, 17:15
(3455 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: 15 ianuarie-«Ziua Culturii Naționale»

Protopopiatul Slobozia: 15 ianuarie-«Ziua Culturii Naționale»

Miercuri, 15 ianuarie 2020, cu prilejul «Zilei Culturii Naționale» și aniversării a 170 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu, la Liceul Tehnologic «Mihai Eminescu» din Slobozia, elevii ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2020, 17:10
(3613 vizualizări - 0 comentarii)


Moldoveni: Bătrână de 87 de ani, moartă într-un incendiu

Moldoveni: Bătrână de 87 de ani, moartă într-un incendiu

În noaptea de marți spre miercuri, 14/15 ianuarie 2020, puțin trecut de miezul nopții, dispeceratul Inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la o casă din localitatea Moldoveni. La ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2020, 13:20
(2806 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Biciclist acroșat de un autoturism

Luni, 13 ianuarie 2020, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au intervenit la un accident de circulație produs în localitatea Amara, soldat cu rănirea unei persoane. Din primele cercetări efectuate ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2020, 13:50
(2613 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Cu permisul suspendat și beat la volan a produs un accident rutier

Sâmbătă, 11 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, în timp ce acționau pe raza localității Bucu, pe linia depistării persoanelor care conduc autovehicule aflate sub influența băuturilor ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2020, 17:50
(5413 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziție la Ion Roată la un bărbat suspectat de «tăiere ilegală» și «furt de arbori»

Percheziție la Ion Roată la un bărbat suspectat de «tăiere ilegală» și «furt de arbori»

Sâmbătă, 11 ianuarie 2020, polițiștii din cadrul Secției 6 Ion Roată au efectuat o percheziție domiciliară la locuința unui bărbat din comuna Ion Roată, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de «tăiere ilegală ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2020, 17:45
(3627 vizualizări - 0 comentarii)


Chirana: Un bărbat din Iași a murit într-un accident rutier

Chirana: Un bărbat din Iași a murit într-un accident rutier

Un grav accident rutier s-a petrecut în seara zilei de vineri, 10 ianuarie 2020, în zona Chirana. Se pare că șoferul unui autovehicul, identificat în persoana unui bărbat de 68 de ani, cu domiciliul în ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2020, 22:20
(5130 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Chirana accident


Taximetriștii din Fetești, amendați de polițiști

Taxiurile din Fetești au fost verificate de polițiștii ialomițeni. În urma controalelor, oamenii legii au descoperit mai multe nereguli în ceea ce privește starea tehnică a autovehiculelor, dar și faptul ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2020, 19:20
(3532 vizualizări - 1 comentariu)


Ajutoare de peste 500 mii de lei, acordate de Epsicopia Sloboziei și Călărașilor

Reprezentanții Episcopiei Sloboziei și Călărașilor au realizat un bilanț al ajutoarelor pe care le-au acordat persoanelor aflate în dificultate din cadrul Episcopiei în ultimul trimestru al anului 2019 ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2020, 19:05
(6297 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținut pentru «tâlhărie calificată»

Polițiștii slobozeni au depistat persoana bănuită de comiterea infracțiunii de «tâlhărie calificată» săvârșită în data de 3 noiembrie 2019, asupra unei femei din municipiul Slobozia. Bărbatul în cauză a ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2020, 16:35
(2579 vizualizări - 0 comentarii)


Două fete din Amara, dispărute

Două fete din Amara, dispărute

Polițiștii din Ialomița caută două minore, de 14 și 15 ani, care au plecat de la domiciliu. Persoanele care pot oferi informații care să conducă la depistarea acestora, sunt rugate să anunțe cea mai apropiată ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2020, 12:40
(8325 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara dispărută


Tânăr din Slobozia, arestat

Miercuri, 8 ianuarie a.c., polițiștii ialomițeni au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2020, 12:35
(3806 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia arestare


Primăria Slobozia: Obligativitatea de înscriere în Registrul Agricol

Primăria Municipiului Slobozia aduce la cunoștința persoanelor fizice și juridice obligația acestora de a declara următoarele date pentru înscrierea în Registrul Agricol. Astfel, între 5 ianuarie și ultima ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2020, 13:20
(5276 vizualizări - 0 comentarii)


Cosâmbești: Bătrână de 77 de ani, acroșată de o mașină

Luni, 6 ianuarie a.c., polițiștii rutieri din Slobozia au intervenit la un accident rutier produs pe DJ201, în localitatea Cosâmbești, soldat cu rănirea unei persoane. Din primele cercetări efectuate a ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2020, 16:50
(3852 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Constănțean reținut pentru «înșelăciune» și «fals în înscrisuri sub semnătură privată»

Un bărbat de 34 de ani a fost reținut luni, 6 ianuarie 2020, de polițiștii ialomițeni, pentru comiterea mai multor infracțiuni de înșelăciune în formă continuată și de fals în înscriuri sub semnătură privată ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2020, 15:55
(5554 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Făcăeni, depistat băut la volan

Luni, 6 decembrie a.c., polițiștii din Fetești au depistat un tânăr de 22 de ani, din Făcăeni, care conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu în timp ce se afla sub influența alcoolului. ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2020, 15:45
(2112 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 5 permise reținute, amenzi de peste 79 mii de lei

Luni, 6 ianuarie a.c., polițiștii ialomițeni au intervenit la 24 de evenimente, dintre care 23 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. De asemenea, au fost sesizate 8 infracțiuni ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2020, 15:40
(2898 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rata șomajului-4,38%

La sfârșitul lunii noiembrie 2019, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4094 șomeri (din care 1867 femei), rata șomajului fiind de 4,38%, cu 0,97 pp ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2020, 12:20
(3178 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 3 mașini implicate într-un accident rutier

Un accident rutier s-a produs în dimineața zilei de marți, 7 ianuarie 2020, în zona podului rutier peste râul Ialomița din Slobozia. Se pare că un autoturism care a încercat să vireze la stânga către Cartierul ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2020, 11:11
(4237 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Morun de 120 kg, eliberat de polițiști

Fetești: Morun de 120 kg, eliberat de polițiști

Un tânăr de 31 de ani, din Fetești, s-a ales cu un dosar penal după ce a capturat ilegal un morun de 120 kg. Tânărul a fost identificat în trafic de polițiști. Împreună cu specialiștii Institutului Național ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2020, 18:20
(2717 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești morun


Bărbat din Amara, dispărut

Un bărbat de 50 de ani, din Amara, este căutat de polițiști. Bărbatul, pe numele său Marin Toder, a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit. Acesta are 1,50 m înălțime, constituție astenică, față ovală ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2020, 18:15
(2620 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
ca la noi.... în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» CRISTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Manu în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal @Ana A în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» dan în Bacalaureat 2026, probă de foc pentru elevii ialomițeni: promovare sub media națională! autoturism RABLA în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia George în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Cetățean în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia #Mimi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Iulia în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» nemultumitu' în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia CETATEAN în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Deea în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia localnic în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Moro Meteo în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia R în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Ionica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți #pasajladrajna în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...