EVENIMENT
Gradul de colectare a taxelor și impozitelor, mai mic decît anul trecut
Administrațiile locale sînt ineficiente și falimentare
Un raport al Trezoreriei Ialomița confirmă anul trecut că gradul de colectare al taxelor și impozitelor la nivelul administrațiilor județene depășește cu puțin jumătate din totalul de 136 milioane de lei, suma estimată a fi colectată de către cele 66 de unități administrative existente. Conform aceleiași surse, anul acesta situația este aproape neschimbată.
Dezastru în 2010
Publicate în plină criză financiară, datele furnizate de Trezoreria Ialomița în 2010 confirmau că administrațiile locale au de recuperat aproape jumătate din valoarea de 136 milioane lei, cît reprezenta la acel moment valoarea taxelor și impozitelor locale la nivelul anului 2010. În topul administrațiilor care au colectat doar puțin peste jumătate din taxele și impozitele datorate de populație sau de agenții economici arondați conduceau detașat peste jumătate dintre localitățile județului Ialomița! Pe primele locuri se situează însă localitățile Bărbulești (cu 0% taxe și impozite colectate), Sinești (0%), Brazii (30%), Ciocîrlia (18%), Coșereni (17,7%), Movila (6,5%), Andrășesti (28%), Făcăeni (36,5%), șamd. Pentru a forța administrațiile locale să recupereze aceste debite, prefectul Mădălin Teculescu a susținut că alocațiile bugetare ale anului 2011 vor depinde de rapiditatea cu care aceste debite vor fi colectate pînă la finalul anului. «Administrațiile locale trebuie să înțeleagă că nu pot primi bani la nesfîrșit. Ele au obligația să recupereze aceste debite și să-și plătească datoriile restante. De-abia apoi putem vorbi despre investiții noi!» a declarat prefectul Teculescu.
Catastrofă în 2011
Inutil să precizăm că acest lucru nu s-a întîmplat, iar alocările bugetare pentru anul 2011 nu au fost grevate de nicio constrîngere. În aceste condiții, nu mai miră pe nimeni faptul că, la 30 septembrie 2011, datele furnizate de Trezoreria Ialomița privind gradul de colectare a taxelor și impozitelor se dovedesc catastrofale. Astfel, unităților administrative amintite de noi mai sus li se adaugă Axintele, Maia, Manasia, Dridu, Movilița, Sudiți, Traian, Platonești-localități care au de recuperat peste 70 la sută din valoarea taxelor și impozitelor anuale, dar și toate orașele județului, unde gradul de încasare a acestora nu a depășit 50%. Un amănunt care ar putea fi amuzant, dacă n-ar fi tragic, localitatea Bărbulești, care n-a reușit să colecteze în 2010 nimic la bugetul local, a înregistrat anul acesta o creștere de 3 procente pînă la data raportării. Și anul acesta prefectul Mădălin Teculescu a reacționat dur la constatarea rezultatelor. El a declarat că, împreună cu reprezentanții Direcției Finanțelor Publice Ialomița, va convoca primarii tuturor localităților din județ pentru a cere explicații: «primarii trebuie să înțeleagă situația și să găsească soluții pentru colectarea taxelor și impozitelor. În caz contrar, vor fi sancționați direct, potrivit legislației în vigoare» a amenințat Mădălin Teculescu.
28 Noiembrie 2011, 12:57 (15932 vizualizări - 1 comentariu)
Lege și ordine pentru Ialomița
Prefectura Ialomița acuză administrațiile locale de deturnare de fonduri (II)
Prefectura Ialomița acuză administrațiile locale de deturnare de fonduri







Comentariile cititorilor:
(2 Decembrie 2011, 14:41)
psd-istii sa puna osul la munca, rau i-a mai invatat ciuperca...