Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

51% dintre liceeni sunt semianalfabeți

Inspectoratul Școlar Județean Ialomița confirmă

51% dintre liceeni sînt semianalfabeți

Cifrele avansate de Independent în urmă cu două luni au fost confirmate oficial de către responsabilii Inspectoratului Școlar Ialomița. Potrivit rezultatelor Testelor Inițiale centralizate la nivelul instituției, 51 la sută dintre elevii de liceu din județ au obținut note sub 5 la toate disciplinele de studiu, mai puțin Geografie și Religie. Nici în cazul celorlalte cicluri școlare lucrurile nu stau mai bine. În cazul învățămîntului gimnazial, numărul claselor care au obținut note sub 5 se apropie de 40 la sută. Noul inspector general școlar, Luminița Barcari, opinează că «rezultatele ar putea să nu reflecte realitatea», în condițiile în care mulți dintre elevi au tratat cu superficialitate aceste teste. Principalele cauze ale acestei situații sînt, potrivit aprecierilor generale, dezinteresul elevilor față de școală și lipsa unui sprijin real din partea familiei.

O realitate incontestabilă
La începutul lunii noiembrie 2011, după numai două săptămîni de la centralizarea rezultatelor, Independent publica un amplu material de presă în care reflecta, pornind de la declarațiile cadrelor didactice, o stare de fapt îngrijorătoare. Potrivit informațiilor deținute la acel moment, apreciam că numărul elevilor semianalfabeți din cadrul liceelor din județ se apropie de 50 de procente, iar rezultatele generale ale testelor sînt dezastruoase. La sfîrșitul săptămînii trecute, în cadrul unei conferințe de presă, oficialii Inspectoratului Școlar au confirmat că rezultatele statistice sînt chiar mai îngrijorătoare decît cele prezentate de noi.
«În învățămîntul primar se remarcă numărul mare de clase cu calificativul bine (47%) și foarte bine (41%) la toate disciplinele la care s-au aplicat Testele Inițiale. În cazul învățămîntului gimnazial se distinge numărul mare de clase cu media sub 5 (34% din totalul mediilor) și de clase cu medii în intervalul 5-6,99 (43%) la toate disciplinele studiate, excepție făcînd Geografia și Religia, unde predomină mediile pe clase între 7 și 8,99. Numărul mediilor pe clase între 9 și 10 este foarte mic (3%), mai mare fiind la Geografie (20%). În situația învățămîntului liceal se observă că predomină mediile pe clase sub 5 (51%) la toate disciplinele de studiu, mai puțin la Geografie și Religie, unde ponderea mediilor pe clase este între 5 și 8,99. Procentajul mediilor între 5 și 6,99 este însemnat (31%). Numărul mediilor pe clase între 9 și 10 este nesemnificativ (3%) în raport cu totalul mediilor (...)» precizează raportul făcut public de către Inspectoratul Școlar al Județului Ialomița.

Inspectoratul Școlar oferă explicații jenante
Noul inspector general școlar, Luminița Barcari, a încercat să explice în cadrul conferinței de presă de săptămîna trecută că aceste rezultate ar putea să nu reflecte fidel realitatea. «Este posibil ca aceste rezultate să nu reflecte întocmai realitatea. Una dintre cauze ar putea fi Testele în sine. Chiar dacă profesorii au fost instruiți, ei au fost la început de drum și nu întotdeauna a fost foarte bine întocmit acest Test Inițial. Probabil unii dintre ei au fost mai exigenți, probabil că și elevii știind că nu se pun notele în catalog, n-au acordat importanța cuvenită rezolvării lor... Deci sînt foarte multe motive pentru care am obținut aceste rezultate. Dar pentru noi este foarte clar că această predare trebuie să țină cont de specificul clasei, iar acesta va fi unul dintre aspectele urmărite de Inspectoratul Școlar prin viitoarele inspecții școlare, prin asistențe la ore, prin verificarea documentelor. Iar metodele de predare-învățare-evaluare trebuie să fie mai atractive, să stîrnească interesul elevilor, fapt urmărit prin cursurile de formare propuse cadrelor didactice(...)» a declarat Luminița Barcari referitor la situația analizată.

Un dezastru cosmetizat. O analiză mai atentă a datelor făcute publice de către Inspectoratul Școlar ne permite să tragem concluzia că situația este mult mai gravă decît a fost prezentată. În mod intenționat, oficialii Inspectoratului Școlar nu au făcut publice rezultatele pe fiecare unitate de învățămînt în parte, preferînd alegerea clasei ca unitate de măsură. Chiar și în aceste condiții, evidența este greu de mascat. În cazul rezultatelor la Matematică, de exemplu, la clasa a VIII-a, din cele 152 de clase evaluate, 98 au obținut note sub 5. Aceleași rezultate, la nivelul clasei a X-a sînt și mai grave, din cele 197 de clase evaluate, 163 obținînd medii sub 5. Același tip de rezultate se înregistrează și în cazul altor materii precum Chimia, Fizica sau Limba Engleză, unde numărul mediilor sub 5 depășește sensibil procentul mediilor peste 5. Oficialii Inspectoratului au susținut că aceste rezultate vor fi interpretate în mod detaliat, iar măsurile de remediere a neajunsurilor constatate vor fi adoptate imediat. Inspectorul general, Luminița Barcari nu a oferit însă exemple concrete de măsuri și nici nu a precizat cum vor răspunde cadrele didactice în cazul în care performanțele școlare vor întîrzia să apară.

Absenteism constant în școli și licee: 11,73 absențe per elev! Un alt subiect abordat în cadrul conferinței de presă a Inspectoratului Școlar a fost cel privind absenteismul. Conform informațiilor oficiale, în luna septembrie a anului școlar în curs, elevii ialomițeni au absentat de peste 60 mii de ori, iar în lunile octombrie și noiembrie aceste cifre aproape s-au triplat. Ca de obicei, susțin responsabilii Inspectoratului, cauzele absenteismului sînt multiple și niciuna dintre acestea nu depinde de școală. Cea mai importantă dintre cele identificate este sărăcia. «În primul rînd, situația economică precară a familiilor, mai ales în mediul rural, sau în mediul urban defavorizat, nu le permite elevilor să urmeze o școală» confirmă raportul Inspectoratului. Inspectorul general Luminița Barcari susține că cifrele prezentate sînt comparabile cu cele din anul trecut, fapt care, deși nu este îmbucurător, confirmă că eforturile profesorilor păstrează fenomenul sub control. «Sînt cam aceleași cifre ca în anii trecuți. Asta nu înseamnă în mod neapărat că e bine. Dar facem eforturi pentru a identifica soluții...» a mai declarat aceasta. Printre soluțiile idetificate se numără cele de educație parentală, deja în desfășurare la școlile din Căzănești și Condeești, dar și cele destinate populației școlare rrome, precum «Copiii rromi se pregătesc de grădiniță».

Inspectoratul Școlar Ialomița nu le apără pe sexy-veteranele de la CNMV! Ca urmare a numărului mare de reacții on-line la articolul publicat de Independent în varianta print din 15 decembrie 2011, sub titlul «Uniforma Colegiului, accesoriu pentru petrecerile sexy-veteranilor», facem următoarele precizări: publicația nu și-a propus denigrarea Colegiului Național sau a elevelor care învață în cadrul acestei instituții. Scopul articolului a fost strict acela de a sesiza un derapaj școlar evident, în condițiile în care elevele au fost fotografiate la o petrecere școlară organizată de către Colegiul Național «Mihai Viteazul», în uni forme și în poziții care le copiază aproape identic pe cele ale Andreei Bododel, «eleva-porno» de la Constanța. De asemenea, precizăm că o dovadă evidentă că Independent nu a comis o eroare jurnalistică sau morală remarcînd similitudinile prezentate în articol o reprezintă faptul că Inspectoratul Școlar Județean Ialomița nu a reacționat în niciun fel și nu a încercat să apere «bunul renume» al Colegiului Național «Mihai Viteazul», în ciuda solicitărilor noastre de a obține un punct de vedere oficial al acestei instituții pe marginea subiectului.

3 Ianuarie 2012, 09:06 (77048 vizualizări - 57 comentarii)

Citiți și:
Doar 3 la sută dintre elevii ialomițeni sînt premianți!
Elevii de liceu din Ialomița, semianalfabeți

Comentariile cititorilor:


profesor CNMV:
(18 Ianuarie 2012, 18:38)
Puneți directori competenți în școli și licee! JOS DIRECTORUL NUMIT POLITIC LA CNMV! Peștele de capul prost se-mpute!!!!!! Nu se mai poate așa!
RADU:
(17 Ianuarie 2012, 15:43)
Pe data de 18. 01 2012, orele 16 este miting de protest, organizat, autorizat. Sindicatul cadrelor didactice, profesorii ce fac? Mârâie doar pe saituri? Deșteptarea!!
Iancu R.:
(14 Ianuarie 2012, 10:25)
Și cine vreți să vă "salveze"?! MOLUȘTELE...
Valeriu:
(13 Ianuarie 2012, 09:30)
Opinie colectiva a cadrelor didactice care/si cunocsc si si/si respecta menirea....vorbe in vant la ora actuala!! NU MAI EXISTA ASA CEVA, doar rarisime exceptii, gata sa fie linsate si acelea...!!
SORIN:
(12 Ianuarie 2012, 15:31)
@Victor. Nu REDACȚIA a efectuat statisticile conform cărora analfabetismul în Ialomița, și nu numai, e în floare. Problema e că nici "acolo" nu prea doare. D'aia nu mai pot "profesorii" semidocți care "predau" analfabeților. Cum postam mai înainte, există JAPIȚE atât în rândul elevilor, cât, și mai grav, în rândul "profesorilor". Așa că demersul doamnei Carmen este în van, dacă nu se naște o opinie colectivă a cadrelor didactice cu adevărat profesioniste, care-și cunosc și-și respectă menirea. Degeaba vă acuzați pe saituri, domnilor și doamnelor cadre.
Tudor:
(12 Ianuarie 2012, 12:02)
@Sorin- ,,cadre didactice inregimentate in diverse tabere,,...Mata crezi ca ,,inregimentarea,, e un scop in sine, de dragul scandalului?! Se formeaza inerent tabere cand scoala e condusa, pe bune, de un incompetent care isi atrage usor lingai! Cei care mai au cap si judeca singuri, sunt considerati dusmanii tuturor molustelor din acea scoala. Si moluste sunt mult mai multe decat vertebrate!! Felicit pe CARMEN, CINE-O FI EA, dar bine ca mai exista si din CELE CA EA...! A adus delalii valabile pentru, cel putin, inca o scoala si din Slobozia!!
Victor:
(12 Ianuarie 2012, 11:01)
Articolul nu e chiar ,,inofensiv,,! Se știa că va fi comentat, pentru că orice apare despre ÎNVĂȚĂMÂNT, e luat cu asalt din toate părțile, chiar paralele cu ideea articolului. REDACȚIA aruncă din când în când câte o nadă despre școală și câștigă mulți cititori și comentatori... AȘA însă nu putem îndrepta nimic...Câinii latră, URSUL tot ce vrea FACE!
profesor:
(12 Ianuarie 2012, 10:10)
SORIN, unele școli sunt butoie cu pulbere...explodează, din păcate, prin comentariile astea sterpe fiindcă nu sunt ascultați, nu sunt crezuți unde ar trebui...În unele școli totul pleacă de la CEL MARE; dacă ai citit atent compunerea lui CARMEN, poți să-ți faci o părere foarte aproape de adevăr! "Taberele", cum le numești tu, sunt foarte inegale pentru că...e ca la romăni! Ai înțeles? Nu care pe care, ci DISPERARE că avem copii în școală și nu au în jurul lor MODELE, ci japițe....!!
SORIN:
(12 Ianuarie 2012, 09:09)
Ca să vezi cum un articol statistic inofensiv poate conduce la comentarii din cele mai agresive din partea unor cadre didactice "înregimentate" în diverse tabere. Sunt curios care pe care.
Gemenii:
(11 Ianuarie 2012, 20:48)
Ptiu! Să nu-i fie de deochi, dar ce seamănă portretul lui CARMEN cu directorul de la CNMV...! Că n-o avea vreun frate pe la Urziceni?! E leit, mai ales când zice:" Te-ai dat de partea lui X?"
carmen:
(11 Ianuarie 2012, 19:09)
Pe forumul edu.ro, o colega scrie: Ce înseamnă pentru mine director competent? Un director este: -un profesor care nu cere celorlalți ceea ce el nu poate face; -un om care nu întreține conflictele între colegi, ci le aplanează; -un om care comunică asertiv și nu riposteză agresiv; -un om care motivează colectivul, valorizându-l pe fiecare angajat; -un om care nu se crede de neînlocuit și care acceptă dialogul și soluții de la colegi, elevi, părinți, societate civilă; -un om care respectă elevii; -un om care este adeptul idealului educațional; -un om care colaborează cu administrația locală; -un om care atrage fonduri și care investește în infrastructura școlară pentru condiții decente. Intrebarea mea eset aceasta: ce faci cu un director care: - habar nu are cum se proiecteaza anumite documente (de ex. procedurile - prezinta documentele elaborate de altii sau nu mai raspunde la intrebari. Documentele CEAC din anii anteriori au fost aruncate, dar actuala sa comisie nu are nici cea mai mica idee cum se alcatuieste documentatia) - un om care spune: "ai grija cu cine te imprietensti din scoala" sau "de ce parte a baricadei esti" sau asmute doamnele admiratoare impotriva oricui semnaleaza aberatiile s.a.m.d. - un om care face aluzii cu diverse tente, indiferent de seriozitatea subiectului de discutie, sau care te jigneste, apoi te ataca din umbra, cand nu are argumente -un om care nu felicita nici macar copiii pentru munca lor: trimite diplomele sau medaliile in clasele respectivilor copii, prin elevul de derviciu. Acesta intra, saluta si spune ca l-a trimis directorul sau secretara "sa dau acestea elevei/elevului......" -crede ca este Dumneazeu pe pamant: are propriul portret pe perete si, mai in gluma, mai in serios, spune unei colege: "vino sa te inchini la icoana" si-i arata tabloul - ameninta copiii pentru multe lucruri "va dau cate 20 de palme", ii bate pentru ca nu au uniforma (care s-a confectionat pana aproape de vacanta de iarna, deci unii copii nu aveau asa ceva) - idealul sau educational pokerul (este o poveste locala, desctul de scabroasa, despre datorii pe care sotia nu mai vrea sa i le mai plateasca) - nu are nici cea mai mica forma de dialog normal cu autoritatile locale - toate fondurile atrase s-au cheltuit sau pe chefuri, sau pe deplasari in Basarabia (cu niste carti pentru copiii de acole - laudabil, dar nu ii lasi pe ai tai din scoala - mult timp - fara niciun copiator functional, pe motiv ca nu ai primit bani de la Consiliul local, cand foarte multi bani s-au dus pe plimbari inutile pentru scoala, pe sampanie, tuici si sandviciuri si dulciuri pentru intretinerea sustinatorilor) Cred ca este evident raspunsul: il faci "general"!!!
profesor:
(10 Ianuarie 2012, 18:47)
Ce Banescu, Bănescu...cum l-o chema, luați-l pe Frîncu Paul la ISJ, că cam așa se laudă pe la moluștele care-l scarpină sub gușă! De la directoratul CNMV, zice el, VA URCA spre înaltele culmi ale inspectoratului! Dă DOAMNE, cât mai repede! E, atunci o să vedem...pe dracu!!
ionica:
(10 Ianuarie 2012, 16:26)
ASTA SA-SI ANALIZEZE TRECUTUL SI CARACTERUL,APOI SA CONCLUZIONEZE DACA E BINE SA ASPIRE LA FUNCTII INALTE...PDL WAKE UP!!!
IOANA:
(10 Ianuarie 2012, 13:22)
Banescu doreste cu maxima disperare functia asta?Nu cred,pentru ca nu are un trecut ,din punct de vedere moral,care sa il recomande,nu are nici un caracter care sa il recomande...Sa fie PARSIVISMUL si pupincurismul PDL-ist marile calitati ale unui conducator din zilele noastre ?Wow!Ce oameni,ce cacaractere!Sa zica sarut mana si pentru scaunul pe care sta, da'i bandit mare...da inainte cu tupeu jegos...si dai si sapa,si dai si sapa pe alti pe la spate...rusinica!!!
Simion:
(10 Ianuarie 2012, 12:16)
IOANE, NU GLUMI CU CHESTII DE-ASTEA!!! POT FACE INFARCT!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 30 Sep 2026
231 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

29 Septembrie 2026, 19:15


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(151 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(180 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(157 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(1025 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(607 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(594 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(641 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1183 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1130 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1300 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1256 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(1465 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(1632 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(1762 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2311 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(1811 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(1554 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1478 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1560 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(4026 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2573 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, în colaborare cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică «I.L. Caragiale» București, Centrul Educațional « ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:20
(1802 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Olanda, descoperit de polițiști la Căzănești

Marți, 8 septembrie 2026, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au oprit pentru un control, în localitatea Căzănești, un autoturism condus de o femeie de 40 de ani, domiciliată în Munteni ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:25
(1845 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru depunerea cererilor de ajutor de stat pentru crescătorii de bovine și suine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează crescătorii de bovine și suine că joi, 24 septembrie 2026, inclusiv, este termenul-limită pentru depunerea cererilor de solicitare ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:20
(1696 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea circulației în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

Miercuri, 9 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița, cu sprijinul Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 14:50
(1691 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 11:20
(4277 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Național de Tarafuri «Ion Albeșteanu», ediția a XVI-a, 14-16 septembrie 2026

În perioada 14–16 septembrie 2026, județul Ialomița va deveni, timp de 3 zile, un veritabil spațiu al întâlnirii cu tradiția și valorile autentice ale folclorului românesc ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 09:50
(1882 vizualizări - 0 comentarii)


1587 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-iulie 2026

În perioada ianuarie-iulie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1587 persoane, ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 11:05
(1849 vizualizări - 1 comentariu)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Bărăganul văzut din tractor»

Vineri, 11 septembrie 2026, la Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia va fi inaugurată expoziția «Bărăganul văzut din tractor». Evenimentul se desfășoară în cadrul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:50
(1793 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetatean în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Silviu în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Krishan în Echipa CSM Unirea Slobozia, vicecampioană națională la Cupa României la Sabie Masculin! știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gheorghe Ion în Victorii ale «terenului propriu» CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 @Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene SOL în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 cetatean în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Gigel în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! ana în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean Marin C. în Căzănești a redevenit comună! Marin C. în «Taxa de pod» de la Fetești dispare oficial de la 1 octombrie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...