Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Handbal, CSM Unirea Slobozia-HCF Piatra Neamț, duminică, 5 februarie 2012, orele 11,00

Respectați tradiția!

Duminică, 5 februarie 2012, orele 11,00, Sala Sporturilor din Slobozia va fi din nou gazda unui spectacol între semicercuri. După o pauză de peste două luni, handbalul feminin reînnoadă firul competiției. Debutul returului prilejuiește elevelor lui Marian Simion reîntîlnirea cu HCF Piatra Neamț, formație pregătită de Dan Valentin și care, în tur, ne-a învins cu 27-26. Dacă la Piatra Neamț fetele noastre nu au obținut pînă acum niciun succes, pe propriul teren Păduraru și compania au făcut în fața moldovencelor meciuri memorabile. În cele două partide disputate la Slobozia în campionatul trecut, Unirea s-a impus categoric, o dată cu 31-22 și, a doua oară, cu 34-25. De atunci însă s-au schimbat multe la echipa noastră. Opt dintre artizanele celor 2 victorii nu vor fi duminică în teren. Vor apărea în schimb pentru prima oară la Slobozia, într-un meci oficial, noile achiziții, Alexandra Dodan și Ana Marin Ion. Așadar, avînd în față cel puțin argumentul tradiției, așteptăm o nouă victorie de la fetele noastre. Înaintea acestui joc, Unirea Slobozia ocupă locul IV, cu 14 puncte, iar HCF Piatra Neamț se află pe V, cu 13 puncte.

Junioarele II, din nou în turneu În perioada 3-5 februarie va avea loc la Galați al patrulea turneu contînd pentru Campionatul Național de Handbal Feminin, Junioare II, Seria C. CSS Slobozia se confruntă cu mari probleme de lot înaintea acestei competiții. Portarul Ada Soreanu și jucătoarele Adriana Nicolae și Sabina Bodiu sînt accidentate. Elevele pregătite de profesorul Marian Simion vor susține și la acest turneu 5 jocuri în 3 zile. Vineri, 3 februarie, vor întîlni pe Handbal Art Galați și pe Nova Force Giurgiu. Sîmbătă, 4 februarie, vor juca cu Academica Focșani și LPS Brăila, urmînd ca duminică, 5 februarie, să dispute ultimul meci în compania fetelor de la CSS Galați.

31 Ianuarie 2012, 18:26 (19263 vizualizări - 4 comentarii)

Citiți și:
Principalul Ion Ivan a plecat, Adina Cârligeanu preia banca tehnică a echipei!
Handbalistele CSM Unirea Slobozia, Bianca Vintilă și Maria Ghiță, la Turneul European din Suedia
Slobozia, gazda Turneului Semifinal

Comentariile cititorilor:


eu:
(4 Februarie 2012, 12:42)
nu se desfiinteaza pt ca nu mananca numai simion de acolo sunt multi care traiesc dupa urma acestei echipe de handbal in afara de jucatoare
anonim:
(2 Februarie 2012, 16:52)
Cred ca nu ar trebui sa comentati de Irina,este una din putinele jucatoare care chiar joaca...
daniel:
(1 Februarie 2012, 21:49)
DE CE NU SE DESFIINTEAZA ECHIPA?SA AIBE SIMION BANI DE LA COSTA SI FIISA UN VENIT?
CARLOS:
(1 Februarie 2012, 09:55)
Daca sperati sa se faca performanta cu DODAN care vine de la SEBES, echipa clasata pe ultimele locuri in cealalta serie si cu ANA MARIN care N-A JUCAT U N M E C I , la ultima clasata in LIGA la SCM Craiova . atunci ne imbatam cu apa rece. O sa le vedeti la joc pentruca vor fi titulare fiind aduse de SIMION si o sa va spuneti parerea, dar visa-vis de toate aspectele jocului .

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 20 Iul 2026
286 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Recensământul Populației și Locuințelor 2021: 96,90% dintre ialomițeni s-au recenzat

Conform statisticilor Direcției Județene de Statistică Ialomița, la data de 31 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița s-au recenzat 238812 de persoane, reprezentând 96,90% din populația rezidentă țintă ...[citește_toată_știrea]

2 August 2022, 16:04
(22993 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 3,72%, rata șomajului în luna iunie 2022

La sfârșitul lunii iunie 2022, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3467 șomeri (din care 1584 femei), rata șomajului fiind de 3,72%, cu 0,69% sub valoarea ...[citește_toată_știrea]

2 August 2022, 13:45
(11860 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Luni, 1 august 2022, Protopopiatul Urziceni a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută de Patriarhia Română, respectiv «Donează sânge, salvează o viață!». Astfel, o echipă medicală ...[citește_toată_știrea]

1 August 2022, 16:30
(20143 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 26 de noi cazuri de COVID-19

Luni, 1 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28163, fiind înregistrate 26 de cazuri noi față de ziua de duminică, 31 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

1 August 2022, 16:15
(7695 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Locuință cuprinsă de flăcări

Țăndărei: Locuință cuprinsă de flăcări

Sâmbătă, 30 iulie a.c., trei echipaje de pompieri din Țăndărei, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs ...[citește_toată_știrea]

1 August 2022, 15:00
(7770 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente rutiere la Coșereni și Gura Ialomiței

Accidente rutiere la Coșereni și Gura Ialomiței

Duminică, 31 iulie a.c., pe raza localităților Coșereni și Gura Ialomiței s-au produs două accidente rutiere, în urmă cărora au rezultat opt victime. La fața locului au intervenit paramedicii SMURD însă ...[citește_toată_știrea]

1 August 2022, 14:50
(11689 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 8 noi cazuri de COVID-19

Duminică, 31 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28137, fiind înregistrate 8 cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 30 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2022, 16:50
(3150 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 41 de noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 30 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28129, fiind înregistrate 41 de cazuri noi față de ziua de vineri, 29 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2022, 16:40
(7131 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 59 de noi cazuri de COVID-19

Vineri, 29 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28088, fiind înregistrate 59 de cazuri noi față de ziua de joi, 28 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2022, 17:40
(4714 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Nerespectarea legii 241/2005 are consecințe penale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că, potrivit art. 6^1 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2022, 17:30
(6721 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Imnului Național al României», sărbătorită la Muzeul Județean Ialomița

«Ziua Imnului Național al României», sărbătorită la Muzeul Județean Ialomița

«Ziua Imnului Național al României» a fost sărbătorită vineri, 29 iulie a.c., la Muzeul Județean Ialomița, printr-o manifestare cu caracter educațional, adresată copiilor înscriși în programul muzeal « ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2022, 16:10
(6512 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 49 de noi cazuri de COVID-19

Joi, 28 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28029, fiind înregistrate 49 de cazuri noi față de ziua de miercuri, 27 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2022, 16:15
(7539 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: A încercat să-și pună capăt zilelor

Joi, 28 iulie a.c., pompierii au intervenit în cazul unei tentative de suicid la Fetești Gară. Este vorba despre un tânăr de 26 de ani care s-a urcat pe un stâlp de electricitate, înalt de 30 de metri, ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2022, 14:15
(13191 vizualizări - 0 comentarii)


Gura Ialomiței: Incendiu la o anexă gospodărească

Gura Ialomiței: Incendiu la o anexă gospodărească

Miercuri, 27 iulie a.c., pompierii din Țăndărei au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru lichidarea unui incendiu produs la o anexă gospodărească în comuna ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2022, 12:40
(9698 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: În primul semestru al anului 2022, valoarea sumelor colectate a fost de 560,27 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în primele 6 luni ale anului 2022, încasări nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 560,27 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2022, 19:00
(11915 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Câini ținuți în condiții necorespunzătoare de către stăpâni

Marți, 26 iulie a.c., o femeie din orașul Amara a sesizat IPJ Ialomița cu privire la faptul că într-o curte din apropierea locuinței sale s-ar afla 5 câini răniți și flămânzi. Polițiștii din cadrul Biroului ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2022, 17:40
(12440 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 85 de noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 27 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27980, fiind înregistrate 85 de cazuri noi față de ziua de marți, 26 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2022, 16:15
(5545 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Duminică, 31 iulie 2022, termen limită pentru depunerea Formularului 398

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoane impozabile care sunt înregistrate în România pentru utilizarea unuia dintre regimurile speciale prevăzute la art ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2022, 16:40
(12124 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 96 de noi cazuri de COVID-19

Marți, 26 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27895, fiind înregistrate 96 de cazuri noi față de ziua de luni, 25 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2022, 16:15
(9617 vizualizări - 0 comentarii)


Movila: Două persoane decedate într-un accident rutier

Movila: Două persoane decedate într-un accident rutier

Un grav accident rutier s-a produs luni, 25 iulie a.c., pe raza localității Movila. Două persoane și-au pierdut viața, iar alte două au fost grav rănite, în urma impactului dintre două autoturisme. La fața ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 18:40
(20439 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Movila accident


Bărcănești: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Bărcănești: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Luni, 25 iulie a.c., pe raza comunei Bărcănești s-a produs un accident de circulație soldat cu decesul unei persoane și rănirea a altor cinci. Din verificările efectuate a reieșit că în timp ce un bărbat ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 18:10
(13795 vizualizări - 1 comentariu)


Spitalul Județean Slobozia, partener într-un proiect privind prevenirea cancerului de col uterin

Spitalul Județean de Urgență Slobozia este principalul partener al Proiectului «Screening pentru Cancerul de Col Uterin și Tratament Precoce» (SCCUT), finanțat de Uniunea Europeană cu scopul de a preveni ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 17:00
(12190 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 10 noi cazuri de COVID-19

Luni, 25 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27799, fiind înregistrate 10 cazuri noi față de ziua de duminică, 24 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 16:00
(15656 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 12 incendii de vegetație uscată

Ialomița: 12 incendii de vegetație uscată

În ultimele 3 zile, pompierii ialomițeni au acționat pentru localizarea și stingerea a 18 incendii înregistrate la nivel județean. Din totalul celor 18 incendii care au avut loc în perioada menționată, ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 15:30
(20560 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii pe raza localităților Perieți și Grivița

Duminică, 24 iulie a.c., pompierii din cadrul Detașamentului Slobozia au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, produs la anexa unei ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 15:15
(9033 vizualizări - 0 comentarii)


Recensământul Populației și Locuințelor 2021: 94,4% dintre ialomițeni s-au recenzat

Conform statisticilor Direcției Județene de Statistică Ialomița, până la data de 24 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița s-au recenzat 232642 de persoane, reprezentând 94,4% din populația rezidentă ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 15:00
(15669 vizualizări - 0 comentarii)


Ciochina: S-a răsturnat cu mașina pe câmp

Ciochina: S-a răsturnat cu mașina pe câmp

Sâmbătă, 23 iulie a.c., pompierii din Urziceni au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe DN2, în localitatea Ciocârlia, în eveniment fiind implicate două autoturisme. În sprijinul ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 14:45
(11394 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursare de TVA de peste 6,33 milioane de lei în iunie 2022

Prin structurile sale fiscal-teritoriale, Administrația Județeana Finanțelor Publice Ialomița a rambursat, în luna iunie 2022, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 6,33 milioane de lei, ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 14:35
(12881 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 36 de noi cazuri de COVID-19

Duminică, 24 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27789, fiind înregistrate 36 de cazuri noi față de ziua de vineri, 22 iulie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2022, 16:10
(2034 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Salvată de polițiști, după ce a leșinat în pădure

IPJ Ialomița: Salvată de polițiști, după ce a leșinat în pădure

O femeie în vârstă de 85 de ani a fost salvată în cursul zilei de sâmbătă, 23 iulie a.c., de polițiștii ialomițeni, după ce s-a rătăcit și a leșinat din cauza temperaturilor ridicate, în pădurea Sinești ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2022, 12:00
(12765 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Marcel în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Marian în Slobozia are terenuri de sport și locuri de joacă fără autorizații de construire oRLandO în Slobozia are terenuri de sport și locuri de joacă fără autorizații de construire Vasile în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Mary în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița» spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Bucu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Nimeni Altu' în Casele PLUTITOARE de la Slobozia garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Amara în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Pililon în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Plombați șoseaua în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL MEME în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Aghata în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @poluare în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Piață. în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL #pasajladrajna în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Poluare în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Zuza în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...