Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Fotbal, Liga a III-a, Chimia Brazii-Viitorul Axintele 0-1

Axintele a învins la Brazii

Sîmbătă, 18 februarie, Viitorul Axintele s-a deplasat la Brazii pentru un meci de verificare împotriva Chimiei din localitate, ocupanta locului II, în seria a III-a din Liga a III-a. Pe un teren care, deși acoperit cu zăpadă, a fost apreciat ca bun pentru joc, alb-verzii au arătat că lucrurile merg pe drumul cel bun și atitudinea în joc este mult peste cea din tur. Scorul final a fost 1-0 pentru ialomițeni, unicul gol fiind marcat de Novac în minutul 72, în urma unei excelente combinații între Fătu și Toader. În zilele care urmează Viitorul Axintele mai are programate două meciuri amicale: joi, 23 februarie cu Victoria Brănești și sîmbătă, 25 februarie cu Conpet Ploiești. Altfel, antrenorul Ion Nica a renunțat la serviciile jucătorilor Sorin Gheorghiu și Alexandru Ștefan. Ultimul a fost direcționat către Turis Turnu Măgurele, acolo unde în retur vor mai evolua alți trei foști jucători ai Viitorului: Ungureanu, Ionică și Peteleu.

Viitorul Axintele (prima repriză): Sava-Vincentovicz, Ionel, Simion, Tache-Dedu, D. Florea, Șelaru, Cană-Chiriță, Moses
Viitorul Axintele (repriza a doua): C. Florea-Vasile, Mihociu, Oprișan, Stoica-Bogorodiță, Munteanu, Toader, Robu-Novac, Fătu

22 Februarie 2012, 14:06 (14716 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare
Înfrângere usturătoare
S-a dus și Axintele
La o parafă de retragere

Comentariile cititorilor:


SUPPORTERS:
(23 Februarie 2012, 10:49)
PARDON!Nu Ion Nica a renuntat la serviciile lui Sorin Gheorghiu,ci jucatorul a dorit acest lucru in urma sicaniilor de doi bani la care a fost supus :ne luarea in cantonament, amenintarea cu echipa a doua,taierea din salarii,izolarea lui fata de echipa in timpul antrenamentelor si toate acestea pentru ca nu a vrut sa semneze un nou contract pentru sezonul 2012-2013, uitand AXINTELE ca jucatorul este sub forma de impumut de la PROGRESUL BUCURESTI pe sezonul 2011-2012 si ca aportul lui SORIN GHEORGHIU la echipa a dus la acumularea de 14 puncte(vezi comentariile la meciuri). RUSINE ! sa va fie AXINTELE pentru asemenea presiuni josnice pe care le faceti la adresa jucatorilor in loc sa i lasati sa joace fotbal va pretati la scenarii de culise !

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 20 Iul 2026
286 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Urziceni: Rețea specializată în furt de combustibil, anihilată de procurorii DIICOT Slobozia

Procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Organizate și Terorism-Biroul Teritorial Slobozia au reușit să destructureze o rețea infracțională specializată în furt de combustibil. Anchetatorii ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2013, 17:41
(10877 vizualizări - 2 comentarii)


Drapele simbolice pentru toți slobozenii

Drapele simbolice pentru toți slobozenii

Membrii Asociației «Montan Club Excelsior» au sărbătorit miercuri, 26 iunie a.c., «Ziua Drapelului» alături de toți locuitorii Sloboziei. Reprezentanții organizației au împărțit locuitorilor municipiului ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2013, 15:38
(5528 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Accident rutier grav pe DN2

În cursul zilei de marți, 25 iunie a.c., Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe DN2, în afara municipiului Urziceni, s-a produs un accident de circulație, soldat cu decesul unei persoane. Cu ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2013, 14:43
(11044 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Ialomița: Două persoane, reținute pentru comiterea de infracțiuni rutiere

Polițiștii au reținut în cursul zilei de marți, 25 iunie a.c., pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore, doi bărbați de 18, respectiv 45 de ani, pentru comiterea de infracțiuni la regimul circulației ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2013, 13:51
(8258 vizualizări - 2 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. Se pot introduce anunțuri on-line!

25 Iunie 2013, 20:03


Pompier ialomițean, locul II la campionatul de atletism și cros al Ministerului Afacerilor Interne

Pompier ialomițean, locul II la campionatul de atletism și cros al Ministerului Afacerilor Interne

În perioada 11-14 iunie a.c., în municipiul Constanța s-a desfășurat etapa finală a Campionatului de atletism și cros al Ministerului Afacerilor Interne. La competiție s-au înscris și au participat peste ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2013, 15:27
(9357 vizualizări - 1 comentariu)


Giurgeni: Accident mortal

Miercuri, 19 iunie a.c., în jurul orei 22,00, Poliția a fost sesizată cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN2A, pe raza localității Giurgeni, soldat cu decesul unei persoane. Din verificările ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2013, 13:16
(9005 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Giurgeni accident


Mihail Kogălniceanu: A transportat cu mașina un proiectil găsit în curte!

Mihail Kogălniceanu: A transportat cu mașina un proiectil găsit în curte!

În timp ce executa lucrări agricole în gospodărie, un cetățean din localitatea Mihail Kogălniceanu a descoperit un proiectil exploziv de artilerie, de calibru 85 mm. Bărbatul, fără să conștientizeze pericolul ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2013, 12:05
(8249 vizualizări - 1 comentariu)


DGFP Ialomița: Măsuri de executare silită

În luna mai 2013, inspectorii din cadrul DGFP Ialomița au întreprins pe linia colectării veniturilor bugetare, mai multe măsuri de executare silită. Astfel, s-au emis un număr de peste 1250 de somații, ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2013, 11:05
(9411 vizualizări - 0 comentarii)


Paznicii-pistolari ai firmei «Save and Self Security»: Scandal cu focuri de armă în triajul Gării Fetești

Paznicii-pistolari ai firmei «Save and Self Security»: Scandal cu focuri de armă în triajul Gării Fetești

În noaptea de marți spre miercuri, 18/19 iunie a.c., triajul Gării CFR Fetești a fost locul unui adevărat scandal. Focuri de armă au răsunat în miez de noapte și doi bărbați au ajuns la spital cu mai multe ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2013, 10:48
(22910 vizualizări - 17 comentarii)


TEREN DE VÎNZARE ÎN ȚĂNDĂREI

SC SOCERAM SA
cu sediul în București,
B-dul I.C. Brătianu, nr. 10, Sector 3

vinde terenul în suprafață
de cca 19 ha
pe care este situat
Fabrica de cărămizi
și țigle din argilă arsă,
din localitatea Țăndărei,
str. Aleea Fabricii, nr. 1,
jud. Ialomița


-din suprafața totală de
19 ha de teren intravilan,
4,7 ha este teren ocupat
de clădirile fabricii

Persoanele fizice și juridice
interesate pot solicita
informații suplimentare la
telefon 0726/262.706

20 Iunie 2013, 09:06


Scandalul de la Bora: Trei persoane, arestate pentru «ultraj»

Judecătoria Slobozia a emis mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile pe numele a trei bărbați, cu vîrste cuprinse între 41 și 51 de ani, toți din municipiul Slobozia, pentru săvîrșirea ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2013, 08:10
(8151 vizualizări - 1 comentariu)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. Se pot introduce anunțuri on-line!

18 Iunie 2013, 18:38


Sorin Iordache, câștigător la dublu al turneului «Mamaia IDU Junior Championships». Tenismenul slobozean s-a calificat la «Olimpiada Juniorilor», turneu desfășurat la Utrecht-Olanda!

Sorin Iordache, cîștigător la dublu al turneului «Mamaia IDU Junior Championships». Tenismenul slobozean s-a calificat la «Olimpiada Juniorilor», turneu desfășurat la Utrecht-Olanda!

Începînd cu 2 iunie 2013, pe terenurile clubului constănțean «Mamaia Idu», s-a desfășurat un foarte puternic turneu internațional de juniori U16 la tenis de cîmp, «Mamaia IDU Junior Championships». La turneu ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2013, 17:04
(20649 vizualizări - 29 comentarii)


Siguranța în unitățile de învățămînt, prioritate a polițiștilor ialomițeni

Activitățile de amploare demarate de polițiștii ialomițeni pentru asigurarea climatului de siguranță publică în incinta și zona adiacentă unităților de învățămînt au continuat și joi, 6 iunie a.c. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2013, 13:14
(8156 vizualizări - 1 comentariu)


APIA Ialomița: Termene pentru subvenții

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomița informează potențialii beneficiari că, în perioada 10 iunie-15 iulie 2013, se depun cererile de plată aferente anului 2013 în ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2013, 12:53
(13800 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița s-a autosesizat la o posibilă faptă de corupție

«Conducerea Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița s-a sesizat cu privire la săvîrșirea unor eventuale fapte de corupție și încălcare a normelor de etică și deontologie profesională de către un ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2013, 09:13
(8895 vizualizări - 3 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. Se pot introduce anunțuri on-line!

5 Iunie 2013, 13:13


APIA Ialomița: Controale la crescătorii de ovine și caprine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomița informează că în această perioadă se desfășoară controlul la fața locului în exploatațiile de ovine și caprine pentru care au ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2013, 13:17
(7638 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Termen pentru depunerea Declarației 394

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că, potrivit prevederilor HG nr. 84/2013, pentru achizițiile de bunuri și servicii pe bază de bonuri fiscale emise în ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2013, 11:18
(12300 vizualizări - 0 comentarii)


Maltezi: Cadavru pe Borcea

Duminică, 2 iunie a.c, în jurul orei 13,45, trupul neînsuflețit al unui bărbat a fost văzut de un trecător plutind în apele brațului Borcea, pe raza localității Maltezi. Bărbatul a sunat la 112, iar în ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2013, 11:14
(7659 vizualizări - 0 comentarii)


«Zâmbet de Copil» la Protopopiatul Urziceni

«Zîmbet de Copil» la Protopopiatul Urziceni

Duminică, 2 iunie 2013, cu binecuvîntarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni, în colaborare cu primarul ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2013, 09:53
(7366 vizualizări - 0 comentarii)


Scînteia: Incendiu de la o butelie

În după-amiaza zilei de sîmbătă, 1 iunie 2013, în urma unor scăpări de gaze de la o butelie, bucătăria unui cetățean din localitatea Scânteia a fost cuprinsă de flăcări. Pompierii de la Garda Țăndărei s ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2013, 08:01
(8213 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cinci persoane rănite în urma a două accidente

Cinci persoane au fost rănite în urma a două accidente rutiere produse în cursul zilei de vineri, 31 mai a.c., pe arterele județului. În ambele cazuri, acestea au avut drept cauză de producere neatenția ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2013, 18:40
(6864 vizualizări - 1 comentariu)


DGFP Ialomița: «Înștiințarea privind stingerea creanțelor fiscale», în format electronic

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că, începînd cu 1 iunie 2013, ANAF demarează testarea unui nou serviciu oferit contribuabililor prin care aceștia vor ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2013, 14:00
(12175 vizualizări - 0 comentarii)


«Porți deschise» la ISU Ialomița

Cu ocazia zilei de 1 iunie-«Ziua Internațională a Copilului», Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița își deschide porțile. Vineri, 31 mai 2013, începînd cu orele ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2013, 12:56
(6238 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Fetiță de 2 ani, acroșată de un autoturism

Joi, 30 mai a.c., în jurul orei 18,30, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că în Fetești s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei fetițe de 2 ani. În urma verificărilor efectuate de ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2013, 10:42
(5578 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


APIA Ialomița: Perioadă de depunere a formularelor de acordare a unei cantități de cotă de lapte din rezerva națională

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomița informează producătorii de lapte de vacă despre faptul că, începînd cu 1 iunie și pînă la 31 iulie 2013, se desfășoară prima ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2013, 09:09
(12733 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. Se pot introduce anunțuri on-line!

30 Mai 2013, 08:45


Jandarmi ialomițeni întorși din Afganistan, decorați

Jandarmi ialomițeni întorși din Afganistan, decorați

Doi jandarmi ialomițeni au fost decorați luni, 27 mai a.c., de ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe. Cei doi, căpitanul Leonte Dragoș și plutonierul Cerbu Daniel, au fost decorați alături de membrii ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2013, 15:55
(5022 vizualizări - 2 comentarii)


Ultimele comentarii
apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 un cetățean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Marcel în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Marian în Slobozia are terenuri de sport și locuri de joacă fără autorizații de construire oRLandO în Slobozia are terenuri de sport și locuri de joacă fără autorizații de construire Vasile în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Mary în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița» spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Bucu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Nimeni Altu' în Casele PLUTITOARE de la Slobozia garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Amara în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Pililon în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Plombați șoseaua în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL MEME în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Aghata în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @poluare în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Piață. în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL #pasajladrajna în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...