Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Ce vrăji au mai făcut primarii ialomițeni

Edilii locali vandalizează bugetele comunităților (II)

Cu bugete de subzistență și greutăți financiare incontestabile, primăriile din Ialomița reușesc o nouă performanță administrativă: acordarea de sporuri și prime ilegale! Constatarea aparține auditorilor Camerei de Conturi Ialomița și demonstrează cît a costat factura incompetenței administrațiilor locale în anul 2010...

Sporuri și prime ilegale
Haosul administrativ se regăsește cu succes în școlile comunale, unități aflate în subordonarea financiară a primăriilor. Iar cea mai frecventă dintre ilegalități vizează nimic altceva decît acordarea în masă de sporuri și prime total pe lîngă lege. Aceasta este constatarea sumară a controlorilor Cameri de Conturi Ialomița care, ați ghicit!, au obligat autoritățile locale să-și recupereze banii de la dascăli.
Potrivit documentelor, «plata unor drepturi salariale necuvenite personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic reprezentînd spor de izolare, spor de condiții vătămătoare și spor pentru condiții deosebite» a scos din buzunarele administrative a 16 primării nici mai mult nici mai puțin de 1,7 milioane lei. Spre exemplificare, inspectorii Curții de Conturi menționează primăriile Andrășești, Balaciu, Borănești, Bordușani, Bucu, Buești, Colelia, Gheorghe Doja, Gheorghe Lazăr, Grindu, Gura Ialomiței, Mărculești, Moldoveni, Platonești, Traian și Vlădeni.
Iar dacă vă imaginați că favorizarea financiară a cadrelor didactice este unica problemă a primăriilor ialomițene, ei bine, nu! Și personalul angajat al unităților administrative a avut parte de același tratament reciproc avantajos și păgubos pentru bugetul localității. Astfel, în timp ce primarii se plîng de criza financiară și așteaptă pomenile guvernamentale pentru suplimentarea bugetelor locale, angajații primesc prime și sporuri dintre cele mai exclusiviste. Așa se face că, în anul financiar 2010, doar «suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare acordate funcționarilor publici» a văduvit bugetele a 19 localități cu 1,3 milioane lei. La Colelia spre exemplu, această ilegalitate a costat peste 43 mii lei, în timp ce, la Mărculești, primarul s-a arătat neinteresat de cei 58 mii lei ce au luat calea salariaților, în mod absolut ilegal. La Alexeni, administrația locală a plătit în această direcție nu mai puțin de 70 mii lei, în timp ce aceeași ilegalitate a costat aproape 86 mii lei la Andrășești. Peste 86 mii lei au fost acordați pentru «suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare acordate funcționarilor publici» și la Balaciu, alți 70 mii lei fiind cheltuiți în același scop la Primăria Buești.

Criză și nu prea...
Deși au amenințat săptămîni de-a rîndul cu greva generală și blocarea exercițiului administrativ pentru reducerea de 25%, edilii ialomițeni s-au dovedit a fi mai degrabă doar vocali decît să respecte deciziile privind reducerea chetuielilor de personal. Așa se face că, în 2010, primăriile ialomițene au redus și nu prea salariile angajaților din aparatul propriu. Este vorba despre Primăria Căzănești, unde primarul a «uitat» să diminueze și sporul acordat angajaților pentru condițiile vătămătoare în care își desfășoară activitatea cu cei 25%. Ilegalitatea a taxat bugetul local cu aproximativ 4,7 mii lei. Scenariul s-a repetat și la Primăria Borănești, administrația a acordat angajaților, atenție!, prime de vacanță, nediminuate cu 25%, în condiții de criză financiară...

Poliția Comunitară, darnică cu angajații
Așa cum anunțam încă de numărul precedent al publicației noastre, Serviciul Public de Poliție Comunitară Ialomița a beneficiat de un control amănunțit al auditorilor Camerei de Conturi. Evident, verificările au avut drept scop urmărirea legalității manevrării finanțelor aflate în întrebuințarea instituției. Rezultatele controlului însă au demonstrat că polițiștii comunitari au beneficiat de bonificații salariale, considerate ilegale de auditorii financiari. Este vorba despre «plata nelegală a unor drepturi salariale rezultate din neaplicarea măsurilor de reducere a cheltuielilor de personal cu 15,5%, în perioada noiembrie-decembrie 2009, în cazul personalului contractual din cadrul biroului „Pază“ al Serviciului Public de Poliție Comunitară Slobozia», ilegalitate care a scos din bugetul instituției peste 43 mii lei. De asemenea, alți 5000 lei au fost utilizați pentru plata ilegală a unor drepturi salariale compensatorii...

Urban a pierdut datorii de 220 mii lei
Deși aflată în pragul falimentului, Urban SA s-a arătat pe parcursul anului 2010, dezinteresată de recuperarea datoriilor. Așa se face că, potrivit auditorilor Camerei de Conturi, societatea de interes local a pierdut peste 220 mii de lei, creanțe ce s-au prescris. Este vorba despre contravaloarea serviciilor de alimentare cu apă, epurare și canalizare prestate unor persoane fizice și juridice în perioada 1999-2008, bani rămași neîncasați. Și pentru că termenul legal de prescripție a creanțelor a fost îndeplinit în anul 2010, societatea s-a văzut nevoită să își ia la revedere de la cei peste 220 mii de lei.
Nu același lucru s-a petrecut cu indemnizațiile membrilor Consiliului de Administrație... Potrivit documentelor, Urban SA a plătit ilegal indemnizații membrilor Consiliului de Administrație, stabilite peste limita de lege. Abaterea financiar-contabilă a costat societatea aproximativ 21 mii lei. Iar asta nu e tot! Însuși directorului general i-au fost acordate remunerații lunare ilegale în valoare de aproximativ 4300 lei. Dar acestea sînt amănunte neinteresante în contextul în care Urban a ajuns în situația de a-și pierde propriul sediu și a fi la un pas de faliment!

Ilegalități salariale la Drumuri și Poduri SA
Căzută sub lupa controlorilor financiari ai Camerei de Conturi Ialomița, Drumuri și Poduri SA s-a dovedit la fel de milostivă cu cenzorii și cu... directorul general al societății, Ștefan Ghibanu. Astfel, entitatea a înregistrat grave deficiențe contabile la capitolul indemnizații acordate comisiei de cenzori, bonificații stabilite în mod absolut ilegal peste limita prevăzută de lege de 1% din remunerația directorului general. Iar aceasta s-a tradus în plata eronată a peste 98 mii de lei! Dar cum însuși directorul general a primit un salariu lunar peste nivelul impus de legislație este lesne de priceput cum de cenzorii societății au primit mai mult decît a permis legea. Așadar, potrivit constatărilor, Șefan Ghibanu a păgubit societatea cu peste 18 mii lei, bani acordați ilegal lunar pentru funcția de director general. Iar pentru ca tabloul să fie complet, să adăugăm și cei 7300 lei, prima de vacanță pe care Ghibanu și-a oferit-o ilegal, potrivit acelorași auditori financiari...

5 Martie 2012, 10:40 (14542 vizualizări - 4 comentarii)

Citiți și:
Primăriile din Ialomița, sancționate din cauza puțurilor forate ilegal
Primăriile din Ialomița administrează «neconform» pajiștile județului
Anchetă penală în cazul pajiștilor transformate în terenuri arabile
Ialomița a cheltuit 12,2 milioane de lei în mod ILEGAL!
Administrația locală aplică legea după ureche

Comentariile cititorilor:


corleone:
(6 Martie 2012, 08:43)
Daca o sa cada ionascu o sa fie din doua motive ..''1 apa ....2 comunitarii( fosti paznici) Acesti indivizi care tot efectivul lor care trebuie sa pazeasca linistea cetatenilor ,sunt in stare sa dea amenzi la legea circulatiei.Au insemne ,sapca alba nu au ,ei dau amenzi ,sunt sensibili si trebuie sa te milogesti si sa te umilesti ,sa stai dupa ei pana iti face proces verbal o ora ,e jale .Cred ca nu este conducator auto din oras sa nu fi avut probleme ,Asta inseamna voturi dl fost primar sa te duci de unde ai venit cu prietenul abaza si cu clica lui care au instaurat teroare nu liniste in orasul SLOBOZIA
eu:
(5 Martie 2012, 17:46)
SI ALTFEL COMUNITARII SE VAITA CA AU SALARII MICI, RUSINICA...
citizen din rural:
(5 Martie 2012, 12:15)
detest functionarii, dar, imi pun intrebarea si mai ales pentru cine cunoaste, aceste drepturi ,,ilegale" nu au fost ridicate cu acordul tacit( legalitate) din partea prefecturii ? daca da, de ce platesc numai unii si ceilalti se fac ca ploaua; ar mai fi o intrebare, prefectul actual ar putea sa raspunda ca nu era in functie, dar, s-au schimbat toti functionarii din aceasta institutie care hotaraste soarta judetului ? CATE INTEBARI . VOM AFLA VREODATA RASPUSNUL LA VREUNA ?
TB:
(5 Martie 2012, 11:53)
Se pare ca asa au inteles unii din administratie sa lupte cu "dictatura" lui Basescu, atribuindu-si prime si sporuri in devalmasie, ca sa aibe putere sa strige la demonstratii"spontane":noi murim de foame!...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 07 Nov 2026
349 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Armășești: Reținuți pentru furt de componente feroviare

Trei bărbați, domiciliați în Bărbulești, cu vârste cuprinse între 36 și 41 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore după ce au furat componente feroviare, din zona stației CFR Armășești ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2026, 12:10
(1955 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 20 februarie 2026, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 20 februarie 2026, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2026, 12:00
(1161 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale în restaurante și fast-food-uri. Amenzi de 174 mii de lei!

În perioada 09-16 februarie 2026, inspectorii DSVSA Ialomița au efectuat 30 de controale în unități de alimentație publică de tip restaurant și fast-food. Acțiunile de control au avut drept ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2026, 08:30
(3712 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier grav la Ion Roată. Două persoane au murit!

Accident rutier grav la Ion Roată. Două persoane au murit!

Marți,  17 februarie a.c., în jurul orelor 18,30, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe raza localității Ion Roată. La fața locului au fost mobilizate ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2026, 20:30
(8100 vizualizări - 0 comentarii)


ANM: Cod Portocaliu de viscol și ninsori în județul Ialomița

ANM: Cod Portocaliu de viscol și ninsori în județul Ialomița

Administrația Națională de Meteorologie a inclus Ialomița pe lista județelor vizate de avertizarea meteo Cod Portocaliu de viscol și ninsori. Această avertizare va intra în vigoare marți, 17 februarie ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2026, 12:00
(6865 vizualizări - 0 comentarii)


Luna, noul câine de serviciu al Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița, își începe pregătirea

Luna, noul câine de serviciu al Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița, își începe pregătirea

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița și-a mărit echipa cu un membru special: Luna, o cățelușă energică și curajoasă, aflată la începutul carierei de câine de serviciu. În perioada ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2026, 10:30
(728 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Precizări referitoare la înregistrarea fiscală a punctelor de lucru

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii care au organizate mai multe sedii secundare ca plătitoare de salarii și de venituri asimilate  salariilor, potrivit ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2026, 10:20
(6058 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 18,26 milioane de lei în ianuarie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna ianuarie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 18, ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2026, 11:20
(1770 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Focuri de avertisment trase de polițiști pentru a opri un minor aflat la volan

Bărbulești: Focuri de avertisment trase de polițiști pentru a opri un minor aflat la volan

Aflați într-o misiune de monitorizare a traficului pe raza comunei Bărbulești, polițiștii au efectuat un semnal regulamentar de oprire unui autoturism ce se deplasa în localitate. Î ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2026, 08:55
(6633 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Arestat preventiv pentru încălcarea ordinului de protecție

Ca urmare a cercetărilor efectuate într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de încălcare de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2026, 08:30
(726 vizualizări - 0 comentarii)


Registrul Auto Român: Rezultatele acțiunilor de control tehnic în trafic

Inspectorii Registrului Auto Român au verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, anul trecut, 92219 vehicule la nivelul întregii țări. În urma controalelor, specialiștii ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 15:40
(2455 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Tânăr reținut pentru comiterea mai multor infracțiuni la regimul rutier

Joi, 12 februarie a.c., polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN1D, în afara localității Armășești, soldat cu rănirea unei persoane,șoferul părăsind ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 15:30
(1154 vizualizări - 2 comentarii)


AJFP Ialomița: În ce condiții o firmă devine inactivă fiscal din 2026 și ce obligații rămân în vigoare

Obligațiile de declarare și plată a taxelor rămân în vigoare chiar și în situația declarării inactivității fiscale. Începând cu data de 1 ianuarie 2026, firmele pot fi declarate ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 12:25
(9982 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «amenințare» și «distrugere»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 22 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «amenințare» și «distrugere». ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 12:00
(1175 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de urgență pentru sectorul pomicol afectat de înghețul târziu din primăvara anului 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, până la data de 9 martie 2026 inclusiv, primește cereri de acordare a sprijinului de urgență pentru sectorul pomicol afectat ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 10:10
(4064 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4600 de agenți economici, pe lista contribuabililor bun-platnici

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 09:00
(2667 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Acțiune de donare de sânge 

Protopopiatul Slobozia: Acțiune de donare de sânge 

Miercuri, 11 februarie 2026, cu ocazia «Zilei Mondiale a Bolnavului», Protopopiatul Slobozia a organizat o acțiune de donare de sânge în cadrul Campaniei naționale «Donează ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 08:35
(3907 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Dublu vernisaj la Centrul Cultural «Ionel Perlea»

Sâmbătă, 14 februarie 2026, de la orele 16,00, Galeriile «Arcadia» din incinta Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia organizează dublul vernisaj al pictorilor Eliana ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 08:00
(4920 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții la sediile unor clinici medicale private. Prejudiciu estimat la 580 mii de lei!

IPJ Ialomița: Percheziții la sediile unor clinici medicale private. Prejudiciu estimat la 580 mii de lei!

Miercuri, 11 februarie 2026, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 17:00
(2207 vizualizări - 0 comentarii)


Micutzu la Slobozia: «RO ALERT-Atenție vin urșii»

Micutzu la Slobozia: «RO ALERT-Atenție vin urșii»

Vineri, 6 martie 2026, Micutzu vine la Slobozia, pentru un show de Stand-Up Comedy. Evenimentul «RO ALERT-Atenție vin urșii» va fi la Casa Municipală de Cultură «Nicolae Rotaru» ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 14:20
(1610 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista datornicilor la 31 decembrie 2025, publicată pe site-ul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele de contribuabili persoane juridice care ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 13:25
(2803 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitatea Maia!

Echipele furnizorului de energie electrică vor efectua lucrări de mentenanță a instalațiilor electrice joi, 12 februarie 2026, în intervalul orar 09,00-17,00, lucrări ce vor afecta, prin lipsa ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 09:40
(1028 vizualizări - 0 comentarii)


Ediția a XV-a a «Târgului Apicol» din Slobozia

Primăria municipiului Slobozia anunță încheierea unei noi ediții de succes a «Târgului Apicol», eveniment devenit deja o tradiție de referință pentru comunitatea noastră. Desfășurată ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2026, 17:50
(745 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița continuă controalele în supermarketuri

În perioada 02-06 februarie 2026, inspectorii DSVSA Ialomița au realizat 37 de controale în hipermarketuri  și supermarketuri. Cu această ocazie, suplimentar activităților specifice ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2026, 12:20
(1038 vizualizări - 0 comentarii)


Rădulești: Incendiu devastator, stins după 7 ore

Rădulești: Incendiu devastator, stins după 7 ore

Pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs în gospodăria unui cetățean din localitatea Rădulești. La locul solicitării au fost alocate de urgență ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2026, 14:00
(2597 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținut pentru că a provocat un incendiu

Slobozia: Reținut pentru că a provocat un incendiu

Polițiștii au fost sesizați în cursul nopții de miercuri spre joi, 4/5 februarie a.c., cu privire la izbucnirea unui incendiu la o locuință din Slobozia. În urma verificărilor efectuate a ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2026, 19:30
(1824 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal la Miloșești. Patru persoane, reținute!

Scandal la Miloșești. Patru persoane, reținute!

Polițiștii au reținut pentru 24 de ore patru persoane, cu vârste cuprinse între 24 și 37 de ani, bănuite de comiterea infracțiunii de «lovirea sau alte violențe». În cursul ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2026, 19:00
(4277 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Reținut pentru «conducere fără permis»

Polițiștii din Țăndărei au reținut miercuri, 4 februarie a.c., un bărbat de 37 de ani, din Țăndărei, pentru săvârșirea infracțiunilor de «conducere a unui vehicul fără permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2026, 15:00
(2580 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Pentru a veni în sprijinul semenilor aflați în suferință, marți, 3 februarie 2026, în intervalul orar 08,00-14,00, Protopopiatul Urziceni a organizat o nouă acțiune în cadrul ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 12:55
(1443 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Misiunile jandarmilor în luna ianuarie 2026

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii trecute, 513 misiuni de ordine publică, dintre care 19 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 08:30
(2444 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Dutu Niculae în Comuna Sfântu Gheorghe se retrage oficial din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009! Călin în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe Ceratean al urbei în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe BD în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Andreea în Arestat preventiv pentru «tentativă de omor» LOCATAR în Investiție de 579 mii de lei la Stadionul «1 Mai», aprobată de Consiliul Local Slobozia Adina în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Ca să știți .. în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Van Basten în Au dat lovitura în prelungiri Ion în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova Buratino în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Ady în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Magda în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Cetatean. în Senzaționalele inginerii financiare pe bani publici ale administrației Potor Adina în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Justițiarul din în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița gigel în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Dani în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova corupția ucide ! în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova VIVA în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...