Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Min(ci)uni electorale

Ce promit candidații pentru Slobozia?

Min(ci)uni electorale

Cu două săptămîni înainte de ziua alegerilor, apele electorale par să se fi liniștit. Candidații se împroașcă reciproc cu simț de răspundere, electoratul se ferește cum poate, iar președinții de partide fac și desfac scenarii politice. În aceste condiții, nimeni nu mai are vreme să citească miile de pliante și broșuri care li se oferă cu regularitate.
Am făcut-o noi pentru dumneavoastră, la Slobozia, într-o încercare aproape eșuată de a obține materialele electorale pe care candidații ni le împart cu atîta generozitate. Și sîntem în măsură să vă spunem cum ați putea fi întîmpinați în cazul în care decideți să solicitați singuri informații de la sediile de campanie ale candidaților pentru fotoliul de primar al Sloboziei...

Fosta-i lele cît ai fost
Sediul de campanie al ex-primarului Gabi Ionașcu este undeva în Ansamblul PECO, un fost sediu de firmă dezafectat... Pare atît de sărăcăcios că-ți vine să te scotocești prin buzunare și să lași cîțiva bănuți pe măsuța de cafea... Cîteva afișe, niște scaune de plastic salvate de la casat și un banner uriaș care îndeamnă la vot. Candidatul Ionașcu e «acasă», dar se grăbește să onoreze o emisiune TV. Ne ascultă o secundă, dă un ordin scurt și ne alegem cu două flayere. În primul, un Ionașcu independent pozează alături de o un cuplu cu un copil în brațe. E serios și pătruns de responsabilitatea care îi apasă pe umeri. Din flayer aflăm că Ionașcu este «primarul tău» și că trebuie să «continuăm împreună». Ne amintim de zecile de videoclipuri postate pe youtube sub titlul generic «apa lui Ionașcu». În pliant apa apare la capitolul «Am construit», alături de piețe, cartiere, de locuit, sistemul de canalizare din Bora și cei 100 mii de metri pătrați de parcări noi. Apa e importantă pentru Ionașcu. O regăsim și la capitolul de proiecte pe care le «continuăm împreună»... De altfel, ex-primarul Ionașcu e celebru pentru declarația prin care justifică dorința de a avea un nou mandat: «vreau să finalizez proiectele începute în mandatul meu» declara el la debutul campaniei. Printe proiecte se numără «finalizarea reabilitării sistemului de distribuție și modernizarea stației de tratare a apei». Dar și cele două grădinițe promise în 2008, și cele 75 de străzi promise în 2009, și zona de agrement de la Peri jurată în 2004. Impresia generală e aceea de campanie făcută pe genunchi, cu resurse puține și idei prăfuite, scoase de la naftalina campaniilor anterioare. Ca, de exemplu, aceea din sloganul «Eu fac administrație, ei fac politică!», lansată în campania din 2008. Dar cine își mai amintește astfel de amănunte?!

Campania matrioșkă
Sediul de campanie al candidatului API e lîngă CEC, într-o fostă bodegă urmărită de ghinionul lipsei de vad. Înăuntru au rămas neatinse canapelele, barul, televizorul și masa de biliard... Candidatul Teculescu nu e, iar materialele de campanie nu pot fi oferite fără știrea acestuia. La telefon, candidatul ne explică de ce: «Avem materiale de campanie personalizate pe fiecare cartier în parte. Noi nu tratăm doar problemele generale, ci și pe cele punctuale, din fiecare cartier. Avem chiar mesaje personalizate exclusiv pentru doamne, dar credem că nu e cazul dumneavoastră...» ne explică acesta telefonic. Ignorăm ironia și așteptăm regulamentar campaniile. După 10 minute, dintr-un turism parcat în fața sediului, ne sînt aduse vreo 5-6 pliante, format A4. Mesajul personalizat apare în pagina trei, după ce aflăm că printre prioritățile candidatului se numără apa potabilă, tînțarii, șobolanii și căpușele, dar și cîinii fără stăpîn, acoperișurile blocurilor sau spațiile pentru picnic. Ne atrage atenția unul dintre mesajele personalizate pentru secțiile 5 și 6. Nu ne putem abține să nu îl reproducem într-un pasaj: «Eu nu mă împiedic de obstacole în viață. Nu vă veți mai împiedica nici dumneavoastră de gropile din aleile și trotuarele (...)». Inspirată analogie, zău așa. Ca și mesajul general, de altfel, preluat dintr-unul la fel de bibilic, al lui Obama, spun cunoscătorii: «Voi sînteți ADEVĂRUL!Voi, cu tot ce simțiți, cu tot ce știți! FIȚI GLASUL MEU ȘI ROSTIȚI ADEVĂRUL!». No comment!

La nea Sandu-n poartă
Poarta sediului lui nea Sandu, candidatul USL, e peste drum de Azur, într-un fost aprozar pe vremea răposatului, cînd nea Sandu număra medaliile de aur ale lui Ceaușescu din holul Comitetului Județean de Partid, transformat și el acum în Consiliu Județean. Dar am divagat și nu-i frumos... În sediu, 4 huidume... Pardon, voluntari, ce ne privesc cu curiozitatea cu care privește graurul o omidă înainte s-o înghită. Nu par să mai fi văzut alegători interesați de mesajele electorale ale candidatului lor. Le primim însă repede și fără comentarii. Sînt pe hîrtie lucioasă și sînt multe. Le răsfoim cu interes. Candidatul Stoica e deștept, promite ceea ce Slobozia deja are. Mai puțin apă. Mesajele sînt vagi și lipsite de explicații. Candidatul USL va finaliza, va atrage, va moderniza...
Într-unul dintre flayere, alături de Stoica pozează încrezător și președintele Ciupercă. Tot el pare să ne ofere și 19 motive pentru a-l alege pe Stoica. Niciunul nu ne atrage! Mult mai ofertant este însă pliantul în care cei 24 de consilieri USL își justifică candidatura. O alegem pe cea a ex-consilierului Emil Constantinescu, dat afară din Consiliu după ce timp de 2 ani a încasat ilegal indemnizația, pentru că așa a vrut mușchiul lui: «Pentru o nouă imagine a orașului vom face ce trebuie, nu ce vrem!». Nu-i așa că sesizați autoironia?! Dar pe cea a huidumei sprijinită de ușă care ne-a mîriit peste umăr, la ieșire, amenințător: «Votați Alexandru Soica, nu-i așa!?».

Prostia nu doare PER-ul
În sediul PER înființat de Radu Paros la demisolul de lîngă parcul Ialomița e întuneric. Nu ne mirăm, e criză, iar PER-ul are bani puțini. În jurul mesei, vreo 7-8 statui umane ne privesc cu un aer glacial. Este evident că deranjăm, mama noastră de electorat impertinent care îndrăznește să violeze sfintele idealuri ecologice. Pe unul dintre ziduri, un dulap ticsit cu pliante, calendare și afișe. Nu primim însă nimic. Un fălcos așezat picior peste picior, metamorfozat ad-hoc în șef de campanie,  catadicsește să ne explice sfertodoct: «Nu se poate! Doar dacă vorbiți cu candidatul!». Plecăm înfrînți! Lîngă primul coș de gunoi, ne satisfacem curiozitatea. Mesajele electorale ale candidatului Paros nu mai încap, dau pe dinafară: «Verde pentru Paros! Stop corupției, stop risipei din bani publici, stop incompetenței!». Vorba lui De Gaulle: «Vast program!». Dar candidatului Paros nici nu-i trebuie altul. Tot orașul știe că a vîndut voturile electoratului propriu lui Alexandru Stoica, pentru un loc confortabil, de viceprimar. Promitem să revenim în 2020, cînd Paros va avea o șansă...

Vînătoarea de pitici electorali de grădină
Pentru că Slobozia mai are 4 candidați la funcția de primar ne-am hotărît să-i căutăm. Primul a fost candidatul PRM, Alexandru Constantin. La sediu, singurul care amintește că aici ființează un partid e Vadim care urlă dintr-un banner «Jos Mafia!». Înăuntru, singurul care ne-a putut oferi relații e șeful de filială, candidat și el la șefia Consiliului Județean. «Nu, nu avem pliante. Doar afișe! O să avem, probabil, dar mai tîrziu. Nu sînt bani!» ne răspunde laconic acesta. Despre candidatul pentru primărie nu mai întrebăm. Aveam să-l vedem cîteva zile mai tîrziu, la păcănele. Probabil fusese trimis de partid să facă bani pentru finanțarea campaniei. Am reușit în schimb să o contactăm pe Mihaela Loredana Mihăilă, singurul candidat-femeie al acestor alegeri locale. Pliantul ei este sărac în informații, sloganul «Împreună totul devine posibil!» prea vag, iar despre partidul care o propune, Partidul Socialist Român, nu scrie mai nimic. Doamna Mihăilă a fost însă drăguță și ne-a făcut hatîrul unei declarații pin telefon. «Nu sînt atît de naivă încît să nu înțeleg ce o să se întîmple. Vă spun însă că acesta e un început pentru partid și doar un început de carieră politică pentru mine...» susține ea.

1 Iunie 2012, 18:34 (31659 vizualizări - 22 comentarii)

Citiți și:
Candidații Sloboziei la Alegerile din 2024
Războiul politic pentru Slobozia a început
Slobozia politică vrea primar nou pentru alegerile din 2016
4400 de candidați în Ialomița! 15 tone de hîrtie pentru 220 de mii de buletine de vot!

Comentariile cititorilor:


ion a lu' miai:
(2 Iunie 2012, 10:54)
fost-ai lele cat ai fost
Andrei:
(2 Iunie 2012, 08:51)
Se vede treaba ca articolul nu-i prea recent pt ca intre timp Paros(ul)a vazut ultimele sondaje si si-a schimbat (din nou) orientarea, a inceput sa "dea" in USL(uniune a carui candidat a ajuns pe locul 3 in sondaje si in atare conditii nu-i mai poate oferi postul de viceprimar), suparat ca toti buticarii din Slobozia nu au voie sa lipeasca alte poze in afara de cele cu Stoica si ca Bacanu are grija sa "se duca in control" la toate magazinele din oras si sa-i ameninte pe cei care indraznesc sa afiseze si alta poza in afara de cea a lui Stoica&co, ca USL-ul umbla cu "pungi cu mita electorala" si le duc direct la usa votantului(sub pretextul ca aceste pachete sunt oferite de catre nu stiu ce ONG cu sigla USL(desigur), ca acelasi USL da chermeze cu mici si bere(drept mita electorala-evident)si toate aceste "constatari" le-a facut la o emisiune radio live!
cip:
(2 Iunie 2012, 04:01)
E scris asa de frumos ca mi-ar mai fi placut vreo 3 episoade ! :)
mirela:
(2 Iunie 2012, 01:03)
M-ai cucerit cu articolul acesta. Felicitari!
cetateanul:
(1 Iunie 2012, 23:22)
Teculescu are mega-pliantele alea A3 parca, Stoica are si pe verticala si pe orizontala 10 tipuri de pliante, Ionascu e mai saracut asa are pliantele alea de 5 cm, Paros ii trage cu semaforul si cu -calendarele,Loredana Mihaila se strofoaca degeaba dar na` e platita de vreunu sa mai ia din voturile altuia, abia astept sa vad cine o sa iasa.... puncte puncte puncte
vio:
(1 Iunie 2012, 22:44)
Off : Frumusica doama Mihaila :))
On : Felicitari pentru articol !
andy:
(1 Iunie 2012, 20:10)
felicitari, pentru impartialitate si de umorul șugubăț de care a dat dovada reporterul !

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 29 Sep 2026
213 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ziua Europeană 112, sărbătorită și în România

Data de 11 februarie 2010 marchează cea de-a doua ediție a Zilei Europene 112. Numărul de urgență 112 este comun în toate cele 27 de state ale Uniunii Europene și se folosește pentru a contacta gratuit ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2010, 11:59
(11198 vizualizări - 0 comentarii)


Codul portocaliu în Ialomița se prelungește până luni seara

Codul portocaliu în Ialomița se prelungește pînă luni seara

Meteorologii au prelungit duminică atenționarea cod portocaliu de ninsori abundente și viscol pînă luni, la orele 20,00, anunță ANM. Avertizarea extinsă este valabilă pentru nouă județe din sudul și sud ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2010, 15:31
(11424 vizualizări - 0 comentarii)


Apa lui Ionașcu, subiect de anchetă la Ministerul Sănătății

Surse din cadrul Ministerului Sănătății au ținut să precizeze că în următoarele zile pe subiectul apei din Slobozia va fi demarată o anchetă. Ancheta ar fi fost ordonată chiar de ministrul Sănătății, Attila ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2010, 12:13
(13854 vizualizări - 0 comentarii)


Drumuri înzăpezite

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița informează că, în prezent, se acționează în toate localitățile județului, pentru a fluidiza circulația pe toate drumurile și a facilita accesul utilajelor ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2010, 12:10
(14356 vizualizări - 10 comentarii)


Subvenții acordate de APIA

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a repartizat Centrelor Județene APIA, vineri, 5 februarie 2010, aproximativ 150 milioane lei, fonduri de la bugetul național destinate sectoarelor zootehnic ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2010, 09:11
(13985 vizualizări - 0 comentarii)


La închisoare pentru ultraj

Joi, 4 februarie a.c., polițiștii l-au încarcerat în Penitenciarul Slobozia pe Dănuț B., de 35 de ani, din comuna Sudiți, județul Ialomița. Pe numele bărbatului, la data de 26 ianuarie 2010 Judecătoria ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2010, 18:12
(17013 vizualizări - 1 comentariu)


Atenționare cod galben: Ialomița se întoarce sub zăpadă

Atenționare cod galben: Ialomița se întoarce sub zăpadă

În după-amiaza zilei de vineri, 5 februarie a.c., Administrația Națională de Meteorologie a emis cod galben pentru mai multe județe, printre care și Ialomița. Reprezentanții ANM avertizează ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2010, 17:10
(12530 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale polițiștilor

În cursul zilei de joi, 4 februarie, în intervalul orar 12,00-16,00, în municipiul Slobozia a fost organizată o acțiune în sistem integrat, urmărindu-se în principal prevenirea și combaterea criminalității ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2010, 16:32
(14094 vizualizări - 0 comentarii)


Pieton omorît de un tractor

Traversarea neregulamentară a fost cauza unui grav accident rutier produs miercuri, 3 februarie a.c., în comuna Bărbulești, un bărbat pierzîndu-și viața. Bărbatul, în calitate de pieton, s-a angajat în ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2010, 19:06
(10216 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit general, încarcerat

Miercuri, 3 februarie a.c., polițiștii feteșteni, în urma unei acțiuni desfășurate pe raza municipiului, au identificat și reținut un bărbat de 60 de ani, din localitate, urmărit din luna iulie a anului ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2010, 18:41
(10887 vizualizări - 0 comentarii)


Disciplinizarea traficului rutier, în atenția polițiștilor

Polițiștii Serviciului Rutier au desfășurat o acțiune al cărui scop principal a fost prevenirea accidentelor rutiere. În cadrul acțiunilor au fost aplicate 137 sancțiuni contravenționale, în valoare de ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2010, 18:11
(8608 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi aplicate de polițiști

Polițiștii din Țăndărei și din posturile de poliție arondate municipiului Urziceni au executat acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță al cetățenilor, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2010, 17:02
(10397 vizualizări - 0 comentarii)


Amonil și-a reluat activitatea de producție

Miercuri, 3 februarie, reprezentanții Amonil SA au anunțat reluarea activității de producție, oprită parțial la jumătatea lunii ianuarie 2010 din cauza temperaturilor extrem de scăzute. «În data de 3 februarie ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2010, 11:07
(11241 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 7000 de fermieri au accesat aplicația IPA Online

Reprezentanții Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că 7100 de fermieri au accesat aplicația IPA Online și au completat electronic declarația pentru o suprafață de peste 170 mii ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 19:17
(10182 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiunea «Năvodul» pentru un pistol de jucărie

Un tînăr în vîrstă de 29 de ani, din comuna Borănești, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 500 de lei, în urma unui apel fals prin 112. Pe scurt, un cetățean a sesizat Poliția marți ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 16:42
(8699 vizualizări - 0 comentarii)


Arme deținute ilegal, descoperite de polițiști

Marți, 2 februarie a.c., polițiștii au identificat un bărbat de 39 de ani, care deținea fără drept o armă neletală supusă autorizării, pe care în anul 2009 ar fi vîndut-o unui călărășean. Arma cu aer comprimat ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 15:32
(7763 vizualizări - 0 comentarii)


Elevii, în atenția polițiștilor

În cursul zilei de marți, 2 februarie, între orele 12,00-15,00, efective sporite de polițiști, jandarmi și polițiști comunitari au acționat pe raza municipiului Slobozia pentru prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 14:53
(10350 vizualizări - 0 comentarii)


Cristian Lefter, noul adjunct al IPJ Ialomița din 1 februarie 2010

«Începînd cu data de 1 februarie 2010, în urma promovării concursului organizat de Inspectoratul General al Poliției Române pentru funcția de adjunct șef inspectorat la Inspectoratul de ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 12:35
(11347 vizualizări - 3 comentarii)


Contribuțiile la Bugetul asigurărilor pentru șomaj, neschimbate

În data de 26 ianuarie 2010 a fost adoptată Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010, act normativ prin care au fost stabilite contribuțiile pe care agenții economici trebuie să le plătească ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 12:32
(8977 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 12:25
(11509 vizualizări - 0 comentarii)


Un minor de 16 ani a încercat să fure geanta unei femei

Luni, 1 februarie, polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Urziceni, aflați în patrulare în stația CFR, au observat un tînăr care agresa o femeie pe peronul stației cu intenția de a-i sustrage ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2010, 20:18
(11374 vizualizări - 0 comentarii)


Prins de polițiști după ce a furat un moto-ferăstrău

Un bărbat de 37 de ani, din comuna Săveni este cercetat de polițiști pentru furt calificat, după ce în seara zilei de sîmbătă, 30 ianuarie a.c., a sustras un moto-ferăstrău din portbagajul unui autoturism ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2010, 19:06
(10628 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2010, 18:50
(11335 vizualizări - 0 comentarii)


Infractor prins și arestat

În cursul zilei de ieri, 1 februarie, polițiștii ialomițeni au depistat și încarcerat în Penitenciarul Slobozia un tînăr de 20 de ani, din Urziceni, urmărit din data de 8 ianuarie 2010 întrucît se sustrăgea ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2010, 18:09
(10976 vizualizări - 0 comentarii)


Cupa orașului Amara la tenis de cîmp, la a V-a ediție

În perioada 5-7 februarie 2010, administrația locală a orașului Amara și Asociația Sportivă «Victoria» organizează «Cupa Orașului Amara», ediția a V-a la tenis de cîmp-dublu masculin. Potrivit organizatorilor ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2010, 12:20
(11504 vizualizări - 0 comentarii)


Fiscul avertizează

Reprezentanții Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că vineri, 5 februarie 2010, este ultima zi în care pot fi depuse la administrațiile financiare teritoriale în a ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2010, 11:40
(9573 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente rutiere la finele săptămînii trecute

Patru persoane au fost transportate la diferite unități medicale în cursul zilei de sîmbătă, 30 ianuarie a.c., după ce autovehiculele în care se aflau au fost implicate în trei accidente rutiere, produse ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2010, 17:16
(9749 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale Poliției

Polițiștii ialomițeni au participat în acest sfârșit de săptămână, respectiv în perioada 29-31 ianuarie 2010, la mai multe acțiuni organizate pe raza județului.
Astfel, în noaptea de 29 spre 30 ianuarie ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2010, 17:15
(9768 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii și descarcerări

Vineri, 29 ianuarie, pompierii militari din Urziceni au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din comuna Maia. Focul s-a aprins din cauza unui mijloc de încălzire suprasolicitat ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2010, 17:04
(10454 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii au prins trei hoți

Jandarmii slobozeni au depistat, miercuri, 27 ianuarie, trei indivizi ce transportau într-un cărucior mai multe grătare metalice în lungime de aproximativ 2 metri fiecare. Cei trei bărbați se aflau pe bulevardul ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2010, 19:26
(14153 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 cetatean în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Gigel în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! ana în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean Marin C. în Căzănești a redevenit comună! Marin C. în «Taxa de pod» de la Fetești dispare oficial de la 1 octombrie 2026 Respect ! în Grădinița din Cartierul Dudești/Fetești și-a deschis porțile contribuabil în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Asistentă în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Bratu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Mary în Primarul Potor caută «apă bună de băut» pentru Slobozia la... Țăndărei! Seby în «Taxa de pod» de la Fetești dispare oficial de la 1 octombrie 2026 @ Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Mariusică în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Ptofesor în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Spiru Haret în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Sorinb în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Campion în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...