Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Peste 8000 de nebuni în Ialomița!

Statistică îngrijorătoare

Peste 8000 de nebuni în Ialomița!

Oficial, 8000 de ialomițeni suferă de afecțiuni psihice. Vorbim despre boli grave precum schizofrenia, scleroza sau alzheimer. Deși se cheltuie peste 300000 de lei pentru tratarea acestora, medicamentele nu au efectul scontat. În mare parte, bolanvii au nevoie de supraveghere permanentă. Acest lucru nu este posibil în condițiile în care singura Secție de Psihiatrie din Ialomița a fost închisă anul trecut, iar șansele ca ea să fie redeschisă sînt infime...

Bolnavi fără speranță
Datele oficiale oferite de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Ialomița arată că peste 8000 de ialomițeni suferă de afecțiuni psihice. În realitate, cifra este mult mai mare. Mulți dintre pacienții bolnavi psihic nu ajung niciodată să aibă parte de vreun consult medical de specialitate, ca să nu mai vorbim de tratamentul adecvat. Teama de a nu fi respinși de societate îi face pe apropiații lor să-i țină la distanță de doctori. Chiar și pentru cei care sînt în evidențele specialiștilor șansele de vindecare sînt vizibil foarte puține. Este adevărat, se cheltuie lunar pentru medicamentele acestor oameni peste 300000 de lei. Acești bani nu înseamnă mare lucru în condițiile în care peste 3000 dintre bolnavii aflați în evidențele medicilor au nevoie de supraveghere permanentă într-o secție specială. Vorbim despre cei care suferă de forme grave de schizofernie, scleroză sau alzheimer în stadiu avansat. Ialomița este în deficit din acest punct de vedere. Singura Secție de Psihiatrie funcționa în cadrul Spitalului Orășenesc Țăndărei. Cele aproximativ 50 de paturi ale Secției erau suficiente pentru tratarea cazurilor deosebit de grave... Însă, odată cu închiderea unității medicale, șansele de vindecare ale bolnavilor psihic au dispărut și ele. Și mai este o problemă: numărul infim de medici specialiști în Psihiatrie din spitalele ialomițene. În județul Ialomița există doar 4 medici psihiatri, care își desfășoară activitatea în cadrul Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Ne liniștesc însă rapoartele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița. Potrivit acestora, din cei peste 81000 de asigurați ai județului, bolnavii psihic se află pe ultimele poziții. Aceștia sînt devansați de cei care suferă de afecțiuni cardiovasculare. Acești bolnavi ating aproape un sfert dintre asigurații ialomițeni. «Nu trebuie să ne îngrijoreze numărul bolnavilor cu afecțiuni psihice. Aceștia sînt în număr mult mai mic decît cei care suferă de boli cardiovasculare...» a declarat Mihai Geantă, președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița.

6 Iulie 2012, 11:15 (15021 vizualizări - 13 comentarii)

Citiți și:
Obezitatea, boala care afectează mii de ialomițeni
Ialomița, județul cu tot mai puțini locuitori
Statele europene în care ialomițenii preferă să trăiască

Comentariile cititorilor:


BEJAN P.:
(15 Mai 2014, 20:06)
DACA V-ATI AFLA PRINTRE ACESTI ''INCHIPUITI''NU CRED CA A-TI MAI COMENTA IN HALUL ASTA,DAR CE SA FACI UNDE-I ''STIINTA PUTINA,LESNE-I A GASI PRICINA''.NU DORESC DECAT SA CALCE PE URMELE UNUI BOLNAV PSIHIC CA SA VADA PRIN CE TRECE ACESTA SI APOI SA MAI VORBEASCA.
INTREBARE DE OM NEBUN:
(14 Iulie 2012, 08:00)
Doar 800 de nebuni? Eu intalnesc zilnic mult mai multi.
Marius:
(8 Iulie 2012, 08:47)
Am vazut eu cum a castigat psd-ul alegerile. La tara, persoanele de pe listele speciale unde s-a mers cu urna mobila sunt oameni bolnavi cu diverse afectiuni printre care si psihice carora daca le citeai numele candidatilor de pe buletinul de vot in momentul in care auzeau de ciuperca sau psd aia votau. Alte nume erau necunoscute pt ei si ca atare se opreau acolo. Si au fost destui. Parerea mea este ca ar trebui sa se retraga dreptul la vot unor categorii de persoane care nu mai au capacitatea sa aleaga singuri candidatul preferat. Asa a castigat ciuperca si clica lui alegerile pt consiliul judetean, cu ajutorul oamenilor bolnavi. Macar pt asta poate le intinde si domnia sa o mana de ajutor.
D:
(8 Iulie 2012, 08:32)
Compasiune pentru suferinta oricui,dar voteaza????!!!!!Si de ce ne mai miram?Plus marii consumatori de alcool,plus cei cu IQ sub minimul de bun simt,cumparabili cu o galetusa si doua lopatele....Ar trebui niste standarde pentru exercitarea acestui drept,ca pe mana lor am ajuns unde am ajuns.
T.B.:
(7 Iulie 2012, 18:37)
Avem, asadar, explicatia de ce jud.Ialomita este rosu intens de atatia ani. Iar statisticile ingrijoratoare ne arata ca  nici pe viitor nu-s sanse ca sa se decoloreze...
jjon:
(7 Iulie 2012, 17:23)
mai  documenteazate cu cele 50 paturi??????????
mike:
(7 Iulie 2012, 13:19)
I-a innebunit continuul ,,management ialomitean'' al psd, ce nu este clar?
Marius:
(7 Iulie 2012, 09:09)
Eu cred ca nebunia asta generala este generata de atitudinea negativa a unora dintre semenii nostri. Mai rar gasesti cate un om care sa-ti spuna o vorba buna, sa te felicite ca ai facut un lucru bun si sa te incurajeze. Toti sunt buni cand e vorba de criticat, de gasit greseli si defecte. Cand iti spune cineva de 1000 de ori ca esti nebun, parca incepi sa crezi ca asa esti. In aceste conditii, putem spune ca e plina lumea de nebuni dar se vor alAtura curand si cei ce "arunca cu pietre", si aceia nu vor fi inchipuiti, vor innebuni de ciuda si rautate. S-a gandit cineva vreodata ce i-a adus pe cei 8000 in aceasta stare ? Parca trebuie tratata cauza si nu efectul. Pun pariu ca multi dintre ei si-au pierdut servicii, membri ai familiei, case, ori au avut parte de un eveniment major in viata. In acele momente nu i-a sprijinit nimeni, nu s-a interesat nimeni de soarta lor si acum facem statistici care ne ingrijoreaza pe ca probabil nu dau bine pe harta tarii.
Dottore :
(6 Iulie 2012, 23:08)
Ana arata-mi tu un nebun care ar recunoaste ca are probleme...hmmm mi se pare mie sau te simti cu musca pe caciula ? Nu-i problema ca exista stocuri suficiente de Xanax, Prozac sau Amitriptilina si pentru tine...du-te la doctor !
ana:
(6 Iulie 2012, 16:39)
titlul articolului este inadecvat și jignitor, restul e doar o părere....
SORIN:
(6 Iulie 2012, 12:24)
@ v. Cine a stabilit că sunt închipuiți?! D-ta?! În ce calitate?! Dacă ești cumva de specialitate, dă-ți numele și prenumele adevărate, altfel, sigur, d-ta faci parte din cei  bolnavi psihic. Eu, dacă aș avea o putere, aș duce acești bolnavi în fața palatului Cotroceni, să dea Băsescu "verdictul". Poate
 mai dă vreun dos de palmă fiecăruia, cum este obișnuit. Ce vină au acești bolnavi, închipuiți sau nu, că "specialiștii" lui Băsescu, având girul acestuia,  gen juristul ungur de la "Sănătate" (na, că i-am uitat numele!) au  închis unități sanitare, chiar dacă erau singurele pe o rază mare teritorială?! Din cauza cui s-a ajuns în situații extreme, nu de puține ori cu pierderi de vieți omenești?! Aveți grijă când comentați, cum o faceți, fiindcă riscați să fiți penibili, cu ești mata, v.
George:
(6 Iulie 2012, 12:10)
Așa e, cum zice  v, fiindcă asta e supapa prin care mulți medici pensioneză pe cei care cotizează corespunzător, fiind foarte greu de demonstrat că respectivul are sau nu acel diagnostic. A-l pensiona pentru un picior rupt, pentru o boală de plămâni, pentru insufiență cardiacă, etc. este periculos, vede lumea că este cusut cu ață albă. Am o vecină care în fiecare an își prelungeste nebunia, o costa 3 pensii, dar încaseaza restul de 9! Și asta de prin '98!
v:
(6 Iulie 2012, 11:30)
Stati linistiti ca f. multi sunt inchipuiti.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 05 Aug 2026
225 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Apa «grea» a lui Ionașcu, verificată de Institutul de Sănătate Publică București

Apa din rețeaua subterană a orașului Slobozia se va afla, timp de trei săptămîni, sub lupa Institutului de Sănătate Publică București. Astfel, în perioada 26 octombrie-9 noiembrie, inspectorii ISP București ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2009, 08:00
(10455 vizualizări - 2 comentarii)


8 miliarde lei anual pentru terenurile din zona Giurgeni-Vlădeni

8 miliarde lei anual pentru terenurile din zona Giurgeni-Vlădeni

Marți, 20 octombrie, s-a desfășurat o nouă licitație pentru concesionarea unor terenuri agricole neproductive din zona Giurgeni-Vlădeni, aflate în proprietatea Consiliului Județean Ialomița. La licitație ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2009, 12:05
(14304 vizualizări - 1 comentariu)


Încă o rambursare de TVA pentru Paul Toma-Eldaga?

Încă o rambursare de TVA pentru Paul Toma-Eldaga?

Sursele noastre din cadrul Ministerului de Finanțe ne-au dezvăluit cum o altă firmă controlată de Paul Toma, respectiv TRB Group, ar fi beneficiat de o rambursare de TVA cel puțin egală cu cea încasată ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2009, 15:32
(13245 vizualizări - 0 comentarii)


Teodora Bertzi, în campanie liberală la Slobozia

Teodora Bertzi, în campanie liberală la Slobozia

Vineri, 16 octombrie, la primele ceasuri ale după-amiezii, pe o ploaie torențială, la Slobozia, vreo 30 de pensionari slobozeni au fost convocați să participe, cu mic cu mare, la o adunare de campanie condusă ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2009, 17:46
(10438 vizualizări - 3 comentarii)


Berceanu bulversează Agricultura prin demiterea tuturor directorilor

La începutul săptămînii, Radu Berceanu, ministrul interimar al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale a emis un ordin de demitere în bloc a tuturor șefilor deconcentratelor din teritoriu aflate ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2009, 18:51
(10131 vizualizări - 1 comentariu)


Ziua «Mersului pe Jos» pentru prichindei

Ziua «Mersului pe Jos» pentru prichindei

Grădinița Junior a organizat astăzi, 15 octombrie, o acțiune pentru a marca Ziua «Mersului pe Jos». Peste o sută de prichindei cu pancarte care aminteau adulților de importanța păstrării mediului ambiant ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2009, 18:50
(9638 vizualizări - 1 comentariu)


Pensionarii, în control alături de șefii descentralizatelor

Vă amintiți, firește, de pichetarea Prefecturilor din toată țara, organizată săptămîna trecută de pensionari. Ei bine, în Ialomița aceasta chiar a dat roade. Potrivit unui comunicat de presă remis de Prefectură ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2009, 18:03
(10666 vizualizări - 0 comentarii)


Margareta Gheorghe, de la Finanțe Urziceni, așteaptă să preia frîiele Fiscului

Democrat-liberalii fac primii pași, timizi ce-i drept, spre schimbările din descentralizate, înlocuind directorii sociali democrați. Pentru început, să amintim metoda mai mult decît inventivă a directorilor ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2009, 09:02
(15321 vizualizări - 1 comentariu)


Vâjdea, destituit de la conducerea Finanțelor

Vîjdea, destituit de la conducerea Finanțelor

La Finanțe buzduganul demiterilor a ajuns cu o zi mai devreme. Ieri, de dimineață, în timp ce Nicolae Vîjdea gîndea: «unde să mai mîncăm azi draga mea?», în mapa directorală venise țidula de demitere de ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 16:22
(15676 vizualizări - 4 comentarii)


Tandemul Pravăț-Pîrgă, la șefia Spitalului Județean

Joi, joi, 8 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă, Cazacu Marinică, președintele PD-L Ialomița a anunțat care vor fi viitorii directori ai Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Astfel, în locul ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 16:18
(14637 vizualizări - 3 comentarii)


Împușcături pentru prinderea unor hoți de motorină

Împușcături pentru prinderea unor hoți de motorină

Patru tineri cu vîrste cuprinse între 20 și 28 ani, din comuna Dragalina, au fost prinși în flagrant în timp ce încercau să fure motorină din rezervorul unui autotren parcat într-un loc amenajat pe DN2 ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 14:01
(16583 vizualizări - 0 comentarii)


Grevă din obligație la vârsta a treia

Grevă din obligație la vîrsta a treia

Astăzi, joi, 8 octombrie, la orele 10,00, aproximativ 30 de pensionari din Slobozia au pichetat Prefectura Ialomița într-o încercare disperată de a atrage atenția asupra deciziei Guvernului de modificare ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 11:19
(12540 vizualizări - 0 comentarii)


Descentralizații PSD au dat în boala concediului

Vinerea trecută, Cazacu Marinică, liderul PD-L Ialomița a anunțat că șefii instituțiilor deconcentrate numiți în funcții cu sprijimul PSD trebuie să plece. Declarația a fost considerată fără acoperire, ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 10:33
(12635 vizualizări - 1 comentariu)


Jandarmii au prins un hoț de porumb

Potrivit unui comunicat de presă, jandarmii grupei de intervenție la conductele magistrale de transport produse petroliere Țăndărei au fost sesizați marți, 6 octombrie, asupra faptului că un bărbat fură ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 10:32
(13714 vizualizări - 1 comentariu)


Prefectura recomandă slobozenilor apa plată

Luni, 5 octombrie, la Prefectura Ialomița a avut loc o întîlnire legată de situația apei potabile în Slobozia. La aceasta au participat, alături de responsabilii locali implicați în monitorizarea calității ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2009, 13:51
(12947 vizualizări - 2 comentarii)


Societățile de construcții, la control

Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă, în perioada 23-30 septembrie, la nivelul județului Ialomița s-a desfășurat cea de-a cincea Campanie națională privind identificarea cazurilor de muncă fără ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2009, 13:13
(13186 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier grav la Movilița

Marți, 6 octombrie, la primele ore ale dimineții, în apropiere de comuna Movilița s-a produs un grav accident rutier. O persoană și-a pierdut viața și o alta a fost rănită, după primele verificări polițiștii ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2009, 13:09
(14466 vizualizări - 0 comentarii)


Sorin Oprescu își anunță azi candidatura la Președinție

Sorin Oprescu își anunță azi candidatura la Președinție

Dr Sorin Oprescu, actual primar al Capitalei, își va anunța luni, de la orele 16,00, candidatura la funcția de președinte al României. După ce a declarat că «discuțiile cu prietenii vor decide o eventuală ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 10:46
(12819 vizualizări - 3 comentarii)


Furt de energie electrică în Strachina

Furt de energie electrică în Strachina

Jandarmii au executat o acțiune pentru depistarea furturilor de energie electrică în cartierul Strachina din Tăndărei. În timpul raziei, au fost descoperite 11 locuințe ce aveau branșamente ilegale la rețeaua ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:58
(15490 vizualizări - 2 comentarii)


Grenadă găsită în grădină

În timp ce-și săpa grădina, un bărbat din Urziceni a descoperit o grenadă de mînă activă. Pirotehniștii Inspectoratului pentru Situații de Urgențe au ridicat grenada, stabilindu-se că provine din timpul ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:56
(12306 vizualizări - 1 comentariu)


Taxe pentru eliberarea pașapoartelor

Începînd de luni, 5 octombrie, Serviciul de Eliberarea Pașapoartelor va soluționa doar cereri pentru eliberarea pașapoartelor simple electronice și simple temporare. Taxele pentru eliberarea pașapoartelor ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:55
(14429 vizualizări - 2 comentarii)


Plafon pentru plățile naționale în sectorul zootehnic

Potrivit unui comunicat de presă, reprezentanții APIA informează că a fost stabilit plafonul alocat României pentru plățile naționale în sectorul zootehnic. Astfel, prima de exploatație pentru bovine a ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:55
(13623 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Adîncata

Echipajul de descarcerare ale Detașamentului de Pompieri Urziceni a intervenit joi, 1 octombrie, pentru salvarea a două victime,implicate într-un accident rutier. Incidentul s-a petrecut în comuna Adîncata ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:54
(14092 vizualizări - 0 comentarii)


Prins după ce a încercat să spargă un bancomat

Joi, 1 octombrie, polițiștii din Urziceni au fost sesizați asupra faptului că persoane necunoscute încercau să sustragă bani dintr-un bancomat. În urma cercetărilor, s-a stabilit că hoții intraseră în sediul ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:52
(15977 vizualizări - 0 comentarii)


Teculescu, instalat cu «viteza luminii»

Teculescu, instalat cu «viteza luminii»

Mădălin Teculescu, fost primar al comunei Sf. Gheorghe și fost subprefect al județului Ialomița, a fost instalat în funcția de prefect vineri, 2 octombrie 2009. În prezența părții democrat-liberale a directorilor ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2009, 19:23
(16119 vizualizări - 7 comentarii)


Știucă moare dar nu se predă: «Rămân la Prefectură»

Știucă moare dar nu se predă: «Rămîn la Prefectură»

Cu toate că nominalizarea sa ca prefect a fost făcută de social-democrați, iar miniștrii PSD din Guvernul Boc au demisionat în bloc, prefectul Știucă ne-a declarat că va rămîne la Prefectură. «Alături de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2009, 15:08
(31639 vizualizări - 22 comentarii)


Procurorii ialomițeni renunță la grevă

Procurorii ialomițeni renunță la grevă

Începînd de astăzi, 1 octombrie, procurorii ialomițeni au decis renunțarea la grevă. Hotărîrea a fost adoptată în cadrul Adunării Generale a Procurorilor din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2009, 09:45
(14056 vizualizări - 0 comentarii)


Noi generații de karatiști, așteptate pe tatami

Clubul Satori din Slobozia anunță inaugurarea unei noi perioade de căutări a tinerelor talente din Slobozia. Înscrierile se vor finaliza pe 10 octombrie, iar vîrsta minimă de participare e 7 ani. Antrenamentele ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 17:48
(14967 vizualizări - 0 comentarii)


Luna cărții

În perioada 1-31 octombrie, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» inaugurează Salonul anual de carte. Potrivit organizatorilor, anul acesta Salonul anual de carte a ajuns la ediția a șaptesprezecea și ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 17:48
(18381 vizualizări - 3 comentarii)


Foto Splendid Axinte

Luni, 28 spetembrie, la Muzeul Județean Ialomița, Costică Axinte, artistul fotograf născut acum 100 de ani a fost serbat, încă o dată, prin vernisarea unei expoziții de fotografie. Vernisajul a fost prilejuit ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 17:47
(17558 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 extrema urgenta în Port modern la Fetești! Cetățean al judetului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026 Mary în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița Eloise în așteptăm cu aceeași nerăbdare/festivalul cu nănașa mare! Aurora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Port Călărași în Port modern la Fetești! #pasajladrajna în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Di(h)or în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vasile în Port modern la Fetești! Parandarat în Port modern la Fetești! Agora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...