Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

«Amara rămâne un Festival de elită!»

3 august 2012, ultima preselecție

«Amara rămîne un Festival de elită!»

La un pas de debut, Festivalul Amara refuză să se predea. În ciuda sincopelor logistice, organizatorii ne asigură că vom avea un festival de top, ca în fiecare an. «Amara rămîne un festival de elită!» a declarat Cristian Obrejan, directorul Centrului pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița.

Decît mult și fără rost, mai bine puțin și bun
În perioada 4-5 august 2012, la Amara, se desfășoară a 45 ediție a Festivalului «Trofeul Tinereții». În ciuda faptului că este o ediție jubiliară, nici anul acesta organizatorii nu ne-au scutit de emoții. După ce inițial au promis trei zile de spectacol, aceștia au revenit asupra deciziei și au anunțat că Festivalul «ține» doar două zile. O altă afirmație care a panicat a fost aceea că la prima preselecție, acum două săptămîni, nu s-au prezentat suficienți concurenți. Cristian Obrejan, directorul Centrului pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița, susține că «selecția concurenților decurge conform graficului și regulamentului». «Într-adevăr, în urmă cu 2 săptămîni, au fost mai puțini concurenți în preselecție, dar pentru preselecția de mîine avem suficienți concurenți, iar nivelul lor este unul de top!» adaugă Obrejan.
Preselecția din 3 august a.c. se va desfășura la Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia, de la orele 14,30. Ialomița va fi reprezentată de doi concurenți, unul din Țăndărei și unul din Amara.

Vedete de «mîna a doua»
Dacă Festivalul este unul de top, calitatea vedetelor care vor asigura antrenul în finalul celor două zile de spectacol lasă de dorit. Conform aprecierilor comune ale celor interesați de fenomen, «niciodată nu am avut voci atît de slabe invitate la Festival». Printre numele contestate se numără cel al Antoniei, solista care a ajuns în topuri cu o melodie reșapată. Este duetul cu trupa Vunk, trupă care a participat cu hit-ul «Pleacă» în urmă cu mai bine de doi ani la o preselecție a Eurovisionului. Și pentru că tot am pomenit de Eurovision, o altă trupă contestată este Mandinga, «care a făcut cea mai slabă prestație la un concurs internațional de muzică».
Există însă și vești bune, Festivalul Amara fiind încheiat apoteotic cu recitalul lui Connect-R, care revine la Amara după o absență de doi ani.
Cheltuielile cu susținerea recitalurilor în cele două zile de Festival se ridică la peste 100000 lei, cîștigătorul «Trofeului Tinereții» urmînd să primească 3000 lei.

2 August 2012, 17:50 (11668 vizualizări - 9 comentarii)

Citiți și:
«Trofeul Tinereții» Amara, un Festival pe 11 voci
«Trofeul Tinereții» Amara 2012, cîștigat de bucureșteanca Cristina Florentina Vasiu
11 voci vor să cîștige «Trofeul Tinereții»

Comentariile cititorilor:


SORIN:
(9 August 2012, 08:34)
@ .... S-o crezi tu!  La acest festival contează tot: voce, prezență scenică, tehnică interpretativă,
gradul de dificultate al piesei interpretate, element care poate pune în vigoare, sau dimpotrivă, calitățile vocale, cum ar fi ambitusul, tehnica respirației,  de exemplu. De-a lungul anilor au fost cazuri în care o solistă, chiar dacă uitase textul, a luat premiu, tocmai datorită prezenței de spirit și vocii deosebite. Un juriu cu adevărat competent, apropo de "interpretare", nu ia în considerare anumite mici scăpări care nu afectează calitatea solistului, privind interpretarea în ansamblul ei.
....:
(8 August 2012, 14:23)
Pt. Mihaela.

1) E festival de interpretare prin urmare conteaza vocea concurentului nu piesa.
2) Ca sa canti piese noi trebuie sa ai acordul compozitorului sa le canti.
3) Deepside au fost dupa Connecte-R
SORIN:
(8 August 2012, 10:24)
@ mircea. Connect-R nu trebuie să fie recunoscut decât de cei ce se pricep și de cei car-l adoră, și aceștia nu sunt deloc puțini. Ai văzut ce s-a-ntâmplat la Bacău?! Rupere.  Nu este obligatoriu să-ți placă, dar asta nu înseamnă că n-are valoare. Degeaba te superi că am folosit cuvântul "nimeni". Noi, în comparație cu cei precum Connect-R, chiar ăștia suntem, NIȘTE NEICA NIMENI, deși avem pretenții de vedete într-ale scrisului, analizelor de tot felul și, de fapt ardem gazul de pomană, fiindcă nu știu câți se iau după noi, postacii (neologism din vorbirea curentă, pentru unii "deștepți"). De exemplu, mie nu-mi place Elton John, dar asta nu înseamnă că nu e o mare voce și
o mare personalitate a muzicii mondiale. Pentru mine ABBA este totul în materie de voce și acompaniament, este totul în muzică, chiar dacă nu erau "profesioniști" precum se cred unii maimuțoi de pe la noi, astăzi.
mircea:
(7 August 2012, 18:37)
@sorin...ok omule..faci parte din generatia de tufanele...in sfarsit, e muzica ta, te reprezinta..vara nu dormi, iarna nu dormi, te uiti cu ochii cascati la astia...e problema ta, aici e vorba de gusturi, care, nu se discuta....cat despre "nimeni", as fi tare curios sa-ti cunosc marile realizari...asta e, in rest iti doresc tot binele din lume...esti satisfacut???
dana:
(7 August 2012, 15:41)
mihaela sa vb in cunostinta de cauza, deepside deejays au fost anuntati si chiar au fost prezenti, poate tu nu ai fost prezenta
Mihaela:
(6 August 2012, 17:29)
Da.. "Festival de elita" din parti. Ar trebui numit "festivalul batranetii" nu "festivalul tineretii". Din punct de vedere organizatoric a lasat de dorit. Voci tinere fortate (probabil) sa cante melodii din 1900 toamna, s-au cantat aceleasi melodii de mai multe ori.. Pe Moculescu il cauta moartea p-acasa si el vine sa dea indicatii la Amara. Au anuntat ca vin Deepside Deehjays si n-au mai venit.... Si eu n-am inteles de ce Antonia la un moment dat nu canta, ci se scalambaia pe scena pe muzica altora.. Sincer, eu ma pot lipsi de acest mare eveniment comunal.
SORIN:
(6 August 2012, 10:20)
@ ponta&mircea. Cât ar fi de țigan, Connect-R este "o voce" a României, un tânăr talentat și modest, care-și recunoaște etnia, un tânăr educat, măi alde NIMENI.
mircea:
(5 August 2012, 10:08)
cine sa fie??? niste cocalari....manelari, transpirati si slinosi...ei se cred foarte atragatori...
ponta:
(3 August 2012, 16:13)
cine sunt cocalarii astia din poza?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 21 Iul 2026
220 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Consiliul Județean Ialomița: «Tradiție și Credință» la Conacul Bolomey

Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița organizează evenimentul cultural «Tradiție și Credință», ce va avea ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 08:35
(3715 vizualizări - 0 comentarii)


Olimpiada Națională de Arte Vizuale: Tineri artiști din Ialomița își expun creațiile la Muzeul Național al Agriculturii!

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia și Liceul de Arte «Ionel Perlea» Slobozia ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 08:20
(2617 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Reținut pentru că a condus în stare de ebrietate

Un bărbat de 49 de ani a fost reținut, pentru 24 de ore, fiind depistat la volanul unei mașini, în stare de ebrietate. Polițiștii l-au oprit în trafic, iar pentru că prezenta halenă alcoolică ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 13:20
(834 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune preventivă în unitățile de învățământ din Urziceni 

Joi, 26 martie 2026, polițiștii și jandarmii ialomițeni au desfășurat activități preventive în cadrul unităților de învățământ din Urziceni, dar și în cele din localitățile î ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 12:40
(2441 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 31 martie 2026, termen-limită pentru depunerea Formularului 398

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor interesați că marți, 31 martie 2026, este termenul-limită de depunerea a Formularul 398-«Declarație ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 11:30
(4311 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale ample înaintea Sărbătorilor Pascale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor desfășoară, la nivel judetean, acțiuni de monitorizare, prevenție și control, pentru protejarea sănătății publice. Recomandarea reprezentanților ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 10:00
(954 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,95%, rata șomajului la sfârșitul lunii februarie 2026

La sfârșitul lunii februarie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4664 șomeri (din care 2190 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 09:30
(371 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Fabrică ilegală de tutun, descoperită de polițiști

Urziceni: Fabrică ilegală de tutun, descoperită de polițiști

Luni, 23 martie 2026, polițiștii ialomițeni, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2026, 15:10
(1437 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de fotografie

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de fotografie

În organizarea Consiliului Județean Ialomița, a Centrului Cultural «Ionel Perlea» și a Parohiei «Buna Vestire» din Slobozia, miercuri, 25 martie 2025, va fi vernisată expoziția ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2026, 15:05
(498 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții domiciliare la Făcăeni, patru persoane reținute 

Sâmbătă, 21 martie 2026,  polițiștiii ialomițeni au desfășurat o razie de amploare pe raza comunei Făcăeni, având ca scop menținerea și consolidarea climatului de ordine și siguranță ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2026, 15:00
(1272 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: 7,55 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna februarie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna februarie a.c., 25 inspecții fiscale, 5 controale inopinate și 17 verificări ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2026, 12:20
(590 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Modificări legislative privind acordarea subvențiilor din Bugetul Asigurărilor pentru Șomaj

În Monitorul Oficial nr. 181/09.03.2026 a fost publicată Ordonanța de Urgență nr. 11/2026, pentru modificarea și completarea Legii nr. 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2026, 13:20
(3637 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Marșul pentru Viață»

Protopopiatul Slobozia: «Marșul pentru Viață»

Sâmbătă, 28 martie 2026, Protopopiatul Slobozia organizează ediția a XVI-a a evenimentului dedicat susținerii vieții, speranței și solidarității, «Marșul pentru Viață”, care va avea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2026, 12:50
(1956 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Este interzisă arderea miriștilor și a vegetației pajiștilor permanente!

Având în vedere apariția la nivel național a unor incendii de vegetație uscată, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage atenția fermierilor cu privire la interzicerea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2026, 10:55
(1161 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Produse din pește cu adaos de apă

Analize de laborator au indicat un conținut de apă adăugată peste limitele admise pentru mai multe sortimente de produse din pește. Întrucât o parte dintre aceste produse au ajuns pe rafturile ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2026, 11:10
(1427 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Condițiile acordării bonificației de 3% pentru persoanele fizice plătitoare de impozit pe venit

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane fizice plătitoare de impozit pe venit că, prin derogare de la dispozițiile art. 121 din Legea nr. 227/2015, contribuabilii ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2026, 17:15
(1376 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Campania de primire a Cererilor de Plată pentru anul 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat luni, 16 martie 2026, Campania de primire a Cererilor de Plată pentru anul 2026. Fermierii pot depune Cererile de plată în perioada ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2026, 14:20
(1100 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Salonul Național de Primăvară 2026»

Uniunea Artiștilor Plastici din România-Filiala Slobozia/Ialomița, în parteneriat cu Consiliul Județean Ialomița și cu Muzeul Național al Agriculturii, organizează joi, 19 martie 2026, î ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2026, 13:50
(5985 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 16 martie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Micșunelei din localitatea Dridu ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2026, 09:05
(1403 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Nordului din orașul Căzănești!

Sâmbătă, 14 martie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2026, 18:05
(1259 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 156,48 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în februarie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 5,99 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna februarie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 138,20 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2026, 15:20
(1712 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Militar Județean Ialomița: Încep înscrierile pentru liceele militare/Admitere 2026

Centrul Militar Județean Ialomița: Încep înscrierile pentru liceele militare/Admitere 2026

Centrul Militar Județean Ialomița informează că au fost aprobate locurile pentru admiterea în instituțiile/unitățile de învățământ militar pentru anul universitar/școlar 2026-2027. ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2026, 08:10
(1787 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Fără păcănele în Slobozia!»

USR: «Fără păcănele în Slobozia!»

Vineri, 6 martie 2026, consilierii locali USR Slobozia au depus un proiect de hotărâre prin care să se elimine «păcănelele» din municipiul reședință de județ. «Jocurile de noroc ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2026, 14:20
(3476 vizualizări - 6 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în orașul Căzănești!

Vineri, 6 martie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe strada București din orașul Căzănești. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2026, 11:25
(1257 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Adeverințe pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de joi, 5 martie 2026, eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervenției DR 06-Bunăstarea animalelor ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 16:40
(1500 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 10 martie 2026, termen-limită pentru depunerea unor declarații

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor, înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea nr. 227/2015, care nu au depășit plafonul de ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 14:40
(3729 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «conducere fără permis»

Urziceni: Reținut pentru «conducere fără permis»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 20 de ani, domiciliat în comuna Bărbulești. Acesta se face vinovat de «conducere a unui vehicul fără permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 12:00
(939 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Țăndărei. Amenzi de 135 mii de lei!

Polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune de amploare pe raza orașului Țăndărei. Cu această ocazie au fost controlate 260 de autoturisme, au efectuat 115 testări cu aparatul etilotest, fiind aplicate ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 11:00
(1803 vizualizări - 0 comentarii)


APIA dă startul campaniei de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură demarează în data de 5 martie 2026 Campania națională de informare privind depunerea Cererilor de Plată, sub sloganul: «APIA-CONTINUĂM ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 08:30
(8178 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 6,01%, rata șomajului la sfârșitul lunii ianuarie 2026

La sfârșitul lunii ianuarie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4712 șomeri (din care 2208 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2026, 08:10
(2060 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 un cetățean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Marcel în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Marian în Slobozia are terenuri de sport și locuri de joacă fără autorizații de construire oRLandO în Slobozia are terenuri de sport și locuri de joacă fără autorizații de construire Vasile în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Mary în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița» spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Bucu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Nimeni Altu' în Casele PLUTITOARE de la Slobozia garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Amara în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Pililon în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Plombați șoseaua în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL MEME în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Aghata în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @poluare în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Piață. în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL #pasajladrajna în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...