Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Apendicita care ucide încet...

Vicepeședintele Colegiului Medicilor Ialomița, acuzat de malpraxis

Apendicita care ucide încet...

O banală operație de apendicită l-a adus pe Matei Viorel în pragul morții. După 4 luni de chin și zeci de drumuri la spital avea să afle că doctorul Octavian Alexandrescu, de la spitalul din Urziceni, a «uitat» în burta acestuia un pansament de 30 de centimetri pătrați. Din decembrie și pînă în martie, fașa uitată s-a transformat într-o pungă de puroi de 800 de mililitri. Iar doctorul Alexandrescu este bine mersi, mulțumim de întrebare!

Ce nu te omoară, te întărește
Pe 20 decembrie 2011, după o noapte de dureri, Matei Viorel s-a internat la spitalul din Urziceni pentru ceea ce, inițial, a fost o banală operație de apendicită. Numai că, în aceeași zi, Matei Viorel a făcut febră și timp de 10 zile a fost tratat intravenos cu algocalmin. «A durat mai mult decît trebuia operația, pentru că mi-a spus că am avut un apendic mare și inflamat. Dar a fost mulțumit și mi-a spus că nu sînt probleme... Și, ca să scadă febra, mi-au dat algocalmin. Dar aveam 41 de grade, îmi era rău încontinuu. În sfîrșit, după 10-12 zile, mi-au dat drumul. După o lună, aveam o bîrnă tare de carne și puroi în locul ăla. M-am dus înapoi, m-au incizat, au curățat, m-au trimis acasă... După niște zile, nu mai știu, mi-a fost așa de rău că nu mă mai puteam ține pe picioare. M-am dus înapoi, m-au internat și în cinci zile devenisem pămîntiu. Dar doctorul Alexandrescu îmi spunea că n-am nimic, că sînt puternic, că o să mă fac bine. Asta era prin martie...». Norocul tînărului de numai 19 ani a fost că, pe holurile aceluiași spital, s-a întîlnit cu direcotrul instituției, dr Gheorghi Jordan. Acesta l-a abordat, i-a cerut să facă investigații suplimentare și, într-o cursă contra cronometru pentru viața pacientului, a decis operarea acestuia din nou. «Au găsit în mine o pungă de puroi de 800 de mililitri. N-au vrut să-mi spună ce e cu ea, dar între timp am aflat... De la o fașă uitată înăuntru. Aș fi putut face oricînd septicemie și aș fi murit în cîteva ore...» povestește acum tînărul zîmbind amar.

Alexandrescu, protejatul lui Olaru
Medicul Octavian Alexandrescu, vinovat de malpraxis în opinia pacientului și a familiei acestuia, se consideră nevinovat. În ciuda eforturilor familiei de a obține o explicație legată de incident, acesta a refuzat orice dialog. «Nu vroiam nimic de la el. Sîntem conștienți că se poate întîmpla oricui. Mai ales că el e un medic tînăr, fără experiență... Dar ne-a deranjat atitudinea lui. Cînd a văzut rezultatele de la SANADOR în baza cărora s-a decis reoperarea mea, a zis că el nu crede toate prostiile alea. Apoi, treceam pe lîngă el prin spital și parcă nu existam. Nici măcar o bătaie pe umăr, d-apăi scuze... Atunci ne-am hotărît!». La 1 iulie, familia lui Matei Viorel a făcut o sesizare la Colegiul Medicilor Ialomița. După o lună în care nimeni nu a fost contactat, a primit un răspuns oficial prin care era anunțată că nu e o contestație validă pentru că pacientul e major și o poate semna singur. Matei Viorel a revenit săptămîna trecută, pe 28 august a.c., cu o nouă sesizare. Și a ajuns și la ziar. «Nu vreau nimic de la el. Dar trebuie să fie sancționat și să înțeleagă că acesta nu este comportamentul unui medic! Altfel, mîine în locul meu va fi altcineva mai puțin norocos...» a conchis Matei Viorel. Pînă cînd noua sesizare va împlini termenul legal de 30 de zile, medicul Octavian Alexandrescu e bine mersi. Întîi pentru că e protejatul pe linie de partid al lui Vasile Olaru, șeful Colegiului Medicilor și director PSD al Spitalului Județean de Urgență din Slobozia. Apoi pentru că, și dacă n-ar fi protejatul partidului, este vicepreședinte al Colegiului Medicilor și doar n-are să-și aplice sancțiunea singur! Părerea noastră...

Dr Olaru promite multe Referitor la acest incident, dr Vasile Olaru, șeful Colegiului Medicilor Ialomița, ne-a declarat: «Nu cunosc exact circumstanțele, dar am auzit de acest caz. E nevoie să facem audieri, să cercetăm hîrtiile... Vom vedea, sînt lucruri care se bat cap în cap. Dar vă sfătuiesc să luați legătura cu dr Jordan, se pare că el știe cel mai bine cine este vinovat și cum a ajuns povestea asta la dumneavoastră...» a declarat acesta fără a preciza un termen concret de soluționare a cazului. În cazul în care sesizarea lui Matei Viorel va fi luată în calcul, este de așteptat ca ancheta să dureze luni bune. Suficient de multe, probabil, pentru ca pacientul să se lipsească... Și, cu siguranță, suficient de multe pentru ca doctorul să facă aceeași greșeală din nou!

14 Septembrie 2012, 18:05 (29071 vizualizări - 20 comentarii)

Citiți și:
«Nu avem cazuri de malpraxis în Ialomița!»

Comentariile cititorilor:


SORIN:
(20 Septembrie 2012, 14:06)
@Bețivul. N-am făcut altceva decât să citez din textul unei melodii de ultimă oră.
Betivul:
(19 Septembrie 2012, 16:18)
Comentariul tau e pertinent, in ciuda injuriei disimulate. Apreciez. Pe bune.
SORIN:
(19 Septembrie 2012, 08:24)
@Bețivul.  Știi care-i culmea ghinionului?! Să faci pe prostu' și să rămâi așa. Observ că tu ești un pic mai norocos. Te sfătuiesc să nu-ți bați joc de norocul tău. Mama n-are cratimă, mă-ta are!
Betivul:
(17 Septembrie 2012, 18:37)
Dragă Sorine...
Dacă știi cum se prescurtează "mă-ta", ești cel mai tare. Dacă știi cum se prescurtează și "mânca-mi-ai", ești și mai tare.
Dacă știi ce e ăla un acronim, un eufemism și o chestie futilă, ai tot respectul meu.
Cazul lu' nenea ăsta e futil. Citește Zahei Orbul și îți vei da seama de ce. Și, da sunt, chiar eu, Betivul. Domnule, aparentele inșeală...
john:
(17 Septembrie 2012, 15:49)
este stupida situatia!!!
Colegiul medicilor va decide ca este un caz de malpraxis si acesta trebuie anchetat de un expert.
Acest expert este pe listele intocmite de Ministerul Sanatatii si .... lucreaza probabil in subordinea doctorului Olaru, asa incat se va retrage din ancheta argumetand ca se afla in conflict de interese.
Din cate stiu, legea actuala a sanatatii nu prevede ca in aceste cazuri sa fie adus un alt expert din alt judet , asa incat situatia va ramane in aer - poti faci adrese gramadala Minister - acestia vor raspunde ca mai intai expertul trebuie sa dea o solutie???????
Asa ca ..... care malpraxis?
Adriana:
(17 Septembrie 2012, 13:28)
Măi băiatule, Viorel, dacă nu faci plângere unde ar trebui, ești un laș, un bleg și-ți meriți suferința! Cu ce te-ajută articolul sau comentariile noastre? Te crezi vedetă? Pune mâna și reclamă pe dobitoc, cere-i daune, fă un lucru ca lumea!! Așteptăm vești!
IOANA:
(17 Septembrie 2012, 10:29)
Si daca au salarii mici trebuie sa-si bata joc de viata oamenilor, unii oameni nu au nici un venit si nu trebuie sa plateasca cu viata lor pentru nesimtirea medicilor care cer bani sau nu-si fac meseria cu raspundere.
SORIN:
(17 Septembrie 2012, 10:06)
Ce colegii, ce comisii?! Fă-i direct plângere penală și-ai să vezi cum te va căuta să-l ierți. Și-atunci
să-i iei toți banii de  care zice analfabetul "bețivul" că sunt puțini. Cere-i un miliard, și Justiția, probabil, îți va acorda o sută de milioane daune. Și așa, l-ai terminat pe criminalul tupeist.
Auzi, e tânăr! Crede cineva că tupeul și nesimțirea au vârstă? Medicii și preoții sunt cei mai nesimțiți și tupeiști oameni, dacă pot fi numiți astfel. Fără excepție, nu cum ar spune unii că orice
pădure are uscăturile ei. Aceste două bresle au NUMAIi uscături, numai că unele sunt puțin mai verzi.
Rela;:
(16 Septembrie 2012, 19:14)
Viorel nu te lasa scrie peste tot chiar si la guvern, scrie si la ministrul sanatatii, sunt obligati in termen de 30 de zile sa raspunda intr un fel la sesizarea ta. Referitor la sesizarea pe care ai facut o aici la fel sa stii ca sunt obligati sa ti raspunda. Daca se taraganeaza si ai avea posibilitati financiare poti vorbi si cu un avocat sa vezi ce poti face. Daca medicul respectiv este vinovat merita si trebuie sa plateasca, vorba ta poate face iar greseala si poate omori pe cineva, sa uiti o fasa acolo este inacceptabil!!!! NU TE LASA!!!!! SUCCES!!!! Poate presa ne tine la curent cu acest caz.
Betivul:
(16 Septembrie 2012, 09:15)
Ne e pprofa, e profesor și nu am nicio corijență la el. E un om deosebit de VALOROS. mEDEICUL va raspunde, a greșit, să plătească, dar REPET au salari mici și in facultate nu mai invata se tin de prostii cluburi, DROGURI si alte d-ealea. E normal.
Vio:
(16 Septembrie 2012, 01:14)
Zi-le mai @fiola ca le zici bine .
fiola:
(15 Septembrie 2012, 22:22)
Betivule, de tine sigur si-a batut joc profa de romana ca esti agramat complet. Medicul trebuie sa raspunda, nu te joci cu viata unui om. Sa se faca vidanjor, acolo poate uita fasha in cacat.
Betivul:
(15 Septembrie 2012, 16:40)
Ai, Fiona mă lasi?
Omu ai era gandu la ce pune pe masa la copii si a dat buleala cu fasha. Acuma ce sa face-m, sal executam in piata publica?
Si, auzi, da elevul are DREPTUL sa-si bata joc de profesor? Sa-u eleva.
fiola:
(15 Septembrie 2012, 12:56)
Betivule, aproape toti romanii sunt prost platiti. Asta nu da dreptul unui doctor sa-si bata joc de pacient sau profesorului de elev. Du-te si te culca bre ca mirosi a tuica d-aia puturoasa si vorbesti tampenii
Vio:
(14 Septembrie 2012, 23:05)
Viorele , n-ai ma si tu o bata de baseball la indemana ? Tu chiar astepti sa ti se faca dreptate legal ?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 02 Oct 2026
230 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Suspecții unui furt din locuință, identificați de polițiști

Trei ialomițeni, dintre care doi minori, sînt cercetați de polițiști pentru furt calificat, fiind suspectați că, în perioada 25-31 decembrie 2009, au sustras mai multe unelte electrice și produse alimentare ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 19:31
(10752 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 6 kg de mercur, ilegal deținute de un cabinet stomatologic

În cursul zilei de miercuri, 6 ianuarie a.c., în baza unor informații, polițiștii au efectuat un control cu privire la deținerea și utilizarea substanțelor toxice și foarte toxice la un cabinet stomatologic ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2010, 19:32
(13478 vizualizări - 0 comentarii)


Depistat la volanul unui autoturism fără drept de circulație în România

Un tînăr în vîrstă de 25 ani din Urziceni este cercetat e polițiști pentru conducerea pe drumurile publice a unui autoturism înmatriculat în străinătate care nu are drept de circulație în România. Acesta ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2010, 19:31
(15066 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecții unui furt de telefon, identificați

În după-amiaza zilei de miercuri, 6 ianuarie a.c., un tînăr în vîrstă de 16 ani, din comuna Ciulnița, s-a prezentat la Poliția Municipiului Slobozia pentru a sesiza faptul că în timp ce se afla în parcul ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2010, 19:30
(10109 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente

Neadaptarea vitezei la condițiile unui carosabil acoperit cu zăpadă a fost cauza a două evenimente rutiere produse pe arterele județului. Unul dintre conducătorii auto a părăsit locul accidentului, dar ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2010, 19:26
(15243 vizualizări - 0 comentarii)


Fără carnet și depistat la volanul unui autoturism fără drept de circulație în România

În după-amiaza zilei de marți, 5 ianuarie 2010, pe raza municipiului Urziceni, în cadrul activităților curente desfășurate, polițiștii au oprit pentru control un autoturism înmatriculat în străinătate la ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2010, 12:26
(14271 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția rutieră, în stradă pentru siguranța circulației

Polițiștii au acționat pe raza municipiului Slobozia în scopul prevenirii și combaterii incidentelor rutiere. Activitățile desfășurate de polițiști au vizat urmărirea modului în care participanții la trafic ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2010, 12:22
(12171 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune de prevenire și combatere a infracționalității

În cursul zilei de marți, 5 ianuarie 2010, în intervalele orare 14,30-18,30, respectiv 19,30-21,30, în municipiul Slobozia a fost organizată o acțiune cu efective mărite, urmărindu-se în principal prevenirea ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2010, 12:19
(11454 vizualizări - 0 comentarii)


Au plecat la Revelion și bunicul le-a dat dispărute

În prima zi a anului 2010, în jurul orelor 10,15, Poliția Orașului Țăndărei a fost sesizată asupra unor dispariții. Un bătrîn, de 73 ani, le-a spus polițiștilor că nepoatele sale, în vîrstă de 14, respectiv ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2010, 14:37
(13232 vizualizări - 2 comentarii)


Nouă accidente în cinci zile: 3 morți, 15 răniți

Nouă accidente în cinci zile: 3 morți, 15 răniți

În pofida activităților cu caracter preventiv desfășurate de polițiști, pe arterele județului, în perioada 30 decembrie 2009-3 ianuarie 2010, s-au produs nouă accidente rutiere, evenimente în urma cărora ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2010, 14:27
(12457 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecții mai multor furturi, identificați

În noaptea de 29/30 decembrie 2009, o echipă de polițiști din Fetești l-a depistat pe raza municipiului pe un tînăr, de 21 ani, din comuna Bordușani. Asupra acestuia, cu ocazia controlului efectuat, au ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2010, 14:01
(12161 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive în discotecile rurale

În noaptea de 2 spre 3 ianuarie a.c., polițiștii slobozeni, în colaborare cu agenții Posturilor de Poliție Grivița și Miloșești, au acționat pe raza celor două comune. În acțiunile întreprinse, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2010, 13:53
(15699 vizualizări - 0 comentarii)


Intervenții ale pompierilor

Intervenții ale pompierilor

În primele zile ale noului an, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență au avut de furcă. Astfel, în două situații s-a acordat primul ajutor cu echipaje SMURD, s-a intervenit ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2010, 13:41
(15187 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

Polițiștii au întocmit un dosar penal pe numele unui tînăr în vîrstă de 23 ani, din Slobozia, acesta fiind depistat la volanul unui autoturism în prima zi de Crăciun deși nu poseda permis de conducere. ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2009, 14:58
(13318 vizualizări - 0 comentarii)


Prinși în flagrant la furat din autoturisme

În noaptea de 24 spre 25 decembrie a.c., în jurul orei 23,40, doi bărbați au fost surprinși în flagrant de polițiști în timp ce încercau să sustragă doi acumulatori ai unui autocamion. Autovehiculul era ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2009, 14:58
(13177 vizualizări - 0 comentarii)


Sărbători Fericite!

Sărbători Fericite!

Redacția Independent vă dorește un Crăciun liniștit, alături de cei dragi. ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2009, 21:00
(13280 vizualizări - 0 comentarii)


Eleve, victime ale traficului de minori

Procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Ialomița, împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2009, 18:01
(12032 vizualizări - 0 comentarii)


Șoferi băuți implicați în accident

Doi conducători auto, aflați sub influența băuturilor alcoolice, au fost implicați într-un accident rutier. De reținut că unul dintre aceștia nu poseda permis de conducere. Așadar, miercuri, 23 decembrie ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2009, 17:12
(14427 vizualizări - 0 comentarii)


S-a predat singur

Miercuri, 24 decembrie a.c., în jurul orei 7.30, la Poliția Municipiului Slobozia s-a prezentat Marian P., de 36 ani, din municipiul Slobozia, urmărit din luna februarie 2009. Bărbatul se sustrăgea executării ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2009, 15:00
(15124 vizualizări - 2 comentarii)


Moș Crăciun jandarm

Moș Crăciun jandarm

Cu ocazia Sărbătorilor Crăciunului, jandarmii ialomițeni i-au luat locul lui Moș Crăciun și au împărțit cadouri copiilor cu dizabilități din cadrul Fundației «Trebuie» Fetești. Copiii, într-un cadru emoționant ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2009, 14:27
(12544 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție la bani!

Marți, 23 decembrie, o femeie din Urziceni a fost victima unei tîlhării. Femeia, în vîrstă de 36 ani, administrator a două magazine din localitate, a fost atacată de doi indivizi ce, prin violență, i-au ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2009, 16:06
(11985 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție stradală dedicată Revoluției

Expoziție stradală dedicată Revoluției

Cele mai importante 48 de fotografii exclusive realizate de AGERPRES în timpul Revoluției din Decembrie 1989 pot fi văzute începînd din 21 decembrie 2009, pînă pe 12 ianuarie 2010, în cadrul expoziției ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2009, 16:04
(11215 vizualizări - 0 comentarii)


Achizițiile intracomunitare și importurile de legume-fructe, în atenția polițiștilor

Începînd cu data de 15 decembrie 2009, polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor Ialomița, în colaborare cu comisarii Gărzii Financiare și inspectori ai Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorilor ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2009, 18:10
(14309 vizualizări - 0 comentarii)


Dosare pentru produse contrafăcute

Polițiștii feteșteni au început urmărirea penală în șapte dosare penale în care sînt cercetați reprezentanții unor agenți economici, societăți comerciale sau persoane fizice, cu puncte de lucru în localitățile ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2009, 18:05
(13717 vizualizări - 0 comentarii)


Infractori după gratii

Doi ialomițeni, cu domiciliul în comuna Jilavele, pe numele cărora existau mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, au fost identificați de polițiștii ialomițeni, fiind încarcerați în Penitenciarul ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2009, 17:59
(11886 vizualizări - 0 comentarii)


APIA notifică fermierii

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură revine cu apelul către fermierii notificați pentru clarificarea datelor declarate în cererea de plată. Aceștia sînt obligați să se prezinte în cel mai ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2009, 17:38
(14960 vizualizări - 0 comentarii)


Unirea Urziceni vs Liverpool

Unirea Urziceni vs Liverpool

Ghinion teribil pentru Unirea Urziceni la tragerea la sorți Europa League. Singura echipă din România calificată în primăvara europeană, Unirea Urziceni, și-a aflat adversarul din «16»-imile Ligii Europa ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 15:09
(12803 vizualizări - 0 comentarii)


ANM-Sîmbătă și duminică, în sud-est reîncep ninsorile

Prognoza meteorologică pe următoarele trei zile, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, prevede că în cursul zilei sîmbătă, 19 decembrie, în cursul nopții și duminică, 20 decembrie, în sud ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 14:13
(11606 vizualizări - 0 comentarii)


DRUMURI ÎNCHISE

DRUMURI ÎNCHISE

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița informează că peste 150 de polițiști, din care 34 din structurile de siguranță rutieră, sînt angrenați în măsuri de deblocare/dirijare a traficului rutier ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 12:00
(14617 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, în sprijinul oamenilor înzăpeziți

Jandarmii ialomițeni, în sprijinul oamenilor înzăpeziți

Peste 25 de jandarmi din cadrul Detașamentului Urziceni au acționat, în zilele de 16 și 17 decembrie a.c., pentru deszăpezirea participanților la trafic surprinși de viscol. Pe segmentul de șosea Urziceni ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 11:52
(11923 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
:-)) în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști sperăm în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Tic Tac în Rețeaua de canalizare a comunelor Giurgeni, Gura Ialomiței și Mihail Kogălniceanu este NEFUNCȚIONALĂ! apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetatean în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Silviu în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Krishan în Echipa CSM Unirea Slobozia, vicecampioană națională la Cupa României la Sabie Masculin! știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...