Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Audit judiciar de 80 mii de lei pentru «apa lui Ionașcu»

«Răzbunare politică» pe bani publici

Audit judiciar de 80 mii de lei pentru «apa lui Ionașcu»

La 7 luni de la alegeri, primarul Alexandru Stoica plătește din bani publici un audit judiciar privitor la investiția în sursa de apă. Valoarea acestui serviciu majorează cu 80 mii de lei valoarea investiției în «apa lui Ionașcu», iar factura va fi plătită, firesc, din bani publici. Auditul nu a fost făcut public, însă Alexandru Stoica susține că acesta confirmă existența unei «găuri financiare» de 20 miliarde de lei vechi. În replică, ex-primarul Gabi Ionașcu afirmă că administrația Stoica încearcă să-și legitimeze pe bani publici «răzbunarea politică» din campania electorală...

Audit judiciar cu expert feroviar
Imediat după alegerile locale din 2012, Alexandru Stoica a declarat public că va solicita un audit judiciar pentru care să verifice modul în care au fost cheltuiți banii pentru investiția în sursa de apă. La 7 luni de la respectiva declarație, auditul este gata și așteaptă ședința de la sfîrșitul lunii ianuarie pentru a fi făcut public. Potrivit unor surse interne din cadrul Primăriei Slobozia, auditul a fost realizat de către Pîrvulescu Tache, un expert extrajudiciar specializat în lucrările de infrastructură feroviară, și a costat peste 80 mii de lei.  Prin comparație, valoarea unui audit judiciar pentru SC Urban SA a fost mai puțin de jumătate din această sumă și reprezintă valoarea de piață a unui audit de acest gen... Cele aproximativ 30 de pagini ale raportului de audit urmează să fie prezentate Consiliului Local Slobozia pe 31 ianuarie 2013, în cadrul ședinței ordinare din acestă lună. Alexandru Stoica a refuzat să facă public raportul anterior datei avansate mai sus, însă a promis că raportul de audit va fi făcut public ulterior, pe site-ul instituției. De asemenea, Alexandru Stoica a refuzat să facă publice datele contractuale legate de contractarea acestui audit...

«Răzbunare politică» pe bani publici
Singura declarație oficială pe care primarul Alexandru Stoica a fost dispus să o facă vizavi de acest subiect a vizat vinovăția fostului primar Gabi Ionașcu: «Acest audit echivalează cu o hotărîre în instanță. Nu mai trebuie să mergem acolo pentru a ne judeca. Și el spune negru pe alb că lipsesc 20 de miliarde... Eu nu spun că ar fi vinovat cineva. Eu întreb unde sînt banii...» ne-a declarat el.
În replică la acuzațiile care i se aduc, fostul primar Gabi Ionașcu ne-a declarat: «Știți foarte bine că am fost „periat“ și „ultraperiat“ de toate instituțiile statului pe acest subiect. Au existat trei rapoarte de audit ale Curții de Conturi și există chiar și un dosar la DNA pe acest subiect. Dacă în acest moment stau în fața dumneavoastră, cred că e inutil să mai spun că niciuna dintre acuzații nu s-a confirmat. În aceste condiții, înclin să cred că auditul comandat nu este decît un alt episod al „răzbunării politice“ pe care Alexandru Stoica, colegii săi și președintele Ciupercă mi-au promis-o! (...) Din păcate, această „răzbunare politică“ nu ajută la rezolvarea situației. Din informațiile mele calitatea apei furnizate populației s-a deteriorat și este sub nivelul la care am lăsat-o eu. Sînt credincios și duminică de duminică merg la biserică... Mă rog la bunul Dumnezeu să le dea puterea să finalizeze ce am început eu. Nu pentru ei, ci pentru beneficiul cetățenilor!» ne-a declarat Gabi Ionașcu.

Încă 300 mii de euro pentru stația de tratare
O altă notă de plată care a crescut substanțial în ultimele 3 luni este cea pentru stația de tratare a orașului. Valoarea acesteia se ridică la peste 13 miliarde de lei vechi, respectiv 300 mii de euro. Reamintim că, în conformitate cu contractul semnat de către Primăria Slobozia cu GRUP ROMET Buzău, lucrările ar fi trebuit să fie finalizate la 24 octombrie, iar valoarea contractului nu putea fi majorată sub nicio formă. În ciuda acestei interdicții, administrația Stoica se prevalează de o clauză care permite modificarea contractului în cazul materialelor de construcție și îl majorează cu valoarea de mai sus. Pentru a justifica această majorare, Alexandru Stoica susține că banii au fost utilizați pentru schimbarea unor conducte de apă, recondiționarea bazinului de apă, dar și pentru o serie de lucrări netrecute în deviz, dar absolut indispensabile pentru buna funcționare a stației de tratare. «Aici nu s-a mai schimbat nimic de zeci de ani. Ionașcu a făcut devizul bucăți, ca să fie mai mic... Și a zis: lucrarea asta o fac cu Urban-ul, pe asta cu DADP-ul... Țigănie curată! Păi, de unde să avem noi posibilități? A trebuit să găsim soluții!». Alexandru Stoica uită însă să precizeze cum a fost posibil să acopere legal aceste soluții. Una dintre sursele de finanțare este, fără îndoială, alocația bugetară de 500 mii de lei acordată de către Consiliul Județean Ialomița în toamna anului trecut. Pînă la 1,3 milioane de lei însă, drumul e lung, iar Consiliul Local Slobozia nu a aprobat realocări bugetare de o atare valoare. Reamintim că, la acest moment, valoarea investiției la stația de tratare a apei din Slobozia se ridică la 2 milioane de euro, însă calitatea apei rămîne aceeași. Și, dacă ar fi să dăm crezare zvonurilor care circulă pe holurile noii administrații, nici nu se va modifica vreodată...

28 Ianuarie 2013, 12:28 (22232 vizualizări - 28 comentarii)

Citiți și:
PSD Ialomița repetă istoria la Slobozia
Scrisoare deschisă către primarul Alexandru Stoica
«Administrația Stoica nu este calificată pentru a conduce Slobozia!»
Urban solicită majorarea prețului la apa nepotabilă!

Comentariile cititorilor:


Independent:
(29 Ianuarie 2013, 10:31)
Domnule Sorin, nu protejăm pe nimeni! Din câte comentarii ați scris până acum nu credem că au fost cenzurate sau nu au apărut. Însă, în momentul în care atacați subiecte pur personale, din viața oricărui subiect al articolelor noastre, să știți că respectivele comentarii nu vor fi publicate! Și nici dacă proferați injurii nu vă așteptați să apară comentarii... Și această regulă este valabilă pentru toți cititorii-comentatori!
Gigi:
(29 Ianuarie 2013, 10:00)
N-ar fi mai simplu, și cu muuuult mai ieftin, să repună în funcțiune stația de captare de la Modelu, care să aducă apă direct în stația de tratare? Apa din Dunăre este cu mult mai bună decât mizeria asta plină de amoniu, calcar și metale grele. Potabilizarea apei din Dunăre este foarte ușor de făcut!
SORI:
(29 Ianuarie 2013, 08:13)
E clar că deranjez. Dar "deranjul" îl manifestă numai persoanele care au ceva de ascuns, prin anumite lucruri cărora eu, probabil, spunându-le pe nume, le deconspir falsa personalitate. În ceea ce privește "intervenția" asupra textului meu, dovedește palma pusă, drept protecție. Nu știu dacă acest (acel) personaj mai mult decât controversat, căruia dv. îi luați apărarea, mă refer la șoldoveanul de Bărăgan, Gabi Ionașcu, merită atâta protecție, la cât rău a făcut locuitorilor acestui municipiu și nu numai. Cea mai mare intimitate a unui om este SĂNĂTATEA, la care el a atentat cu bună știință, nu curvăsăreala autentică, practicată de acest agaramat sfertodoct, cu ifose de mare expert. L-am întrebat, cu altă ocazie, câte locuri de muncă a creat la firma relativ nou înființată, câte "guri" hrănește! Ați aflat cumva dv., iar eu nu?! Să se autoinvite, ca de obicei, la radio cam pus și să-i explice d-nei Clementina (sic!) cum are el grijă de nu știu câte familii angajate la firma sa. Ce mai acuza în campania electorală  incapacitatea unora de a crea noi locuri de muncă și, dacă ar mai fi reales, el va face pe dracu să-l ia! Să-mi răspundă acest fanfaron, dacă poate, evident(sic!), dacă nu personal, prin intermediarii săi protectori.
ion:
(29 Ianuarie 2013, 01:41)
Unui **domn** de prin moldova
**Io pchicao o pearje-n glod**.
Ș-a venit în Slobozia să ne dea
Apă cu ** gold**.


sau


De treci luni prin Slobozia
Și bei apă de la noi,
Vei ajunge-n București
Abia miercuri sau chiar joi.
cititor :
(28 Ianuarie 2013, 21:05)
CINEVA: amenintari naziste! Nu e posibil ca sa scrii asa ceva! Tu nu ai familie? Nu ti-a tremurat mâna, nu te-ai gândit la D-zeu? Daca esti barbat, arata-te, infrunta-l ca un barbat pe Sorin, oricine o fi el? Ai vlaga sau numai latri?
mike:
(28 Ianuarie 2013, 20:47)
Prostii prostilor au votat prostii usl, cu stoica-psd in frunte! Pentru un mic, garnisit cu minciuni electorale...
Cineva:
(28 Ianuarie 2013, 19:27)
SORIN are si el vreo doua ziare si stie cum sta treaba. Numai ca SORIN este luat in colimator de cineva care va mai astepta un an, doi... si atunci i-o va face, ii va da foc la casa, ii va arunca cu acid neveste-sii in fatza si poate copiilor, daca are, vom afla si asta. Oricum, el se pricepe la atacuri la persoana, e specializat. Eu unul am de gand sa i-o fac, oricat ar trebui sa astept pentru asta. Sincer, merita rabdarea mea... 
Bianca:
(28 Ianuarie 2013, 18:20)
LUCRĂRILE NU AU FOST EXECUTATE CORECT, DE LA BUN ÎNCEPUT!
AU ÎNCERCAT SĂ  ASCUNDĂ DETALII IMPORTANTE ALE PROIECTULUI, IAR ACUM SUNT NEVOIȚI SĂ LE TRATEZE.
APA ESTE SINGURA PRIORITATE REALĂ A MUNICIPIULUI!
CHELTUIELILE ABSURDE PENTRU REZOLVAREA PROBLEMEI TRATĂRII SUNT REVERSUL MEDALIEI! PĂCAT
Adriana:
(28 Ianuarie 2013, 16:17)
nn...de unde stiti ca SORIN e UN DOMN?! ,,d-le Sorin,,! Voi stiti cine este? E un nickname. Sau stiti mai mult decât pareti? Legat de efortul fizic si financiar, cu apa, si mie îmi vine sa-l introduc pe Ionascu în ZONELE UMEDE ale mamei lui!! Bataia de joc continua si nu se stir cât!
SORIN:
(28 Ianuarie 2013, 15:04)
@eu.  Cum a fost sancționat Ionașcu?! Că n-a mai fost ales?! Și mie mi-ar conveni ca, ocupând, chiar și vremelnic, o funcție cu puteri decizionale, să ciordesc vreo două-trei milioane de euro, și,
drept pedeapsă, să fiu dat afară, nu să fiu băgat înăuntru. Ce-o mai face șoldoveanul nostru de Bărăgan, mustăcios și mincinos?! (...) n.n.: am «intervenit» asupra comentariului dvs, dle Sorin, întrucât, sincer, sunt aspecte din viaţa personală a personajului la care faceţi referire care nu-şi găsesc locul aici!
eu:
(28 Ianuarie 2013, 13:40)
O gasca de incompetenti, au promis in campanie marea cu sarea si s-au inghesuit toti credulii sa-i voteze!Ionascu a fost sanctionat deja pt problema apei in data de 10 iunie, astia cand vor fi sanctionati?
slobozean:
(28 Ianuarie 2013, 13:33)
Cum e posibil ca intr-un oras care se vrea european, in anul 2013, populatia sa nu aiba acces la apa potabila???? Ionascu trebuia arestat pana acum! Ori pentru incompetenta (ca nu a verficat calitatea apei din puturi inainte sa o desfiinteze pe aia din Dunare) ori pentru evaziune etc etc Cert e ca si-a batut joc de locuitorii Municipiului. Javra!
T.B.:
(28 Ianuarie 2013, 12:52)
Ionascu:"...sa finalizeze ce am inceput eu". Ionascu a inceput otravirea populatiei Sloboziei, iar acum se roaga ca fostii colegi din psd in frunte cu Stoica, sa continue pana la finalizare, aceasta otravire. Astia trebuie condamnati pt genocid!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 15 Oct 2026
316 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Fetești: Avea asupra sa substanțe interzise

Fetești: Avea asupra sa substanțe interzise

Joi, 10 octombrie 2024, pe banca din fața unui bloc din Fetești, un tânăr de 24 ani a fost depistat de jandarmii ialomițeni având asupra sa substanțe posibil interzise. Atenția jandarmilor ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2024, 11:40
(3318 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Subvenții acordate angajatorilor

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița reamintește angajatorilor care încadreaza în muncă, pe perioadă nedeterminată, șomeri în vârstă de peste 45 de ani, ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2024, 09:00
(1915 vizualizări - 0 comentarii)


Sudiți: Reținută pentru provocarea unui incendiu

Miercuri, 9 octombrie 2024, polițiștii din Platonești au identificat și reținut, pentru o perioadă de 24 de ore, o femeie, de 50 de ani, bănuită de săvârșirea infracțiunilor de «distrugere ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2024, 16:00
(1786 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa la Maia!

Echipele furnizorului de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere la nivelul instalațiilor de energie electrică din comuna Maia vineri, 11 octombrie 2024. Fără curent, sursa ce alimentează ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2024, 12:25
(1210 vizualizări - 0 comentarii)


2115 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița

În perioada ianuarie-august 2024, urmare implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2115 persoane, dintre ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2024, 10:10
(1167 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Joi, 10 octombrie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316, din Legea 227/2015, care nu au depășit plafonul de scutire ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2024, 10:10
(3506 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Duminică, 6 octombrie a.c., polițiștii rutieri au depistat în trafic doi tineri șoferi, în vârstă de 23 și 19 ani, din Andrășești, respectiv Manasia, în timp ce conduceau autoturisme ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2024, 15:30
(784 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 11 octombrie 2024, «Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți», eveniment ce se va desfășura la Slobozia, la ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2024, 11:40
(1973 vizualizări - 0 comentarii)


Casă în flăcări la Butoiu, incendiu la un fast-food din Cotorca

Casă în flăcări la Butoiu, incendiu la un fast-food din Cotorca

Pompierii ialomițeni au interveni vineri, 4 octombrie a.c., în jurul orelor 17,20, pentru stingerea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din satul Butoiu. Au fost alocate de urgență două ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2024, 10:35
(1613 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Coșereni, Scânteia și Urziceni

Accidente la Coșereni, Scânteia și Urziceni

În dimineața zilei de sâmbătă, 5 octombrie a.c., în jurul orei 7,50, pompierii din Urziceni au intervenit la un accident rutier produs pe DN2, în localitatea Coșereni. Î ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2024, 10:25
(2056 vizualizări - 0 comentarii)


Mărculești: Lemne confiscate de polițiști

Joi, 3 octombrie a.c., pe raza localității Mărculești, polițiștii au depistat în trafic un tânâr de 27 de ani, din județul Argeș, în timp ce transporta cu o autoutilitară material ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 14:20
(1067 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: La volan având dreptul de a conduce suspendat

Un tânăr de 21 de ani, domiciliat în Țăndărei, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost surprins în trafic de polițiști având dreptul de a conduce autovehicule suspendat. Î ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 14:00
(3670 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Razie în localitățile Urziceni, Bărbulești și Jilavele

Joi, 3 octombrie 2024, polițiștii au efectuat o razie în localitățile Urziceni, Bărbulești și Jilavele. Oamenii legii au legitimat 413 de persoane, au fost verificate 345 de autoturisme și au fost ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 13:40
(2154 vizualizări - 2 comentarii)


DSVSA Ialomița: Modificări legislative privind desfășurarea activității de către farmaciile veterinare

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează crescătorii de animale de pe raza județului Ialomița, precum și administratorii farmaciilor veterinare, cu privire la ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 12:50
(2650 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Câmpului din Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul unui branșament de pe strada Câmpului din localitatea Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 11:55
(6031 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție la Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia

Marți, 8 octombrie 2024, Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia organizează vernisajul expoziției «Chipuri de țăran». Evenimentul are loc în sala mare a instituției, încep ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 11:50
(3200 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale în trafic pentru verificarea transporturilor de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița atenționează crescătorii de ovine și caprine de pe raza județului că, la momentul actual, sunt permise mișcările de ovine/caprine ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2024, 16:00
(1263 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Reprogramare lucrare Cartier Buliga/Fetești pentru vineri, 4 octombrie 2024!

Din cauza unor probleme de ordin tehnic, lucrările periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile din Cartierul Buliga/Fetești se reprogramează pentru ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2024, 09:20
(2338 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Fetiță de 4 ani, găsită de polițiști la scurt timp după ce a fost dată dispărută

Urziceni: Fetiță de 4 ani, găsită de polițiști la scurt timp după ce a fost dată dispărută

Marți, 1 octombrie a.c., în jurul orelor 18,30, polițiștii din Urziceni au fost sesizați, prin 112, de către o femeie din Urziceni, cu privire la faptul că nepoata sa de 4 ani s-ar fi pierdut din ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2024, 15:05
(3642 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Procedură de anulare a obligațiilor fiscale

 Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița aduce la cunoștința contribuabililor interesați că a fost publicat Ordinul ministrului Finanțelor nr. 5521/16 septembrie 2024, pentru aprobarea ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2024, 11:35
(4303 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în Cartierul Buliga/Fetești!

Joi, 3 octombrie 2024, se vor executa lucrări periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile din Cartierul Buliga/municipiul Fetești. Prin urmare, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2024, 11:20
(1377 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Campanie de vaccinare profilactică împotriva turbării

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de carnasiere domestice că, în perioada 01.10.2024-31.12.2024, se desfașoară campania de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2024, 16:40
(3634 vizualizări - 1 comentariu)


ANAF: Seminarii web dedicate facilităților fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că Agenția Națională de Administrare Fiscală organizează seminare web dedicate facilităților fiscale prevăzute ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2024, 10:40
(1216 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 51,07 milioane de lei, în perioada ianuarie-august 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-august 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2024, 14:45
(4418 vizualizări - 0 comentarii)


Chatbotul RAReș, disponibil pe site-ul Registrului Auto Român 

«Vrei să verifici rapid când expiră inspecția tehnică periodică a mașinii tale? Vrei să știi cum trebuie să procedezi dacă ai pierdut cartea de identitate a vehiculului sau cum să obții o ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2024, 13:55
(2816 vizualizări - 0 comentarii)


Albești: Incendiu la o șiră de paie

Duminică, 29 septembrie 2024, în jurul orelor 20,50, trei echipaje operative din cadrul Detașamentui de Pompieri Slobozia au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2024, 12:45
(1620 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Albești incendiu


Accidente la Dridu și Căzănești

Accidente la Dridu și Căzănești

În dimineața zilei de sâmbătă, 28 septembrie a.c., în jurul orei 5,50, pompierii din Urziceni au intervenit la un accident rutier produs pe raza localității Dridu, în eveniment ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2024, 12:40
(5493 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal în plină stradă între familiile de romi din Țăndărei

Polițiștii au intervenit în forță vineri, 27 septembrie 2024, după ce două familii de romi s-au luat la bătaie în apropiere de centrul orașului Țăndărei. Se pare că scandalul ar fi izbucnit ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2024, 19:00
(6599 vizualizări - 5 comentarii)


Razie a polițiștilor în localitățile Ion Roată, Balaciu și Sălcioara

Joi, 26 septembrie 2024, polițiștii au organizat o acțiune de amploare pe raza localităților Ion Roată, Balaciu și Sălcioara. Oamenii legii au legitimat 119 de persoane, au verificat 88 de autoturisme ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2024, 14:20
(3005 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: La volan având dreptul de a conduce suspendat

Polițiștii ialomițeni, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier au oprit, pentru verificări, un conducător ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2024, 14:00
(2015 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Alex în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli ion marin în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Jehan în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli blog sud-est în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...