Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Audit judiciar de 80 mii de lei pentru «apa lui Ionașcu»

«Răzbunare politică» pe bani publici

Audit judiciar de 80 mii de lei pentru «apa lui Ionașcu»

La 7 luni de la alegeri, primarul Alexandru Stoica plătește din bani publici un audit judiciar privitor la investiția în sursa de apă. Valoarea acestui serviciu majorează cu 80 mii de lei valoarea investiției în «apa lui Ionașcu», iar factura va fi plătită, firesc, din bani publici. Auditul nu a fost făcut public, însă Alexandru Stoica susține că acesta confirmă existența unei «găuri financiare» de 20 miliarde de lei vechi. În replică, ex-primarul Gabi Ionașcu afirmă că administrația Stoica încearcă să-și legitimeze pe bani publici «răzbunarea politică» din campania electorală...

Audit judiciar cu expert feroviar
Imediat după alegerile locale din 2012, Alexandru Stoica a declarat public că va solicita un audit judiciar pentru care să verifice modul în care au fost cheltuiți banii pentru investiția în sursa de apă. La 7 luni de la respectiva declarație, auditul este gata și așteaptă ședința de la sfîrșitul lunii ianuarie pentru a fi făcut public. Potrivit unor surse interne din cadrul Primăriei Slobozia, auditul a fost realizat de către Pîrvulescu Tache, un expert extrajudiciar specializat în lucrările de infrastructură feroviară, și a costat peste 80 mii de lei.  Prin comparație, valoarea unui audit judiciar pentru SC Urban SA a fost mai puțin de jumătate din această sumă și reprezintă valoarea de piață a unui audit de acest gen... Cele aproximativ 30 de pagini ale raportului de audit urmează să fie prezentate Consiliului Local Slobozia pe 31 ianuarie 2013, în cadrul ședinței ordinare din acestă lună. Alexandru Stoica a refuzat să facă public raportul anterior datei avansate mai sus, însă a promis că raportul de audit va fi făcut public ulterior, pe site-ul instituției. De asemenea, Alexandru Stoica a refuzat să facă publice datele contractuale legate de contractarea acestui audit...

«Răzbunare politică» pe bani publici
Singura declarație oficială pe care primarul Alexandru Stoica a fost dispus să o facă vizavi de acest subiect a vizat vinovăția fostului primar Gabi Ionașcu: «Acest audit echivalează cu o hotărîre în instanță. Nu mai trebuie să mergem acolo pentru a ne judeca. Și el spune negru pe alb că lipsesc 20 de miliarde... Eu nu spun că ar fi vinovat cineva. Eu întreb unde sînt banii...» ne-a declarat el.
În replică la acuzațiile care i se aduc, fostul primar Gabi Ionașcu ne-a declarat: «Știți foarte bine că am fost „periat“ și „ultraperiat“ de toate instituțiile statului pe acest subiect. Au existat trei rapoarte de audit ale Curții de Conturi și există chiar și un dosar la DNA pe acest subiect. Dacă în acest moment stau în fața dumneavoastră, cred că e inutil să mai spun că niciuna dintre acuzații nu s-a confirmat. În aceste condiții, înclin să cred că auditul comandat nu este decît un alt episod al „răzbunării politice“ pe care Alexandru Stoica, colegii săi și președintele Ciupercă mi-au promis-o! (...) Din păcate, această „răzbunare politică“ nu ajută la rezolvarea situației. Din informațiile mele calitatea apei furnizate populației s-a deteriorat și este sub nivelul la care am lăsat-o eu. Sînt credincios și duminică de duminică merg la biserică... Mă rog la bunul Dumnezeu să le dea puterea să finalizeze ce am început eu. Nu pentru ei, ci pentru beneficiul cetățenilor!» ne-a declarat Gabi Ionașcu.

Încă 300 mii de euro pentru stația de tratare
O altă notă de plată care a crescut substanțial în ultimele 3 luni este cea pentru stația de tratare a orașului. Valoarea acesteia se ridică la peste 13 miliarde de lei vechi, respectiv 300 mii de euro. Reamintim că, în conformitate cu contractul semnat de către Primăria Slobozia cu GRUP ROMET Buzău, lucrările ar fi trebuit să fie finalizate la 24 octombrie, iar valoarea contractului nu putea fi majorată sub nicio formă. În ciuda acestei interdicții, administrația Stoica se prevalează de o clauză care permite modificarea contractului în cazul materialelor de construcție și îl majorează cu valoarea de mai sus. Pentru a justifica această majorare, Alexandru Stoica susține că banii au fost utilizați pentru schimbarea unor conducte de apă, recondiționarea bazinului de apă, dar și pentru o serie de lucrări netrecute în deviz, dar absolut indispensabile pentru buna funcționare a stației de tratare. «Aici nu s-a mai schimbat nimic de zeci de ani. Ionașcu a făcut devizul bucăți, ca să fie mai mic... Și a zis: lucrarea asta o fac cu Urban-ul, pe asta cu DADP-ul... Țigănie curată! Păi, de unde să avem noi posibilități? A trebuit să găsim soluții!». Alexandru Stoica uită însă să precizeze cum a fost posibil să acopere legal aceste soluții. Una dintre sursele de finanțare este, fără îndoială, alocația bugetară de 500 mii de lei acordată de către Consiliul Județean Ialomița în toamna anului trecut. Pînă la 1,3 milioane de lei însă, drumul e lung, iar Consiliul Local Slobozia nu a aprobat realocări bugetare de o atare valoare. Reamintim că, la acest moment, valoarea investiției la stația de tratare a apei din Slobozia se ridică la 2 milioane de euro, însă calitatea apei rămîne aceeași. Și, dacă ar fi să dăm crezare zvonurilor care circulă pe holurile noii administrații, nici nu se va modifica vreodată...

28 Ianuarie 2013, 12:28 (22033 vizualizări - 28 comentarii)

Citiți și:
PSD Ialomița repetă istoria la Slobozia
Scrisoare deschisă către primarul Alexandru Stoica
«Administrația Stoica nu este calificată pentru a conduce Slobozia!»
Urban solicită majorarea prețului la apa nepotabilă!

Comentariile cititorilor:


SORIN:
(4 Februarie 2013, 12:15)
@ Apa lu' Ionașcu. Da' bine ți-ai ales "numele", ești la fel de împuțit și prost.
cetateanul lucid :
(2 Februarie 2013, 13:43)
Eu cred ca ar fi binevenita o conferinta de presa in care domnul Primar sa ne comunice in ce stadiu se afla proiectul "apa potabila pentru Slobozia". Interesant ar fi si rezultatul oficial al  auditului pe aceasta tema. Deasemenea si noul termen in care ne punem sperantele ca vom consuma apa de la robinet.
dan:
(2 Februarie 2013, 10:02)
tu esti numit primar doar cu numele....ca in schimb esti varza frate....in spatele tau stim ca sunt jmecherii psd...noi cetatenii suntem de vina ca va lasam in pace....pleaca de la conducere daca ai putin caracter.....stii ce ai spus la alegeri........dute ca ne e sila de tine....
Apa lu' Ionascu:
(1 Februarie 2013, 15:52)
@sorin...Multe carti ai citit, frate! Ma mir ca nu te-ai dilit decât sa dai lectii de exprimare corecta, aici, asa neplatit! Rau e Doamne sa fii prost! Lui sorin nu e cazul sa i-o spuneti! El se cunoaste bine...
SORIN:
(1 Februarie 2013, 08:36)
@ UN SLOBOZEAN. Poate ai vrut să spui scriind, Vai DE mama noastră! Dar, la fel ca și cei care
folosesc "funcție de ... " în loc de "ÎN funcție de ..", "... face diferența... " fără să specifice între cine și cine, sau între ce și ce, sau între cine și ce, " luând în considerație" în loc de "luând în CONSIDERARE" , "diferența între ... " , în loc de "diferența DINTRE .." etc., demonstrezi analfabetismul cu pretenții de exprimare elitist-prețioasă. VAI DE MAMA TA, NU A NOASTRĂ!!!
Altul din Slobozia:
(31 Ianuarie 2013, 06:45)
Problema "apei potabile" va fi de actualitate cativa ani buni de aici in colo, pregatiti-va 'dragii mei slobozeni" cocoasa pentru ca o sa mai carati bidoane ani de zile de aici in colo. Mai sunt kilometri buni de conducte de inlocuit de diametre mari (de la statia de filtre pana in oras), nu stiu de unde va lua Stoica bani sa faca lucrarea. Dar stati linistiti, o sa-l lase pe Cilibeanu sa  "potabilizeze" apa asa cum a "potabilizat" de ani de zile cu clor  si o sa constatam ca ne va distruge si instalatiile interioare nu numai pe cele ale orasului, care in fond sunt tot ale noastre pentru ca sunt facute din banii nostrii imprumutati de Ionascu. Apropos domnii de la " Independent", la sfarsitul anului trecut a-ti publicat un articol cu niste cauciucuri cumparate de URBAN de la consilierul local Danut Nedelcu, si a-ti promis ca reveniti cu mai multe precizari ulterior. A trecut peste o luna si nu mai publicati nimic, sau vi sa atras atentia sa o lasati mai moale? Eu credeam ca sunteti Independenti.
UN SLOBOZEAN:
(30 Ianuarie 2013, 20:50)
VAI MAMA NOASTRA!
UITATI-VA LA FATA LUI! CE FOTOGRAFIE!
NOTA 10 CELUI CE-A REALIZAT-O!
E GRAV!
SI TOTUSI E-N FRUNTEA ORASULUI!!!!!!!!!!!!!!!!
MI-E RUSINE!
DAR TREBUIE SA SUPORTAM!
SI MINCIUNA E-UN RASPUNS!
procuroru:
(29 Ianuarie 2013, 21:09)
Sa inainteze rezultatul auditului la procuratura pentru se stabili vinovatiile. Cineva trebuie sa plateasca  pentru bataia de joc (a se citi rugina) in care se scalda slobozenii de ani de zile! 
Altu':
(29 Ianuarie 2013, 15:59)
"Singura declarație oficială pe care primarul Alexandru Stoica a fost dispus să o facă vizavi de acest subiect a vizat vinovăția fostului primar Gabi Ionașcu: «Acest audit echivalează cu o hotărâre în instanță. Nu mai trebuie să mergem acolo pentru a ne judeca. Și el spune negru pe alb că lipsesc 20 de miliarde... Eu nu spun că ar fi vinovat cineva. Eu întreb unde sunt banii...» ne-a declarat el"

Citind unica declaratie a apevistului ajung la concluzia ca mai bine tacea. El se intreaba, saracul. Pai intrebari ne punem noi, amice, nu tu. Tu ai fost langa Ionascu in toti anii aia si nu ai scos o vorba, ai acces la toate informatiile pe care nu vrei sa le divulgi si tot iti pui intrebari? De ce mama dracului mai iei salariu, geniule?
Nu mai vorbesc de faptul ca a merge in instanta nu e deloc optional daca au disparut bani publici, tovarase. E datoria ta. Si cred ca slobozenii ar prefera asta in locul unui audit pe care l-ai platit de doua ori cat face dupa reteta patentata de PSD si perfectionata de PDL.
Altu':
(29 Ianuarie 2013, 15:34)
"De asemenea, Alexandru Stoica a refuzat să facă publice datele contractuale legate de contractarea acestui audit.."
Si??? Aloooo, "jurnalistilor"!!!! Acest om nu poate sa refuze doar pentru ca asa vrea neuronul lui. Poate ca el nu a auzit de Legea 544/2001 privind accesul la informatiile de interes public dar un ziarist ar fi auzit.
Adriana:
(29 Ianuarie 2013, 13:01)
Eliminati comentariul CINEVA! Piroman, agresor, potential raufacator! Aceasta mizerie cum a trecut de cenzura? Când am atins voalat pe niste rusnaci înfipti politic pe functii, m-ati STERS! De ce l-ati afisat pe CINEVA?! E incredibil de periculos un asemenea com., mai ales daca autorul lui este, probabil, iresponsabil. Totusi scrie corect d.p.d. vedere formal. Pare a avea discernamânt!
Nu inteleg:
(29 Ianuarie 2013, 12:50)
de ce vina pt apa o poarta doar Ionascu,atat timp cat in vremea lui, Stoica era mana lui dreapta, iar Ciuperca,'mazar si fazar' al psd si al judetului. De ce astia si toata tagma lor ,sunt ingerasi, iar Ionascu singurul diavol?
SORIN:
(29 Ianuarie 2013, 12:37)
Mulțumesc pentru apreciere, Adriana!
Adriana:
(29 Ianuarie 2013, 12:23)
Bine ca,de data aceasta, i-ati pus com. Habar n-am cine este, ce hram poarta, dar Sorin e printre putinii comentatori pertinenti, realisti, cu carte si cu verticalitate, de pe-aici! Cititi la rece cum si ce scrie mai jos! Daca esti ialom. si daca nu esti mânjit politic, îi dai dreptate numitului SORIN. Ar fi o pierdere pt acest ziar bun daca ar pierde un asemenea cititor. Recunosc ca m-a atins uneori cu ironia sau limbajul sau, dar veneau de la un om cu Minte, deci a fost o provocare inedita ,,dialogul,, cu Sorin. Nu pierdeti un asemenea cititor pt. ca CINEVA e vândut diavolului! În Tara asta, daca judeci cu capul tau, daca spui CE ESTE,risti sa ti se dea foc la casa, printre altele...
SORIN:
(29 Ianuarie 2013, 11:11)
@ Independent. Vorbele, chiar dacă uneori sunt mai dure, nu pot face atâta rău cât faptele. Așa că nu-i luați apărarea acestui neisprăvit care și-a bătut joc, încă o dată spun, de SĂNĂTATEA "concetățenilor mei", "iubiților mei slobozeni", sau ați uitat bazaconiile înșirate pe la radio, fiind cel mai des invitat, deși nu mai reprezenta pe nimeni, înafara patronului radio cam pus, "marele" Anghel Cornel, cel care, după ce l-a pupat în cur ani de zile pe "dom' profesor", a devenit "dizident", la fel cum a procedat și cu Marian Bălan. Iar curva asta umană, Ionașcu, așijderea: după ce i-a lins "cazmaua" ani de zile Lizicăi Bălan, s-a mutat în tabăra adversă, cu vastele sale bagaje de cunoștințe. D'aia Ialomița, recte Slobozia, ca de altfel toată România, atâta timp cât nu vor scăpa de asemenea muhaiele politice, vor fi la coada Europei, din toate punctele de vedere.
Ce e regretabil, este faptul că unii dintre noi îi cocoloșim pe acești impostori, jagardele traseiste cu ifose de mari politicieni care, de altfel, nu sunt decât niște ariviști, oportuniști, cioflingari și escroci. Ia să văd, cum considerați aceasă "intervenție", cumva o blasfemie la adresa "sfântului" Ionașcu?!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 25 Aug 2026
355 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Fetești: Prinși în flagrant la furat de porumb

Duminică, 14 septembrie a.c., în jurul orelor 18,00, polițiștii din Stelnica s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de «furt». În fapt, doi bărbați ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 15:40
(2550 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt porumb


Factură electronică de la RAJA Constanța

Factură electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 12:20
(9877 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 151,14 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna august 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat în luna august a anului 2025 venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 151,14 milioane ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 12:10
(6596 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în cartierele Vlașca și Fetești Oraș din Fetești!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 15 septembrie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la sistemului de alimentare cu apă de pe strada Belșugului din municipiul Fetești. Pentru realizarea ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 09:05
(3373 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Dosare penale pentru vânzare ilegală de articole pirotehnice 

Vineri, 12 septembrie 2025, polițiștii ialomițeni au descoperit la Țăndărei peste 3800 de articole pirotehnice și au fost întocmite 3 dosare penale. Cantitatea de articole pirotehnice a fost descoperită ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2025, 14:00
(6177 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Microbuzele școlare, verificate de polițiști

IPJ Ialomița: Microbuzele școlare, verificate de polițiști

Joi, 11 septembrie 2025, polițiștii ialomițeni au desfășurat acțiuni de verificare în teren a legalității transporturilor de elevi, având ca obiectiv principal prevenirea evenimentelor rutiere și creșterea siguranței participanților la trafic. Au fost verificate atât documentele necesare efectuării transportului public de elevi, cât și starea tehnică a autovehiculelor, respectarea numărului de locuri disponibile și respectarea regulilor de circulație de către șoferi. ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2025, 12:00
(6236 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Tineri reținuți după ce au furat motorină din vagoane-cisternă

Marți, 9 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Fetești au reținut, pentru 24 de ore, doi tineri cu vârstele de 20 și 22 de ani, domiciliați în ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2025, 11:35
(6325 vizualizări - 0 comentarii)


Femeie din Borănești, reținută după ce a furat geanta unei alte femei

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din Urziceni au dispus marți, 9 septembrie a.c., măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore față de o femeie de 43 de ani, din Borănești, bănuită de ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2025, 11:25
(4567 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 2,23 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată de Inspecția Fiscală în luna august 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 18 inspecții fiscale, 4 controale inopinate și 25 verificări documentare. Astfel, în urma ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2025, 11:20
(824 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,70%, rata șomajului la sfârșitul lunii iulie 2025

La sfârșitul lunii iulie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4466 șomeri (din care 2074 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2025, 10:10
(7765 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier pe DN2, între Coșereni și Movilița: Șapte victime!

Sâmbătă, 6 septembrie 2025, Poliția a fost sesizată prin 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe DN2, între localitățile Coșereni și Movilița. Din primele verificări a rezultat ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2025, 07:10
(15830 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții privind respectarea regimului deșeurilor la Fetești

IPJ Ialomița: Percheziții privind respectarea regimului deșeurilor la Fetești

În cursul zilei de joi, 4 septembria a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Serviciului de Investigații ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2025, 14:40
(2988 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru siguranța cetățenilor

IPJ Ialomița: Acțiuni pentru siguranța cetățenilor

Polițiștii din Slobozia au desfășurat activități specifice pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2025, 14:25
(4195 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Termen pentru înregistrarea în REGES-ONLINE

La data de 30 septembrie 2025 se împlinește termenul-limită până la care angajatorii trebuie să se înregistreze în REGES-ONLINE și, totodată, să completeze toate elementele contractelor ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2025, 12:20
(4161 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Tânăr de 26 de ani, reținut după ce și-ar fi bătut iubita minoră de 15 ani!

Marți, 2 septembrie a.c., polițiștii din Fetești, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut un tânăr de 26 de ani, cercetat ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2025, 15:50
(11547 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor la sate» 2025

Muzeul Județean Ialomița se alătură și în acest an demersului inițiat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România de organizare la sfârșitul acestei săptămâni a evenimentului ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2025, 15:20
(1020 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Bărbat reținut 24 de ore pentru «violență în familie» și «amenințare»

Duminică, 31 august a.c., polițiștii din Urziceni, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au reținut pentru 24 de ore un bărbat, de 41 de ani ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2025, 16:05
(6330 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean Ialomița: Spectacol cu Grigore Leșe la Conacul Bolomey

Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița, invită ialomițenii la un eveniment deosebit ce va avea loc joi, 4 septembrie 2025, ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2025, 11:50
(1774 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center-număr unic la dispoziția clienților 

RAJA Constanța: Serviciul Call Center-număr unic la dispoziția clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul de Call Center pus la dispoziția acestora ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2025, 08:10
(1188 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Ca urmare a avarierii unei conducte, a fost sistată alimentarea cu gaze naturale pe anumite străzi

Potrivit Distrigaz Sud Rețele, ocompanie terță, ce executa lucrări de săpătură mecanizată pe strada Dropia din, a produs o avarie asupra unei conducte aferente rețelei de distribuție a gazelor naturale ...[citește_toată_știrea]

30 August 2025, 19:50
(701 vizualizări - 0 comentarii)


Maltezi: Un bărbat a murit carbonizat în urma unui incendiu

Maltezi: Un bărbat a murit carbonizat în urma unui incendiu

Miercuri, 27 august 2025, pompierii au fost solicitați să intervină  să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din satul Maltezi. La sosirea acestora ...[citește_toată_știrea]

28 August 2025, 14:00
(1347 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Duminică, 31 august 2025, termen-limită pentru depunerea Formularului 398-«VAT Return One Stop Shop»

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor interesați că duminică, 31 august 2025, este termenul-limită de depunerea a Formularului 398-«VAT Return One ...[citește_toată_știrea]

28 August 2025, 13:00
(6878 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de 57,39 mii de lei pentru crescătorii de animale din Ialomița

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat prin cererile ...[citește_toată_știrea]

28 August 2025, 08:00
(7506 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Marți, 26 august 2025, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută de Patriarhia Română, respectiv ...[citește_toată_știrea]

26 August 2025, 16:05
(6258 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 116 milioane de lei pentru motorina aferentă trimestrului I 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură pentru perioada 1 ianuarie ...[citește_toată_știrea]

26 August 2025, 15:15
(937 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Tichetele de activități casnice, singura formă de remunerare a prestatorului casnic

Începând cu 1 ianuarie 2024, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița asigură implementarea la nivel județean a prevederilor legale privind reglementarea activității prestatorului ...[citește_toată_știrea]

26 August 2025, 13:05
(1325 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Incendiu la biserica evanghelică

Țăndărei: Incendiu la biserica evanghelică

Pompierii din Țăndărei au intervenit vineri, 22 august 2025, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins clădirea în care funcționează biserica evanghelică din oraș. Pentru că exista pericolul ...[citește_toată_știrea]

22 August 2025, 14:30
(5496 vizualizări - 2 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Strachina din Țăndărei!

Joi, 21 august 2025, în intervalul orar 09,15-14,00, se sistează furnizarea apei potabile consumatorilor din Cartierul Strachina din Țăndărei, în vederea executării lucrărilor de remediere ...[citește_toată_știrea]

21 August 2025, 10:10
(1566 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Oraș din Fetești!

Miercuri, 20 august 2024, s-a înregistrat o avarie pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 160 mm, de pe strada Plevnei din Fetești. Pentru remedierea acesteia, se sistează furnizarea ...[citește_toată_știrea]

20 August 2025, 11:20
(9621 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Vizarea carnetelor de rentă viageră se face până la 1 septembrie 2025 

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește că termenul-limită până la care rentierii agricoli ori împuternicitul/mandatarul/curatorul pot transmite documentele ...[citește_toată_știrea]

20 August 2025, 11:15
(7947 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
viorel în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Mary în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Mary în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători Anonim! în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Gigel în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Cetatean în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători AlexDan în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Analize apa în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Om al Cetății în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Stupid în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Raul în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Alina în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia CV în Valentin Băcanu, noul candidat al Partidului Ialomițenilor la funcția de primar al Sloboziei Urbanistul în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! @Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Ionela în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Metalurgie în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă sorinb în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...