Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

DGFP Ialomița: Măsuri de executare silită

În luna mai 2013, inspectorii din cadrul DGFP Ialomița au întreprins pe linia colectării veniturilor bugetare, mai multe măsuri de executare silită. Astfel, s-au emis un număr de peste 1250 de somații, în valoare totală de aproximativ 11,35 milioane lei, din care s-a încasat aproape 5,17 milioane lei. De asemenea, au fost înființate 3061 popriri bancare, în valoare totală de aproape 35,83 milioane lei, din care s-au încasat aproximativ 2,91 milioane lei. Mai mult, au fost aplicate sechestre la 19 bunuri mobile, în valoare de aproximativ 2,08 milioane lei, fiind aplicate sechestre și la 4 bunuri imobile, în valoare de aproape 1,93 milioane lei. De reținut că au fost 5 cazuri de atragere a răspunderii în solidar a administratorilor societăților aflate în insolvență, în valoare totală de peste 0,60 milioane lei. Potrivit DGFP Ialomița, «prin măsurile de executare silită s-au încasat 8,34 milioane lei, ceea ce reprezintă 19,31% din totalul încasărilor la bugetul general consolidat, iar prin plată voluntară prin conformarea contribuabililor la plata obligațiilor curente, declarate în luna în curs, s-au încasat aproximativ 34,88 milioane lei».

20 Iunie 2013, 11:05 (9411 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
DGFP Ialomița: 5,53 milioane lei, încasate prin măsuri de executare silită
Firmele din Ialomița, executate silit de Finanțe
DGFP Ialomița: 6,18 milioane lei, încasate prin măsuri de executare silită

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 22 Iul 2026
261 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Grevă din obligație la vârsta a treia

Grevă din obligație la vîrsta a treia

Astăzi, joi, 8 octombrie, la orele 10,00, aproximativ 30 de pensionari din Slobozia au pichetat Prefectura Ialomița într-o încercare disperată de a atrage atenția asupra deciziei Guvernului de modificare ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 11:19
(12526 vizualizări - 0 comentarii)


Descentralizații PSD au dat în boala concediului

Vinerea trecută, Cazacu Marinică, liderul PD-L Ialomița a anunțat că șefii instituțiilor deconcentrate numiți în funcții cu sprijimul PSD trebuie să plece. Declarația a fost considerată fără acoperire, ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 10:33
(12603 vizualizări - 1 comentariu)


Jandarmii au prins un hoț de porumb

Potrivit unui comunicat de presă, jandarmii grupei de intervenție la conductele magistrale de transport produse petroliere Țăndărei au fost sesizați marți, 6 octombrie, asupra faptului că un bărbat fură ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 10:32
(13688 vizualizări - 1 comentariu)


Prefectura recomandă slobozenilor apa plată

Luni, 5 octombrie, la Prefectura Ialomița a avut loc o întîlnire legată de situația apei potabile în Slobozia. La aceasta au participat, alături de responsabilii locali implicați în monitorizarea calității ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2009, 13:51
(12905 vizualizări - 2 comentarii)


Societățile de construcții, la control

Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă, în perioada 23-30 septembrie, la nivelul județului Ialomița s-a desfășurat cea de-a cincea Campanie națională privind identificarea cazurilor de muncă fără ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2009, 13:13
(13163 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier grav la Movilița

Marți, 6 octombrie, la primele ore ale dimineții, în apropiere de comuna Movilița s-a produs un grav accident rutier. O persoană și-a pierdut viața și o alta a fost rănită, după primele verificări polițiștii ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2009, 13:09
(14443 vizualizări - 0 comentarii)


Sorin Oprescu își anunță azi candidatura la Președinție

Sorin Oprescu își anunță azi candidatura la Președinție

Dr Sorin Oprescu, actual primar al Capitalei, își va anunța luni, de la orele 16,00, candidatura la funcția de președinte al României. După ce a declarat că «discuțiile cu prietenii vor decide o eventuală ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 10:46
(12806 vizualizări - 3 comentarii)


Furt de energie electrică în Strachina

Furt de energie electrică în Strachina

Jandarmii au executat o acțiune pentru depistarea furturilor de energie electrică în cartierul Strachina din Tăndărei. În timpul raziei, au fost descoperite 11 locuințe ce aveau branșamente ilegale la rețeaua ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:58
(15474 vizualizări - 2 comentarii)


Grenadă găsită în grădină

În timp ce-și săpa grădina, un bărbat din Urziceni a descoperit o grenadă de mînă activă. Pirotehniștii Inspectoratului pentru Situații de Urgențe au ridicat grenada, stabilindu-se că provine din timpul ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:56
(12294 vizualizări - 1 comentariu)


Taxe pentru eliberarea pașapoartelor

Începînd de luni, 5 octombrie, Serviciul de Eliberarea Pașapoartelor va soluționa doar cereri pentru eliberarea pașapoartelor simple electronice și simple temporare. Taxele pentru eliberarea pașapoartelor ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:55
(14413 vizualizări - 2 comentarii)


Plafon pentru plățile naționale în sectorul zootehnic

Potrivit unui comunicat de presă, reprezentanții APIA informează că a fost stabilit plafonul alocat României pentru plățile naționale în sectorul zootehnic. Astfel, prima de exploatație pentru bovine a ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:55
(13597 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Adîncata

Echipajul de descarcerare ale Detașamentului de Pompieri Urziceni a intervenit joi, 1 octombrie, pentru salvarea a două victime,implicate într-un accident rutier. Incidentul s-a petrecut în comuna Adîncata ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:54
(14076 vizualizări - 0 comentarii)


Prins după ce a încercat să spargă un bancomat

Joi, 1 octombrie, polițiștii din Urziceni au fost sesizați asupra faptului că persoane necunoscute încercau să sustragă bani dintr-un bancomat. În urma cercetărilor, s-a stabilit că hoții intraseră în sediul ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:52
(15961 vizualizări - 0 comentarii)


Teculescu, instalat cu «viteza luminii»

Teculescu, instalat cu «viteza luminii»

Mădălin Teculescu, fost primar al comunei Sf. Gheorghe și fost subprefect al județului Ialomița, a fost instalat în funcția de prefect vineri, 2 octombrie 2009. În prezența părții democrat-liberale a directorilor ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2009, 19:23
(16103 vizualizări - 7 comentarii)


Știucă moare dar nu se predă: «Rămân la Prefectură»

Știucă moare dar nu se predă: «Rămîn la Prefectură»

Cu toate că nominalizarea sa ca prefect a fost făcută de social-democrați, iar miniștrii PSD din Guvernul Boc au demisionat în bloc, prefectul Știucă ne-a declarat că va rămîne la Prefectură. «Alături de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2009, 15:08
(31584 vizualizări - 22 comentarii)


Procurorii ialomițeni renunță la grevă

Procurorii ialomițeni renunță la grevă

Începînd de astăzi, 1 octombrie, procurorii ialomițeni au decis renunțarea la grevă. Hotărîrea a fost adoptată în cadrul Adunării Generale a Procurorilor din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2009, 09:45
(14038 vizualizări - 0 comentarii)


Noi generații de karatiști, așteptate pe tatami

Clubul Satori din Slobozia anunță inaugurarea unei noi perioade de căutări a tinerelor talente din Slobozia. Înscrierile se vor finaliza pe 10 octombrie, iar vîrsta minimă de participare e 7 ani. Antrenamentele ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 17:48
(14948 vizualizări - 0 comentarii)


Luna cărții

În perioada 1-31 octombrie, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» inaugurează Salonul anual de carte. Potrivit organizatorilor, anul acesta Salonul anual de carte a ajuns la ediția a șaptesprezecea și ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 17:48
(18355 vizualizări - 3 comentarii)


Foto Splendid Axinte

Luni, 28 spetembrie, la Muzeul Județean Ialomița, Costică Axinte, artistul fotograf născut acum 100 de ani a fost serbat, încă o dată, prin vernisarea unei expoziții de fotografie. Vernisajul a fost prilejuit ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 17:47
(17539 vizualizări - 0 comentarii)


Adolescentă dispărută de acasă

Adolescentă dispărută de acasă

Duminică, 27 septembrie 2009, a dispărut de la domiciliu TINCU CORINA-GEORGIANA, în vîrstă de 17 ani, din municipiul Fetești, bolnavă psihic. Potrivit polițiștilor din localitate, adolescenta ar fi plecat ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 13:00
(14696 vizualizări - 0 comentarii)


Populația județului scade încet, dar sigur

O statistică a Direcției Județene de Statistică Ialomița confirmă faptul că populația județului Ialomița scade anual cu peste 1000 de locuitori. Astfel, în ultimii 5 ani, populația totală a județului a ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2009, 09:08
(15892 vizualizări - 2 comentarii)


Angajatorii, neinteresați de Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița a organizat vineri, 25 septembrie, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenții ialomițeni. Pentru desfășurarea acțiunii, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2009, 15:46
(16993 vizualizări - 1 comentariu)


Mircea Geoană a confundat Făureiul cu Țăndăreiul

Mircea Geoană a confundat Făureiul cu Țăndăreiul

Mircea Geoană, prezent astăzi la Slobozia la Conferința Județeană Extraordinară a PSD Ialomița, a transformat evenimentul într-o circotecă ieftină, interesul vădit al acestuia pentru apariția în presa ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 18:36
(22531 vizualizări - 26 comentarii)


Conferința Județeană a PSD Ialomița

Conferința Județeană a PSD Ialomița

Joi, 24 septembrie 2009, începînd cu orele 15,00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Slobozia se desfășoară Conferința Județeană a PSD Ialomița. Evenimentul, de fapt, se va înscrie în seria de «lansări ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 09:44
(17055 vizualizări - 0 comentarii)


A încercat să mituiască un polițist

În urma unui flagrant, ofițerii Direcției Generale Anticorupție au prins în flagrant un cetățean în timp ce încerca să mituiască un agent de poliție cu suma de 300 lei. Flagrantul a fost organizat marți ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 09:43
(17706 vizualizări - 2 comentarii)


Accidente auto

Marți, 22 seprembrie, în timp ce un tînăr în vîrstă de 22 ani, din Slobozia, conducea un autoturism spre Urziceni, nu s-a asigurat la efectuarea virajului la stînga pentru a schimba direcția de mers pe ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 09:42
(17167 vizualizări - 3 comentarii)


Șapte proiecte administrative pentru un județ sărac

Prefectura județului Ialomița anunță în cadrul unei informări de presă remise la începutul acestei săptămîni că la nivelul instituției există 7 proiecte administrative aflate în diferite stadii de derulare ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 17:11
(18625 vizualizări - 2 comentarii)


Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă va organiza vineri, 25 septembrie 2009, la orele 9,00, «Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți». Acțiunea se va desfășura la sediul instituției din ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 17:11
(17079 vizualizări - 1 comentariu)


Depunerea declarațiilor la Fisc

Potrivit unui comunicat de presă, Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița atrage atenția contribuabililor persoane juridice sau fizice, plătitori de salarii și de venituri asimilate salariilor, ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 12:23
(17843 vizualizări - 3 comentarii)


Primăriile, la raport

Marți, 22 septembrie, primarii județului se vor întîlni cu reprezentanții Prefecturii Ialomița pentru a dezbate principalele probleme cu care se confruntă administrațiile locale. Întîlnirea va avea loc ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2009, 07:55
(16849 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
Nutii spaima Constitutii în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Un alt cetatean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Mihai Cristian Amzaru în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Grindean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Grindean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Un cetatean în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Mary în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 un cetățean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Marcel în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Marian în Slobozia are terenuri de sport și locuri de joacă fără autorizații de construire oRLandO în Slobozia are terenuri de sport și locuri de joacă fără autorizații de construire Vasile în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Mary în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița» spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Bucu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Nimeni Altu' în Casele PLUTITOARE de la Slobozia garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Amara în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...