Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Digul de la Bentu a înghițit jumătate de milion de lei

În urmă cu o săptămînă, lucrările de consolidare a digului din zona Bentu s-au finalizat. Deși termenul de execuție a fost amînat de cîteva ori, oficialii Apelor Române au reușit să după proiectul la bun sfîrșit. Costul total al consolidării kilometrului de dig erodat se ridică în total la peste 500000 de lei...

Istoria unor lucrări recente Eroziunea digului de la Bentu, aflat pe malul drept al Brațului Borcea, la kilometrul 34, a devenit activă în primăvara acestui an, cînd debitele Dunării au început să crească. Afectat inițial doar pe o porțiune de 700 de metri, eroziunea digului s-a întins la începutul lunii iunie, cînd Dunărea a atins niveluri record în întreaga Europă, pe o distanță de peste un kilometru. Pericolul ca digul să cedeze era iminent, așa că autoritățile județene, împreună cu reprezentanți ai Apelor Române-Sistemul de Gospodărire al Apelor Ialomița, în administrarea căruia se află digurile dunărene, s-au mobilizat să-l consolideze. «Am chemat specialiști de la Facultatea de Construcție și cîțiva ingineri să putem reface digul!» declarau autoritățile. Tehnic vorbind, consolidarea digului de la Bentu a constat în umplerea cu pietriș a alveolelor erodate, îmbrăcarea digului cu material geo-textil, montarea de palplanșe și întărirea digului pe interior cu pînă la 3 metri. Deși toate aceste lucrări ar fi trebuit finalizate în doar cîteva săptămîni, ele au fost devansate cu o lună. Astfel, ultimul țăruș pentru consolidarea digului de la Bentu a fost bătut în urmă cu o săptămînă. «Am reușit în cele din urmă finalizarea lucrărilor. Să sperăm că vor rezista debitelor Dunării...» au mai precizat aceleași autorități. În ceea ce privește costurile, ultimele date oficiale furnizate de reprezentanții Apelor Române-Sistemul de Gospodărire a Apelor Ialomița arată că digul de la Bentu a înghițit suma de peste 500000 de lei...

19 Iulie 2013, 05:41 (4822 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Digul din zona Bentu amenință să cedeze!
Consolidările din zona Bentu, sub lupa DNA
Ialomița a cheltuit inutil 2 milioane de lei pentru prevenirea inundațiilor

Comentariile cititorilor:


BOBUTz:
(19 Iulie 2013, 18:29)
Este a doua oara cand citesc aceeasi informatie incorecta. Facultatea de constructie este de fapt Facultatea de Constructii, sau mai bine zis Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti, specializarea HIDROTEHNICA (probabil). Dnul ex prefect este doctor, si banuiesc ca nu stie cum se numesc facultatile tehnice, sau este greseala celui care a scris articolul. Si suma nu este cea corecta. Mai interesativa, ca acolo au pus bani mai multe persoane juridice. Zic io .....

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
257 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Fetești: Acțiuni preventive dedicate siguranței tinerilor

Marți, 22 februarie a.c., polițiștii din Fetești au acționat pe lina prevenirii faptelor cu violență, a delincvenței juvenile și victimizării minorilor în zona unităților de învățământ, a abandonului și ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2022, 18:15
(2036 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 60000 de lei

În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la 66 de evenimente, dintre care 61 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, constatându-se 8 infracțiuni. Pentru abaterile de la normele ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2022, 18:05
(1491 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 121 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 23 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 25841, fiind înregistrate 121 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2022, 15:50
(1833 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Șase persoane, reținute pentru «tulburarea ordinii și liniștii publice»

Polițiștii de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au reținut în cursul zilei de luni, 21 februarie a.c., șase persoane, cu vârste cuprinse între 18 și 41 de ani, din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2022, 17:30
(3629 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: Depistat în trafic cu permisul suspendat

În seara zilei de luni, 21 februarie a.c., în cadrul unui filtru rutier pe DN2, în comuna Sinești polițiștii rutieri au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 39 de ani, ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2022, 17:15
(2850 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: S-a urcat la volan în stare de ebrietate

Luni, 21 februarie a.c., polițiștii din Slobozia au întocmit un dosar penal pe numele unui bărbat ,de 63 de ani, din municipiul reședință de județ. Acesta a fost depistat în trafic sub influența băuturilor ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2022, 17:00
(3068 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 119 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 22 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 25720, fiind înregistrate 119 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2022, 15:30
(6993 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție de mărțișoare și podoabe

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia organizează miercuri, 23 februarie a.c., o expoziție de mărțișoare și podoabe. Expoziția se deschide începând cu orele 17,00. ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2022, 12:00
(3391 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Verificări privind munca nedeclarată

În perioada 25-31 ianuarie 2022, inspectorii din cadrul ITM Ialomița au făcut verificări privind munca nedeclarată. Au fost efectuate 21 de acțiuni de control în urma cărora a fost sancționat un angajator ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2022, 11:45
(2124 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 28 februarie 2022, termenul limită pentru depunerea Formularului 207

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că luni, 28 februarie 2022, este termenul-limită pentru depunerea Formularului 207-«Declarația informativă privind ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2022, 11:10
(9148 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Pieton ucis de o mașină

Slobozia: Pieton ucis de o mașină

În dimineața zilei de marți, 22 februarie a.c., la ieșire din municipiul Slobozia către Urziceni, s-a produs un accident rutier. Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că în timp ce un bărbat ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2022, 10:15
(2448 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr de 17 ani, depistat la volanul unei mașini cu bunuri furate

Vineri, 18 februarie a.c., în jurul orelor 22,00, polițiștii din Slobozia au oprit în trafic, pentru control, un autoturism ce avea o deplasare sinuoasă. La volan a fost identificat un tânăr de 17 ani, ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2022, 17:20
(10460 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi pentru nerespectarea carantinei/izolării și nepurtarea măștii de protecție

4 persoane au fost sancționate pentru încălcarea măsurii de carantină la domiciliu, iar 59 de persoane au fost amendate pentru că nu au purtat masca de protecție. În cadrul acțiunilor desfășurate în ultimele ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2022, 17:10
(9685 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 71 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 21 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 25601, fiind înregistrate 71 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2022, 15:30
(1633 vizualizări - 0 comentarii)


Casă din Manasia, mistuită de flăcări

Casă din Manasia, mistuită de flăcări

Vineri, 18 ianuarie a.c., în jurul orelor 17,00, pompierii din Urziceni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din Manasia. Trei echipaje de pompieri cu două autospeciale ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2022, 12:50
(3096 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Manasia incendiu


Grupul de Comunicare Strategică: 60 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 20 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 25530, fiind înregistrate 60 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2022, 15:50
(1310 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 99 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 19 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 25470, fiind înregistrate 99 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2022, 16:05
(1830 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Arestat pentru «șantaj în formă continuată»

Joi, 17 februarie a.c., polițiștii au pus în executare un mandat emis de Judecătoria Sectorului 5 București, pe numele unui bărbat de 31 de ani, din comuna Borănești. Cel în cauză a fost încarcerat în ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2022, 17:45
(4905 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Reținut pentru fapte de «furt»

Joi, 17 februarie a.c., polițiștii ialomițeni au identificat un tânăr, de 16 ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de «furt calificat», «amenințare» și «folosirea fără drept de obiecte periculoase». ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2022, 17:35
(3068 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive desfășurate de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii au verificat 158 de locații, 7 societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada Stării de Alertă și 20 de mijloace ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2022, 17:20
(2778 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 150 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 18 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 25371, fiind înregistrate 150 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2022, 15:30
(3275 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Situația burselor acordate elevilor din învățământul preuniversitar

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, la nivelul județului nostru, în semestru II al acestui an școlar vor beneficia de burse școlare 9454 de elevi. Astfel, un singur elev va primi bursă de ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2022, 14:15
(14463 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Parfum de Epocă» la Muzeul Național al Agriculturii

Pasionații de fotografie sunt invitați marți, 22 februarie a.c., la orel 14,00, la vernisajul unei expoziții dedicate fotografiei. Gazda evenimentului este Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia. ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2022, 12:00
(3905 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița a rambursat TVA în valoare de peste 7,34 milioane de lei în luna ianuarie 2022

Printr-un comunicat de presă remis publicității, Agenția Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează cu privire la faptul că valoarea rambursării TVA aferentă lunii ianuarie 2022 este mai mică decât ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2022, 11:30
(11182 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Ați văzut-o?

Amara: Ați văzut-o?

Polițiștii din Amara caută o tânără, de 25 de ani, dispărută de la domiciliu. În ziua de duminică, 13 februarie a.c., aceasta a plecat de acasă și nu a mai revenit. Apropiații femeii au alertat poliția ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2022, 16:45
(2498 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara dispărută


Fetești: Dispărut de la domiciliu, căutat de autorități

Fetești: Dispărut de la domiciliu, căutat de autorități

Polițiștii din Fetești caută un bărbat, de 45 de ani, din localitate, care a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit. Oamenii legii au fost sesizați cu privire la dispariția acestuia în ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2022, 16:40
(9364 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: La volan sub influența drogurilor

Un tânăr de 21 de ani, din Fetești, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost depistat în trafic sub influența substanțelor interzise. Acesta a fost oprit în seara zilei de miercuri, 16 februarie a.c, pe ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2022, 16:30
(2812 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Căutat de organele judiciare din Germania, descoperit în trafic

În seara zilei de miercuri, 16 februarie a.c., polițiștii din Țăndărei au oprit în trafic, în cadrul unui filtru rutier, un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din localitate. În urma ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2022, 16:20
(7949 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținuți pentru fapte de «furt»

Miercuri, 16 februarie a.c., polițiștii din Urziceni au pus în aplicare 4 ordonanțe de reținere, emise pe numele a 4 persoane, cu vârste cuprinse între 14 și 24 de ani. Activitatea infracțională reținută ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2022, 16:15
(4143 vizualizări - 0 comentarii)


DN2A: Trei persoane au murit pe loc într-un accident rutier

DN2A: Trei persoane au murit pe loc într-un accident rutier

Un grav accident rutier s-a produs joi, 17 februarie 2022, pe DN2A, între localitățile Munteni Buzău și Căzănești. Trei persoane au murit pe loc după ce mașina în care se aflau s-a lovit puternic de un ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2022, 16:00
(16710 vizualizări - 12 comentarii)


Ultimele comentarii
Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni Pavel în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...