Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

«Fabrică» de conserve la Spitalul Slobozia

«Fabrică» de conserve la Spitalul Slobozia

Pentru a reduce costurile pe care le implică hrana pacienților, Spitalul Județean de Urgență Slobozia a decis să-și prepare în regim propriu ingredientele necesare pregătirii hranei bolnavilor. De cîteva zile, în bucătăria unității medicale a fost deschisă o linie unde se fac «la foc continuu» conserve de toamnă. Peste 7 tone de legume, provenite din donații ale producătorilor agricoli din Ialomița, urmează să fie transformate în bulion sau suc de tomate aromat...

Conserve... de criză
În cadrul unei conferințe de presă organizată la începutul acestei săptămîni, reprezentanții celei mai mari unități medicale din Ialomița au prezentat situația economico-financiară a Spitalului Slobozia. Datele oferite publicității au arătat faptul că unitatea medicală continuă să aibă probleme în ceea ce privește bugetul. Pentru a evita un eventual colaps financiar, oficialii din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slobozia au demarat o amplă acțiune de reducere a cheltuielilor. Primele măsuri au fost impuse în cadrul Blocului Alimentar! Potrivit datelor prezentate, Spitalul Județean de Urgență Slobozia cheltuie lunar suma de 55000 de lei pentru a asigura hrana bolnavilor internați. Toate acestea în condițiile în care, tot lunar, achită facturi cuprinse între 45000-50000 de lei pentru energia electrică și gaze. Întrucît o bună parte din banii de mîncare erau utilizați pentru achiziționarea conservelor necesare preparării hranei bolnavilor, acestea se «fabrică» acum de către bucătarii spitalului. Totul în urma unei donații ce a costat în 7 tone de legume, pe care spitalul le-a primit, prin intermediul Asociației «Ajutor pentru Sănătate Ialomița». «Nu este un lucru de care să ne mîndrim, dar ne ajută extraordinar de mult din punct de vedere financiar. Am fi cheltuit foarte mulți bani pe aceste conserve. Așa că am decis să le preparăm la noi în bucătărie. Trebuie să învățăm să ne gospodărim singuri, pentru că acestea sînt vremurile...» a declarat Florentina Nae, directorul de îngrijiri medicale din cadrul Spitalului Slobozia.

În «cămara» Spitalului Slobozia
În bucătăria celei mai mari unități medicale din Ialomița, pregătirile pentru toamnă au intrat în linie dreaptă. Din depozitul frigorific, două bucătărese cară trei lăzi cu roșii și una cu ardei. «Aici se află depozitul unde ținem legumele pe care le-am primit ca donație. După cum vedeți, condițiile de igienă și temperatură sînt optime. Fix 4 grade Celsius, așa cum scrie la manual...» adaugă Florentina Nae. După ce sînt spălate corespunzător, la robinetul pe care scrie «apă potabilă» și conectat la un imens filtru de apă, legumele sînt tăiate bucăți și introduse într-o mașină de tocat electrică, mînuită de Marian, cel mai iscusit bucătar al Spitalului Slobozia. Așa ia naștere sucul de roșii aromat în Blocul Alimentar al Spitalului... Produsul finit este ambalat în sticle care urmează să fie conservate, sterilizate corespunzător și introduse în «cămară». Pentru viitor, aceiași bucătari se vor pregăti să prepare și pîine, întrucît unitatea medicală va primi, tot ca donație, cîteva tone de grîu. În fața bucătăriei, bolnavii care tranzitează holul simt miros de «proaspăt»... «E o idee bună! Sigur, e mai bine să nu mănînci mîncarea spitalului. Dar, dacă n-ai încotro, așa, ca mine, atunci măcar să mănînci ceva sănătos, nu porcării de prin comerț! Că de-aia ajungem unde ajungem, cu sănătatea în pioneze...» se bucură cu o jumătate de gură Safta Nicolae, venită tocmai de la Valea Ciorii să-și scoată «fierea».

30 August 2013, 11:44 (11873 vizualizări - 20 comentarii)

Citiți și:
Medicul Vasile Olaru, vizat de un nou scandal penal
Doctorul Vasile Olaru, vizat de procurorii Parchetului Județean
JAF FINANCIAR la Spitalul Slobozia

Comentariile cititorilor:


YOO:
(7 Septembrie 2013, 13:10)
DE CAND A VENIT  DNUL DIRECTOR FINANCIAR CONTABIL IN SPITAL SE DUCE SPITALUL DE RAPAAA...CIUCIU BONURI DE MASA  CIUCIU SOLUTII..MATERIALE
Adriana:
(5 Septembrie 2013, 08:37)
Pentru puncte, puncte. Și dacă SPUI și ești singur printre târâtoare, e tot vax albina!! Ești "ciudatul" și...gata! Nu ai făcut decât să ȚI-O IEI...umilire, izolare, automăcinare nervoasă....și?! Porcii se-ngașă, moluștele se târăsc în continuare, că așa concep ele traiul, și tu, singurul "sesizator",.....te iei de ceafă și dai cu capul de ..... "sesizări". Ce bine trăiesc "chiorii, surzii și cocoșații"!
Azorel:
(5 Septembrie 2013, 06:57)
Mai degraba o sa faci un ciine sa spuna si ce lapte a supt de la ma-sa decit sa-i faci p'astia sa-si desclesteze falcile si sa spuna dracului ceva concret.Ori sint prosti de-a binelea ori nu stiu nimic. Incep sa regret ca apa noastra potabila nu contine si ceva cianuri.
...:
(4 Septembrie 2013, 13:52)
Multumesc pentru apelative, draga "asistenta medicala" ! Din pacate, nu faci decat sa-mi intaresti afirmatiile ! Nu faci decat sa acuzi ! Daca am mainile pline de "zeama", este pentru ca-mi PASA, sentiment care iti este strain total ! Sunt tupeist pentru ca spun lucrurilor pe nume, nu ma rezum doar la a "tasta" niste acuze in neant ! Faptul ca "lumea stie" e "vax albina" ! Daca stie si nu actioneaza, e treaba ei ! Degeaba stie ! Asta incerc sa fac : sa va conving sa spuneti si sa sustineti tot ceea ce stiti fratilor ! Faceti ceva daca STITI cu adevarat ! Si cine se stie cu musca pe caciula sa va vada actiunile si sa se teama ! Ca de amenintari suntem toti satuli !
mcm:
(3 Septembrie 2013, 23:14)
orice sar face nu e bine pentru ca asa de bine intentionati sunt menegerii sau juristii astia ca ..............tot timpul ei au de castigat adica ei fac donatiile ei iau si bruma de bani care se aloca sistemului si tot asa. Poate ne spune dnul Zamfir cit mai e spaga pentru un post in spital????????????????????
Asistentă medicală:
(3 Septembrie 2013, 16:18)
Băăă @...., ești omul conducerii, ești vândut corupției!!!! Sau ești unul din cei doi " întreprinzători"? Ai scris cu mâinile pline de zeamă de tomate! Tupeist, pe cine vrei tu să pui la colț? Lumea știe, nu se vorbește chiar degeaba mereu!
...:
(3 Septembrie 2013, 15:31)
Bai "bio", tu, la tine acasa, iti pui manusi cand faci bulion ? Sau zarzavat pentru ciorba ? Nu, cu siguranta ! Dar ce-ti mai place sa barfesti si sa te legi de hotararea altora ! Daca esti in stare de ceva, vino si pune osu' la treaba, nu doar "limba" sau degetele pe tastatura ! Sa vezi cum este sa muncesti cu adevarat ! Dar e mai usor sa stai cu limba intinsa si sa ceri de pomana ! Voi, toti cei "bine intentionati" si plini de sfaturi, ati venit vreodata sa va interesati de ceva ce tine de Spitalul Judetean din Slobozia ? NU ! Si, slava Domnului, multi v-au invitat de fiecare data ! La spital e ca la biserica : apelezi doar cand ai nevoie ! Unde veniti toti cand aveti o problema de sanatate ? Unde va trimiteti parintii pe care-i uitati pur si simplu in saloanele acestui spital ? E fain sa fii plin de sfaturi, iar cand vine vorba de a actiona, de a face ceva, sa te ascunzi in spatele tastaturii ! Bravo voua !
bio:
(3 Septembrie 2013, 08:56)
..cine supravegheaza modul in care se prepara ?DAca privim fotografia se vede clar cum sunt respectate normele de igiena.Personalul spitalului n-a auzit de folosirea manusilor de unica folosinta?Omu acela daca are vreo boala de piele,unghiile sunt neingrijite,stiti ce se poate intampla,domnilor conducatori!!Sunteti toti niste habarnisti fara pic de initiativa in beneficiul cetateanului..va intereseaza doar buzunarul propriu si hranirea burtii,nemernicilor!!!
-:
(2 Septembrie 2013, 20:53)
Sa vedeti ce bine o s-o duca personalu spitalului ,dupa ce o sa care  "bulionul "acasa. La pariu ca tot ciorba  alba o sa se serveasca bolnavilor.
anonim:
(2 Septembrie 2013, 18:04)
cat de legal se face acest lucru?donatii pe naiba....legumele dr.olaru!!!!!
Stan, filozof....:
(1 Septembrie 2013, 10:10)
Un jurist și un doctor-director, legumicultori antreprenori! Lăutat fie Domnul! Bani să iasă! Nu e nimic rău, dacă totul e legal. Totuși nu bucătăresele spitalului fac conserve. Olaru și Zamfir să-și pună in Fișa prostului și această sarcină. În interesul numai al bolnavilor...
dada:
(1 Septembrie 2013, 08:24)
Nu e nici o donatie.banii se incaseaza la fisierul unitatii pentru serviciile din policlinica si se contabilizeaza pe aceasta asociatie.Aceste legume provin din solariile juristului zamfir si din asociatia lui Olaru.Mai si mediatizeaza nesimtitii, ca au ajuns ca nimic din ce fac sa nu fie legal Asa a invatat la ff drepul domnul jurist.
Marius:
(31 August 2013, 21:18)
Daca am ajuns traim din mila donatorilor inseamna ca stam foarte grav. Cum e posibil ca pacientii din spitale care contribuie la bugetul asigurarilor de sanatate sa stea la mana donatiilor? Ce se intampla daca nu ar exista donatori ? Pacientii ar manca paine cu sare, sau cine stie ce alimente, sau nu ar manca deloc pt ca spitalul nu ar avea ce sa le dea. Si uite asa pleci din spital mai bolnav decat te-ai dus. Te duci pentru o boala, te "repari" si cand pleci incepe sa te doara stomacul, sa faci vreun ulcer sau o gastrita... E foarte grav...
Ionescu:
(31 August 2013, 19:04)
Cu care apă se fac conservele? Cu cea potabilă cu care se face și mâncarea bolnavilor!
Popescu:
(31 August 2013, 14:20)
Nu e rea ideea, dar personalul insuficient de la bucătăria spitalului nu poate face și conserve! Nu se descurcă cu mesele bolnavilor, dar să se mai ocupe și de murături, bulion etc. Angajări suplimentare, oameni calificați! Vreți din rahat, bici, și să pocnească?!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 26 Aug 2026
360 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Actualizarea programului de furnizare a apei în localitatea Dridu

În ultima perioadă, în anumite zone de la nivelul ariei de operare RAJA Constanța, s-a înregistrat o creștere considerabilă a consumului de apă potabilă, dar și o scădere a debitului ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2024, 09:15
(7910 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Fiul și-a bătut mama de 88 de ani

Polițiștii din Fetești au fost sesizați vineri, 28 iunie a.c., cu privire la faptul că o femeie în vârstă de 88 de ani, din Fetești, ar fi fost agresată fizic de fiul său, un bărbat de 5 ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2024, 15:25
(6637 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Polițiștii rutieri, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru verificări doi șoferi, ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2024, 15:20
(1920 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se furnizează apă cu program în localitatea Dridu!

La nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Dridu s-a înregistrat în ultima perioadă o creștere semnificativă a consumului de apă. Având în vedere fenomenul de ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2024, 14:15
(7308 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturim în flăcări la Urziceni, incendiu la o casă din Bițina Pământeni

Detașamentul de pompieri Urziceni a intervenit în cursul zilei de vineri, 28 iunie a.c., în jurul orelor 10,00, pentru stingerea unui incendiu produs la un autoturism, în Urziceni. ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2024, 12:30
(7567 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Coșereni

Duminică, 30 iunie a.c., în jurul orei 06,00, dispeceratul ISU Ialomița a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Coșereni, în eveniment fiind implicate ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2024, 12:25
(3991 vizualizări - 0 comentarii)


Reviga: Dosar penal pentru că și-ar fi agresat soția

Polițiștii din Grivița au fost sesizați joi, 27 iunie 2024, de către un bărbat din Reviga cu privire la faptul că sora sa, în vârstă de 52 de ani, ar fi fost agresată fizic de către soțul ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2024, 14:40
(16204 vizualizări - 0 comentarii)


Perieți: La volan în stare de ebrietate

Joi, 27 iunie 2024, polițiștii din Slobozia au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de în vârstă de 67 de ani, din Slobozia, în timp ce conducea un autoturism î ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2024, 14:20
(3543 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Actualizarea programului de furnizare a apei în localitatea Fierbinți-Târg

La nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți-Târg s-a înregistrat în ultima perioadă o creștere semnificativă a consumului de apă. Din acest motiv, pe timpul ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2024, 12:25
(10424 vizualizări - 0 comentarii)


Ordin de protecție emis după ce un feteștean și-ar fi bătut mama

Polițiștii din Fetești au fost sesizați miercuri, 26 iunie a.c., de către o femeie de 65 de ani, din Fetești, cu privire la faptul că fratele său, un bărbat în vârstă de 53 de ani, ar fi ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2024, 15:55
(11438 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Joi, 27 iunie a.c., puțin trecut de miezul nopții, polițiștii din Urziceni, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2024, 15:50
(3960 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier produs în Slobozia

Accident rutier produs în Slobozia

Joi, 27 iunie 2024, pompierii din Slobozia au intervenit la un accident rutier produs la Slobozia, în care au fost implicate trei autoturisme cu șase persoane pasagere. La locul solicitării au ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2024, 15:10
(7326 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Exercițiu aplicativ, desfășurat de pompieri la Urziceni

Joi, 27 iunie 2024, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a desfășurat un exercițiu combinat de conducere cu forțe și mijloace în teren pentru ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2024, 08:30
(7947 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Ordin de protecție provizoriu emis după ce un tânăr și-ar fi amenințat fosta prietenă

Polițiștii din Căzănești au fost sesizați marți, 25 iunie 2024, de către o tânără de 18 ani, din Căzănești, cu privire la faptul că ar fi fost amenințată de către fostul său prieten, în v ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2024, 16:15
(19386 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți la volan

În cursul zilei de marți, 25 iunie 2024, polițiștii rutieri au oprit în trafic doi bărbați, în vârstă de 55 de ani, respectiv 63 de ani, din Fetești și Reviga, în timp ce ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2024, 16:10
(7859 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Județul Ialomița: Ședința Colegiului Prefectural

Instituția Prefectului Județul Ialomița: Ședința Colegiului Prefectural

Miercuri, 26 iunie 2024, prefectul județului Ialomița a prezidat Ședința Colegiului Prefectural Ialomița. În cadrul ședinței au fost prezentate probleme de interes județean, aflate în atenția ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2024, 11:40
(17945 vizualizări - 0 comentarii)


IJP Ialomița: Amenzi de peste 220 mii de lei, 23 de permise reținute

În minivacanța prilejuită de sărbătorirea Rusaliilor, polițiștii din Ialomița au fost prezenți la datorie și au acționat pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. În urma ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 15:15
(18268 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 14:40
(6826 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Misiunile jandarmilor ialomițeni pe perioada minivacanței de Rusalii

Efectivele Jandarmeriei Ialomița au desfășurat, pe timpul minivacanței, 48 misiuni de ordine publică, prioritatea fiind asigurarea unui climat de siguranță civică și intervenția promptă pentru soluționarea ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 14:00
(7216 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Înecat în Lacul Iezer

Ialomița: Înecat în Lacul Iezer

Luni, 24 iunie 2024, în jurul orelor 17,20, pompierii din Slobozia au fost solicitați să intervină pentru căutarea unei persoane înecate în Lacul Iezer. La locul evenimentului au fost ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 13:55
(16418 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la un spațiu comercial din Amara, autoturism în flăcări la Slobozia

Pompierii au acționat în perioada 21-24 iunie 2024 pentru localizarea și stingerea a 25 de incendii înregistrate la nivel județean. Din totalul celor 25 de incendii care au avut loc î ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 13:50
(9682 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Slobozia și Răsimnicea

Vineri, 21 iunie 2024, în jurul orelor 13,00, două echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 13:45
(14137 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: În localitatea Fierbinți-Târg se furnizează apă cu program!

Ca urmare a fenomenului de secetă accentuată și a temperaturilor extreme, s-a înregistrat o creștere considerabilă a consumului de apă potabilă la nivelul sistemelor centralizate operate de RA ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 11:25
(8786 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri de plată pentru sectorul apicol

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că, până la data de 31 iulie 2024 inclusiv, pot depune cererile de plată și documentele doveditoare ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 09:15
(7995 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Drapelului», sărbătorită la Slobozia

Autoritățile din Slobozia vor serba și anul acesta «Ziua Drapelului». Evenimentele se vor desfășura în zilele de 25 și 26 iunie 2024, în Piața Revoluției din Slobozia. Astfel ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 08:55
(6869 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive al polițiștilor în minivacanța de Rusalii

În perioada 22-24 iunie 2024, polițiștii ialomițeni vor fi la datorie pentru ca întreaga comunitate să se bucure în liniște și siguranță de minivacanța de Rusalii. Astfel, în ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2024, 13:10
(9743 vizualizări - 5 comentarii)


Minor de 15 ani din Manasia, reținut pentru «tâlhărie calificată»

Miercuri, 19 iunie 2024, polițiștii din Urziceni au depistat un minor de 15 ani, din comuna Manasia, bănuit de comiterea infracțiunii de «tâlhărie calificată». Cercetările oamenilor ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2024, 15:55
(6711 vizualizări - 2 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Campanie de donare de sânge în comuna Scânteia

Protopopiatul Slobozia: Campanie de donare de sânge în comuna Scânteia

Joi, 20 iunie 2024, cu binecuvântarea PS Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Slobozia, a organizat o acțiune ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2024, 15:00
(13302 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța de Rusalii

RAJA Constanța aduce la cunoștință consumatorilor din întreaga arie de operare că luni, 24 iunie 2024, a doua zi de Rusalii, casieriile și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2024, 10:05
(9388 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți de peste 48,281 milioane de euro pentru Campania 2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a efectuat, în perioada 17-19 iunie 2024, plăți pentru anul de cerere 2023 în sumă totală de 239,990 milioane de lei (48,281 milioane ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2024, 09:15
(3676 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
blablabla în Parteneriate strategice între administrația județeană și unele primării ialomițene pentru «eficiență energetică» cetatean în Lovitură de teatru în prelungiri Morfeu în Lovitură de teatru în prelungiri Nimeni Altu în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Gloria în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Mihai în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Mary în EXPUR SA, «pilonul economic» al județului Ialomița cetatean în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia cetatean în Noi tarife pentru comercianții din Bazarul Municipal Pavel în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Mary în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Mary în Noi tarife pentru comercianții din Bazarul Municipal raci în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 august 2026 neinrolat în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Cetățeanul x în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia cumpăr TV în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 august 2026 Gigel în Noi tarife pentru comercianții din Bazarul Municipal vai în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători viorel în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Mary în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...