POLITICĂ
Senatorul Ștefan Stoica și-a cerut transferul de la PP-DD la PSD
«În politică trebuie să faci compromisuri!»
În condițiile în care din cei 68 de parlamentari PP-DD mai avea săptămîna trecută doar 40, transferul senatorului ialomițean Ștefan Stoica la PSD nu a mai mirat pe nimeni. Mai ales că acesta a declarat, în repetate rînduri, că este curtat de luni bune... Ceea ce ar putea mira însă este modul în care politicianul ialomițean Ștefan Stoica reușește să își moduleze și nuanțeze discursul după ce în campania electorală a declarat «PSD se teme de pișcătura de purice a PP-DD...». Și, în acest context, credem sincer că interviul de față ar putea suscita interesul cititorilor, oricît de «sătui» s-ar declara de politică și politicienii locali...
Trădare fără trădători
Membru în Comisia pentru Sănătate din cadrul Senatului, Ștefan Stoica s-a remarcat constant în ultimul an prin ieșirile sale la rampă împotriva PSD și a politicii promovate de acest partid. Acum, senatorul ialomițean face parte din acest cor și va fi obligat să cînte ariile social-democrate de pe discurile uzate ale Puterii. Cum se împacă politicianul nosctu cu acest statut, poate vă veți întreba...
-Care e scorul? Cît mai costă transferul unui senator zilele astea?
-Nu știu! Sincer, nu știu... Eu am cunoștință despre acorduri politice, nu despre sume de bani.
-Doi senatori, un singur colegiu? V-ați săpat singur groapa?
-Nu neapărat. Lucrurile se pot rezolva, cînd va fi cazul, la nivel politic. Dacă nu vom putea ajunge la o înțelegere aici, există nivelul național... După cum știți, în politică trebuie să faci compromisuri. E drept, la PSD, unde există un nivel de supunere accentuat, e posibil ca acestea să fie mai mari... Dar nu e obligatoriu!
-Într-un interviu dat Independent în aprilie 2013 spuneați că un vot PP-DD contează... Gargară politică! Cît contează un vot la PSD?
-Nu pot să vă spun... Nu știu să vă răspund, deocamdată, la această întrebare. Dar pot să vă spun că atît electoratul PP-DD, cît și cel al PSD fac parte din același bazin electoral... Este un electorat de stînga. Iar dacă luăm în calcul și faptul că cele 100 de măsuri pe care le putem considera programul de guvernare al PP-DD sînt măsuri de stînga, atunci aveți răspunsul la întrebare...
-Trădare să fie, dar s-o știe și electoratul! L-ați trădat, sînteți un trădător?
-Nu! Atît timp cît am rămas fidel promisiunilor din campania electorală, atîta vreme cît proiectele mele politice rămîn neschimbate, nu mă consider un trădător și nu putem vorbi despre trădare! Eu am făcut ceea ce am făcut în politică prin forțe proprii și am fost votat pentru că sînt un om serios, care nu face promisiuni fără acoperire și își respectă cuvîntul dat. Iar dacă vorbim de cine pe cine a scos, distincția e complicată și cred că e nevoie de o analiză mai detaliată...
-Sînteți un politician bun la un partid prost! Cum comentați această afirmație a noastră?
-Nu cred că se poate vorbi despre un partid prost în condițiile în care PSD se află de atîția ani pe primele două locuri în opțiunile de vot ale electoratului din România. Asta ca să nu spunem că 80% din timp s-a aflat pe primul loc! Partidul e bun sau prost în măsura în care răspunde așteptărilor și dezideratelor celor pe îl susțin... Asta e politica și, probabil, cu mine se va întîmpla la fel...
Politica pașilor mărunți în social-democrație
Dincolo de poziția ingrată în care se află, senatorul Ștefan Stoica rămîne un politician dedicat slujbei în care a fost ales și unul dintre cei mai capabili din cei 9 parlamentari ialomițeni, ne permitem să apreciem. Din această poziție el este convins că, indiferent de partidul în care activează, va reuși să aducă prin munca sa un plus de «mai bine public» în timpul acestui mandat.
-Ce n-a făcut PP-DD pentru parlamentarii proprii? Cum justificați trecerea la PSD după ce ați început să faceți politică la PD-L?
-PP-DD n-a făcut aproape nimic pentru parlamentarii săi. Adică nu a avut un program politic în funcție de prioritățile semnalate, nu și-a definit spectrul politic în care activează și de care aparține... Iar, în subsidiar, nu a permis divizarea puterii de decizie și trecerea acesteia la nivelurile locale, acolo unde aleșii electoratului și realizările acestora trebuiau recunoscute ca atare. Au existat o mulțime de decizii și anomalii de ordin intern care m-au condus la această decizie...
-Mai reprezentați electoratul PP-DD în Ialomița? Ce puteți face pentru ialomițeni cu mîinile legate de gardul PSD?
-Nu am nici mîinile și nici gura legate! Iar un parlamentar lucrează cu creierul, nu cu mîinile... Am plecat de la PP-DD pentru că nu reușeam să văd viitorul acolo. Lăsați-mă un an să mă acomodez și mai vorbim. Proiectele mele politice sînt cele care vor vorbi în locul meu!
-Ați promis ialomițenilor proiecte politice, economice, sociale... legislative chiar, dacă ne amintim de preocuparea dvs pentru Legea Sănătații! S-a ales praful de proiectele dumneavoastră...
-Nu, nicidecum! Mi-am urmărit asiduu proiectele. O parte dintre cele care vizau schimbări legislative în domeniul Sănătății, de exemplu, s-au rezolvat. E drept, guvernul și-a asumat creditul pentru aceste schimbări, dar nu contează, important e că am reușit și că acest lucru se poate verifica... La fel se va întîmpla și cu proiectele legislative care vizează domeniul social sau administrativ...
-V-ați declarat ca fiind un adversar al patronatului Chemgas. PSD nu e? O să mai faceți interpelarea din Parlament pentru ministrul Economiei?
-Da, o să o fac! Între timp m-am documentat și relația comercială de acolo se dovedește mai complicată decît am crezut inițial. Dar este posibil ca oamenii de acolo să meargă acasă definitiv începînd cu 1 ianuarie 2014. Și de aceea o să insist pentru rezolvarea acestei probleme! Ministerul a recunoscut că industria petrochimică și, prin urmare Chemgas, reprezintă o zonă de interes strategic a României. De aceea cred că există șanse pentru salvarea acestor oameni și a slujbelor lor...
6 Noiembrie 2013, 07:52 (19233 vizualizări - 16 comentarii)
«Doar 3% din activitatea Parlamentului reprezintă decizii de interes public!»
«PSD se teme de pișcătura de purice a Partidului Poporului!»













Comentariile cititorilor:
(6 Noiembrie 2013, 18:48)
Astfel de oameni ca acest Stefan Stoica, sunt niste tradatori si ei nu mai trebuie votati niciodata de electorat. Din punctul meu de vedere sunt niste jeguri in politica.