Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Infrastructură rutieră cu dosar penal

Consiliul Județean Ialomița, în vizorul anchetatorilor

Infrastructură rutieră cu dosar penal

Mariajul dintre autoritățile județene și SC Oyl Company Holding AG a trezit interesul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia. Potrivit unei adrese remise de către instituție, la solicitarea noastră, «pe rolul unității noastre de Parchet se află înregistrat un dosar penal în care se efectuează cercetări față de mai multe persoane sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice». Obiectul acestui dosar îl reprezintă investiția Consiliului Județean Ialomița în modernizarea drumului județean DJ201A Coșereni-Adîncata...

Dosar penal pentru un drum cu probleme
Unul dintre discursurile favorite ale președintelui Silvian Ciupercă este cel legat de promovarea investițiilor multianuale în dezvoltarea infrastructurii rutiere a  județului. În numele acestui deziderat, județul s-a împrumutat la bănci, a promovat investiții megalomanice, a reabilitat poduri și podețe și, ca să concluzionăm, a hrănit ani buni firmele care parazitează sistemul public. În vara anului trecut însă, una dintre investițiile gestionate de către administrația județeană a atras atenția procurorilor Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia. Potrivit unei adrese remisă de către instituție la solicitarea noastră, «pe rolul unității noastre de Parchet se află înregistrat un dosar penal în care se efectuează cercetări față de mai multe persoane sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, respectiv complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în legătură cu lucrarea de modernizare a drumului județean DJ201A Coșereni-Adîncata, executată de către SC Oyl Company Holding AG». Pentru că, deocamdată, dosarul se află în faza de administrare a actelor premergătoare, instituția nu ne-a putut furniza informații oficiale în legătură cu cercetările efectuate. Oficialii Consiliului Județean Ialomița, în schimb, cunosc natura acuzațiilor, dar susțin că sînt nevinovați. «Da, a venit cineva la noi și ne-a cerut date referitoare la această investiție. Le-am furnizat, conform legii... Nu știu însă nici care este natura prejudiciului și nici valoarea acestuia!» ne-a declarat președintele Silvian Ciupercă, unul dintre semnatarii acestui contract. Reamintim că valoarea totală a proiectului s-a ridicat la peste 19 milioane de lei, a avut o perioadă de execuție de 30 de luni și a fost finalizat în luna noiembrie a anului 2013...

Cine a furat ieri un ou, mîine va fura din nou
Acuzațiile care planează în jurul oficialilor Consiliului Județean și a reprezentanților SC Oyl Company nu sînt singulare. În toamna anului trecut, aceiași actori au atras atenția opiniei publice prin scandalul creat în jurul investițiilor la Drumul Județean 213 din nord-estul județului. Concret, Oyl Company a fost acuzată de execuția defectuoasă a lucrărilor de reabilitare a DJ213, drum județean care traversează comuna Gura Ialomiței și face legătura cu județul Brăila. Pentru a se sustrage acuzațiilor aduse, atît constructorul (Oyl Company Holding AG), cît și proiectantul (SC Capital Vision SRL) au solicitat expertize independente care să stabilească cine se face vinovat de calitatea precară a lucrărilor. Practic, pentru a justifica întîrzierile și calitatea deplorabilă a lucrărilor, Oyl Company Holding a acuzat SC Capital Vision SRL că proiectul este greșit și a cerut o expertiză în acest sens. La rîndul său, proiectantul a solicitat o contraexpertiză. Războiul expertizelor a durat mai multe luni, iar ecourile acestui scandal au obligat Consiliul Județean să reacționeze printr-o serie de declarații publice. Potrivit acestora, constructorii se fac vinovați de proasta execuție a lucrărilor, iar «în zonele degradate din tronsoanele care fac obiectul contractelor de execuție, SC Itaro SRL Slobozia și SC Oyl Company Holding AG SRL Slobozia, vor freza/decapa și îndepărta în întregime straturile rutiere pe porțiunile degradate, vor reface întreaga structură rutieră, de la pat înspre covorul asfaltic de uzură, vor fi respectați parametrii modului de elasticitate dinamică (...), vor executa strat de blocaj din bolovani pentru întreruperea capilarității apei freatice, dacă este cazul, și vor proceda la așternerea de material geotextil cu rol anticontaminant pe suprafața terenului de fundare (...)». În replică la toate aceste acuzații, la momentul respectiv, reprezentantul SC Oyl Company, Cornel Dragomir, a comentat laconic: «Lucrarea este în curs de execuție și va fi terminată la termenul stabilit în contract!».

31 Ianuarie 2014, 15:20 (18245 vizualizări - 10 comentarii)

Citiți și:
Moarte fulgerătoare a fostului președinte al Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă
Vasile Silvian, consilierul președintelui Pavel la Departamentul «Moaște Administrative»

Comentariile cititorilor:


rechinu:
(5 Februarie 2014, 17:45)
i-a mai cautati ca fiul lui ciupi administreaza programul la casa de pensii pe bani frumosi si poate aveti relati pe la ochiul si timpanul sa ascultati cum le cere anumitor primari mai slabi de ingeri cu care a facut golani cum le cere cosuri de peste si alte peschesuri chipurile ptr bucuresti deci asta nu este anticrist ci tatalsi profesorul anticristilor  asa ca de ce tot il mai cazniti atita poate gasiti niste vespe nerra si gata scapati de el
bizidei:
(5 Februarie 2014, 01:18)
cand ciuperca a complotat impotriva lui savu prin 2004 si a fost ales presedintele psd-ului pe judet, o doamna, care il cinostea foarte bine le-a spus"nici nu stiti pe cine ati votat, ati votat un anticrist", darn toti "iubitorii" au sarit la gatul ei. Acum multi ii dau dreptate, dar de...raul a fost facut.
rechinu:
(4 Februarie 2014, 19:01)
pai mai copii daca ciupi ii condamna pe tinerii de la timisoara ca sunt niste golani si tot ciupi cu stiuca au tinut ultima sedinta de pcr la sfirsitul lui februarie 1990 iar acuma la un chiolhan neocomunist a afirmat mai pe sleau apropiatilor ca are bani de nu mai stie citi ce va mai mirati ca a turnat niste nisip cu smoala pe asa zisele drumuri judetene atita timp cit el a cernut pe toti apropiati si le-a infipt hangerul pe la spate sa scape de ei cind au devenit incomozi mai intrebati-l pe domnul ciupi ce plecaciuni a facut in fata fostului prefect sava ca la curtea otomana cind i-a spus ca o sa se duca senator   bine astia voiau sa scape de el de la judet  urmariti-l cind pleaca la bucuresti la pontosu cu valiza de bani si vine cu ea goala   sau face meditatie la ora 8 aproape in fiecare zi cu ndr si cu citiva primari mai noi [ roman] hai ca va mai las n-o sa vi le spun toate ca no-r mai avea interes
Ion:
(2 Februarie 2014, 10:13)
Hai Vasile ,se apropie sa strânge latul,trebuie sa se strânge prea mult rău ai făcut,ai scapat de dosarul bacu,te-ai dezis de Otilica,dar acum nu mai scapi,esti foarte prudent dar tehnica a ajuns si la tine.
Basescu:
(1 Februarie 2014, 22:16)
Da "bizidei",ai dreptate,dar pe multi ii intereseaza si cum a ajuns vicepresedinte la Filiala Partidului Miscarea Populara Ialomita,domnul Vasile Closca.Si te citez:"Oare va da vreodata socoteala closca pentru toate matrapazlacurile facute sub domnia sa,la Politiile  Urziceni,Tandarei,Muntenii Buzau,Grivita s.a.m.d.??Daca a fost posibil sa cada un hristudor,nu va fi posibil sa cada si closca,cine il apara asa de tare??"Domnule Closca nu mai arunca cu noroi cand in USL,cand in Miscarea Populara sub mai multe pseudonime??Chiar stim cine esti si ascuns cum te crezi.Cat de curand legea mult invocata de dvs va va condamna pt tot ceea ce faceti.Vorba lui Caragiale:"Ai putin tica rabdare moncher".Suntem pe urmele tale.
bizidei:
(1 Februarie 2014, 16:50)
Poate  o interesa pe cineva si cum a fost reabilitat dj 201 b ciochina -rasi-salcioara, cum a fost nevoie de mai multe acte aditionale la contractul initial si cum justifica onestul ciuperca aceste lucruri .Oare va da vreodata socotela ciuperca pentru toate matrapazlacurile facute sub domnia sa la cji?Daca a fost posibil sa cada un constantin nicusor, nu va fi posibil sa cada si ciuperca, cine il apara asa de tare?
Cetatean:
(1 Februarie 2014, 02:28)
Nu ma mai mira nimic.
Ion:
(31 Ianuarie 2014, 19:34)
Gaunosii oameni de afaceri ai judetului completati cu coruptia canceroasa.D-aia zapezim  bine
Goe:
(31 Ianuarie 2014, 17:31)
Pe vremea PDL-ului NDR castiga toate licitatiile. Acum subcontracteaza ce prinde de la OYL iar aceasta castiga tot de la Bordusani,Facaeni, Vladeni, Tandarei, Slobozia , s.a. drumuri, canalizari, tot ce-i de la stat.
silvian:
(31 Ianuarie 2014, 16:09)
Doar dl.Ciuperca putea face abuz in serviciu la CJI,restul ar fi intrat la alta incadrare !

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 10 Sep 2026
185 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Gura Văii!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Ialomiței din localitatea Gura Văii, echipele RAJA  Constanța sistează furnizarea apei ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2026, 13:35
(3127 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,9 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2026, 09:35
(488 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Accident rutier, pe DN2A-E60, între două camioane

IPJ Ialomița: Accident rutier, pe DN2A-E60, între două camioane

La data de 24 iunie 2026, în jurul orei 6,00, polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident de circulație în care au fost implicate două camioane, pe DN2A ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2026, 13:50
(4417 vizualizări - 0 comentarii)


S-a întâmplat la Ograda: Doi minori, înecați în râul Ialomița!

S-a întâmplat la Ograda: Doi minori, înecați în râul Ialomița!

Pompierii ialomițeni au desfă­șurat încă de duminică, 21 iunie 2026, o amplă acțiune de căutare a doi minori, de 13 și, respectiv 17 ani, înecați în apele râului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2026, 08:20
(9288 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Traficant de droguri, arestat preventiv

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 18:00
(4922 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 167,21 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în mai 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna mai a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 167,21 milioane ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 12:10
(5256 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 23 iunie 2026, în intervalul orar 10,00-16,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Venus din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării lucrărilor ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 10:30
(4843 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 24 Iunie-«Ziua Internațională a Iei», sărbătorită la Sala «Europa»

Miercuri, 24 iunie 2026, de la orele 18,00, la Sala «Europa» din Slobozia, Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 09:10
(5420 vizualizări - 0 comentarii)


Articole pirotehnice comercializate fără autorizație, depistate de jandarmii ialomițeni

Articole pirotehnice comercializate fără autorizație, depistate de jandarmii ialomițeni

Duminică, 22 iunie a.c., în cadrul misiunilor executate cu ocazia desfășurării evenimentului cultural «Drăgaica» din Căzănești, jandarmii ialomițeni au identificat o persoană care comercializa ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2026, 13:15
(4520 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la intersecția străzii 1 Decembrie cu Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 225 mm, de la intersecția străzii 1 Decembrie cu Șoseaua București din orașul Țăndărei, echipele RA ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2026, 12:40
(4249 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie în localitatea Țăndărei!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 350 mm, de pe strada Gării din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2026, 09:55
(4854 vizualizări - 0 comentarii)


1097 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-mai 2026

În primele 5 luni ale anului 2026, ca urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1097 persoane, dintre care 414 femei.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2026, 08:25
(4805 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziția de pictură «TEMPO RUBATO», la Centrul Cultural «Ionel Perlea»

Luni, 15 iunie 2026, la Galeriile «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» va fi vernisată expoziția de pictură «TEMPO RUBATO-natură și proiect», semnată ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2026, 11:20
(5328 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Bărbulești, prins în flagrant și reținut pentru «șantaj»

Un bărbat de 51 de ani, din Bărbulești, a fost prins în flagrant delict de polițiștii de investigații criminale din Urziceni, imediat după ce ar fi primit 1000 de euro, bani pretinși prin amenințări ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2026, 10:25
(5091 vizualizări - 1 comentariu)


Tânăr din Urziceni, reținut de polițiști pentru infracțiuni rutiere

Un tânăr de 28 de ani, din Urziceni, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii rutieri ialomițeni după ce a fost depistat la volan deși avea permisul de conducere suspendat. Cercetările au ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2026, 17:20
(5580 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale și amenzi de peste 132 mii de lei. Peste 1000 kg de produse alimentare, retrase de la comercializare!

În perioada 25 mai5 iunie 2026, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a desfășurat 58 de acțiuni de control în unități din domeniul alimentar, având ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2026, 10:15
(5827 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 9 iunie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Prunului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-13,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2026, 10:20
(860 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitățile Dridu-Snagov și Moldoveni!

Miercuri, 10 iunie 2026, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în localitățile Dridu-Snagov și Moldoveni, pentru realizarea operațiunilor ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2026, 15:05
(6301 vizualizări - 0 comentarii)


«Pe pământ și pe apă: locuitorii Deltei Dunării acum 6500 de ani», expoziție vernisată la Muzeul Județean Ialomița

Muzeul Județean Ialomița invită publicul pasionat de istorie și patrimoniu să participe joi, 11 iunie 2026, începând cu orele 11,00, la vernisajul expoziției «Pe pământ și pe ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2026, 12:50
(6760 vizualizări - 0 comentarii)


Dosar privind «deținerea ilegală de arme», percheziții la Țăndărei

Dosar privind «deținerea ilegală de arme», percheziții la Țăndărei

Joi, 4 iunie 2026, polițiștii ialomițeni au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară în orașul Țăndărei. Activitățile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal î ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:40
(6098 vizualizări - 0 comentarii)


Soluții digitale de la RAJA Constanța

Soluții digitale de la RAJA Constanța

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:30
(5547 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținut pentru consum de alcool la volan și lipsa permisului auto

Polițiștii din Fetești au reținut pentru 24 de ore un bărbat în vârstă de 41 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de «conducere a unui vehicul sub influența alcoolului ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:20
(5798 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Mașină de Poliție, vandalizată. Autorii au fost reținuți!

Miercuri, 3 iunie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de «distrugere». Din cercetările efectuate a reieșit ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:00
(10400 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,72%, rata șomajului la sfârșitul lunii aprilie 2026

La sfârșitul lunii aprilie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4487 de șomeri (din care 2114 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 11:30
(6367 vizualizări - 0 comentarii)


Informare privind plata facturilor RAJA Constanța prin rețeaua PayPoint

RAJA Constanța informează clienții societății că, urmare a noilor condiții comerciale și operaționale implementate la nivel național de către procesatorul de plăți PayPoint, la achitarea facturilor prin ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2026, 13:20
(6335 vizualizări - 0 comentarii)


Trafic feroviar blocat în zona Fetești din cauza unui accident. O femeie și un copil au fost loviți de tren!

Trafic feroviar blocat în zona Fetești din cauza unui accident. O femeie și un copil au fost loviți de tren!

Luni, 1 iunie 2026, o femeie de aproximativ 70 de ani și un minor de aproximativ 5 ani au fost loviți în plin de trenul InterRegio Constanța-București în timp ce traversau neregulamentar ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2026, 17:00
(11145 vizualizări - 2 comentarii)


Programul RAJA Constanța de 1 Iunie 2026

Casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise luni, 1 Iunie 2026, cu prilejul Zilei Copilului și Rusaliilor. Abonații societății au ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2026, 10:20
(8208 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2026»

Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2026»

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia/Ialomița și Liceul de Arte «Ionel Perlea» ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2026, 15:55
(6619 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Dealer de cocaină, arestat preventiv

Țăndărei: Dealer de cocaină, arestat preventiv

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2026, 15:50
(11992 vizualizări - 0 comentarii)


854 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în primele 4 luni ale anului 2026

În primele 4 luni ale anului 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 854 persoane ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 13:20
(6680 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Nicu taxi în Comisarul șef Mihai Dobre, declarat «admis» la concursul pentru șefia Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița Danut în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu Ptr Barcaria în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Il în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 @Credinciosii în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Interesant în Reconstrucția din insolvență și «recitalul» istoric al Unirii Credincioșii în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Barcaria în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Nicușor în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Corcodușul în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean cetatean în Reconstrucția din insolvență și «recitalul» istoric al Unirii cetatean în Prefectura Ialomița cere Primăriei Slobozia să revoce acordarea terenurilor pentru tinerii din oraș spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 șalău Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 Cetatean în Prefectura Ialomița cere Primăriei Slobozia să revoce acordarea terenurilor pentru tinerii din oraș auto SH în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 Vasea în Prefectura Ialomița cere Primăriei Slobozia să revoce acordarea terenurilor pentru tinerii din oraș cetatean în Prefectura Ialomița cere Primăriei Slobozia să revoce acordarea terenurilor pentru tinerii din oraș

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...