Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Mandatul managerului Olaru, sub lupa Ministerului Sănătății

Luna controalelor la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Mandatul managerului Olaru, sub lupa Ministerului Sănătății

Început de an sub semnul verificărilor la Spitalul Județean de Urgență Slobozia. În săptămîna precedentă, Corpul de Control al Ministerului Sănătății a trecut pragul celei mai mari unități medicale din județul Ialomița. Experții trimiși la Slobozia au verificat întreaga activitate a spitalului, din perioada 2011-2013, adică a celor 3 ani de mandat ai doctorului Vasile Olaru... Deși raportul și procesul-verbal al verificărilor vor fi făcute publice abia peste 2 săptămîni, surse din cadrul unității medicale afirmă că reprezentanții Ministerului Sănătății au descoperit nereguli care ar putea intra lejer sub incidența legii penale. Surprinzător sau nu, în prima zi de la debutul controlului ministerial doctorului Olaru i-a expirat contractul de management, fiind înlocuit cu Adrian Berbece, directorul economic al entității sanitare... Tot la Spitalul Slobozia vor demara acțiuni de control, în perioada imediat următoare, Curtea de Conturi și Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Ialomița.

Control ministerial la Spitalul Slobozia
Corpul de Control al Ministerului Sănătății a dat startul verificărilor în documentele celui mai mare spital din județul Ialomița. Doi reprezentanți veniți direct de la București, unul al Direcției de Sănătate Publică Ialomița și doi ai Consiliului Județean Ialomița au verificat activitatea Spitalului Județean de Urgență Slobozia în perioada 2011-2013. Adică fix perioada în care în fruntea unității medicale s-a aflat doctorul chirurg Vasile Olaru. Surse din cadrul unității medicale susțin că această acțiune a avut ținte precise. Mai exact, comisia de control a fost interesată de modul în care au fost cheltuiți, de către serviciul Achiziții Publice al spitalului, banii proveniți de la Ministerul Sănătății, precum și felul în care și-a desfășurat  activitatea Serviciul Juridic, condus de juristul Vasile Zamfir. Corpul de Control al ministrului Eugen Nicolăescu a devenit interesat de activitatea compartimentului condus de juristul Zamfir după ce la Ministerul Sănătății au ajuns informații cu privire la faptul că Spitalul Slobozia a pierdut toate litigiile în care a fost implicat... Supusă verificărilor a fost și farmacia unității, întrucît ar fi apărut neconcordanțe în ceea ce privește medicamentele solicitate și cele existente în stoc. Și acestea sînt cîteva concluzii preliminarii pe care Corpul de Control al Ministerului Sănății le-a urmărit. Acțiuni similare celor ale Ministerului Sănătății vor întreprinde la Spitalul Județean de Urgență Slobozia atît Curtea de Conturi, cît și Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Ialomița!

Ilegalitățile descoperite de Ministerul Sănătății
Liniile de acțiune ale oficialilor Ministerului Sănătății, prezentate mai sus, reprezintă doar vîrful ice-berg-ului acestui control ministerial demarat în săptămîna precedentă la Spitalul Județean de Urgență Slobozia. Surse din cadrul entității medicale susțin că reprezentanții Corpului de Control al lui Eugen Nicolăescu au descoperit nenumărate abateri în momentul în care au început să scotocească prin documentele puse la dispoziție. S-ar părea că majoritatea acțiunilor pe care Spitalul Județean de Urgență Slobozia le-a întreprins sub comanda doctorului Olaru ar putea intra lejer sub incidența legii penale. Ceea ce le-a atras atenția în mod deosebit oficialilor de la Minister este contractul pe care Spitalul Slobozia l-a încheiat cu SC Andalex Constanța, privind transportul medical prespitalicesc al dializaților. Independent a relatat de nenumărate ori despre modul în care firma constănțeană, sprijinită de doctorul Vasile Olaru și juristul Vasile Zamfir, era abonată la banii Spitalului Slobozia... Corpul de Control ar fi descoperit faptul că, în anul de grație 2011, Curtea de Conturi a sesizat faptul că SC Andalex a beneficiat ilegal de un stimulent financiar de 65000 de lei. Juristul Vasile Zamfir a contestat în instanță raportul Curții de Conturi, dar a pierdut procesul! Ca urmare a acestui fapt, judecătorii au impus Spitalului Județean de Urgență Slobozia recuperarea prejudiciului creat, în sumă de 65000 de lei, și organizarea unei noi licitații pentru atribuirea transportului prespitalicesc al bolnavilor care au nevoie de dializă. Ceea ce trebuia să se petreacă în urmă cu 3 ani a fost dat uitării, însă scos la lumină abia în urmă cu o săptămînă de reprezentanții Ministerului Sănătății... Acest aspect ar putea atrage răspunderea penală a celor implicați. Toate acestea pentru că orice hotărîre judecătorească (definitivă și irevocabilă) încălcată intră sub incidența legii penale...

Prima urmare a controlului ministerial: un nou șef la Spitalul Județean de Urgență Slobozia!
În timp ce Corpul de Control al Ministerului Sănătății scotocea documentele Spitalului Slobozia, doctorul Olaru punea în cui hainele de manager al unității. În toată perioada celor 3 ani de conducere, numele doctorului Olaru a apărut în nenumărate scandaluri publice. De la suspiciuni privind organizarea, alături de juristul Vasile Zamfir, de licitații trucate și pînă la acuzații de malpraxis. Mai mult decît atît, profitînd de funcția de manager al celei mai importante unități sanitare, doctorul Olaru s-a «ales» în funcțiile de președinte al Colegiului Medicilor Ialomița, precum și de șef al Unității Primiri Urgențe de la Slobozia. Ca reacție la controlul ministerial efectuat la spitalul pe care l-a condus timp de 3 ani, doctorul Olaru a declarat: «Acest control este organizat clar la inițiativa președintelui Consiliului Județean. Eu i-am mulțumit pentru această inițiativă și ne bucurăm că are grijă de noi!». Astfel, Consiliul Județean Ialomița a decis să nu-i mai prelungească mandatul doctorului Olaru... Așa s-a luat decizia ca, în următoarele 6 luni, Spitalul Slobozia să aibă un șef interimar. El a fost numit în persoana lui Adrian Berbece, fost director economic al unității medicale. «Mă voi implica total pentru ca Spitalul Județean de Urgență Slobozia să fie un spital în care pacienții să aibă încredere!» a declarat, pentru Independent, Adrian Berbece.

Juristul Zamfir, un simplu consilier juridic Cu ocazia controlului organizat la Spitalul Județean de Urgență Slobozia de Ministerul Sănătății, cei vizați de această acțiune bat în retragere și cer clemență. În această situație s-a aflat și juristul Vasile Zamfir, cel care pînă în urmă cu o săptămînă funcționa cu jumătate de normă și-n cadrul serviciului RUNOS. Speriat de faptul că ar putea fi serios tras la răspundere pentru ilegalitățile comise, Vasile Zamfir a înaintat o petiție către noua conducere a Spitalului Slobozia în care menționează faptul că renunță la funcția cu jumătate de normă și dorește să rămînă doar consilier juridic. Și tot despre Vasile Zamfir vă mai spunem că oficialii Ministerului Sănătății au descoperit că a angajat ilegal un număr de 87 de persoane, în sistem «PFA-contracte de prestări servicii». Prestările de servicii ale persoanelor în cauză goleau bugetul Spitalului Slobozia cu cel puțin 200000 de lei lunar! Nici nu-i de mirare, în condițiile în care salariul de încadrare al unui astefl de angajat creștea, în doar cîteva luni de la angajare, de la 900 de lei, la peste 2000 de lei...

6 Februarie 2014, 13:25 (33677 vizualizări - 59 comentarii)

Citiți și:
Spitalul Județean de Urgență Slobozia așteaptă fonduri pentru reparația instalației electrice
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea: «La Slobozia, aveți un spital de nota 8!»
Ministerul Sănătății CONFIRMĂ mizeria din Spitalul Județean de Urgență Slobozia
Medicul Vasile Olaru, vizat de un nou scandal penal
Doctorul Vasile Olaru, vizat de procurorii Parchetului Județean

Comentariile cititorilor:


Lulu:
(7 Februarie 2014, 09:59)
Oamenilor astora nu le pasa ca au furat sii fura din vietile oamenilor.Este de acuzat infractiunea sub orice forma ,dar mi se pare de-a dreptul feroce aceea de a priva de necesitati vitale o persoana aflata in suferinta sau chiar avand zilele innumarate.Nu avem bani pentru citostatice,unii pacienti trag de ultime ore de viata,in schimb sifonam in bataie de joc spre diverse surse dubioase si cred ca pe unii dintre noi avaritia ne-a inumanizat complet si definitiv,cred chiar si irevocabil.Poate vor plati vreodata toti cei deraiati de la regulile morale si normale ale societatii,poate nu toti in fata justitiei ,dar in viata,mai devreme sau mai tarziu,ti se va intoarce ceea ce ai oferit a randu-ti.
dada:
(7 Februarie 2014, 09:21)
Amin!De cand ne rugam sa se sparga gasca! Da dna Nuti ... ce a patit? ca ea intermedia ilegalitatile cu juristul, cu cumatru iar acum arunca pe Olaru.Eu nu zic ca e nevinovat dar daca el accepta 2 angajari ei faceau patru.Treceai usor de la brancadier la asistent... si va mirati de incompetenta.Buba e adanca ...si plina de puroi,chiar daca suntem intr-un spital de urgenta. 
pacient:
(7 Februarie 2014, 09:14)
Credeti ca Berbece este mai "curat". Nu impreuna cu mafia Olaru, Zamfir, "d-na Nuti" si "d-na NAE FLORENTINA" au facut toate neregulile in acest spital. Daca era asa "curat" BERBECE nu aducea prin firma lui calculatoare vechi la pret de noi, nu semna toate contractele de achizitii ilegale. Asa ca au plecat "ai nostrii" au venit "ai nostri". Pana nu pleaca toata "CLICA" nu se va schimba nimic. D-na Nuty, vca ramane bine mersi pentru ca este "cumatra' lui BERBECE, d-na NAE va ramane pentru ca are sotul "sef la Pompieri" si tot asa...................
niciolae burunov:
(7 Februarie 2014, 02:08)
invat sa scriu corect! cand o face gasca piept!
Laboratorul:
(6 Februarie 2014, 22:29)
Pe când un miting PRO Olaru?! Dna NAE face parte din Gașca Olaru, trup și suflet, dar, mai ales, trup....Cu mangafaua asta ce s-a făcut? Numai jegoase a promovat Olaru! Proaste, dar slugărnicie cât cuprinde!
RRR:
(6 Februarie 2014, 22:11)
Fratilor, invatati sa scrieti corect si apoi puteti sa va dati cu parerea despre x sau y!!!
alt pacient:
(6 Februarie 2014, 22:04)
sa nu uitam ca aproape toti doctorii au cabinete private si nu vor sa te vada decat la cabinetul privat ca "are cu ce" si dai 100 ron/consultatie  !!!! Intrebare : Dl. Berbece de cine este "uns"in functie si mai ales la cine se "inchina". Ghici ciuperca ghici !!!! Sa fim seriosi am asistat la o schimbare de garda, au plecat cei vechi dar au venit uni mai noi care vor sa-i intreaca pe cei vechi... la spaga !
ANI:
(6 Februarie 2014, 19:37)
Am auzit ca a dat afara cinci persoane  cu PFA si noua pensionari dar cu restul de 82 cu PFA ce fac? .De ce nu-i spune-ti pe nume? Sa-i stim si noi .Ne-am saturat de ei.
Nick B:
(6 Februarie 2014, 19:34)
Sau verificat si contractele de inchiriere?
Alexutzu:
(6 Februarie 2014, 19:32)
Uite Olarule unde sunt banii!!! Nu tipai ca nu iti da Ciuperca bani? Nu "te spargeai" in interviuri ca nu ai bani de salarii? Ati angajat "fara numar, fara numar", contractele sunt toate paguboase, procesele le-ati pierdut pe banda, si ati promovat incompetenta... Asta e rezultatul. Asteptam punctele de vedere ale lui Olaru si Zamfir. Vreun SMS? Vreo conferinta ceva? Pot ne spun si unde si cum au disparut medicamentele? Cica vin inundatiile... "Gasca lu' Olaru s-a daramat, A venit controlul si i-a zburat.."
Pacient:
(6 Februarie 2014, 19:27)
Avem nevoie de un spital de încredere. Problema este că nu sunt nici doctori de meserie! Barem despre asistente, gâsculițe, rebuturi, pricepute la bârfe, intrigi și luat șpagă. Nu cred că vom renunța la autobuzul spre București....
bizidei:
(6 Februarie 2014, 19:26)
Sa dea Domnu' sa se sparga buba de la spital, ca puroiul o sa-i cuprinda pe toti:si pe olaru, dar si pe cel care l-a pus acolo, adica pe ciuperca si a lui ceata de lingai.Am mai spus, olaru nu a facut nimic singur, ci la umbra ciupercii otravitoare...dar sunt sigura ca totul se va aranja, ca altminteri vor cadea si alte capete.
Alexutzu:
(6 Februarie 2014, 19:15)
Plaga se afla in temeliile spitalului. E greu de curatat si  e un proces de lunga durata. Oare Berbece are cornitele curate? 
Dima:
(6 Februarie 2014, 19:00)
Olaru V. va pleca! Să vă ferească Bunul Dumnezeu de una, NAE FLORENTINA! O să-l plângeți cu vorbe pe precedentul!!! NAE e mică rău, caracterial.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 15 Oct 2026
303 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(2635 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(2584 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(2801 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(2803 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(3036 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(3048 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(2397 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(2393 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(2103 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(2172 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(3204 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, în colaborare cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică «I.L. Caragiale» București, Centrul Educațional « ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:20
(2331 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Olanda, descoperit de polițiști la Căzănești

Marți, 8 septembrie 2026, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au oprit pentru un control, în localitatea Căzănești, un autoturism condus de o femeie de 40 de ani, domiciliată în Munteni ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:25
(2149 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru depunerea cererilor de ajutor de stat pentru crescătorii de bovine și suine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează crescătorii de bovine și suine că joi, 24 septembrie 2026, inclusiv, este termenul-limită pentru depunerea cererilor de solicitare ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:20
(1998 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea circulației în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

Miercuri, 9 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița, cu sprijinul Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 14:50
(1986 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Național de Tarafuri «Ion Albeșteanu», ediția a XVI-a, 14-16 septembrie 2026

În perioada 14–16 septembrie 2026, județul Ialomița va deveni, timp de 3 zile, un veritabil spațiu al întâlnirii cu tradiția și valorile autentice ale folclorului românesc ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 09:50
(2386 vizualizări - 0 comentarii)


1587 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-iulie 2026

În perioada ianuarie-iulie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1587 persoane, ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 11:05
(2654 vizualizări - 1 comentariu)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Bărăganul văzut din tractor»

Vineri, 11 septembrie 2026, la Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia va fi inaugurată expoziția «Bărăganul văzut din tractor». Evenimentul se desfășoară în cadrul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:50
(2668 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Fetești Oraș din Fetești!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași din localitatea Fetești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:35
(2784 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, Serviciul Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2026, 17:25
(4512 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Ionel Perlea din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Ionel Perlea, din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2026, 16:15
(2181 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Vreau să merg la școală»

Protopopiatul Slobozia: «Vreau să merg la școală»

Vineri, 4 septembrie 2026, Protopopiatul Slobozia, în colaborare cu Parohiile «Buna Vestire» Slobozia, «Sf. Dumitru» Slobozia, Slobozia Nouă I, Bucu și Traian I, au organizat ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 16:35
(2370 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Joi, 3 septembrie a.c., între orele 19,00-22,00, polițiștii slobozeni, împreună cu un reprezentant al Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 16:25
(2747 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: Cercetat pentru «trafic de droguri de risc»

Polițiștii ialomițeni, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Ialomița, au documentat activitatea infracțională ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 15:05
(2225 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Joi, 3 septembrie 2026, în intervalul orar 08,00-15,15, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 12:20
(2487 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: Simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu»

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: Simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu»

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița vă invită la simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu», eveniment dedicat împlinirii a 100 de ani de la nașterea ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2026, 14:55
(2142 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Fermierii afectați de secetă și alte fenomene naturale trebuie să notifice situațiile de forță majoră în termen de 15 zile lucrătoare

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii că situațiile de forță majoră și circumstanțele excepționale care afectează culturile sau exploatațiile agricole trebuie ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2026, 10:10
(1486 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Clubul de Vară» la Muzeul Național al Agriculturii

Protopopiatul Slobozia: «Clubul de Vară» la Muzeul Național al Agriculturii

Cu binecuvântarea PS Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, luni, 31 august 2026, Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Muzeul Național al Agriculturii și în colaborare ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2026, 08:40
(1556 vizualizări - 0 comentarii)


Programul «Cutia Bebelușului»: 100 de mame și nou-născuții lor din Ialomița beneficiază de sprijin

Programul «Cutia Bebelușului»: 100 de mame și nou-născuții lor din Ialomița beneficiază de sprijin

Programul «Cutia Bebelușului» va ajunge, până la finalul celei de-a patra ediții, la peste 100 de mame și nou-născuții lor din județul Ialomița. Dintre cele 111 familii din cele patru ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2026, 08:25
(1947 vizualizări - 0 comentarii)


Ograda: Lemne vândute ilegal, confiscate de polițiști 

Joi, 27 august 2026, polițiștii ialomițeni au depistat, în localitatea Ograda, o autoutilitară încărcată cu material lemnos, condusă de un bărbat, de 30 de ani. În urma verificării ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 15:25
(2827 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Alex în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli ion marin în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Jehan în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli blog sud-est în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...