Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Administrația ialomițeană ne costă 105 milioane de lei

Pentru a funcționa în anul 2014

Administrația ialomițeană ne costă 105 milioane de lei

La sfîrșitul săptămînii precedente, aleșii județului au aprobat cu majoritate de voturi bugetul necesar pentru funcționare și dezvoltare în anul 2014. Potrivit declarațiilor publice făcute cu acest prilej, anul acesta va fi unul al unui «management financiar performant, pentru dezvoltarea echilibrată a infrastructurii județene și creșterea calității serviciilor publice oferite cetățenilor». În cifre seci, județul are de cheltuit pentru această viziune «strategică» 105 milioane de lei...

Cine n-are președinte, să-l ia pe al nostru
Vineri, 7 februarie a.c., plenul Consiliului Județean Ialomița a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli aferent anului 2014. Conform documentației supuse atenției, bugetul de anul acesta a fost aprobat cu un deficit de peste 4 milioane de lei, care va fi acoperit din excedentul bugetar al anului precedent. Pentru a susține aprobarea bugetului, președintele Silvian Ciupercă a pledat minute în șir în favoarea priorităților investiționale ale acestui an. «Proiectul de buget răspunde unor exigențe pe care dumneavoastră le știți. (...) Prima exigență este cea a conformității cu toate reglementările în vigoare. (...) A doua (...) este legată de strategia de dezvoltare a județului și prioritățile investiționale. A treia vizează ordinea de priorități stabilită în cadrul strategiei, infrastructura rutieră rămînînd principala prioritate. Urmează dezvoltarea sistemului de sănătate publică. (...) Resursele sînt puțin mai mari decît anul trecut, dar este o constantă preocuparea noastră pentru austeritate. (...) Cel mai important lucru este relaționarea noastră cu mediul de afaceri, (...) încurajat de resursele europene. Zona destinată unor activități cu finanțare nerambursabilă este o zonă care ne angajează și care va genera un plus de profesionalism în diferite domenii. Cred că pe parcursul anului vom avea resurse suplimentare (...) ca urmare a unei investiții în partea de est a județului. Sper ca mediul economic și platforma de încredere pe care cetățenii o au în conducerea executivă și conducerea deliberativă a județului Ialomița să reprezinte un plus de credibilitate și față de agenții economici care au resurse pe care le pot investi în județul Ialomița!» a declarat Silvian Ciupercă.

Veniturile cresc cu 3,5%
Dincolo de declarațiile automotivante și exercițiile de imagine din plen ale președintelui Ciupercă, există și vești bune. Potrivit datelor rezultate din proiecția de buget, în anul 2014 veniturile ar putea crește cu 3,5%. Banii vor proveni din concesionarea unei suprafețe de 2300 de hectare de teren agricol productiv și 1800 de hectare de teren agricol neproductiv care, speră oficialii județeni, ar putea genera această creștere procentuală a veniturilor. O altă sursă de finanțare pentru bugetul județului o reprezintă taxele de autorizare pentru parcurile fotovoltaice care urmează să fie construite pe teritoriul județului. La aceste resurse bugetare se adaugă și taxele colectate din impozitul pe venit, respectiv de 5,3%. De asemenea, se estimează și o creștere de 1,4% a sumelor rezultate din colectarea TVA, datorată creșterii economice, precum și o creștere a veniturilor suplimentare, de circa 8 milioane de lei, provenite din Programul Național de Dezvoltare Locală. În oglindă, apreciază oficialii județului, nivelul de cheltuieli al județului este «în ușoară scădere» la capitolul cheltuieli de funcționare, iar secțiunea de dezvoltare este considerată ca avînd «obiective realiste». «Vreau sa vă spun că nu vom deschide șantiere noi anul acesta. Din păcate! Dar ne bucurăm că obiectivele existente sînt unele realiste, suficiente pentru viziunea strategică pe care ne-am propus-o» a declarat în plen vicepreședintele Consiliului Județean Ialomița, Ștefan Mușoiu.

Dezvoltare cu firimituri bugetare
În vreme ce pentru funcționarea administrației și a instituțiilor din subordine se vor cheltui, în anul 2014, 87,9 milioane de lei, pentru dezvoltarea județului suma se ridică la numai 19,6 milioane de lei. Printre investițiile care urmează să fie finanțate din această sumă se numără sala de spectacole a județului, a cărei finalizare este estimată pentru toamna acestui an... Valoarea totală a acestei investiții, realizată în proporție de 10% este de 8,5 milioane de lei, iar autoritățile speră că cele 5,8 milioane de lei alocate prin bugetul pentru 2014 vor fi suficiente pentru ca sala să devină funcțională. O altă investiție majoră este considerată cea care vizează consolidarea Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Pentru finalizarea celei de-a doua etape, oficialii județeni au prevăzut o sumă de 380 mii de lei, sumă necesară pentru «instalarea maselor antifrecvență care au rolul de a prelua unda de șoc în cazul unui seism». De asemenea, județul va investi 747 mii de lei pentru dezvoltarea proiectelor de obținere a energiei eoliene, dar și peste 21 milioane de lei pentru o serie de 6 proiecte cu finanțare europeană, destinate dezvoltării economice a județului. Însă principalul program investițional cu care administrația județeană se mîndrește rămîne cel de «dezvoltare, reabilitare și modernizare a infrastructurii de transport rutier». Pentru cele 4 drumuri județene finanțate anul acesta, Consiliul Județean a alocat 819 mii de lei. Suma este insuficientă pentru finalizarea lor, dar oficialii administrației județene au dat asigurări că ea va fi suplimentată pe parcursul acestui an...

Un județ după chipul și asemănarea președintelui
Silvian Ciupercă se crede de neînlocuit
Principala miză a ședinței de vineri, 7 februarie a.c., a reprezentat-o adoptarea bugetului pentru anul 2014. Însă modalitatea în care acesta a fost adoptat, precum și modul în care celelalte proiecte au fost supuse atenției, confirmă dominația totală a președintelui Ciupercă asupra acestui for legislativ.
Încă o ședință fără progrese «Contradicția naște progresul!» spune o maximă extrem de uzitată. De luni bune însă, în cadrul ședințelor de Consiliu Județean polemicile lipsesc cu desăvîrșire, iar consensul public dintre Putere și Opoziție generează teamă. Vineri, 7 februarie, singurul care a deranjat consensul general a fost consilierul județean Ion Mitrică. Intervenția lui a fost însă ezitantă și mai degrabă formală, el atingînd doar aspecte marginale ale abuzului de putere manifestat de președintele Silvian Ciupercă. «N-am înțeles cîți bani am tras din fondurile europene și ce ne-am propus pentru anul acesta... Am auzit de 3 milioane de euro. Mi se pare, la nivel de județ, foarte puțin. Consider că ar trebui să avem mai mult curaj pentru a aduce fonduri nerambursabile pentru că acești bani ajută mult județul!» a precizat acesta într-una dintre intervențiile sale. Indiferent de natura problemei ridicate (și au fost destule), mesajul transmis de către președintele Silvian Ciupercă a fost unul de tip FNI, respectiv «Dormiți liniștiți, Consiliul Județean veghează pentru dumneavoastră». Statutul de despot luminat pe care și-l cultivă Silvian Ciupercă nu este doar unul conjunctural. Surse din anturajul acestuia confirmă faptul că, în varii situații, acesta afirmă că el reprezintă «pasul înainte pentru acest județ» și că fără el și viziunea sa pe termen lung asupra administrației «județul nu s-ar fi dezvoltat». În replică la această poziție publică inacceptabilă într-un regim democratic declarat, de la înălțimea gleznei președintelui ne permitem să facem și noi public un citat atribuit unui despot infinit mai celebru, respectiv Napoleon Bonaparte: «Cimitirele sînt pline de oameni de neînlocuit!».

14 Februarie 2014, 17:20 (12053 vizualizări - 21 comentarii)

Citiți și:
O ședință festivă pentru mandatul 2012-2016
Regimul autocrat al președintelui Ciupercă
Ialomița administrativă la sfîrșit de an 2014
Moarte fulgerătoare a fostului președinte al Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă
Vasile Silvian, consilierul președintelui Pavel la Departamentul «Moaște Administrative»

Comentariile cititorilor:


UN OM:
(20 Februarie 2014, 23:34)
Administratia Ciuperca = 500 mil/euro  Atata ne-a costat scaunul acestui personaj sinistru pt judetul Ialomita.Acestia erau bani pe care trebuia sa-i absorbim de la UE in perioada 2007-2013, bani pe care acesta i-a ,, donat'' celorlalte judete din regiune ca sa nu fie deranjat in nelegiuirile pe care le face in judetul nostru. Acum a mai promis alti 500 mil/euro, bani pe care Ialomita ar trebui sa-i absoarba intre ani 2014-2020 si pe care i-a promis pt a fi linistit si pt a mai candida inca odata. CE NEMERNIC POATE FI ACEST ,,OM'' !!! IALOMITENI, TREZITIVA ODATA !!!!
T.B.:
(20 Februarie 2014, 13:48)
in poza Ciuperca s-a incurcat putin: de fapt a vrut sa ne arate degetul mijlociu..
SORIN:
(19 Februarie 2014, 15:03)
Păi, se mai îndoiește cineva că România a fost furată de "doctori" și securiști?!  Niște jeguri umane, dacă mă pot exprima așa, unul mai "patriot" decât altul, fiecare dorind bunăstarea român'lor, vorba unui escroc încă în viață.
Vot:
(19 Februarie 2014, 10:22)
Concluzionez ca nu l-ai vazut si auzit pe fiul Cosma,Vlad,cu discursul penibil(defineste prea bland ce a fost acolo) din Parlament.Un politicial din Parlamentul Romaniei care nu este capabil de o compunerica de clasa a doua cu trei fraze pe care sa o zica pe dinafara.Nu exista cuvant care sa defineasca mizeria care e in societatea noastra,si iti dau dreptate ,intradevar generatia anterioara de politicieni avea scoala,macar.I-a stricat lacomia de a fura tot statul,iar generatia actuala de politicieni nu are nici macar un nivel de studiu de ciclu primar,dar are brava mostenire prin exemplul parintilor lor-politicieni infractori.Am ajuns intr-un moment in care sunt convins 100% ca aproape nimeni din politica nu actioneaza decat in folosul propriu material,iar lupta-i mai acerba cand justitia le bate la usa cu mascati.Acum nu stiu fiecare ce scara de valori are,dar eu am consideratie fata de un maturator cinstit,sau orice om care presteaza o munca nu musai de nivel ridicat,dar utila societatii,si am o lehamite vecina cu voma  fata de 'intelectualii ' politicieni care ne fura de douazeci si de ani.La ce folos "cartea" daca scopul folosirii ei e infractiunea?Scapam de sulfele batrane comuniste si vom da peste progeniturile lor idioate .
SORIN:
(19 Februarie 2014, 08:42)
@ Vot. Poți spune (scrie) orice despre Cosma sau Ciupercă, dar numai analfabeți nu sunt. L-am cunoscut pe dl. Mircea Cosma cu ocazia dezvelirii obeliscului de la Giurgeni, al lui Mihai Viteazul, prin 1996, dacă nu mă-nșel. Mi se pare că era chiar membru sau simpatizant  P.R.M., ulterior înscriindu-se în  P.D.S.R.. Un naționalist autentic, pe care, vorba țiganului,  l-a-nnebunit banii. În fotografie, după zâmbetul zeflemitor, cred că dl. Ciupercă a greșit degetul pe care ni-l arată ridicat. Așa ne trebuie. Lenin a spus: să ne ferească Dumnezeu de burghezia comunistă! Ce trăim astăzi este dovada că a avut dreptate, deși îmi pare rău să recunosc.
7.62mm:
(19 Februarie 2014, 08:31)
...comentam degeaba, fara efect in viata noastra.Ar trebui putina atitudine ,vezi KIEV-UL,sa schimbam ceva  in tara asta.Ciumperca asta care vorbeste mult si fara rost ,foloseste cuvinte alese, dar el, nu crede o iota din ce spune,nemernicul stie sa manipuleze prosti.Concluzia este trista,nu stim sa ne aparam drepturile castigate cu jertfe.
IALOMITEAN :
(18 Februarie 2014, 20:18)
TRAIM PROST , VOTAM LA COMANDA , LA NIVEL CENTRAL SUNTEM  DOAR UN NUMAR DE VOTANTI , NU DERANJAM , NE CINSTIM CONDUCATORUL MULT IUBIT , MURIM DE FOAME , DE  SARACIE , NE GANDIM DISPERATI NU SA SCHIMBAM PE ACELA CARE DE ATATIA ANI   PROSLAVESTE  IN IALOMITA REGRESUL , SARACIA , MIZERIA , CI EVENTUAL NE GANDIM CUM SA  PLCAM DIN JUDET SI DIN TARA . OARE GANDIM BINE? OARE NU AR TREBUI SA SCHIMBAM MENTALITATILE , CONDUCATORUL , PARTIDUL SI ASA  SA SCHIMBAM SI  CURSUL VIETILOR AMARATE  DE IALOMITENI ?
Io cu cine votez:
(18 Februarie 2014, 18:54)
Se fac manevre la noi in oras ,de multe milioane dar cine sa ii controleze ca toti fura cu acte in regula ,toti se acopera unul pe celalalt.
Mary:
(18 Februarie 2014, 13:31)
Ne racim gura si ne pierdem timpul cu maimute ca astia. Prostimea o sa-i voteze incontinuare pentru un litru de ulei sau kg de zahar.
Ion :
(18 Februarie 2014, 11:37)
Câtă dreptate ai,doar coasa ne scapă de pinochio
Vot:
(18 Februarie 2014, 10:24)
Asta-i psd,partidul in care analfabetii gen Cosma abia buchisesc  litera dar negociaza spagi de milioane de euro,iar partidul apara prin VOTUL Parlamentului-reprezentantul nostru,acesti infractori.Nu stiu daca votantii psd i-au trimis acolo ca sa isi apere hotii de partid?
citizen:
(17 Februarie 2014, 13:03)
   De un singur lucru sunt sigur: mai sunt persoane ca mine care vor avea dureri de cap după ce au vazut fotografia. P.S. Știu ca este o sursă inepuizabilă, dar vă rog sa nu îl mai afișați pe Pinochio.
banel:
(16 Februarie 2014, 19:26)
verificati clasamentul judetelor la construirea/reabilitarea   de camine culturale. a-ti ghicit IALOMITA pe ultimul loc, dar stiti cine e campion ? Teleorman ul lui dragnea penalul. ciuperca nici nu supara pe nimeni dar nici nu face nimic. somn usor d-l prezident , te asteptam in campanie de voturi mintite, masluite, cumparate si ...............furate
jhon:
(16 Februarie 2014, 14:54)
Fiind un judet sarac de fiecare data cand sunt alegerii milogii rosii stiu cum sa cerseasca voturi au metodele lor binestiute un ulei un mic o bere..multa vrajeala comunista ca la sarac prinde.
Mary:
(16 Februarie 2014, 13:25)
CINE NU ARE PRESEDINTE LA C.J. CA AL NOSTRU SA-SI CREASCA SI CINE ARE SA-L ...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 10 Aug 2026
316 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

DSVSA Ialomița: Caz de rabie la Slobozia

Potrivit unei informări a Direcției Sanitare-Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, «în conformitate cu buletinul de analiză nr. 13/25.07.2011 a fost diagnosticată rabie la un cîine provenit ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2011, 17:57
(9231 vizualizări - 0 comentarii)


Ograda: O femeie a căzut în hazna după ce postamentul WC-ului s-a rupt sub greutatea acesteia

Pompierii ialomițeni au fost solicitați, în ultimele 72 de ore, pentru a interveni în 37 de situații de urgență. Cele mai multe solicitări au fost pentru acordarea de prim ajutor SMURD, o descarcerare, ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2011, 15:11
(10577 vizualizări - 0 comentarii)


Accident în lanț la ieșirea din Amara

Datorită neatenției, un tînăr de 23 ani, din Traian, a provocat un accident rutier, în afara localității Amara, către Grivița. Pe scurt, tînărul șofer nu a păstrat distanța regulamentară față de autoturismul ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2011, 14:07
(10527 vizualizări - 4 comentarii)

Taguri: Amara accident


Amara: Un șofer băut a provocat un accident rutier

Un slobozean de 52 ani a băut, a plecat cu mașina și s-a tamponat. S-a întîmplat duminică, 24 iulie, în Amara, polițiștii fiind anunțați de urgență asupra producerii accidentului. Ajunși la fața locului ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2011, 14:06
(9952 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Femeie lovită de o conductă căzută din mașină

Zilele trecute, polițiștii din Urziceni au fost alertați cu privire la producerea unui accident rutier pe o stradă din localitate. Pe scurt, incidentul s-a petrecut în timp ce un bărbat, de 60 ani, din ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2011, 14:02
(6695 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Ialomița: 250 de amenzi pentru șoferii indisciplinați

Peste 250 de amenzi au fost încasate de șoferii ce au tranzitat în ultimele 48 de ore șoselele județului nostru. Rezultatele acțiunii polițiștilor rutieriști s-au concretizat și în reținerea a 15 permise ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2011, 13:59
(7592 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița, locul 5 pe țară la executări silite

Printr-un comunicat de presă, Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează că în luna iunie 2011, pe linia colectării veniturilor bugetare, s-au întreprins mai multe măsuri de executare silite ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2011, 13:26
(8046 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Jandarmii au aplicat amenzi de 8600 lei la sfîrșit de săptămînă

Jandarmii ialomițeni au aplicat în acest sfîrșit de săptămînă 25 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 8600 lei. Sancțiunile s-au încadrat pe o gamă foarte largă de fapte antisociale, respectiv ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2011, 13:20
(7110 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Beat la volan

Sîmbătă, 23 iulie, în jurul orelor 23,20, polițiștii din Urziceni au oprit în trafic, pentru un control de rutină, un autoturism condus de un localnic, de 44 ani. Pentru că mirosea a alcool, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2011, 13:17
(6193 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Șoferi cu permise suspendate, la volan

Doi conducători auto au fost prinși în trafic în timp ce șofau deși aveau permisele de conducere suspendate. Unul dintre aceștia, un brăilean de 57 ani, a fost depistat la Urziceni, iar cel de-al doilea ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2011, 13:15
(6467 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiune pentru liniște și siguranța publică

Duminică, 24 iulie, polițiștii ialomițeni au acționat în intervalul orar 1,00-4,00 pentru creșterea gradului de siguranță publică dar și asigurarea unui climat de ordine și liniște publică. În cadrul verificărilor ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2011, 13:10
(7035 vizualizări - 0 comentarii)


Moldoveni: Au furat din curtea unui localnic

Doi tineri de 18, respectiv 17 ani, sînt cercetați penal de polițiști pentru furt. Asta după ce polițiștii din Moldoveni au reușit să-i prindă la doar cîteva zile după ce furaseră din curtea unui localnic ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2011, 15:10
(6895 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Moldoveni furt


Ialomița: Acțiuni preventive la Fetești și Urziceni

Peste 115 persoane au fost legitimare joi, 21 iulie, în cadrul unei acțiuni de amploare a Poliției desfășurată pe raza municipiului Urziceni. Polițiștii au urmărit în principal prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2011, 15:10
(6995 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Se eliberează adeverințe pentru accesarea de credite la subvenția pe suprafață

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură eliberează adeverințe pentru Beneficiarii Schemei de plată unică pe suprafață-Campania 2011, care intenționează să acceseze credite pentru finanțarea activităților ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2011, 10:19
(15681 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 123 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, vineri, 22 iulie 2011, sînt disponibile 123 locuri de muncă vacante. Cele mai multe posturi ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2011, 10:15
(7274 vizualizări - 0 comentarii)


Cote de revânzare impresionante pentru Hyundai i40

Cote de revînzare impresionante pentru Hyundai i40

i40, noul model Hyundai din segmentul D, înregistrează previziuni impresionante privind valoarea de revînzare dupa trei ani și 90000 km parcurși, conform primelor studii europene. O analiză independentă ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2011, 09:48
(5571 vizualizări - 0 comentarii)


Anunț angajare

Reprezentanță Hyundai angajează
agent vînzări teren Ialomița și Călărași
Relații la telefon 0731/327.793 sau email [email protected] ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2011, 09:21
(3949 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Două tinere, înșelate de «ghicitoare»

Metoda ghicitului a făcut din nou victime la Slobozia. Două tinere au rămas fără bijuterii, după ce două ghicitoarea au profitat de naivitatea acestora.
Miercuri, 20 iulie, polițiștii au fost sesizați ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2011, 20:45
(8314 vizualizări - 0 comentarii)


Giurgeni: Un tînăr de 16 ani a ieșit la plimbare cu mașina prin sat. A lovit o mamă cu un copil de 2 ani în brațe. Copilul a murit pe loc!

Tragedie la Giurgeni. Un tînăr de 16 ani a furat un autoturism cu care a ieșit la plimbare. Din cauza lipsei de experiență, minorul a lovit o mămică cu un copil de doi ani în brațe. Copilul a murit pe loc ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2011, 20:39
(6149 vizualizări - 3 comentarii)

Taguri: Giurgeni accident


Munteni Buzău: Patru hoți, prinși de polițiști

Patru tineri cu vîrste cuprinde între 16 și 27 ani sînt cercetați de polițiști pentru furt. Cei patru sînt acuzați că în perioada 10-26 aprilie au furat de pe raza comunei Munteni Buzău, din curtea a două ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2011, 20:37
(8602 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: Conducea cu permisul anulat

S-a ales cu dosar penal după ce polițiștii l-au prins conducînd deși avea permisul anulat. Este vorda despre un tînăr, de 21 ani, din localitatea ialomițeană Jilavele, ce a fost depistat de polițiști miercuri ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2011, 20:36
(7438 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sancțiuni pentru incendierea miriștilor

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează cu privire la nerespectarea „Bunelor condiții agricole și de mediu“ prin care nu este permisă arderea miriștilor și a resturilor vegetale pe ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2011, 20:35
(8333 vizualizări - 0 comentarii)


Miloșești: Adolescent de 17 ani, încarcerat

Polițiștii de la Miloșești au prins miercuri, 20 iulie, un minor de 17 ani, din Tovărășia, pe numele căruia Judecătoria Slobozia emisese un mandat de arestare pentru furt calificat. Adolescentul a fost ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2011, 20:30
(8094 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Miloșești furt


Ialomița: «Șoferi» fără permise

Agenții Postului de Poliție Gheorghe Doja au depistat în trafic o motocicletă al cărui șofer nu avea permis de conducere. Conducătorul motocicletei, un tînăr de 18 ani, ieșise la plimbare deși nu deținea ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2011, 20:25
(6122 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: A plecat de acasă!

Țăndărei: A plecat de acasă!

În cursul zilei de luni, 18 iulie a.c., Poliția Țăndărei a fost sesizată despre faptul că Păun Dorian-George, de 8 ani, a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit pînă în prezent.
Semnalmente ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2011, 13:28
(8731 vizualizări - 0 comentarii)


Orboiești: A depășit o căruță, a pierdut controlul volanului și s-a izbit de un copac!

Marți, 19 iulie a.c., Poliția a fost sesizată în jurul orei 21.50 cu privire la faptul că, pe DN2A, în afara localității Orboiești, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a două persoane ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2011, 13:22
(9813 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Au furat gardul de protecție de la autostradă!

Polițiștii cercetează doi tineri, în vîrstă de 24 și 25 ani, pentru săvîrșirea infracțiunii de «furt calificat». În fapt, Poliția Fetești a fost sesizată în data de 17 iulie a.c., despre faptul că persoane ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2011, 13:22
(7652 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Beat la volan, a intrat cu mașina în șanț

În timp ce un slobozean, de 53 ani, conducea un autoturism pe strada General Magheru din Slobozia, datorită consumului de alcool a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă, intrînd în șanț ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2011, 13:21
(6793 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Stelnica: Șoferul de camion a vîndut din cerealele transportate

Efective din cadrul Poliției Fetești au acționat, în perioada 18-19 iulie a.c., pe linia prevenirii și combaterii ilegalităților ce se comit în domeniul producerii, depozitării și comercializării produselor ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2011, 13:21
(7683 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Stelnica furt


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2011, 18:35
(4197 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ion în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia joaca de a munca în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daniel V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daniel V în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! Daniel V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia @Dinu M în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! Dinu M în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! Angela în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Port modern la Fetești! Panait în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Baba Dac în Clinica Stomatologică Dr. Ardeleanu din Slobozia s-a extins de la 4 la 7 cabinete Ady în Port modern la Fetești! Drăgan în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...