Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Administrația ialomițeană ne costă 105 milioane de lei

Pentru a funcționa în anul 2014

Administrația ialomițeană ne costă 105 milioane de lei

La sfîrșitul săptămînii precedente, aleșii județului au aprobat cu majoritate de voturi bugetul necesar pentru funcționare și dezvoltare în anul 2014. Potrivit declarațiilor publice făcute cu acest prilej, anul acesta va fi unul al unui «management financiar performant, pentru dezvoltarea echilibrată a infrastructurii județene și creșterea calității serviciilor publice oferite cetățenilor». În cifre seci, județul are de cheltuit pentru această viziune «strategică» 105 milioane de lei...

Cine n-are președinte, să-l ia pe al nostru
Vineri, 7 februarie a.c., plenul Consiliului Județean Ialomița a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli aferent anului 2014. Conform documentației supuse atenției, bugetul de anul acesta a fost aprobat cu un deficit de peste 4 milioane de lei, care va fi acoperit din excedentul bugetar al anului precedent. Pentru a susține aprobarea bugetului, președintele Silvian Ciupercă a pledat minute în șir în favoarea priorităților investiționale ale acestui an. «Proiectul de buget răspunde unor exigențe pe care dumneavoastră le știți. (...) Prima exigență este cea a conformității cu toate reglementările în vigoare. (...) A doua (...) este legată de strategia de dezvoltare a județului și prioritățile investiționale. A treia vizează ordinea de priorități stabilită în cadrul strategiei, infrastructura rutieră rămînînd principala prioritate. Urmează dezvoltarea sistemului de sănătate publică. (...) Resursele sînt puțin mai mari decît anul trecut, dar este o constantă preocuparea noastră pentru austeritate. (...) Cel mai important lucru este relaționarea noastră cu mediul de afaceri, (...) încurajat de resursele europene. Zona destinată unor activități cu finanțare nerambursabilă este o zonă care ne angajează și care va genera un plus de profesionalism în diferite domenii. Cred că pe parcursul anului vom avea resurse suplimentare (...) ca urmare a unei investiții în partea de est a județului. Sper ca mediul economic și platforma de încredere pe care cetățenii o au în conducerea executivă și conducerea deliberativă a județului Ialomița să reprezinte un plus de credibilitate și față de agenții economici care au resurse pe care le pot investi în județul Ialomița!» a declarat Silvian Ciupercă.

Veniturile cresc cu 3,5%
Dincolo de declarațiile automotivante și exercițiile de imagine din plen ale președintelui Ciupercă, există și vești bune. Potrivit datelor rezultate din proiecția de buget, în anul 2014 veniturile ar putea crește cu 3,5%. Banii vor proveni din concesionarea unei suprafețe de 2300 de hectare de teren agricol productiv și 1800 de hectare de teren agricol neproductiv care, speră oficialii județeni, ar putea genera această creștere procentuală a veniturilor. O altă sursă de finanțare pentru bugetul județului o reprezintă taxele de autorizare pentru parcurile fotovoltaice care urmează să fie construite pe teritoriul județului. La aceste resurse bugetare se adaugă și taxele colectate din impozitul pe venit, respectiv de 5,3%. De asemenea, se estimează și o creștere de 1,4% a sumelor rezultate din colectarea TVA, datorată creșterii economice, precum și o creștere a veniturilor suplimentare, de circa 8 milioane de lei, provenite din Programul Național de Dezvoltare Locală. În oglindă, apreciază oficialii județului, nivelul de cheltuieli al județului este «în ușoară scădere» la capitolul cheltuieli de funcționare, iar secțiunea de dezvoltare este considerată ca avînd «obiective realiste». «Vreau sa vă spun că nu vom deschide șantiere noi anul acesta. Din păcate! Dar ne bucurăm că obiectivele existente sînt unele realiste, suficiente pentru viziunea strategică pe care ne-am propus-o» a declarat în plen vicepreședintele Consiliului Județean Ialomița, Ștefan Mușoiu.

Dezvoltare cu firimituri bugetare
În vreme ce pentru funcționarea administrației și a instituțiilor din subordine se vor cheltui, în anul 2014, 87,9 milioane de lei, pentru dezvoltarea județului suma se ridică la numai 19,6 milioane de lei. Printre investițiile care urmează să fie finanțate din această sumă se numără sala de spectacole a județului, a cărei finalizare este estimată pentru toamna acestui an... Valoarea totală a acestei investiții, realizată în proporție de 10% este de 8,5 milioane de lei, iar autoritățile speră că cele 5,8 milioane de lei alocate prin bugetul pentru 2014 vor fi suficiente pentru ca sala să devină funcțională. O altă investiție majoră este considerată cea care vizează consolidarea Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Pentru finalizarea celei de-a doua etape, oficialii județeni au prevăzut o sumă de 380 mii de lei, sumă necesară pentru «instalarea maselor antifrecvență care au rolul de a prelua unda de șoc în cazul unui seism». De asemenea, județul va investi 747 mii de lei pentru dezvoltarea proiectelor de obținere a energiei eoliene, dar și peste 21 milioane de lei pentru o serie de 6 proiecte cu finanțare europeană, destinate dezvoltării economice a județului. Însă principalul program investițional cu care administrația județeană se mîndrește rămîne cel de «dezvoltare, reabilitare și modernizare a infrastructurii de transport rutier». Pentru cele 4 drumuri județene finanțate anul acesta, Consiliul Județean a alocat 819 mii de lei. Suma este insuficientă pentru finalizarea lor, dar oficialii administrației județene au dat asigurări că ea va fi suplimentată pe parcursul acestui an...

Un județ după chipul și asemănarea președintelui
Silvian Ciupercă se crede de neînlocuit
Principala miză a ședinței de vineri, 7 februarie a.c., a reprezentat-o adoptarea bugetului pentru anul 2014. Însă modalitatea în care acesta a fost adoptat, precum și modul în care celelalte proiecte au fost supuse atenției, confirmă dominația totală a președintelui Ciupercă asupra acestui for legislativ.
Încă o ședință fără progrese «Contradicția naște progresul!» spune o maximă extrem de uzitată. De luni bune însă, în cadrul ședințelor de Consiliu Județean polemicile lipsesc cu desăvîrșire, iar consensul public dintre Putere și Opoziție generează teamă. Vineri, 7 februarie, singurul care a deranjat consensul general a fost consilierul județean Ion Mitrică. Intervenția lui a fost însă ezitantă și mai degrabă formală, el atingînd doar aspecte marginale ale abuzului de putere manifestat de președintele Silvian Ciupercă. «N-am înțeles cîți bani am tras din fondurile europene și ce ne-am propus pentru anul acesta... Am auzit de 3 milioane de euro. Mi se pare, la nivel de județ, foarte puțin. Consider că ar trebui să avem mai mult curaj pentru a aduce fonduri nerambursabile pentru că acești bani ajută mult județul!» a precizat acesta într-una dintre intervențiile sale. Indiferent de natura problemei ridicate (și au fost destule), mesajul transmis de către președintele Silvian Ciupercă a fost unul de tip FNI, respectiv «Dormiți liniștiți, Consiliul Județean veghează pentru dumneavoastră». Statutul de despot luminat pe care și-l cultivă Silvian Ciupercă nu este doar unul conjunctural. Surse din anturajul acestuia confirmă faptul că, în varii situații, acesta afirmă că el reprezintă «pasul înainte pentru acest județ» și că fără el și viziunea sa pe termen lung asupra administrației «județul nu s-ar fi dezvoltat». În replică la această poziție publică inacceptabilă într-un regim democratic declarat, de la înălțimea gleznei președintelui ne permitem să facem și noi public un citat atribuit unui despot infinit mai celebru, respectiv Napoleon Bonaparte: «Cimitirele sînt pline de oameni de neînlocuit!».

14 Februarie 2014, 17:20 (11198 vizualizări - 21 comentarii)

Citiți și:
O ședință festivă pentru mandatul 2012-2016
Regimul autocrat al președintelui Ciupercă
Ialomița administrativă la sfîrșit de an 2014
Moarte fulgerătoare a fostului președinte al Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă
Vasile Silvian, consilierul președintelui Pavel la Departamentul «Moaște Administrative»

Comentariile cititorilor:


mihaela:
(16 Februarie 2014, 08:00)
ne meritam soarta! un judet rosu,plin de lasitate si comoditate
bizidei:
(15 Februarie 2014, 16:25)
Dupa chipul si asemanarea presedintelui ciuyperca, unii primari aserviti acestei molime rosii, au incercat sa adopte bugetul localitatilor pe care le conduc ca pe propria mosie, pe sub mana, adica repede si fara prea multe explicatii consiliului local.Ce consiliu local, ce consilieri, primarul e unul si el decide. Ceilalti, ciocu' mic, ca de , cine-i la putere, are putere. Asta da democratie.
Gicu:
(15 Februarie 2014, 13:22)
Cu Educația, Ialomița stă cel mai bine! Să vedeți Bac anul acesta! Viitorul este bun: liceu, facultați și șomeri...Și mulți copii!
Bika:
(15 Februarie 2014, 09:24)
Zicem ca am avut crestere economica nesperat,ca agricultura a avut un an bun.Ialomita este eminamente agricola si atunci sa-mi explice dracu si mie propagandistul asta comunist de ce ecuatia cu bogatia este invers proportionala!
Ion:
(15 Februarie 2014, 09:20)
Scapam si noi secolul asta de candidoza asta infectioasa  care ne tot tine fruntasi in topul celor mai sarace judete ale tarii?De fapt privind harta economica asocierea dintre partidul rosu si saracie este mai mult decat evidenta chiar si pentru un idiot.Bleah...
statistica cruda:
(14 Februarie 2014, 19:33)
ne arata ca in toate domeniile judetul Ialomita este in coada(ultimele 3-4)celor 41 de judete ale tarii. Tipic si semnificativ pt .un judet rosu.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 06 Aug 2026
241 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

APIA: 2 septembrie 2024, termen-limită pentru transmiterea documentelor privind acordarea rentei viagere

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește că rentierii  agricoli pot transmite documentele specifice privind acordarea rentei viagere agricole până cel tâ ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 12:25
(21017 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar în valoare de peste 55 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 09:20
(2311 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 918,17 milioane de lei încasări la bugetul de stat în perioada ianuarie-iulie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, de la începutul  anului și până la 31 iulie 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului î ...[citește_toată_știrea]

27 August 2024, 10:35
(5501 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,49%, rata șomajului în luna iulie 2024

La sfârșitul lunii iulie 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4361 șomeri (din care 2118 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

27 August 2024, 08:50
(3076 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Stop arderilor de vegetație uscată!

ISU Ialomița: Stop arderilor de vegetație uscată!

În fiecare an, ISU Ialomița se confruntă cu un număr considerabil de incendii de vegetație uscată, majoritatea dintre acestea fiind generate de către cetățeni care nu conștientizează pericolul ...[citește_toată_știrea]

26 August 2024, 12:40
(1003 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a jandarmilor ialomițeni: Tânără depistată cu substanțe interzise!

Acțiune a jandarmilor ialomițeni: Tânără depistată cu substanțe interzise!

În noaptea de duminică spre luni, 25/26 august a.c., în jurul orei 03.00, în parcarea de lângă Restaurantul «TABOO» din Slobozia, o tânără de 18 ani a fost depistată ...[citește_toată_știrea]

26 August 2024, 12:05
(2002 vizualizări - 1 comentariu)


Apartament în flăcări la Țăndărei

Patru echipaje operative de la Stația de Pompieri Țăndărei au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la un apartament din orașul Țăndărei. Au fost alocate de urgență două autospeciale de stingere ...[citește_toată_știrea]

26 August 2024, 11:40
(704 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Fetești și Miloșești

Vineri, 23 august a.c., trei echipaje de intervenție din cadrul Stației de Pompieri Fetești au intervenit la un accident rutier produs între două autoturisme, în urma căruia au rezultat două ...[citește_toată_știrea]

26 August 2024, 11:35
(1156 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 30 august  2024, termen-limită pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 30 august  2024, este termenul-limită de depunere a «Declarației informative privind livrările ...[citește_toată_știrea]

26 August 2024, 10:55
(3000 vizualizări - 0 comentarii)


APM Ialomița: Returnarea ambalajelor SGR

Agenția pentru Protecția Mediului Ialomița aduce la cunoștință tuturor celor care au cerut returnarea garanției de 50 de bani și au fost refuzați faptul că Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor pune ...[citește_toată_știrea]

26 August 2024, 10:40
(674 vizualizări - 1 comentariu)


ISU Ialomița: Circulație feroviară îngreunată din cauza incendiilor de vegetație uscată

ISU Ialomița: Circulație feroviară îngreunată din cauza incendiilor de vegetație uscată

În ultimele 72 de ore, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița, pe raza județului nostru s-au produs 7 incendii, 6 dintre acestea ...[citește_toată_știrea]

23 August 2024, 12:30
(1356 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Locuință cuprinsă de flăcări

Pompierii din Urziceni au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință în localitatea Movilița. Cauza probabilă ...[citește_toată_știrea]

23 August 2024, 12:10
(1153 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente rutiere la Slobozia și Mihail Kogălniceanu

Joi, 22 august 2024, pompierii din Slobozia au intervenit în cazul unui accident rutier petrecut în Cartierul Slobozia Nouă al municipiului reședință de județ, Slobozia. În evenimentul ...[citește_toată_știrea]

23 August 2024, 11:50
(1971 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Continuă eliberarea de adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură continuă eliberarea de adeverințe pentru beneficiarii unor măsuri și intervenții implementate de APIA. Astfel, potrivit convențiilor, la solicitarea ...[citește_toată_știrea]

23 August 2024, 11:40
(834 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 700 milioane de lei pentru «Programul pentru școli al României»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că miercuri, 21 august 2024, Guvernul României a aprobat Hotărârea privind stabilirea bugetului pentru implementarea « ...[citește_toată_știrea]

23 August 2024, 09:00
(2972 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Cerem, din nou, PSD-PNL să convoace sesiune extraordinară pentru corectarea aberațiilor din legea pensiilor!»

Sute de mii de români care au lucrat zeci de ani în condiții deosebite sau grele de muncă își văd, zilele acestea, când primesc deciziile de recalculare, pensiile micșorate cu ...[citește_toată_știrea]

23 August 2024, 08:30
(4570 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 26 august 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 26 august 2024, este termenul-limită de depunere a următoarelor declarații, pentru perioada de raportare î ...[citește_toată_știrea]

22 August 2024, 15:00
(3715 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Miercuri, 21 august 2024, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută de Patriarhia Română « ...[citește_toată_știrea]

21 August 2024, 14:50
(1019 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Amenzi pentru încălcarea normelor de siguranță alimentară

În scopul prevenirii apariției toxiinfecțiilor alimentare, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a efectuat mai multe activități de control la astfel de evenimente. Î ...[citește_toată_știrea]

21 August 2024, 13:35
(2610 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 7,05 milioane de lei în luna iulie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna iulie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 7,05 ...[citește_toată_știrea]

20 August 2024, 11:55
(3560 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Doar 158 de candidați prezenți la sesiunea august 2024 a Bacalaureatului

Luni, 19 august a.c., s-a desfășurat prima probă a examenului de Bacalaureat/sesiunea august 2024, cea de Limba și Literatura Română. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, la nivelul ...[citește_toată_știrea]

19 August 2024, 15:05
(5717 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 102 situații de urgență gestionate

ISU Ialomița: 102 situații de urgență gestionate

În intervalul 15-18 august a.c., efectivele ISU Ialomița au asigurat, zilnic, misiunile de protecție a populației, la nivel județean, și au gestionat 102 situații de urgență. În urma solicitărilor ...[citește_toată_știrea]

19 August 2024, 14:10
(1231 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Aproape de clienți prin soluții digitale

RAJA Constanța: Aproape de clienți prin soluții digitale

O preocupare constantă a societății RAJA Constanța a fost menținerea unui punct stabil de comunicare cu clienții pentru a satisface nevoile și dorințele acestora. De aceea, în timp s-au implementat ...[citește_toată_știrea]

15 August 2024, 09:20
(2639 vizualizări - 0 comentarii)


Deputatul PSD Liviu Patrichi: «Pentru prima dată în România se recalculează și se verifică TOATE pensiile din sistemul public!»

«Anterior, modificările legislative care implicau recalcularea, au vizat doar anumite categorii de pensionari, nu tot sistemul public în ansamblul său. Cei 3,8 milioane de pensionari care ...[citește_toată_știrea]

14 August 2024, 16:40
(19590 vizualizări - 0 comentarii)


Adâncata: Posibil drogat la volan

Aflat la volanul unui autoturism, un bărbat de 35 de ani, din Adâncata, a intrat în vizorul polițiștilor după ce a fost tras pe dreapta pentru un control de rutină. Verificarea s-a realizat ...[citește_toată_știrea]

14 August 2024, 16:20
(2001 vizualizări - 0 comentarii)


9 percheziții domiciliare pe raza județelor Ialomița, Prahova și Ilfov

Marți, 13 august 2024, polițiștii au derulat 9 percheziții domiciliare, în județele Ilfov, Ialomița și Prahova pentru documentarea activității infracționale a unei stări conflictuale apărută î ...[citește_toată_știrea]

14 August 2024, 16:10
(2573 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Urziceni și Bărbulești

Marți, 13 august 2024, polițiștii au organizat, în localitățile Urziceni și Bărbulești, o acțiune cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță ...[citește_toată_știrea]

14 August 2024, 16:00
(2356 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Campania «Ajută un bătrân să zâmbească»

Protopopiatul Slobozia: Campania «Ajută un bătrân să zâmbească»

Joi, 8 august 2024, cu binecuvântarea PS Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, Protopopiatul Slobozia, în colaborare cu Asociația Socio-Culturală «Matei Basarab» Slobozia ...[citește_toată_știrea]

14 August 2024, 13:20
(4676 vizualizări - 1 comentariu)


USR: «7% dintre proiecte de infrastructură sportivă au fost finalizate. Restul stau la sertar de ani!»

Sportivii români au obținut un rezultat extraordinar la Olimpiada de La Paris, deși nu au condiții bune pentru antrenamente în țară. Este revoltător că premierul Ciolacu susține că Româ ...[citește_toată_știrea]

13 August 2024, 16:10
(7764 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Cercetat penal pentru «violență în familie»

Luni, 12 august 2024, polițiștii din Slobozia au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat de 68 de ani. Acesta a fost reclamat de soția sa, o femeie în vârstă de 63 de ...[citește_toată_știrea]

13 August 2024, 16:00
(2291 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă autoturism Seat Ibiza în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Eu în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Deșteaptă-te ROMÂNE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Fascinat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița NELAMURITULE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Azi, miercuri, de la 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Cel care i nelamurit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...