Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Fostul prim-procuror Cătălin Hristescu, trimis în judecată

Fostul prim-procuror Cătălin Hristescu, trimis în judecată

Potrivit unui comunicat de presă al Direcției Naționale Anticorupție, «procurorii DNA-Secția de Combatere a Corupției au dispus trimiterea în judecată a inculpaților:
HRISTESCU CRISTIAN, în stare de arest la domiciliu, prim-procuror al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița la data faptelor, în prezent suspendat din funcție, în sarcina căruia s-a reținut săvîrșirea următoarelor infracțiuni concurente:
-favorizarea infractorului;
-șantaj;
-trafic de influență (28 acte materiale).

FOAMETE ȘTEFAN-TELU, administrator al unei societăți comerciale din județul Ialomița, în stare de libertate, în sarcina căruia s-a reținut săvîrșirea infracțiunii de:
-cumpărare de influență (28 acte materiale).
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul lunii aprilie 2013, inculpatul Hristescu Cristian, în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița, a intervenit pe lîngă șeful unui birou din cadrul Serviciului Poliției Rutiere Fetești, pentru ca unui cunoscut de-al său să nu i se întocmească proces-verbal de conducere a unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice și să nu fie condus la spital, în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Ca urmare a faptului că, nici agentul de poliție care a constatat infracțiunea la regimul circulației și nici șeful acestuia nu au dat curs actelor de instigare exercitate de inculpatul Hristescu Cristian, acesta din urmă i-a constrîns, amenințîndu-i cu mutarea de la locul de muncă, în scopul finalizării favorabile a dosarului respectiv, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești.
În perioada 27 iunie 2013-4 noiembrie 2013, inculpatul Hristescu Cristian a pretins și primit de la inculpatul Foamete Ștefan Telu materiale de construcție în valoare de 51.562,07 lei și manopera unor lucrări de 42.500 lei (fără TVA), pentru construirea imobilului său din municipiul Slobozia. În acest sens, inculpatul Hristescu Cristian a lăsat să se creadă că are influență asupra unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, în scopul evitării instituirii unor măsuri asigurătorii și dispunerii unei soluții favorabile într-un dosar penal în care Foamete Ștefan Telu și societatea administrată de acesta, au calitatea de învinuiți.
Concret, starea de fapt detaliată în rechizitoriu este următoarea:
La data de 7 aprilie 2013, inculpatul Hristescu Cristian, în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița, ar fi intervenit pe lîngă șeful unui birou din cadrul Serviciului Poliției Rutiere Fetești, în favoarea unui cunoscut de-al său, în scopul de a nu i se întocmi proces-verbal de depistare la volanul unui autoturism, în stare de ebrietate, respectiv pentru a nu i se recolta probe biologice în vedere stabilirii alcoolemiei. Inculpatul l-ar fi contactat telefonic pe ofițerul de poliție, căruia i-ar fi impus să îl oblige pe agentul de poliție constatator să nu întocmească proces-verbal și să rezolve problema protejatului său. Ofițerul de poliție nu a dat curs favorabil acestui lucru, motivînd că nu poate interveni în sensul dorit, întrucît persoana respectivă fusese deja condusă la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Din cauză că favorizarea protejatului său nu a fost urmată de rezultatul dorit, iar dosarul penal a fost înregistrat pe rolul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia, inculpatul Hristescu Cristian ar fi inițiat un nou demers infracțional, în sensul că a uzat de constrîngeri morale și amenințări, la adresa celor doi polițiști. Mai mult, despre aceste acțiuni, inculpatul Hristescu Cristian l-ar fi informat și pe protejatul său, asigurîndu-l că problema sa infracțională va fi rezolvată de cei doi polițiști, deoarece riscau pierderea funcției de șef, respectiv mutarea la un alt post de poliție, izolat. Pînă la soluționarea dosarului, în cursul lunii august 2013, inculpatul Hristescu Cristian s-ar fi preocupat constant și insistent de evoluția cauzei.
În perioada 2 7 iunie 2013-4 noiembrie 2013, inculpatul Hristescu Cristian ar fi pretins și primit de la inculpatul Foamete Ștefan Telu materiale de construcție pentru imobilul pe care îl construiește în municipiul Slobozia, lăsînd să se creadă că are influență asupra unui procuror din cadrul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia, astfel încît Foamete Ștefan Telu să obțină soluție favorabilă într-un dosar penal în care acesta și societatea pe care o administrează aveau calitatea de învinuiți. De altfel, la fiecare comandă de materiale, magistratul ar fi solicitat ca sumele de plată să fie trecute într-o fișă și să-i fie acordată reducere sau să fie trecute pe numele inculpatului Foamete Ștefan Telu. Interesul inculpatului Foamete Ștefan Telu în dispunerea unei soluții favorabile în acel dosar era în primul rînd determinat de derularea cercetărilor penale fără ca procurorul să dispună numirea unui administrator judiciar special, deoarece acest fapt i-ar fi creat o problemă de credibilitate în afaceri și, în subsidiar, interesul era determinat și de soluția ce s-ar fi dispus.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea lucrătorilor Serviciului Român de Informații.
Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel București, cu propunerea menținerii arestului la domiciliu față de inculpatul Hristescu Cristian». (Biroul de Informare și Relații Publice al Direcției Naționale Anticorupție)

Să reamintim că marți, 18 februarie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a României a înlocuit măsura arestării preventive a inculpatului Cătălin Cristian Hristescu cu măsura arestului la domiciliu. Vă prezentăm în continuare încheierea de ședință a instanței în acest caz:
«Admite contestația formulată de inculpatul Hristescu Cristian împotriva încheierii de ședință din 12.02.2014, pronunțată de Curtea de Apel București Secția I Penală în dosar nr. 779/2/2014. Desființează în parte încheierea contestată, și, rejudecînd: În baza art. 242 alin. 3 C.proc.pen. înlocuiește măsura arestării preventive a inculpatului Hristescu Cristian cu măsura arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile, de la 18.02.2014 la 19.03.2014 inclusiv. În baza art. 221 alin. 2 C.proc.pen. pe durata arestului la domiciliu inculpatul Hristescu Cristian are următoarele obligații:
-să se prezinte în fața organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată ori de cîte ori este chemat;
-să nu comunice cu numiții Ion Aurelian, Tache Cornel, Gheorghe Lucian, Cristea Iulian, Boartă Florin, Andrei Roxana, Manolache Maria, Marcu Sorin, Foamete Ștefan, Blîndu Dănuț, Vișan Dumitru, Ștefu Viorel, Dragomir Rică, Goagă Sorin, Neguțescu Cristi, Ion Cristian, Marius Constantin, Racman Ioan sau cu membrii familiilor acestora direct sau indirect.
Atrage atenția inculpatului Hristescu Cristian că, în caz de încălcare cu rea credință a măsurii sau a obligațiilor ce îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului Hristescu Cristian de sub puterea mandatului de arestare preventiva nr. 2 UP din 29.01.2014 emis de Curtea de Apel București Sectia I penală, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză. Menține celelalte dispoziții ale încheierii contestate».

26 Februarie 2014, 19:05 (16999 vizualizări - 12 comentarii)

Citiți și:
Slobozia: Interlopul Vivi Dinescu, trimis în judecată
Gigi Piticu, trimis în judecată de DIICOT Slobozia
Slobozia: Opt scandalagii, trimiși în judecată

Comentariile cititorilor:


Maria :
(6 Septembrie 2015, 22:50)
D nule Catalin, sunt si oameni care au cuvinte de lauda!! Poate va ajuta d zeu sa treceți iar la situatia anterioara.. Mie in calitate de jurist - economist, acuzatiile aduse sunt netemeinice, nelegale,,, Acuzatii nedrepte.. Lumea este ff rea.. Nemiloasa!! 
Maria :
(6 Septembrie 2015, 22:28)
D nul procuror, Catalin Hristescu, tb sa se ibeasca numai pe el si profesia!! Ce înseamnă sa iti faci de lucru cu niste neaveniți.. sa fie bun la locul de munca, sa aiba incredere in prieteni. Sincer imi pare rau ce i se intampla.. Prietenii nu prea găsești, loiali.. Ii doresc succes!! 
;hthth:
(4 Martie 2014, 23:04)
LA Multi Ani domnu FOAMETE (CU EXECUTARE)
Micul Hristescu:
(4 Martie 2014, 18:34)
Salut tatuca...din libertate iti trimit un mesaj...te am iubit...te am respectat..dar prea ai luat o pe arat..pai cum mai tatuca? Ai ajuns sa faci cele mai mari origi judiciare..te ai imbatat cu dosare pana ai intrat in coma..nu mai vrb de alea cand ai intrat cu masina in lac sau cand ai busit masiniile de pe jumate de bulevard...dar chiar nu ai avut limita...iti urez tatuca sa stai multi ani la bulau..sa te bata aia bine...sa ai parte numai de fericiri inauntru si sa te simti bine multi ani acolo....pana iesi tu de la parnaie iti promit ca o sa fiu mare si frumos si nu o sa te mai cunosc..ps: te saluta si fata de la al carei balcon ai sarit cu pantalonii in vine ca venea masa peste voi..hai te pup si sa ai grija de tine la bulau!! Hahaha
Haspirină:
(2 Martie 2014, 22:05)
@haddad. Hai,să mori tu?! Ești tobă de carte, băăă intelectual de Bărbulești sau de oriunde, din județul Ialomița! Ce carte ai pe tine, haiosule!!
Haddad:
(2 Martie 2014, 16:40)
Ce sa povestim,toti sunteti niste prosti,macar oamenii astia pe care ii injurati mai dadeau niste locuri de munca pentru oameni,mai lasau niste bani sa circule prin oras.astia ca voi care stiu numai sa critice si sa injure,nu aveti un chior in buzunar,de aceea toata ziua stati pe net si pe facebook,barfindui pe altii,iar voi muriti de foame.rusine voua saracilor.
Vila:
(28 Februarie 2014, 19:26)
Superbă vilă! E făcută cu gust! Parcă ar fi un hotel. În câte Vieți de român cinstit poți face așa casă??
Mary:
(28 Februarie 2014, 09:18)
La multi ani "domnule" Hristescu.
RromHrist:
(28 Februarie 2014, 00:04)
Cat de hot sau de prost sa fii sa iti faci asa palat , in buricul targului? De fapt cartierul de bogatani incepe cu palatul infractorului de sef de la fisc si se termina, in fund, cu casa infractorului de fost prim procuror. Poate, daca il salta si pe T., o sa si-o dea la fund unul altuia, acolo unde le sta cel mai bine infractorilor. 
bizidei:
(27 Februarie 2014, 23:17)
Pentru Becali nu se putea arest la domiciliu, pentru asta se poate. Cat despre Foamete, ce sa spunem, i-a stat foamea de bani in gat. Asa le trebiue.
h;l,lkm:
(27 Februarie 2014, 21:45)
rusine fanica foamete
dan:
(27 Februarie 2014, 10:05)
bravo.....a facut ravagii in oras si e arestat la domiciliu.......RUSINE PTR.IALOMITA.....UN ORAS CORUPT

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 01 Sep 2026
372 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Instituția Prefectului Ialomița: Ședința Colegiului Prefectural

Miercuri, 28 februarie 2024, prefectul județului Ialomița a prezidat Ședința Colegiului Prefectural Ialomița și a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ialomița. Ordinea de zi a ședinței Colegiului ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2024, 15:35
(15265 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Borănești, reținut de polițiști pentru 24 de ore

În cursul zilei de marți, 27 februarie a.c., în jurul orelor 14,30, polițiștii din Coșereni, în urma documentării activității infracționale și administrării probatoriului, au dispus ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2024, 15:20
(12605 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: «28 Februarie-Ziua Protecției Civile din România». Exercițiu de alarmare la Slobozia!

La 28 februarie se sărbătorește «Ziua Protecției Civile din România», dată la care, în anul 1933, Regele Carol al II-lea, prin «Înalt Decret Regal nr.468», a ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2024, 08:35
(11248 vizualizări - 0 comentarii)


USR cere Guvernului și RA-APPS documente și explicații cu privire la milioanele de euro care s-au investit în «Palatul împăratului»

Deputatul USR Mihai Badea a adresat Premierului României, Marcel Ciolacu, secretarului general al Guvernului, Mircea Abrudean, și șefului RA-APPS, Marius Grăjdan, o interpelare și o solicitare ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2024, 15:20
(16618 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Joi, 29 februarie 2024, termen-limită pentru depunerea Declarației D406

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că joi, 29 februarie 2024, este termenul-limită de depunerea a D406-declarația informativă SAF-T. Declarația ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2024, 14:30
(13773 vizualizări - 0 comentarii)


Proiect civic la Liceul Tehnologic Fierbinți-Târg

Proiect civic la Liceul Tehnologic Fierbinți-Târg

Elevii de la Liceul Tehnologic Fierbinți-Târg, din județul Ialomița, au dobândit competențe de implicare civică ca urmare a desfășurării proiectului «TechBintZi». Timp de 2 ani ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2024, 11:05
(17933 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 24 februarie a.c., în jurul orei 22,30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru verificări un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din Țăndărei, care conducea ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2024, 13:35
(6554 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Bordușelu, Fetești și Adâncata

Incendii la Bordușelu, Fetești și Adâncata

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit pentru lichidarea unui incendiu în satul Bordușelu. Au ars aproximativ 70 baloți de plante furajere, cauza probabilă ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2024, 11:15
(11637 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 438 milioane de lei ajung în conturile beneficiarilor de ANT-sector vegetal și înverzire PD-04, Campania 2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că vineri, 23 februarie a.c., a autorizat la plată alți 55141 beneficiari ai Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT) în sectorul ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2024, 09:40
(13665 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Țăndărei

Joi, 22 februarie a.c., polițiștii ialomițeni au organizat o acțiune preventiv-reactivă pe raza orașului Țăndărei. Cu această ocazie au fost legitimate 168 de persoane, au fost verificate 74 de autoturisme ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2024, 12:40
(5887 vizualizări - 1 comentariu)


Țăndărei: Percheziții la persoane bănuite de «furt»

Joi, 22 februarie a.c., în cadrul unei acțiuni de amploare desfășurată la Țăndărei, polițiștii ialomițeni au efectuat 7 percheziții domiciliare, fiind puse în executare 5 mandate de aducere ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2024, 12:30
(10022 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Joi, 29 februarie 2024, termen-limită pentru depunerea Formularului 204

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că joi, 29 februarie 2024, este termenul -limită de depunerea a Formularului 204 «Declarație ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2024, 11:20
(12282 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amendă de 12600 de lei pentru abateri la regimul silvic

Polițiștii din Fetești, împreună cu specialiștii din cadrul Ocolului Silvic Fetești, au desfășurat acțiuni pe linia verificării modului de respectare a legislației privind circulația, depozitarea ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2024, 15:50
(5148 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Dreapta Unită va avea candidați comuni la toate Alegerile: Europarlamentare, Locale, Parlamentare și Prezidențiale!»

Liderii USR, PMP și Forța Dreptei au anunțat, miercuri, 22 februarie 2024, că Dreapta Unită va avea candidați comuni la toate Alegerile din 2024: Europarlamentare, Locale, Parlamentare și Prezidențiale ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2024, 12:20
(31423 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: A început procesul de autorizare la plată a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii aferente sectorului vegetal, pentru anul 2023

MADR a demarat procesul de autorizare la plată a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT) sector vegetal, an de cerere 2023, după ce APIA a stabilit cuantumurile aferente acestor forme de sprijin. « ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2024, 10:50
(11028 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Joi, 29 februarie 2024, termen-limită pentru depunerea Formularului 205

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că, joi 29 februarie 2024, este termenul-limită de depunere a «Declarației informative privind impozitul ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2024, 10:30
(12265 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Subvenții pentru susținerea crescătorilor din sectorul bovine de carne/bubaline

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește potențialilor beneficiari că, până la data de 21 februarie 2024 inclusiv, se depun cereri de solicitare aferente schemei de ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2024, 14:25
(22738 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Posibil drogați, băuți și fără permise, la volan

Marți, 20 februarie 2024, polițiștii din Platonești au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din Țăndărei, în vederea verificării documentelor personale precum și ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2024, 12:40
(15223 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Joi, 29 februarie 2024, termen-limită pentru depunerea Formularului 207

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că joi, 29 februarie 2024, este termenul de depunerea a Declarației informative privind impozitul reținut la ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2024, 10:30
(12131 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Conducea o mașină neînregistrată

Luni, 19 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Țăndărei au oprit în trafic o tânără, în vârstă de 24 de ani, din Călărași, în timp ce conducea un autoturism ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2024, 15:40
(8893 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: La volan fără permis de conducere

Luni, 19 februarie a.c., polițiștii din Urziceni au oprit în trafic un tânăr, de 18 ani, domiciliat pe raza municipiului. În urma verificărilor în bazele de date, oamenii legii ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2024, 15:20
(9671 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 71 mii de lei aplicate de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii au fost solicitați să intervină la 77 de evenimente, dintre care 72 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Au fost sesizate două infracțiuni ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2024, 15:00
(27662 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 26 februarie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 26 februarie 2024, este termenul-limită de depunere a următoarelor declarații, pentru perioada de raportare ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2024, 10:30
(16457 vizualizări - 0 comentarii)


Valea Ciorii: Pește confiscat de polițiști

Valea Ciorii: Pește confiscat de polițiști

În cursul zilei duminică, 18 februarie a.c., în jurul orelor 12,30, polițiștii din Platonești au depistat în flagrant delict, pe raza comunei Valea Ciorii, un șofer, în vâ ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2024, 14:25
(13010 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Fără permise și băuți, la volan

În cursul zilei de vineri, 16 februarie a.c., în jurul orelor 11,00, polițiștii din Fetești, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2024, 14:20
(8068 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 131,19 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna ianuarie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna ianuarie 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 131,19 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2024, 13:25
(17045 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Căzănești!

Echipele furnizorului de energie efectuează marți, 20 februarie 2024, lucrări de modernizare, reparații și întreținere la nivelul sistemului de alimentare cu energie din zona localității Căzănești ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2024, 12:25
(10340 vizualizări - 0 comentarii)


Razie la Fetești

În noaptea de joi spre vineri, 15/16 februarie a.c., polițiștii din Fetești au efectuat o razie pentru menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea faptelor ilegale și a principalelor ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2024, 12:30
(15929 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 133,49 mii de lei, obligații suplimentare de plată stabilite de Activitatea de Inspecție Fiscală în ianuarie 2024

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au efectuat, în luna ianuarie 2024, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel, au fost finalizate 11 inspecții ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2024, 10:30
(23747 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

În cursul zilei de miercuri, 14 februarie a.c., în jurul orelor 11,00, polițiștii rutieri, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2024, 15:45
(6341 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Alexandru în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cetatean al orasului în Elevii din Slobozia, relocați pe durata lucrărilor de reabilitare a unităților incluse în Programul «ELENA» Pt Tanu în Pod militar de pontoane la Țăndărei! puscasu’ marin în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Mart în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Mary în Ialomița, locul 39 din 42 la nivel național în ceea ce privește «turismul» Geo în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Fermier în Ialomița va iriga 15 mii de hectare de teren agricol cu bani europeni CRISTI în Elevii din Slobozia, relocați pe durata lucrărilor de reabilitare a unităților incluse în Programul «ELENA» Gigel în Elevii din Slobozia, relocați pe durata lucrărilor de reabilitare a unităților incluse în Programul «ELENA» Mary în Ialomița, locul 39 din 42 la nivel național în ceea ce privește «turismul» Aer curat în 30 de zile de «Stare de Alertă» la Slobozia, din cauza problemelor generate de Stația de Epurare a orașului Stefan în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cetatean 1 în Ialomița, locul 39 din 42 la nivel național în ceea ce privește «turismul» cetatean în Ialomița, locul 39 din 42 la nivel național în ceea ce privește «turismul» Dragă Cetățean în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cetatean în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Profesor în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Minciunica în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Crăciun binecuvântat în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...