ANCHETĂ
Corpul de Control al Ministerului Sănătății a făcut publice rezultatele controlului
Spitalul Județean Slobozia, vaca de muls a tandemului Olaru-Zamfir
Numiți o ilegalitate oarecare. Trafic de influență? Achiziții publice ilegale? Angajări politice? Șpagă mascată? Totul a fost posibil timp de 3 ani și mai bine în cadrul Spitalului Județean Slobozia, sub conducerea lui Vasile Olaru și a juristului Vasile Zamfir. Nu o mai spunem noi «pe surse», ci o spune OFICIAL raportul Corpului de Control al Ministerului Sănătății...
Jaf la drumul mare Așteptat vreme de mai bine de o lună, raportul Corpului de Control al Ministerului Sănătății a confirmat situația catastrofală în care a fost lăsat Spitalul Județean de fosta conducere a acestei instituții. Potrivit documentului care a verificat DOAR activitatea ultimilor 3 ani, majoritatea contractelor de achiziții publice, de la banalele cheltuieli pentru aspirină și pînă la oxigenul medical, miros a «șpagă». Adică au fost încheiate prin încălcarea OUG nr. 34/2006, privind atribuirea contractelor de achiziții publice. Unul dintre exemplele revoltătoare îl reprezintă cel privind achiziția de dezinfectanți: «Comisia de control constată faptul că în anul 2012 autoritatea contractantă a achiziționat dezinfectanți pe baza acordurilor-cadru încheiate în anul 2010, dar a mai achiziționat și prin achiziție directă din catalogul SEAP, depășind astfel echivalentul în lei a 15 mii de euro. (...) De asemenea, în anul 2013 autoritatea contractantă a achiziționat aceleași produse tot prin achiziție directă din SEAP, depășind pragul de 30 mii de euro fără TVA. (...)». Acest tip de scenariu se repetă aproape identic în cazul contractelor de închiriere, a licitațiilor publice, a angajărilor în sistem PFA etc. Practic, susține raportul în concluziile sale finale, «nu au fost respectate normele legislative privind reforma în domeniul Sănătății, bugetul nu reflectă cheltuielile efectuate, s-au încălcat normele de aplicare a OUG nr. 34, nu au fost respectate prevederile art. 15 din Legea 213/1998, privind proprietatea publică», ș.a.m.d. Singurul capitol la care instituția stă ceva mai bine este igiena. Potrivit raportului, «condițiile igienico-sanitare generale din unitate sînt corespuzătoare, cu excepția unor spații care necesită lucrări de igienizare».
Parchetul, ultima soluție Pentru toate neregulile constatate oficial (și multe altele care rezultă citind printre rînduri), Corpul de Control al Ministerului Sănătății propune «sesizarea Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru cercetarea posibilelor fapte de natură penală». De asemenea, se mai propune sesizarea Curții de Conturi a României și sesizarea Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice pentru neregulile constatate. Revenind pe teritoriul de competență al Spitalului Județean, raportul cere noului manager al instituției, Adrian Berbece, «rezilierea contractelor celor care au fost angajați ilegal, transparență în scoaterea la concurs a posturilor vacante, o analiză a volumului activității juridice (...) și luarea măsurilor pentru intrarea acestui compartiment în legalitate», precum și «o evaluare a măsurilor actuale și întocmirea unui plan de măsuri cu termene, responsabili și surse de finanțare pentru implementarea integrală a programului-cadru de conformare». Referitor la concluziile raportului, noul director al Spitalului, Adrian Berbece a declarat joi, 26 februarie 2014: «Nu am văzut raportul final, dar vă asigur că, imediat ce îl vom primi, îl vom posta pe site-ul instituției pentru a putea fi accesat public». Reamintim că Adrian Berbece a fost numit în funcție temporar, pentru o perioadă de 6 luni, la sfîrșitul mandatului lui Vasile Olaru...
Pentru pneumonie nu se dă pușcărie?!
Juristul Vasile Zamfir e bun de legat
Vă mai amintiți campaniile Independent legate de juristul Spitalului Județean de Urgență Slobozia, Vasile Zamfir? Trafic de influență, licitații trucate, achiziții ilegale?! Ei, bine, totul e confirmat acum oficial de Corpul de Control al Ministerului Sănătății. Potrivit documentului, cităm, «principala răspundere o are domnul jurist Vasile Zamfir, care avea atribuții de a verifica legalitatea tuturor operațiunilor». Care va să zică, domnule jurist, sînteți bun de legat. Haideți, ce faceți?! Nu ne mai amenințați cu tribunalul?! Nu mai spuneți că sîntem niște tonomate plătite să vă denigreze?!
Inamicul public numărul 1 Dacă numele lui Vasile Olaru apare episodic în raportul Ministerului, cel al juristului Vasile Zamfir este omniprezent. Indiferent de situație și indiferent de departamentul în care s-a constatat ilegalitatea, acesta a avut o responsabilitate directă. Concret, raportul precizează încălcarea a nu mai puțin de 9 reglementări legislative în vigoare, pentru care, invariabil, «principala răspundere o are domnul jurist Vasile Zamfir care avea atribuții de a verifica legalitatea tuturor operațiunilor care se derulează în cadrul serviciului RUNOS, mai ales că a deținut prin cumul de funcții șefia acestui serviciu». Tot el este «responsabil pentru activitatea desfășurată la nivelul compartimentului juridic în calitate de conducător al acestui compartiment». La toate aceste acuzații pentru care juristul Vasile Zamfir urmează să dea explicații detaliate în cadrul unei anchete penale, acesta a declarat pentru Independent, într-un moment de revoltă tardivă: «Fugi, dom’le, d-aci... Nu dau nicio declarație. Acum au găsit acaru’ Păun pentru tot ce s-a întîmplat aici? Las’ că o să vedeți!...».
Cățeii dintîi turbează Declarația juristului Vasile Zamfir, preluată joi, 26 februarie 2014, a fost urmată și de fapte. Potrivit unor surse din cadrul Consiliului Județean, acesta a fost văzut pe holurile instituției solicitînd o întrevedere cu președintele Silvian Ciupercă. Potrivit sursei anonime, juristul Zamfir ar fi putut să-i amintească acestuia că unele dintre contractele de angajare în sistem PFA au fost făcute la recomandarea expresă a partidului și că, în cazul în care va înfunda pușcăria, jurisul Zamfir vrea musai companie. Reamintim că potrivit raportului Corpului de Control al Ministerului s-a demonstrat că toate contractele astfel încheiate au fost parafate ilegal. Suplimentar, completăm noi, se adaugă practica tradițională a angajărilor «pe șpagă». Potrivit mercurialului din 2013, juristul Vasile Zamfir ajunsese să ceară, pentru el și cei care facilitau angajarea unei asistente, pînă la 4000 de euro. Revenind la realitatea palpabilă, ar mai fi de spus că, în ciuda acuzațiilor care i se aduc,Vasile Zamfir continuă să ocupe fotoliul de jurist al instituției. Așteptăm cu interes controlul Curții de Conturi, care va fi demarat în perioada imediat următoare...
Fraudă recunoscută oficial în scandalul ANDALEX
Corpul de Control al Ministerului Sănătății a confirmat oficial «o suspiciune de fraudă» în cazul contractului încheiat de către Spitalul Județean Slobozia și firma Andalex. Responsabili pentru încălcarea în mod repetat a legislației în vigoare sînt directorul Vasile Olaru, șeful serviciului achiziții, Niculae Cilibeanu și omniprezentul jurist Vasile Zamfir...
Frauda are picioare scurte Ani de-a rîndul, din 2009 pînă acum, Independent a reflectat amănunțit maniera frauduloasă în care juristul Vasile Zamfir a protejat și susținut firma ANDALEX din Constanța, în dauna spitalului și a pacienților. Raportul Corpului de Control al Ministerului a confirmat la rîndu-i ilegalitățile din acest contract, confirmînd faptul că este vorba despre o fraudă. Reamintim că, la 30 septembrie 2013, firma ANDALEX a cîștigat din nou «licitația» pentru transportul medical la Spitalul Județean în următorii 4 ani. Valoarea contractului adjudecat atunci pleca de la 1,7 milioane de lei și ar fi putut ajunge pînă la 2,6 milioane de lei, pe baza celebrelor contracte subsecvente despre care vorbim de 5 ani încoace. Potrivit raportului însă, în toate contractele din perioada verificată (n.red.: 2011-2013) «s-a constatat că autoritatea contractantă nu respectă prevederile legale în vigoare în ceea ce privește achizițiile publice, iar din punctul de vedere al comisiei de control reprezintă o suspiciune de fraudă. De asemenea, niciunul dintre contractele subsecvente (...) nu au viza de control financiar preventiv». Concret, susține raportul, «verificînd prețurile la care au fost încheiate acordurile-cadru, respectiv 1,75 lei per kilometru și comparînd cu alte oferte care se regăsesc chiar în catalogul existent pe site-ul www.e-licitație.ro, se constată o diferență destul de mare între oferta firmei SC Andalex SRL și alte oferte, ceea ce poate ridica anumite suspiciuni privind corectitudinea acestor achiziții publice care nu respectă principiile care stau la baza achizițiilor publice». Inutil să mai precizăm că principalul vinovat identificat pentru frauda constatată este juristul Vasile Zamfir, «care avea atribuții de a verifica legalitatea tuturor operațiilor care se derulează în cadrul serviciului achiziții și nu numai». Reamintim că acesta a declarat, de fiecare dată atunci cînd i s-a solicitat un punct de vedere cu privire la acest subiect, că este nevinovat și că nu a făcut altceva decît să respecte legislația în vigoare...
Asociația «Ajutor pentru Sănătate Ialomița» va ajunge la Parchet
Un alt scandal confirmat oficial de către Corpul de Control al Ministerului este cel legat de Asociația «Ajutor pentru Sănătate Ialomița». Potrivit raportului, practica folosită pentru strîngerea fondului avea «caracter de impunere»...
Dreptate cu orice preț Prelungit luni în șir, scandalul legat de escrocarea pacienților spitalului prin intermediul Asociației «Ajutor pentru Sănătate Ialomița» a ajuns și la urechile Ministerului Sănătății. Potrivit raportului, «comisia de control a constatat că un număr de 12 cabinete medicale individuale care funcționează în ambulatoriul de specialitate al SJU Slobozia au contract de colaborare în afara orelor de program desfășurate în cadrul instituției cu această fundație». Concret, pacienții care nu pot aștepta între o lună și o lună și jumătate pentru o programare, sînt obligați să plătească o taxă de 40 de lei în contul fundației, fără a fi informați de destinația banilor. Aceștia sînt împărțiți egal între Asociație și medici «pentru buna funcționare a unității sanitare». Deși poleită, escrocheria a fost devoalată de către comisie care a precizat că «această dirijare a pacienților să achite suma de 40 de lei că altfel nu sînt consultați de către medicul specialist (...) are caracter de impunere. De aceea, constatările comisiei de control privind acest aspect vor fi trimise către Parchet pentru a verifica legalitatea funcționării acestei Asociații». Membrii-fondatori ai Asociației «Ajutor pentru Sănătate Ialomița» sînt Vasile Olaru, Adrian Berbece, Vasile Zamfir și Mircea Lucreția.
12 Martie 2014, 12:45 (32629 vizualizări - 45 comentarii)
Medicul Vasile Olaru, vizat de un nou scandal penal
Doctorul Vasile Olaru, vizat de procurorii Parchetului Județean
JAF FINANCIAR la Spitalul Slobozia













Comentariile cititorilor:
(13 Martie 2014, 19:52)
Hai ca e tare si asta! Inteleg ca DOAR juristul a facut si a dres! Ma asteptam ca Ministerul Sanatatii sa se ocupe in primul rand de SANATATE! Partea financiara e in sarcina altor institutii. Eu am convingerea ca partea economico-financiara nu se subordoneaza juristului! Traiasca personalul de la igienizare! URA, URa, Ura!
(13 Martie 2014, 19:28)
olaru sa dea bani la lume inapoi
(13 Martie 2014, 19:19)
Are mare dreptate " DADA" toti cei angajati in sistem PFA sunt numai cu spaga si relatiile lui Berbece " cel mai cinstit dintre pamanteni" care intr-un articol precedent spunea ca pe doamna de la contabilitate o plateste din banii lui personali .Asa cum ii este felul de a mintii a angajat-o pe acesta doamna in regim de PFA . Nu o mai plateste din banii lui de buzunar ? Mincinosul si infectul sa-i fie rusine cu minciunile pe care le spune ! Sa dea explicatii la bani care-i consuma cu aceste PFA . Sa vina curtea de conturi si sa verifice tot ceea ce se spune pe acest site. De ce mai trebuie sa fie platita in continuare aceasta persoana la TESA? Sau daca are curaj Berbece sa arate statul de plata al PFA -urilor asa cum a promis dar in continuare minciuni. Asa a promis si site-ul Spitalului ca o sa fie gata pina la 1 Martie si....... nimic . Mincinosul !!!!
(13 Martie 2014, 15:19)
Toate ilegalitatile au fost facute sub obladuirea ciupercii otravitoare. Sunt curios sa vad deznodamantul :vor "turna"in final cei trei "crai "ai spitalului(olaru, zamfir si berbece) pe cel care stia de toate acestea si care isi primea partea leului din toate spagile, adica pe cel mai cinstit si corect dintre pesedeii judetului, tatucul ciuperca sau vor fi "convinsi"politic sa ia asupra lor toata vina? Daca cei trei ar vorbi, multe capete(politice) ar cadea..dintre cele mai inalte din judet.Da doamne!
(13 Martie 2014, 15:04)
Ai dreptate Andra daca i-r da afara pe cei cu prestari servicii si ar angaja prin concurs cu triere seriasa nu iti mai este frica sa te duci in urgenta dar daca s-au angajat numai pe spagi normal ca nu exista profesionalism.toate ciurucurile de la postliceala si femeile ingrijitoare si infirmiere fac injectii "sunt asistente cu diploma" in spital la Slobozia si angajate pe spaga.Sa va fie rusine acum va titiie pantalonii afara cu voi spagarilor!
(13 Martie 2014, 13:39)
HAI BERBECE CE MAI ASTEPTI DAI ODATA AFARA !TOTI CEI CARE S-AU ANGAJAT PE SPAGA SA PLECE CE MAI ASTEAPTA POMANA? SUNT NEPROFESIONALISTI DACA ERAU PLECAU LA PRIVATI SI NU DADEAU SPAGA!SA LE FIE RUSINE DEUNDE AU AVUT OARE 4000 DE EURO SA DEA SPAGA?CA MAJORITATEA LUCRAU TOT IN SPITAL SI SE MAI VAITA DE SALARII.
(13 Martie 2014, 11:03)
Stie foarte bine Ciuperca faptul ca cei cu PFA continua sa fie in functii la spital . Berbecelul cauta diverse tertipuri pentru a-i pastra pe cei apropiati lui , cum ar fi fosta secretara -foarte apreciata si apropiata de partidul de guvernamant , asa este , tov. Ciuperca ?, alaturi de prietena administratorului mutata acum la Tratamente ca inregistrator , va dati seama ce nevoie mare era de asa ceva acolo , dar si de cei pensionari din personalul TESA care lupta din toate puterile sa manance si pensie si salariu in loc sa lase loc celor tineri .
(13 Martie 2014, 09:15)
In ceea ce priveste angajarile.....olaru si infectul de jurist merita sa infunde puscaria .Angajarile sa se faca pe baza competentei profesionale nu a spagii. Daca s-ar face curatenie in sistem poate treburile ar merge mai bine.De la cap se impute pestele...
(13 Martie 2014, 09:11)
Noi suntem obișnuiți să spunem "jos!", "la pușcărie!" și alte asemenea. Cui nu i-ar conveni să facă acolo câțiva, puțini, ani de bulău, dar să rămână cu miliardele furate?! Nu, domnilor, odată cu o condamnare, indiferent de mărimea ei, trebuie confiscată toată averea dovedită a fi deținută ilicit, adică aproape toată, fiindcă un bugetar, cu salariile de mizerie strigate pe la toate manifestațiile, n-are cum să aibă avere. Deloc. Cu toată dragostea, vorba analistului, oare musiu Berbece să fie străin de toate aceste adevărate escrocherii?! Ar cam trebui ca și "transparentul" să fie luat la bani mărunți. Ce, el era acolo, la Spitalul Județean, glugă de coceni?! Niciodată Olaru și Zamfir n-ar fi putut face ceva fără acceptul berbecelui. Abia aștept să citesc postările "pertinente" ale ovinei inerimare. Auzi, va pune pe saitul instituției Raportul Curții de Conturi! Așa, și?! Așteaptă, cumva, dl. Berbece vreo dezbatere publică?! Nu l-aș sfătui să facă așa ceva, fiindcă mama sa ar avea multe de îndurat, fără nici o vină, fiindcă nu l-a născut mafiot.
(13 Martie 2014, 08:26)
d-nul Ciuperca, cum ati putut pune la conducerea spitalului un manager care a facut parte timp de 2 ani din mafia spitalului? Nu Berbece a semnat toate contractele ilegale avand functia de director economic in acea perioada. Chiar asa timpiti ne credeti d-le? Si acum vine si o face pe " nevinovatul" in fruntea spitalului. Rusine sa va fie, sa ajungeti cu toti la puscarie.
(13 Martie 2014, 08:12)
Imi este lehamite..... desi a venit raportul se continua angajarea in sistem PFA, despre care se spune ca e legal...dar ce diferenta este intre cei cu contract prestari si cei cu PFA?,doar faptul ca se ascund drepturile salariale in alt capitol bugetar.In aceste zile la tesa a mai aparut un PFA desi sunt atate care ard gazul de pomana...halal nene Iancule.(Berbece).
(12 Martie 2014, 18:50)
de olaru am scapat sa vedem cind scapam de infectulde jurist.au furat astia ca-n codru.toata conducerea.jos cu juristul
(12 Martie 2014, 18:11)
La puscarie cu OLARU si ZAMFIR ;;;;pt licitatiile ilegale......................
(12 Martie 2014, 17:23)
la puscarie ca acolo merita sa se duca toti
(12 Martie 2014, 17:04)
In spital tropaie gandacii, dar nu i-au vazut pentru ca misiunea lor era alta. Mama ei de politica!