Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

«Ialomița poate fi salvată prin voință și responsabilitate!»

Raluca Dumitrescu, director coordonator GAL «Dunărea de Jos»

«Ialomița poate fi salvată prin voință și responsabilitate!»

România va avea la dispoziție 40 miliarde de euro în ciclul programatic 2014-2020. O sumă uriașă, în condițile în care, în ciclul precedent, din cei 19,21 miliarde de euro a reușit să absoarbă doar 6,43 miliarde de euro... În fața acestui pariu care pare pierdut din start, Raluca Dumitrescu, director coordonator al Grupului de Acțiune Locală «Dunărea de Jos», susține o realitate diferită. După 7 ani de muncă și peste 300 de proiecte europene implementate, ea crede că viitorul României e unul european, iar Ialomița poate fi salvată de la falimentul administrativ și economic prin absorbția fondurilor europene...

Funia din casa spînzuratului
Oamenii care pot vorbi despre fondurile europene și absorbția lor în Ialomița pot fi numărați pe degetele unei singure mîini. Raluca Dumitrescu este unul dintre ei... La 30 de ani a reușit performanța incredibilă de a gestiona, sub o formă sau alta, peste 60 milioane de euro. Este președintele GAL Călărași Vest, director coordonator al GAL «Dunărea de Jos» și managerul celui mai mare proiect cu fonduri europene derulat în Ialomița rurală, respectiv cel al ADI «Lunca Dunării», în valoare de 6,2 milioane de euro. O carte de vizită impresionantă, dar care nu schimbă cu nimic realitatea...
-40 miliarde de euro! Pentru cine?
-Pentru România. Înseamnă dezvoltare, infrastructură, capacitarea acelor categorii sociale vulnerabile, înseamnă performanță, mediu de afaceri stabil, înseamnă chibzuială și responsabilitate. Există, așa cum spuneți, neșansa ca acești bani să nu fie absorbiți... Dar există și șansa ca toți acești bani să fie absorbiți! Acești bani reprezintă o piatră de încercare, dar nu trebuie să uităm că la momentul actual românii sînt mult mai deschiși și mai dornici să aplice...
-Dispar și apar capitole de finanțare... Ce e nou, ce e vechi?
-Nu dispare nimic. Programul Operațional de Dezvoltare a Resurselor Umane se va numi POCU, adică Programul Operațional Capital Uman și va fi mai aplicat. Ce apare nou? Uniunea Europeană propune ca în momentul de față să ne concentrăm asupra a 3 priorități naționale: persoanele defavorizate, femeile din mediul rural și tinerii antreprenori. Evident, e o reducție ceea ce spun... Ceea ce susțin e că programul este mult mai bine detaliat decît în ciclul pre-cedent și mult mai aplicat. Nu vreau să fiu greșit înțeleasă. Obișnuim să spunem că pregătirea profesională este inutilă, dacă nu vedem aplicabilitatea imediată. Dar nu e așa! Rezultatele apar în timp. Și, vă asigur, ele deja există. Nu la o scară vizibilă. Dar Strategia Națională a României, în următorii 7 ani, va reconfirma acest lucru. Să nu uităm, de exemplu, că la Fetești un astfel de proiect a trimis copiii la școală. E o realitate incontestabilă!
-7 miliarde investiții în agricultură, 10 în plăți directe, 23 în dezvoltarea zonelor rurale... Cît vom accesa, cît vom investi, cît vom fura?
-Nu vom mai fura! Pentru că, pentru prima dată în România, se vorbește de existența unei baze de date pentru achiziții, plățile directe au o destinație clară, iar în ceea ce privește Dezvoltarea Rurală, Ministerul Agriculturii oferă oportunități foarte mari. Adică, oferă șansa dezvoltării unor afaceri de către oameni tineri și definește noțiunea de tînăr activ în mediul rural...
-Acord de parteneriat, strategie națională, programe de dezvoltare locală... Într-un cuvînt, sintagme lipsite de valoare. În realitate, nu există strategii, ci doar interese punctuale...
-Nu sînt de acord, dar chiar de ar fi așa... Nu e nimic rău în asta! Nu toate județele au probleme naționale. Ialomița e un județ agricol, cu o industrie aproape moartă. Dar avem nevoie de drumuri, de poduri... Ar trebui ca fiecare localitate să aibă un plan de management bine structurat, în funcție de oportunitățile oferite de fondurile europene. Sau, ca să fiu mai nuanțată, și în funcție de acestea...
-Fiecare țară are conducătorii pe care îi merită! Putem extinde afirmația și la nivelul accesării fondurilor europene. Sîntem hoți, sîntem proști, sîntem needucați?
-Nu! Și nu! Și nu! Vă ofer un exemplu. În Ialomița au fost implementate 300 de proiecte de 200 mii de euro. Fiecare firmă a avut 8 angajați. Adică 25 mii de euro pe angajat. Bani fiscalizați! Iar acest exemplu consider că este superior oricăror acuzații sau prejudecăți...

Ialomița nu poate absorbi fondurile europene
Dacă prin România va curge lapte și miere pe bani europeni, prin Ialomița, în viitorul ciclul programatic, nu va curge nimic. Investitorii privați care au accesat fonduri europe s-au săturat de condiționări, administrațiile locale nu pot gestiona corect nici măcar proiectele pe care le au, iar oamenii obișnuiți, și în mediul rural și în cel urban, consideră fondurile europene o morgană la care nu are rost nici măcar să viseze. Raluca Dumitrescu susține că nu e așa. Și că voința, responsabilitatea și puterea de muncă a fiecăruia dintre noi ar putea schimba lucrurile în 7 ani.
-Oficialii județeni vorbesc de cîteva sute de milioane de euro accesați, de dezvoltarea malului drept al Ialomiței, de strategii locale și județene pe termen mediu și lung... Cît e adevăr, cît e minciună, cine se laudă mai mult?
-Nu știu dacă putem vorbi, explicit, de malul drept al Ialomiței... Vă pot spune însă că Strategia Dunării reprezintă o oportunitate certă, pe care nu o putem ignora. Vorbim de drumuri, căi ferate, porturi... Din păcate, administrația județeană nu a arătat că este cu adevărat interesată. Pînă acum! Sînt sigură că această atitudine se va schimba. Din păcate, această Strategie nu va avea fonduri proprii și va fi susținută prin reducerea finanțărilor pe alte Axe. Dar e o șansă a noastră și trebuie să profităm de ea...
-Cît am accesat în ultimii 7 ani? Unde am greșit? Cîte trenuri am pierdut? Ialomița a absorbit mai puțin de 1% din fondurile europene în ciclul precedent...
-Evident, am fi putut absorbi mai mult. Cel puțin la nivelul administrației publice locale. Reviga, Făcăeni, ADI «Lunca Dunării» sînt exemple care puteau fi multiplicate. Înseamnă bugetele acestor localități pentru următorii 10-15 ani. E ca un salt în viitor. De aceea nu sînt de acord cu cei care spun că nu avem nevoie de asta sau că punem căruța înaintea boilor. A existat un echilibru, el este păstrat...
-Prea multă birocrație, prea puțini bani, cota de cofinanțare prea mare. Investitorii locali au obosit, administrațiile locale s-au născut așa... Într-un cuvînt, degeaba există fonduri europene dacă nimeni nu le mai vrea...
-Eu cred că fondurile europene vor să vină în Ialomița, că Axa IV LEADER a dovedit administrațiilor locale că pot accesa aceste fonduri și că oamenii sînt în continuare interesați de proiectele cu finanțare europeană. În schimb, birocrația și perioadele foarte lungi care trec pînă la implementarea efectivă a proiectului îi îndepărtează pe oameni, iar aceștia preferă să se lase păgubași. Este extrem de dificil, dar există soluții. Întotdeauna există soluții. Dacă ai voință, putere de muncă și ești responsabil, vei reuși. Sînt sute de oameni care pot depune mărturie în acest sens...
-Nici GAL-urile nu se simt prea bine! Cum vor supraviețui? Cum se vor reinventa?
-GAL-urile au cea mai bună rată de absorbție a fondurilor europene. La «Dunărea de Jos», din 17 proiecte depuse, au fost aprobate 14, la «Ialomița Centrală», din 17 proiecte depuse, au contractat fonduri 12, la «Ialomița Vest» din 6 au reușit 4... Deja am demonstrat că este altceva. Dar da, aveți dreptate. Și GAL-urile se confruntă cu probleme mari legate de absorbția fondurilor europene în următorul ciclu programatic. Dar de aceea sîntem acolo, ca să-i sprijinim pe cei interesați și să garantăm pentru reușita celor care înțeleg și acceptă regulile jocului!
-Cine sînt viitorii investitori din Ialomița? Ce șanse au out-siderii? Există start-up-uri pentru oameni obișnuiți?
-Cei care vor un input de capital, își vor asuma în continuare riscurile acestui joc. Administrațiile locale la fel, pentru că societatea merge înainte, indiferent de probleme. La fel și tinerii care vor să dezvolte start-up-uri în mediul rural! Dezvoltarea rurală este esențială și ireversibilă. Ialomița este un județ agricol. Iar oamenii trebuie să înțeleagă asta, dacă vor să reușească... Progresul economic presupune și creșterea nivelului de trai, dar și o pregătire profesională adecvată și un sistem educațional performant. Acum aceste oportunități există. Iar pentru toate, cu riscul de a mă repeta, soluția este una singură: voință, dorința de a munci și responsabilitate!

14 Aprilie 2014, 12:05 (5595 vizualizări - 2 comentarii)

Comentariile cititorilor:


gal sau bal:
(16 Aprilie 2014, 18:43)
posdru - pocu, prima tema sau teza... am mai spus anterior. ... copy paste si tehnica de ultima ora achizitionata cu bani multi, pe care, ulterior se aseaza praful! daca se vrea ceva cu ADEVARAT, insestiti cu cap in agricultura de top! nu in aia de sub'existenta! gargara! proiecte multiplicate... cand? propun plata functionarilor care se ocupa de fonduri cu multipli de proiecte duse la bun sfarsit si nu in interes propriu, ci in interes public!
Vasile:
(16 Aprilie 2014, 10:36)
ABUREALA

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
30 Aug 2026
237 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Reținut pentru «înșelăciune»

În urma unei colaborări judiciare a polițiștilor din județele Ialomița și Galați, miercuri, 29 ianuarie 2025, au fost puse în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, dintre care ...[citește_toată_știrea]

31 Ianuarie 2025, 09:30
(5361 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «30 ianuarie-Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli»

Joi, 30 ianuarie 2025, polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară și Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității au desfășurat activități educative cu un număr de 55 de elevi din cadrul ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2025, 16:10
(10689 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținut 24 de ore pentru încălcarea Codului Rutier

Miercuri, 29 ianuarie 2025, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică au efectuat semnal de oprire pentru un autoturism ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2025, 15:30
(5848 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bătaie în trafic, pe trecerea de pietoni

Incident în zona Stadionului «1 Mai» din Slobozia în seara zilei de marți, 28 ianuarie 2025. În timp ce traversa regulamentar strada pe trecerea de pietoni, un bărbat era ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2025, 20:55
(5027 vizualizări - 0 comentarii)


Bilanțul activității Jandarmeriei ialomițene, în anul 2024

Bilanțul activității Jandarmeriei ialomițene, în anul 2024

Potrivit informațiilor oficiale transmise de Biroul de Presă al Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița, în 2024, jandarmii ialomițeni au participat la peste 8800 de misiuni specifice. Pe ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2025, 13:00
(5651 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Joi, 30 ianuarie 2025, termen-limită pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că joi, 30 ianuarie 2025, este termenul-limită de depunere a «Declarației informative privind livrările/prestările ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2025, 09:30
(24368 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Lansare de carte la Centrul Cultural «Ionel Perlea»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» găzduiește joi, 30 ianuarie 2025, lansarea de carte a autorului Sebastian Crăciun. Intitulat «Policromii», volumul cuprinde 30 de interviuri cu ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2025, 09:00
(6900 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Polițiștii l-au depistat vânzând ilegal pește și i-au indisponibilizat mașina!

Polițiștii din Slobozia, vineri, 24 ianuarie a.c., au depistat un slobozean, de 50 de ani, în timp ce comercializa din portbagajul unui autoturism pește din specia crap. În urma verificării ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2025, 16:15
(10609 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

În perioada 24-26 ianuarie 2025, polițiștii ialomițeni au intervenit la 229 de evenimente, din care 221 au fost sesizate prin intermediului apelului de urgență 112. În urma activităților ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2025, 16:05
(1001 vizualizări - 0 comentarii)


Forumul APPR: Congresul Anual «De la fermieri la fermieri», a X-a ediție

Forumul APPR: Congresul Anual «De la fermieri la fermieri», a X-a ediție

Cea de a X-a ediție a Congresului Anual «De la fermieri la fermieri» va avea loc joi, 13 februarie 2025, la Grand Hotel Bucharest, începând cu orele 13,00. «Ediția din acest ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2025, 11:40
(8605 vizualizări - 0 comentarii)


166 de ani de la Unirea Principatelor Române. Hora Unirii, în centrul Sloboziei!

166 de ani de la Unirea Principatelor Române. Hora Unirii, în centrul Sloboziei!

Și la Slobozia au fost organizate evenimente publice vineri, 24 ianuarie 2025, cu ocazia împlinirii a 166 de ani de la Unirea Principatelor Române. În piața din fața sediului Instituției ...[citește_toată_știrea]

24 Ianuarie 2025, 10:40
(20284 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 411,056 milioane de euro, plăți către fermieri

În perioada 2 decembrie 2024-23 ianuarie 2025, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată suma totală de 411,056 milioane de euro (2,045 miliarde de lei), reprezent ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2025, 16:25
(9741 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Dealer de droguri arestat preventiv

Miercuri, 22 ianuarie 2024, polițiștii ialomițeni, împreună cu procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița, au efectuat două percheziții domiciliare, în Slobozia, vizat fiind un dealer de ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2025, 11:00
(8346 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «24 Ianuarie 1859-Unirea Principatelor Române»

Instituțiile de cultură invită ialomițenii la o manifestare culturală de suflet joi, 23 ianuarie 2025, de la orele 11,00, la sediul din Slobozia al Muzeului Județean Ialomița. Astfel, «Unirea ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2025, 09:50
(8640 vizualizări - 1 comentariu)


Casieriile RAJA Constanța vor fi închise în ziua de 24 ianuarie 2025-«Ziua Unirii Principatelor Române»

Vineri, 24 ianuarie 2025, casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise. Abonații pot folosi soluțiile alternative pentru efectuarea ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2025, 09:35
(19673 vizualizări - 0 comentarii)


Rețele Electrice România: Atenție, se întrerupe curentul electric în mai multe localități din Ialomița!

Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2025, 15:55
(15474 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 39,707 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2025, 10:15
(9640 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 290000 de lei, 16 permise reținute, 24 certificate de înmatriculare retrase

La sfârșitul de săptămână precedent, 18/19 ianuarie a.c., polițiștii ialomițeni au acționat, pe raza întregului județ, pentru descurajarea săvârșirii unor fapte antisociale și ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2025, 16:15
(5683 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Precizări cu privire la eco-schemele din sectorul zootehnic Campania 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că până la data de 31.01.2025 inclusiv, solicitanții eco-schemelor din sectorul zootehnic, care prin cererea de plată depusă ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2025, 10:50
(14703 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr de 27 de ani, dispărut pe raza orașului Amara

Tânăr de 27 de ani, dispărut pe raza orașului Amara

Poliția Orașului Amara a fost sesizată joi, 16 ianuarie 2025, cu privire la dispariția tânărului Alexandru Daniel Ilie, în vârstă de 27 de ani. Cunoscut cu afecțiuni ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2025, 14:10
(4622 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara dispărut


Amara: Beat și fără permis la volan, s-a ales cu un dosar penal

Un bărbat de 50 de ani, domiciliat în comuna Ciulnița, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost depistat la volanul unui autovehicul în stare de ebrietate. Mai mult, acesta nu deținea permis ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2025, 13:50
(5623 vizualizări - 0 comentarii)


Sălcioara: La volan în stare de ebrietate

Joi, 16 ianuarie 2025, pe raza localității Sălcioara, polițiștii ialomițeni au identificat un tânăr de 38 de ani, domiciliat pe raza comunei, în timp ce conducea un autoturism având ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2025, 13:20
(3624 vizualizări - 0 comentarii)


Mărculești: Tânăr rănit într-un accident rutier

Polițiștii din Slobozia au fost solicitați să intervină joi, 16 ianuarie 2025, în cazul unui accident rutier produs pe raza localității Mărculești. Din primele verificări efectuate, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2025, 12:40
(2369 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 20 ianuarie 2025, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 20 ianuarie 2025, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2025, 10:20
(5810 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Comerț ilegal cu fier vechi

Joi, 16 ianuarie 2025, polițiștii ialomițeni au verificat punctele de lucru a două societăți comerciale din Fetești, descoperind faptul că reprezentanții acestora depozitau deșeuri feroase în alte ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2025, 16:10
(537 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Amenzi aplicate șoferilor certați cu legea

Fetești: Amenzi aplicate șoferilor certați cu legea

Joi, 16 ianuarie 2025, polițiștii ialomițeni au organizat o razie la Fetești. Vizate au fost zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2025, 16:00
(9723 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție de pictură

Galeriile «Arcadia» ale Centrului Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia vor găzdui expoziția de artă plastică a pictorului Marius Frățilă. Evenimentul se va desfășura sâmbătă ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2025, 11:50
(1713 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «15 ianuarie-Ziua Culturii Naționale»

Protopopiatul Slobozia: «15 ianuarie-Ziua Culturii Naționale»

Miercuri, 15 ianuarie 2025, sub egida «Zilei Culturii Naționale» și declarării anului 2025 drept «Anul Eminescu», deoarece se aniversează 175 de ani de la nașterea marelui poet ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2025, 13:40
(1424 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Tânăr reținut de polițiști după ce a tras un foc de armă

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme și Explozivi și Substanțe Periculoase, în urma documentării activității infracționale și administrării probatoriului, au reținut pentru 24 de ore un tâ ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2025, 15:45
(1738 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Expoziție de sculptură

Slobozia: Expoziție de sculptură

La Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia, joi, 16 ianuarie 2025, de la orele 14,00, va fi vernisată expoziția de sculptură «Armonii pe lemn», a artistului Gheorghe Istrate ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2025, 15:05
(1507 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Vasile în Depozit necontrolat de deșeuri în curtea din spatele fostului sediu al Romtelecom din Slobozia Un om de bine în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean @ion ion în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Instalator în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Clopoțelul în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cetatean în Depozit necontrolat de deșeuri în curtea din spatele fostului sediu al Romtelecom din Slobozia Dana în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean CETĂȚEAN în 30 de zile de «Stare de Alertă» la Slobozia, din cauza problemelor generate de Stația de Epurare a orașului Romtelecom în Depozit necontrolat de deșeuri în curtea din spatele fostului sediu al Romtelecom din Slobozia Alin în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ion Ion în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Cernea în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Vasile în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Stelu în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Nimeni Altu în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Național în Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, condus de preotul Ion Marian  cetatean în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Lenta în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean guess who în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia guess who în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...