Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Administrația Ciupercă peticește viitorul județului

Dormiți liniștiți, președintele veghează!

Administrația Ciupercă peticește viitorul județului

Săptămîna trecută, în pragul alegerilor europarlamentare, a avut loc o nouă ședință de Consiliu Județean. Considerată o ședință «tehnică», întîlnirea consilierilor județeni s-a concentrat asupra problemelor care țin de bucătăria internă a administrației județene. Printre cele 10 proiecte aflate pe ordinea de zi a fost aprobat însă și unul care a generat de-a lungul timpului numeroase dezbateri și scandaluri publice. De asemenea, președintele Silvian Ciupercă a anunțat public că licitația pentru adjudecarea celor 495 hectare de teren destinate înființării de orezării a fost cîștigată de către Green Harvest.

Zece milioane pentru hardware și software
Sub umbrela debirocratizării și eficientizării administrației publice locale, Consiliul Județean Ialomița a supus aprobării consilierilor județeni un proiect de hotărîre prin care se urmărește achiziționarea de echipamente hardware și software pentru asigurarea serviciilor de dezvoltare și implementare a Sistemului Informatic de Management a activității primăriilor. Ideea, după cum am precizat deja, reprezintă o reeditare a unor inițiative mai vechi, eșuate fără rezultate notabile. Finanțarea urmează să fie asigurată din Fondul European de Dezvoltare Regională, iar valoarea celor două proiecte aprobate cu o majoritate de 24 de voturi se ridică la 10 milioane de lei. Potrivit expunerii de motive, «eficientizarea activităților administrației publice locale din județ prin implementarea unei soluții e-guvernare performante este o preocupare constantă și una dintre prioritățile strategice ale Consiliului Județean Ialomița». În ciuda explicațiilor oferite de către oficialii instituției, proiectul a fost întîmpinat cu rezerve de către consilierul PD-L, Nicolae Sitaru: «Este un proiect de hotărîre lapidar. Nu se explică în niciun fel pentru ce anume vor fi cheltuiți banii,valorile sînt foarte mari, se va debirocratiza doar o parte dintre primăriile din județ și nu am înțeles unde apare eficientizarea. De aceea ne vom abține de la vot!». Conform informațiilor oficiale, implementarea acestui proiect va permite unora dintre administrațiile publice locale să îmbunătățească timpul de procesare a documentelor din Registrul Agricol, va crea posibilitatea interacțiunii on-line a utilizatorilor cu administrația locală și va reduce timpul alocat obținerii informațiilor de interes public. Proiectul urmează să devină funcțional în 18 luni de la demararea lui.

Concesiune la prețuri-record
Independent a informat în repetate rînduri cu privire la interesul manifestat de către oficialii județeni în exploatarea superioară a celor peste 8600 hectare de teren aflate în proprietatea privată a județului Ialomița. Ultimul demers administrativ în acest sens s-a consumat în luna martie a acestui an, cînd președintele Silvian Ciupercă a declarat că următoarea prioritate economică în zona Giurgeni Vlădeni o reprezintă încurajarea investițiilor în cultivarea orezului. La ședința din 20 mai 2014, același președinte Silvian Ciupercă a anunțat finalizarea licitației pentru concesionarea unei suprafețe de 495 hectare de teren, destinată exclusiv cultivării orezului. «Este cel mai bun preț al unei redevențe obținut de către Consiliul Județean Ialomița. Firma care a cîștigat licitația se numește Green Harvest, iar valoarea concesiunii pe hectar/an este de 1650 lei, un preț destul de mare pentru un agricultor. Sigur, aceste sume nu majorează valoarea veniturilor bugetare, pentru că ea a fost deja estimată de către noi. Dar este o realizare rezultată în urma unui proces complicat și sîntem bucuroși să putem anunța această reușită» a declarat în plen Silvian Ciupercă. Concesionarea celor 495 de hectare este condiționată de obligația amenajării terenului în vederea cultivării orezului în următorii 8 ani. În același timp, trebuie amintit și faptul că, pentru fiecare hectar de teren cultivat, firma beneficiază de o subvenție de 400 euro din partea statului.

3 Iunie 2014, 06:20 (4293 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
O ședință festivă pentru mandatul 2012-2016
Regimul autocrat al președintelui Ciupercă
Ialomița administrativă la sfîrșit de an 2014
Moarte fulgerătoare a fostului președinte al Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă
Vasile Silvian, consilierul președintelui Pavel la Departamentul «Moaște Administrative»

Comentariile cititorilor:


NELU:
(5 Iunie 2014, 16:18)
MA OFTICOSULE AI RABDARE ....
Andrei:
(4 Iunie 2014, 15:01)
Musoiu, este, sau nu este compatibil?? Si daca este, cemai cauta la CJ Ialomita ??? Out !!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 06 Aug 2026
239 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Copil de 4 luni, adus la spital mușcat de șobolani

La Spitalul de Urgență din Slobozia a fost adus un copil de 4 luni, cu mai multe răni pe corp, ce păreau a fi provocate de mușcăturile unui șobolan. Cazul copilului a fost semnalat polițiștilor sîmbătă ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2010, 07:38
(15118 vizualizări - 0 comentarii)


A dispărut!

A dispărut!

Luni, 1 martie a.c., în jurul orei 19.00, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că minorul Bucur Ștefănel, de 13 ani, a plecat de la domiciliul din orașul Fierbinți-Tîrg și nu a mai revenit. ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2010, 07:37
(15799 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2010, 04:31
(15883 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2010, 03:14
(14957 vizualizări - 0 comentarii)


Evenimente culturale

Consiliul Județean Ialomița și Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea» invită ialomițenii la inaugurarea Sălii STUDIO. Astfel, joi, 4 martie 2010, tinerii artiști ai Liceului de Artă din Slobozia vor susține ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2010, 15:38
(13316 vizualizări - 0 comentarii)


Măsuri pentru stimularea creării de noi locuri de muncă

În Monitorul Oficial nr. 136, din 1 martie 2010, a fost publicată Ordonanța de Urgență nr. 13/23.02.2010, privind reglementarea unor măsuri în vederea stimulării creării de noi locuri de muncă și diminuării ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2010, 15:29
(12461 vizualizări - 0 comentarii)


Informare APIA

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează beneficiarii măsurilor de reconversie/restructurare și defrișare a plantațiilor viticole că trebuie să completeze și să depună formularul de ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2010, 15:13
(15242 vizualizări - 0 comentarii)


Informare privind deconturile negative de TVA

«Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că a fost aprobată o nouă procedură pentru soluționarea deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adaugată cu opțiune de ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2010, 10:55
(17374 vizualizări - 0 comentarii)


Deșeurile, în atenția Prefecturii Ialomița

În perioada, 3-20 februarie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, specialiști din cadrul Gărzii de Mediu și comisari ai Gărzii Financiare au desfășurat controale la nivelul ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2010, 10:12
(13401 vizualizări - 0 comentarii)


Capota s-a ridicat în mers, iar mașina s-a izbit de un tir

În cursul dimineții de luni, 1 martie a.c., în jurul orei 8.30, polițiștii rutieri au fost sesizați despre faptul că un tînăr de 20 de ani, din Slobozia, ce se deplasa la volanul unui autoturism din direcția ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2010, 16:16
(13504 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni de prevenire și combatere a infracționalității

Efective sporite de polițiști din cadrul IPJ Ialomița au participat în acest sfîrșit de săptămînă la mai multe acțiuni organizate pe raza județului, continuînd astfel acțiunile specifice pentru creșterea ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2010, 16:15
(13776 vizualizări - 0 comentarii)


Sancționat contravențional pentru ședere ilegală pe teritoriul României

Polițiștii au depistat în zona Popasului Sinești un cetățean moldovean, în vîrstă de 33 de ani, intrat în România la data de 16 august 2009, în baza unei vize de scurtă ședere în scop de vizită.
Străinul ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2010, 20:00
(13744 vizualizări - 0 comentarii)


Beat la volan

Pe Calea București din Urziceni a fost depistat un bărbat, în vîrstă de 32 de ani, din comuna Ion Roată, în timp ce conducea autoturismul proprietate aflîndu-se în stare de ebrietate. La testarea cu aparatul ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2010, 19:58
(13760 vizualizări - 0 comentarii)


Dosar penal pentru nerespectarea drepturilor de autor

În cadrul unui control la o discotecă din comuna Coșereni, aparținînd unei societăți comerciale cu sediul social în București, polițiștii au constatat că era difuzată muzică ambientală prin intermediul ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2010, 19:57
(11744 vizualizări - 0 comentarii)


Planul de acțiune SIGURANȚA (II)

În baza planului comun de acțiune SIGURANȚA, în noaptea de 27/28 februarie a.c., la nivelul județului s-au desfășurat mai multe acțiuni în sistem integrat la care au participat efective ale Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2010, 19:54
(13537 vizualizări - 0 comentarii)


A vrut să se spînzure

Un cetățean din comuna Perieți a sesizat vineri, 26 februarie a.c., că un bărbat de 33 de ani, din localitate, se află în podul casei sale intenționînd să se spînzure. Deplasîndu-se la fața locului, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2010, 11:09
(12061 vizualizări - 0 comentarii)


A intrat cu mașina în pom

În apropierea municipiului Slobozia s-a produs un accident rutier cu o victimă. Pe scurt, vineri, 26 februarie 2010, în timp ce o femeie de 43 de ani, domiciliată în București, conducea un autoturism din ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2010, 11:07
(9547 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive în mediul rural

Agenții Posturilor de Poliție Andrășești, Albești, Buești, Ciochina, Munteni Buzău, Reviga și Colelia, în colaborare cu o grupă de luptători ai Serviciului de Intervenție Rapidă au desfășurat acțiuni comune ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2010, 11:07
(12737 vizualizări - 0 comentarii)


Încarcerat

Polițiști din cadrul structurilor Urziceni, Bărcănești și Axintele au acționat pe raza celor două comune, ocazie cu care, în satul Horia, au depistat un bărbat de 39 de ani, din localitate, pe numele căruia ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2010, 11:05
(15083 vizualizări - 0 comentarii)


15000 de pachete de țigări, confiscate

Pe DN2, în parcarea aflată pe raza comunei Sinești, au fost depistați doi bărbați care transportau, fiecare cu cîte un autoturism, mai multe pachete de țigări fără documente legale de proveniență.
...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2010, 14:04
(15959 vizualizări - 0 comentarii)


Pistoale deținute ilegal

În incinta unui local public situat pe DN 2 în municipiul Urziceni, punct de lucru aparținînd unei societăți comerciale din Capitală, au fost depistați trei bărbați, în vîrstă de 23, 26, respectiv 35 de ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2010, 14:03
(14269 vizualizări - 0 comentarii)


Beți la volan

Pe strada Digului, din Țăndărei, a fost depistat un localnic, în vîrstă de 31 de ani, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în străinătate, aflîndu-se sub influența băuturilor alcoolice. La testarea ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2010, 13:45
(13800 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecți de furt, identificați

În ultimele 24 de ore au fost identificați doi bărbați, în vîrstă de 53, respectiv 29 de ani, ambii domiciliați în Amara, suspectați că în perioada noiembrie 2009-februarie 2010 au sustras dintr-o locuință ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2010, 13:37
(16654 vizualizări - 0 comentarii)


Planul de acțiune SIGURANȚA

Începînd de vineri, 26 februarie a.c., la nivel național a fost declanșată acțiunea «SIGURANȚA», ce are drept scop implicarea a cît mai multe forțe de ordine în zonele cu risc criminogen, prinderea în flagrant ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2010, 13:32
(16418 vizualizări - 0 comentarii)


A plecat după ce a accidentat un pieton

În cursul zilei de joi, 25 februarie, în jurul orei 15.30, pe raza localității Buești s-a produs un accident de circulație din care a rezultat vătămarea unei persoane. Victima, o femeie de 37 de ani, din ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2010, 13:24
(17979 vizualizări - 0 comentarii)


Lovită de mașină pe trecerea de pietoni

Joi, 25 februarie, o femeie de 49 de ani din comuna Movila a fost victima unui accident rutier. Pe scurt, în timp ce conducea un autoturism, un bărbat, de 38 de ani, din Fetești nu a acordat prioritate ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2010, 13:23
(19347 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune comună polițiști-jandarmi

În data de 25 februarie, pe raza comunelor Mihail Kogălniceanu și Gura Ialomiței, în baza unui plan comun de acțiune, efective ale Poliției Orașului Țăndărei și Inspectoratului Județean de Jandarmi au acționat ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2010, 13:21
(17450 vizualizări - 0 comentarii)


Școlile din Fetești și Urziceni, în atenția polițiștilor

Joi, 25 februarie, polițiștii au desfășurat activități preventive în incinta și în zona adiacentă unităților de învățămînt, avînd ca obiectiv prioritar creșterea gradului de siguranță a elevilor. Acțiunile ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2010, 13:20
(15194 vizualizări - 2 comentarii)


AJOFM organizează cursuri de formare

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă organizează în anul 2010 mai multe cursuri de formare profesională. Potrivit reprezentanților instituției, șomerii sau persoanele interesate se pot înscrie ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2010, 08:42
(20623 vizualizări - 0 comentarii)


Fermierii pot depune cererile pentru sprijinul pe suprafață

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură lansează luni, 1 martie 2010, campania de primire a cererilor de plată pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafață. Pentru a beneficia de sprijinul ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2010, 07:16
(15453 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă autoturism Seat Ibiza în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Eu în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Deșteaptă-te ROMÂNE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Fascinat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița NELAMURITULE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Azi, miercuri, de la 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Cel care i nelamurit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...