Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Război total în PNL Ialomița

Cine seamănă vînt, culege furtună

Război total în PNL Ialomița

Aflat în cădere liberă după alegerile europarlamentare din 25 mai 2014, PNL Ialomița se află în acest moment în pragul unui război intern. Rătăcirea publică a lui Cezar Zamfir a fost taxată dur de către vicepreședintele PNL Ialomița, primarul de Urziceni, Constantin Sava. Miza acestui conflict o constituie subminarea poziției ocupate în acest moment de către Ioan Martin. Deși joacă cu demisia pe masă, acesta nu este dispus să renunțe la funcție fără luptă!

Politichie de diletanți
Orbit de teama pierderii funcției de viceprimar, Cezar Zamfir a mînjit, public, clanța PSD pe care a lins-o cu atîta aplecare timp de 2 ani. Gestul, izvorît dintr-o disperare vecină cu prostia, demonstrează încă o dată că viceprimarul PNL a purtat o pălărie prea mare pentru creștetul său liberal. Iar urmările acțiunilor sale sînt catastrofale. În cadrul aceleiași conferințe de presă despre care am relatat mai sus, Cezar Zamfir a fost atacat public de către vicepreședintele organizației, Constantin Sava (prezent în sală) care l-a amenințat cu excluderea după preluarea filialei de la Ioan Martin. Ambele declarații confirmă haosul absolut care domnește la acest moment în PNL Ialomița. Iar pentru ca absurdul să fie deplin, luni, 2 iunie 2014, Cezar Zamfir a plecat din nou în concediu. De asta dată nu în Grecia, ca la alegerile europarlamentare, ci în Turcia, unde rahatul e mai ieftin, iar sugiucul se găsește pe toate drumurile. Singurul cîștigat din acest măcel politic public este în acest moment Radu Paros, revenit,  peste noapte, în atenția opiniei publice. Cu un Cezar amenințat cu excluderea și un Teculescu nostalgic după scaunul de primar de la Sfîntu Gheorghe, cariera politică a lui Paros este în pragul relansării. Mai ales că, vrînd-nevrînd, acum PSD este obligat să îl numească viceprimar pe Gabriel Mușat, înainte ca acesta să se răzgîndească și să se împace cu cei pe care i-a trădat sîmbăta trecută.

Martin moare, dar nu se predă!
Revenind la războiul din PNL, această veste nu mai miră demult pe nimeni. Alegerile europarlamentare au reprezentat un test pe care, susțin tot mai mulți liberali, liderul PNL l-a picat cu brio, obținînd un scor electoral sub cel național. În aceste condiții, încercarea lui Constantin Sava de a prelua partidul devine în ochii majorității una legitimă. «Sînt dispus să preiau conducerea filialei în condițiile în care Martin și Zamfir dispar. Să nu mai aud de ei. Asta e singura mea condiție. Martin nu face altceva decît să-i țină scaunul lui Ciupercă. Iar noi, proștii, asigurăm rezultatele în teritoriu. Decît așa, mai bine trec cu toți primarii care mă urmează la PSD și am terminat bîlciul!» declară public Constantin Sava cui stă să îl asculte. În replică la amenințările primarului liberal, Ioan Martin susține că deciziile privind viitorul filialei se adoptă doar în forurile statutare ale partidului. «PNL funcționează de 139 de ani pe baza unui statut și a unor norme interne care sînt mai presus de orgoliile și viziunile personale. Orice propunere făcută de către membrii Partidului Național Liberal trebuie să fie statutară. Altfel, nu reprezintă decît construcții și viziuni personale lipsite de orice consistență!» a declarat acesta pentru Independent. Surse din cadrul PNL Ialomița susțin faptul că, în cazul unei confruntări directe, Constantin Sava va cîștiga conducerea organizației. Abia atunci gestul lui Cezar Zamfir va însemna dezagregarea ireversibilă a liberalilor ialomițeni.

9 Iunie 2014, 11:20 (7184 vizualizări - 7 comentarii)

Citiți și:
«Există un „gentlemen’s agreement“!»
Mica «epurare» de la Miloșești
«Trebuie să separăm democrația de dictatură!»
Martin vrea să fie votat de locuitorii Sloboziei
PNL nu are candidat pentru Slobozia

Comentariile cititorilor:


io:
(10 Iunie 2014, 21:34)
mai sava cu s mic mai dute ma si ne lasa in pace nu iti mai da vant ca c00000 de ceva  stai in banca ta si nu mai te baga singur in seama ca esti un nimeni si punct
vasea:
(10 Iunie 2014, 20:55)
Martin si colegii lui trebuie sa continue drumul inceput .Ialomita are nevoie de un nucleu stabil de dreapta ,fara sa fie manipulati de dosare ,de procese ,de inregistrari .E normal ,sa fie atacati de chibitzii care nu au facut nimic si acum viseaza la ciolane de ros .
Klaus:
(10 Iunie 2014, 19:36)
Va ascundeti in spatele monitorului , spuneti-le direct ce credeti ! Eu cred ca lucrurile merg intr-o directie buna si o alta formatiune concurenta prin intermediari influienti cu contracte in Urziceni (Prigoana pe deseuri , Delta la asfalt ) incearca o destabilizare pentru a avea influenta si a promova pe cineva pe care-l controleaza  ! Eu am votat si voi vota PNL Ialomita !
Coco:
(10 Iunie 2014, 14:28)
NIStE CURVE
herr:
(10 Iunie 2014, 14:28)
Daca si Martin e liberal inseamna ca Bratienii au fost altceva..Martin,Gogu si restul gastii au supravietuit politic datorita PSD-ului.Pnl Ialomita este ingropata de personaje penale,limbiste,pupi-n curiste de genul:Martin,Gogu,asta sa ales cu vreo 3 palate,Mitrea,Ghitau,astia fac parte din pnl Tandarei..toti put a furaciune si minciuna.
I.C.:
(10 Iunie 2014, 12:01)
'Cadere libera '? Rezultatul e mai bun decit cele din 2007 si 2009 ! Se pare ca Sava seamana vint , nu ?Oricum el a jucat dublu mereu !Intrebati si ceilalti primari , filiala e unita si solidara cu Martin. Liberalii reprezinta acum in Ialomita prima forta de dreapta si asta deranjeaza pe unii si atrage pe altii ! La placinte , inainte !!!
herr:
(10 Iunie 2014, 09:28)
Martin,esti o rusine ,o mizerie pentru liberalii din judet.Du-te nene si lasa-ne,destul ti-ai batut joc de liberalism.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 17 Oct 2026
243 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești, joi, 15 octombrie 2026!

Joi, 15 octombrie 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate Sursa de Apă Buliga, din Fetești/Ialomița. Prin ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 08:50
(476 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

13 Octombrie 2026, 19:15


Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Sâmbătă,10 octombrie 2026, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2026, 10:30
(1577 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rezultate Bursa Locurilor de Muncă

Vineri, 9 octombrie 2026, la nivel național, s-a desfașurat Bursa Generală a Locurilor de Muncă, acțiune organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Acest eveniment a fost organizat ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 12:50
(1135 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 155 milioane de lei pentru fermierii afectați de secetă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează producătorii agricoli din sectorul vegetal că, în perioada 12 octombrie-6 noiembrie 2026, se depun cereri pentru acordarea sprijinului ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 11:25
(1356 vizualizări - 0 comentarii)


Activitatea Laboratorului din cadrul DSVSA Ialomița în trimestrul III 2026

Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița (LSVSA) reprezintă o componentă importantă a activității de supraveghere și control desfășurate de Direcția Sanitară Veterinară ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 16:25
(1082 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă oferite la «Bursa Locurilor de Muncă»

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 9 octombrie 2026, «Bursa Locurilor de Muncă», eveniment ce se va desfășura la sediul Agentiei Locale din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 12:35
(1333 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Jandarmii ialomițeni, alături de polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară al IPJ Ialomița, au desfășurat activități preventive în unitățile de învățământ din municipiul Fetești ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 09:25
(1282 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

Duminică, 4 octombrie a.c., Ștafeta Veteranilor a pornit de la Slobozia spre Călărași. Echipa care a purtat Ștafeta Roșie a fost formată din voluntari din cadrul Jandarmeriei Ialomița, Poliției ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:35
(1316 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Vaccinarea antirabică aeriană a vulpilor

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că, în luna octombrie 2026, în funcție de condițiile meteorologice, se va desfășura, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:10
(954 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bătaie între femei aplanată de doi polițiști în timpul liber

Duminică, 4 octombrie a.c., spre miezul nopții, doi agenți din cadrul Secției 1 Poliție Rurală aflați în timpul liber au intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit între... mai multe ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2026, 08:05
(1697 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2026, 11:20
(5481 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2026, 09:05
(5591 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(2232 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(2082 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(1560 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(1947 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(2581 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(2263 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(1816 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(1879 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(2223 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(1557 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(1883 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(3103 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(2701 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(2581 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(2528 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(3207 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(2457 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...