Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Un prim pas spre Slobozia, achiziția sediului Urban!

RAJA continuă investițiile în IALOMIȚA

Un prim pas spre Slobozia, achiziția sediului Urban!

SC RAJA SA Constanța este unul dintre cei mai mari investitori din județul Ialomița. Potrivit datelor oficiale, Investițiile derulate prin POS Mediu 2007-2015 derulate de către SC RAJA SA se ridică la peste 320 milioane de euro, din care RAJA asigură o cofinanțare de aproximativ 88,5 milioane de euro. Dacă la nivel național absorbția fondurilor europene pe programele din POS Mediu-Axa 1 este în medie de 21%, la nivelul SC RAJA SA absorbția pe programele aflate în derulare este de aproape 50%, de 2,5 ori mai mult decît la nivel național. SC RAJA SA derulează prin Programul Operațional Sectorial de Mediu 4 mari proiecte: «Reabilitarea Stației de epurare ape uzate Eforie Sud», cu o valoare de 30.573.168,13 euro; «Canalizare menajeră, comuna Valu lui Traian, etapa III, Constanța», cu o valoare totală de 7.237.629,26 euro; «Extinderea și modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată pentru regiunea Constanța-Ilfov», proiect ce vizează investiții estimate la 49.717.619 euro în localitățile Buftea, Corbeanca și Constanța și «Reabilitarea și modernizarea sistemului de alimentare cu apă și de canalizare în regiunea Constanța-Ialomița», în valoare de peste 230 milioane de euro. Acest proiect are prevăzute 41 de contracte de lucrări și 5 de asistență tehnică și acoperă 22 de localități din cele două județe care fac obiectul investițiilor. La finalul proiectului, în noiembrie 2015, vor fi construite sau reabilitate 12 stații de epurare, 47 stații de pompare ape uzate și 7 de apă, 4 rezervoare, 1 stație de clorare, 1 stație de tratare, 33 de puțuri. De asemenea, vor fi extinse și reabilitate rețele de apă cu o lungime totală de 266,8 km și rețele de apă uzată cu o lungime de 426 km. Toate cele 41 de contracte de lucrări sînt, în prezent, semnate și se află în diferite stadii ale execuției (înregistrînd progrese fizice de pînă la 100%). Pentru județul Ialomița, valoare lucrărilor se ridică la peste 172 milioane lei. La finalizarea lucrărilor, localitățile din Ialomița unde SC RAJA SA asigură serviciile de alimentare cu apă și canalizare vor beneficia de 3 stații de epurare moderne și 170 km de rețele noi de alimentare cu apă și canalizare.

Contracte Ialomița
• «Stație de epurare nouă-localitatea Fierbinți»
Valoare Contract: 14.120.669,52 lei din care SC RAJA SA asigură o cofinanțare de 4.046.304,68 lei.
Termen de finalizare: 26 mai 2014.
Lucrările se află în procedura de recepție și probe tehnice.
Stația de epurare Fierbinți-Dridu va asigura tratarea apelor uzate din aglomerarea Fierbinți-Dridu.
• «Stație de epurare nouă, inclusiv treapta terțiară-localitatea Țăndărei»
Valoare Contract: 17.026.981 lei, din care SC RAJA SA asigură o cofinanțare de 4.879.113,76 lei.
Termen de finalizare: 01.09.2014.
Se efectuează testele la rece.
Stația de epurare Țăndărei va asigura tratarea apelor uzate colectate din aglomerarea Țăndărei.
• «Stație de Epurare nouă, inclusiv treapta terțiară, localitatea Fetești»
Valoare Contract: 25.932.209,68 lei, din care SC RAJA SA asigură o cofinanțare de 7.430.923,97 lei.
Lucrările sînt executate în proporție de 90%.
Stația de epurare Fetești asigură tratarea apelor uzate din
aglomerarea Fetești și va deservi o populație echivalentă de 46.533 PE.
• «Reabilitare front captare, reabilitare și extindere rețea de apă potabilă, extindere rețea de canalizare și stații de pompare apă uzată-localitatea Țăndărei»
Valoare Contract: 31.734.173,95 lei, din care SC RAJA SA asigură o cofinanțare de 9.093.487,87 lei.
Termen de finalizare: 14.07.2014.
Printre obiectivele contractului se numără realizarea a 7 puțuri de mare adîncime, reabilitare conductă aducțiune pe o lungime de aproape 3 km, reabilitare rețea de distribuție apă pe o lungime de peste 13 km, extindere rețea de distribuție apă pe 2 km, extindere rețea de canal pe 40,1 km și construirea a 6 stații noi de pompare apă uzată.
• «Reabilitare front captare și rețea de alimentare cu apă, extindere rețea de canalizare și stații de pompare apă uzată menajeră în municipiul Fetești»
Valoare Contract: 55.316.843,42 lei, din care SC RAJA SA asigură o cofinanțare de 15.851.146,63 lei.
Termen de finalizare: 22.07.2014.
Printre lucrările prinse în contract se numără: reabilitare a 10 puțuri forate, reabilitarea conductei de aducțiune pe o lungime de 4,2 km, reabilitare rețea de distribuție pe 13,5 km, extindere rețea de canalizare pe o lungime de 80,4 km și 5 Stații de pompare noi aferente rețelelor.
• «Extinderi pentru: front captare, rezervor, rețea apă, rețea canalizare, stații de pompare ape uzate-localitatea DRIDU»
Valoare Contract: 13.363.551,6 lei, din care SC RAJA SA asigură o cofinanțare de 3.829.351,09 lei.
Termen de finalizare: 04.12.2014.
Obiectivele proiectului sînt: extindere rețea apă și rețea aducțiune pe o lungime de 13,3 km, realizarea a 3 puțuri, extindere rețea canalizare și conductă de refulare pe o lungime de aproape 17 km și 4 stații de pompare ape uzate care vor asigura transportul apelor menajere către Stația de Epurare din Fierbinți. La demararea proiectului, în localitatea Dridu nu există rețea de canalizare. Practic, la finalizarea lucrărilor, toți abonații vor beneficia de canalizare.
• «Extinderi pentru rețea apă, rețea canalizare, stații de pompare apă uzată, localitatea Fierbinți»
Valoare contract: 17.819.172,45 lei, din care SC RAJA SA asigură o cofinanțare de 5.106.117,73 lei.
Termen de finalizare: 04.12.2014.
Printre lucrările prinse în acest contract sînt și: extindere rețele apă pe o lungime de 18,5 km, extindere rețea canalizare pe
20,2 km și 3 stații noi de pompare ape uzate.

RAJA va avea un nou sediu
Însă investițiile derulate de RAJA în județul nostru nu se opresc aici. Recent, în urma unei licitații la care a participat și societatea constănțeană, aceasta a achiziționat sediul în care își desfășoară activitatea SC Urban Slobozia. Investiția, în valoare de 1,1 milioane de lei, reprezintă un nou pas în extinderea acestei societăți la nivelul județului Ialomița. «Intenția noastră este de a deschide în viitor la Slobozia un nou Centru Zonal, adaptat nevoilor noastre și cerințelor în creștere ale beneficiarilor ialomițeni. Calitatea serviciilor asigurate de noi este ireproșabilă, fapt confirmat în fiecare dintre localitățile ialomițene în care furnizăm apă. Dar, pentru a păstra aceste standarde, investim permanent și sîntem preocupați de păstrarea unei legături strînse cu beneficiarii noștri. Acesta este, în principal, scopul acestei achiziții!» a declarat ulterior tranzacției Irina Oprea, purtătorul de cuvînt al
SC RAJA SA.


Bătălia prețurilor Investițiile realizate în Ialomița sînt doar partea văzută a eforturilor RAJA de a satisface nevoile în creștere ale beneficiarilor. Ca în toate cele aproape 170 de localități în care asigură furnizarea apei, de la Constanța și pînă la Buftea, în județul Ilfov, SC RAJA SA oferă o politică unitară de prețuri, menită să protejeze consumatorii de fluctuațiile care apar pe această piață. Astfel, prețul practicat de către SC RAJA SA pentru furnizarea unui mc de apă potabilă (plus canalizare și epurare) este de 7,12 lei. Prin comparație, la nivelul orașului Slobozia, prețul pentru furnizarea unui mc de apă potabilă a fost majorat de 3 ori în ultimii 2 ani, ajungînd la prețul de 6,13 lei. Ultimele majorări au fost operate anul trecut, în lunile septembrie și decembrie, după o serie de scandaluri administrative care au atras atenția opiniei publice. Reamintim că, la ședința de Consiliu Local din luna noiembrie 2013, cînd consilierii locali au aprobat acest preț, conducerea SC Urban a afirmat că acest preț este unul de subzistență și că el ar trebui să fie majorat din nou pentru ca societatea să fie profitabilă. «Eu nu susțin că apa e formidabilă... Dar creșterea este justificată în condițiile în care toate celelalte cheltuieli s-au majorat! Nu poți produce apă cu 2,5 lei și să o vinzi cu 1,8 lei!» a declarat consilierul local Emil Constantinescu la ședința din 28 noiembrie 2013. Dacă este să comparăm cele două prețuri și calitatea serviciilor, este clar spre cine se înclină balanța, fără să mai luăm în calcul apa plată cumpărată de locuitorii orașului Slobozia lună de lună pentru consum. (P)

13 Iulie 2014, 13:05 (7479 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
RAJA Constanța adoptă soluții sustenabile pentru un viitor verde
Străzi blocate de lucrările la rețeaua de canalizare
Străzi distruse din cauza lucrărilor la rețeaua de canalizare în Țăndărei
Administrația locală ialomițeană investește în «consultanțe» și «capele mortuare»
Ialomița, pe locul 5 în Regiunea Sud-Muntenia la depunerea de proiecte finanțate de Uniunea Europeană

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 06 Aug 2026
243 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Infractor arestat

Miercuri, 2 decembrie, polițiștii l-au încarcerat în Penitenciarul Slobozia pe Constantin I., de 46 ani, din Slobozia. Pe numele bărbatului instanța slobozeană emisese în luna octombrie 2009 un mandat de ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 17:42
(12633 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal cu cuțitul din dotare

Scandal cu cuțitul din dotare

De Ziua Națională, marți, 1 decembrie 2009, jandarmii slobozeni au fost sesizați de patronul unui local din Slobozia asupra unui scandal iscat din senin între doi bărbați aflați în stare de ebrietate. ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 16:20
(10828 vizualizări - 0 comentarii)


«Clauzele interzise», în atenția ITM

«Clauzele interzise», în atenția ITM

Potrivit reprezentanților ITM, «libertatea de voință a părților este limitată în negocierea contractului individual de muncă de prevederile art. 38 din Codul Muncii, care prevede că „salariații nu pot ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 11:52
(12225 vizualizări - 0 comentarii)


Incidente electorale

Incidente electorale

În intervalul 23 noiembrie-1 decembrie a.c., la nivelul județului Ialomița au fost semnalate 3 incidente electorale, cîte unul în fiecare din localitățile Slobozia, Amara și Sudiți. Aspectele sesizate au ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 11:32
(13616 vizualizări - 0 comentarii)


Identificare online a parcelelor agricole

Pentru a diminua erorile privind identificarea parcelelor agricole, APIA va demara, în luna ianuarie 2010, o campanie de instruire a fermierilor privind modalitatea de identificare online a parcelelor agricole ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2009, 15:10
(17613 vizualizări - 0 comentarii)


Bătrână accidentată la traversarea străzii

Bătrînă accidentată la traversarea străzii

Traversarea neregulamentară a fost cauza unui accident rutier produs în cursul zilei de marți, 1 decembrie 2009, în jurul orelor 17,30, pe DN2A, în localitatea Stejaru. Victima, o femeie în vîrstă de 8 ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2009, 12:04
(11598 vizualizări - 0 comentarii)


Circula cu numere de înmatriculare false

Pe numele unui bărbat, de 56 ani, din Urziceni, polițiștii rutieri au întocmit un dosar penal, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2009, 12:03
(15889 vizualizări - 0 comentarii)


A murit încercând să aprindă soba

A murit încercînd să aprindă soba

Seria incendiilor la gospodăriile populației, evenimente frecvente în această perioadă a anului, a debutat tragic în luna decembrie. Astfel, marți seara, 1 decembrie, în jurul orei 22.30, la locuința lui ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2009, 11:16
(14558 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea SPORT a fost actualizată!

Nu ratați cele mai noi articole despre sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

1 Decembrie 2009, 18:10
(13730 vizualizări - 0 comentarii)


Adeverințe de la APIA pentru accesarea de credite

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură eliberează adeverințe pentru beneficiarii plăților pe suprafață care intenționează să acceseze credite de la băncile care au încheiat convenții cu Agenția ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2009, 13:58
(12796 vizualizări - 0 comentarii)


Grave accidente de circulație

Grave accidente de circulație

La numai o săptămînă după un grav accident rutier petrecut pe DN2A, în apropierea kilometrului 55, din care rezultau 5 victime, un alt eveniment rutier s-a petrecut duminică dimineață, în jurul orelor ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2009, 13:48
(11624 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu puternic la Amara

Incendiu puternic la Amara

Un puternic incendiu a cuprins vineri, 27 noiembrie, în jurul orei 21,30, două anexe gospodărești din Amara. Pompierii slobozeni s-au deplasat cu operativitate la locul intervenției însă mai multe animale ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2009, 13:43
(10838 vizualizări - 0 comentarii)


Băsescu vrea să dea în judecată cotidianul Gardianul și pe Dinu Patriciu

Băsescu vrea să dea în judecată cotidianul Gardianul și pe Dinu Patriciu

Traian Băsescu a anunțat că va da în judecată pe Dinu Patriciu și cotidianul Gardianul pentru «minciună și trucarea unor filmări» și a întrebat conducerea ziarului dacă, înainte de a-l pune în circulație ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2009, 12:53
(11131 vizualizări - 2 comentarii)


Cauciucuri de 2 miliarde, furate de paznic

Cauciucuri de 2 miliarde, furate de paznic

Judecătorii slobozeni au decis joi, 26 noiembrie, arestarea a doi ialomițeni pentru săvîrșirea infracțiunii de furt. Cei doi au desfășurat a adevărată «afacere» cu cauciucuri furate, în perioada aprilie ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2009, 18:46
(12256 vizualizări - 1 comentariu)


Poșta, închisă pe 1 decembrie

Poșta, închisă pe 1 decembrie

Marți, 1 decembrie 2009, toate oficiile poștale din întreaga țară vor fi închise, anunță Departamentul Relații Publice din cadrul Companiei Naționale Poșta Română. Prin același comunicat de presă, se completează ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2009, 15:22
(14817 vizualizări - 0 comentarii)


«Sindicaliștii să decidă așa cum le dictează conștiința»

«Sindicaliștii să decidă așa cum le dictează conștiința»

Elena Neagu, liderul local al UJSL Ialomița protestează împotriva intenției Confederației Sindicatelor Democratice din România de a negocia un pact politic direct cu PSD. Potrivit declarațiilor sale, la ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2009, 18:07
(10893 vizualizări - 0 comentarii)


Un mort și un rănit într-un grav accident rutier

Marți, 24 noiembrie, la intrare în localitatea Albești, s-a petrecut un grav accident rutier. În timp ce se deplasa cu o autoutilitată, în condiții de vizibilitate redusă, conducătorul auto a pierdut controlul ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2009, 16:38
(13193 vizualizări - 0 comentarii)


FenomenalUrziceni-Sevilla 1-0

Fenomenal
Urziceni-Sevilla 1-0

Într-un meci absolut FENOMENAL, Unirea Urziceni a învins în această seară o forță a fotbalului european, FC Sevilla. Potrivit statisticilor, Unirea Urziceni a obținut în acest sezon de Champions League ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2009, 01:01
(16090 vizualizări - 0 comentarii)


Gripa nouă face noi victime printre ialomițeni

Gripa nouă face noi victime printre ialomițeni

România a înregistrat cel de-al doilea deces prin gripă nouă. În doar ultimele 24 de ore, Ministerul Sănătății a confirmat infestarea cu virusul A/H1N1 a încă 190 de persoane. Ialomița se înscrie în rîndul ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 18:17
(10403 vizualizări - 0 comentarii)


Fetiță de 10 ani, lovită de o mașină

O minoră, de doar 10 ani, din localitatea Movilița, a fost victima unui accident rutier. Copila a vrut să traverseze strada în fugă dar nu s-a asigurat, fiind lovită de o mașină condusă de un cetățean portughez ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 18:12
(10863 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit general, identificat la Fetești

Polițiștii feteșteni au depistat sîmbătă, 21 noiembrie, în jurul prînzului, un bărbat ce era urmărit general din luna octombrie 2009. Cătălin B., de 40 ani a fost găsit de polițiști în zona unui centru ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 18:12
(11611 vizualizări - 0 comentarii)


Scandalagiu beat, cu cuțitul în centrul satului

Sîmbătă, 21 noiembrie, agenții Postului de Poliție Scînteia au fost alarmați de o tînără din Slobozia despre faptul că un bărbat înarmat cu un cuțit provoacă scandal în centrul satului Iazu. Intervenind ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 18:11
(12313 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți prinși de polițiști

La finele săptămînii precedente, vineri, 20 noiembrie, polițiștii au fost sesizați cu privire la comiterea unui furt dintr-un magazint situat pe raza localității Ion Roată. Valoarea bunurilor sustrase, ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 18:10
(10964 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

În noaptea de vineri spre sîmbătă, respectiv 20 spre 21 noiembrie, în jurul oreler 1,00, un bărbat din localitatea Munteni Buzău s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii l-au prins la volanul unei mașini ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 18:09
(10664 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la un utilaj răspânditor de asfalt

Incendiu la un utilaj răspînditor de asfalt

Un incendiu la un utilaj răspînditor de asfalt s-a petrecut vineri, 20 noiembrie 2009, în jurul orelor 18,00, în apropierea gropii de gunoi ecologice a municipiului Slobozia, unde se executau lucrări de ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2009, 14:40
(12370 vizualizări - 0 comentarii)


PSD Ialomița, «sugar» prefectural

PSD Ialomița, «sugar» prefectural

În urmă cu o săptămînă, inflamați de entuziasmul electoral, pesediștii ialomițeni i-au remis prefectului Mădălin Teculescu o scrisoare publică în care îl acuză de grave încălcări ale legii și acțiuni de ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2009, 01:13
(16563 vizualizări - 0 comentarii)


A încercat să mituiască un polițist

Un polițist din Țăndărei a sesizat Direcția Generală Anticorupție Ialomița asupra încercării unei persoane de a-l mitui. Bărbatul, din Vrancea, a încercat să-l mituiască pe polițist pentru ca acesta să ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2009, 16:47
(11542 vizualizări - 0 comentarii)


Minori accidentați

Minori accidentați

Miercuri, 18 noiembrie, la Slobozia, o fetiță de 8 ani a fost ușor rănită într-un accident rutier. Copilul a traversat strada prin loc nepermis și fără să se asigure, fiind accidentat de o mașină ce circula ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2009, 18:41
(10516 vizualizări - 0 comentarii)


Arme confiscate de polițiști

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat în perioada 20 octombrie-15 noiembrie o serie de activități vizînd legalitatea deținerii și folosirii armelor neletale. În urma ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2009, 18:38
(10619 vizualizări - 0 comentarii)


Training pentru angajații Penitenciarului Slobozia

Training pentru angajații Penitenciarului Slobozia

Joi și vineri, respectiv, 19 și 20 noimebrie, reprezentanții Penitenciarului Slobozia participă la o sesiune de training pentru implementarea proiectului «Creșterea șanselor de incluziune socială a persoanelor ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2009, 12:51
(11309 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă autoturism Seat Ibiza în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Eu în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Deșteaptă-te ROMÂNE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Fascinat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița NELAMURITULE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Azi, miercuri, de la 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Cel care i nelamurit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...