Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

CEA MAI/CEL MAI...

IONUȚ POPESCU, directorul «glonț»

Descentralizații noștri cei de toate zilele

IONUȚ POPESCU, directorul «glonț»

Continuăm seria dedicată șefilor de instituții descentralizate cu directorul Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare Ialomița, Ionuț Popescu. Aflat în fruntea instituției de aproape 2 ani, descentralizatul nostru s-a remarcat prin eficiența cu care rezolvă treburile instituției înainte de prînz. Nici n-ar putea fi altfel, pentru că PSD l-a importat pe directorul ANIF Ialomița din mediul privat, unde, e lucru știut, eficiența e un criteriu de bază.

Un director fără pedigree social-democrat Despre Ionuț Popescu vorbesc mai mult angajații decît realizările personale în fruntea instituției. Potrivit acestora, directorul ANIF Ialomița este cel mai rapid șef de instituție din Slobozia. Vine întotdeauna după 8,30 și, înainte de prînz, pleacă și nu se mai întoarce. «Doar cine știe cum dacă a uitat ceva, că e tînăr și se zăpăcește ușor...». Noi am refuzat să dăm crezare bîrfelor și l-am rugat pe Ionuț Popescu să ne vorbească puțin despre munca lui de director, epuizantă dacă ținem cont că, după 2 ani, a continuat să rămînă numai piele și os. «În noiembrie împlinesc 2 ani de cînd am fost angajat. Într-o zi de lucru, să spunem lunea, petrec între 3 și 4 ore citind mapa. Contracte, dar mai puține, raportări către București, principalul ordonator de credite, statistici, alte raportări... Iar cînd termin cu ele, mă transform în portărel. Sun și încerc să recuperez debitele. Avem o rată de succes bună, am reușit să recuperăm debite vechi de ani...». Pentru acest program epuizant, Ionuț Popescu cîștigă, în medie, 2750 de lei lunar. Și, începînd cu această toamnă, ar putea munci de două ori mai mult pentru aceiași bani, căci va primi în grijă, prin comasare, și filiala din Călărași a ANIF. Dar asta e o altă istorie, care ne abate de la subiect... De ce a primit pesedistul Ionuț Popescu un post atît de ingrat? Prietenii susțin că i-a lipsit pedigree-ul politic. Aterizat în partid prin 2007, adică foarte tîrziu, sărac și cu o afacere volatilă, Ionuț Popescu a încercat zadarnic să se conecteze și el la un uger bugetar, ca noii săi amici de la PSD. Restul e istorie și o vom trece sub tăcere. Nu și răspunsul la întrebarea  dacă ANIF Ialomița poate trăi fără el. «Nu pentru mult timp!» a fost declarația lui Ionuț Popescu. Concluziile vă lăsăm să le trageți singuri...

29 Septembrie 2014, 07:25 (14944 vizualizări - 8 comentarii)

Citiți și:
«Poștașul» Ionuț de la ANIF vrea divizie AFM în instituție
Ionuț Popescu amenință OUAI Sudiți cu DESFIINȚAREA
«Țeapă» pe proces-verbal de custodie la ANIF Ialomița

Comentariile cititorilor:


Cetateanu':
(8 Octombrie 2014, 21:35)
Vezi X-po - falimentara...
Pepe:
(7 Octombrie 2014, 12:42)
Si ce se mai lauda !   Si ieri balamajea ca va fi  director  1
oarecare:
(7 Octombrie 2014, 12:37)
Pe  cine sa creizi?  Stan de la Calarasi spune la toata lumea ca se roaga conducerea de la Bucuresti sa ia postul de director de la Slobozia ca Popescu nu face fata. Si el este un capabil De ce nu spune cat a furat din echipamentele de irigat Un incapabil care toata viata a dupravietuit prin santaje .Acum spune ca pregateste darul  pentru noul director  de la Bucuresti.Indiferent cine a fost  director de sucursala ,filiala dupa el a fost un incapabil, o mumie  ,dar nu sa vede ca este in afara de orice problema ca a facut o facultate la 50 de ani si aia cu sacosele pline Ar trebui luat la scuturat sa spuna unde a dus la Constanta  pompe si motoarele pe care le-a furat cand era inspector de zona  Rusine pentru asa om
Umilinta:
(30 Septembrie 2014, 16:30)
Ce bine este sa fii director! Bani, afaceri, timp liber, masina la scara, subalterni umili si tot respectul din lume. Traiasca Tara Romaneasca in frunte cu acesti oameni!
xxx:
(29 Septembrie 2014, 22:50)
Și este chiar un psd ist adevarat!!!!!!!!! Adică se bucură de raul colegilor de partid....... poza de pe monitor este edificatoare.......sau poate a fost rugat sa comenteze un caz recent si nu si a dat seama de intențiile jurnaliștilor de miriște........și probabil așa mai urmează o schimbare din funcție. Este doar o părere.....
citizen portocaliu-verde:
(29 Septembrie 2014, 11:50)
   Draga Sorin,    De câte ori ne întâlnim noi urmașii lui Băsescu, nu am văzut pe nimeni de la Independent, ba chiar îmi face plăcere când citesc articolele despre și cu dinozaurul Ialomiței. S-ar putea să fie sub acoperire !!!
SORIN:
(29 Septembrie 2014, 10:13)
M-aș fi mirat ca un pesedist să aibă pe monitor altceva decât INDEPENDENT. Cu toată dragostea, vorba focii băsiste, nu cred că directorul Popescu este independent.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 07 Iul 2026
270 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Accident rutier provocat de un șofer băut

Miercuri, 9 noiembrie a.c., polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe DC15A Răsimnicea-Maia. Oamenii legii ajunși la fața locului au stabilit că un bărbat ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2022, 16:30
(3206 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: La volan, sub influența băuturilor alcoolice

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Fetești au depistat în trafic, miercuri, 9 noiembrie a.c., un bărbat în vârstă de 63 de ani în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influența băuturilor alcoolice ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2022, 16:15
(3735 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor pe străzile din Fetești

Acțiune a polițiștilor pe străzile din Fetești

Efective mărite din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județuli Ialomița au acționat miercuri, 9 noiembrie a.c., sprijiniți de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, pentru prevenirea faptelor ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2022, 16:10
(3903 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Joi, 9 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 29762, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de miercuri, 9 noiembrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2022, 15:15
(2639 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Obiecte din pietre și metale prețioase, scoase la licitație

ANAF organizează, în perioada imediat următoare, licitații publice pentru vânzarea de obiecte din metale și/sau pietre prețioase care au un preț cumulat de pornire a licitațiilor de aproape 2 milioane de ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2022, 12:15
(8396 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciile de mentenanță ale portalului ANAF se amână pentru luna decembrie 2022

Serviciile de mentenanță ale portalului ANAF, anunțate anterior, se amână pentru luna decembrie 2022. Unul dintre obiectivele principale ale ANAF este de a asigura pentru contribuabili cadrul optim de îndeplinire ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2022, 12:00
(17357 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 3 kg de aur au fost confiscate de către inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală

Pentru prevenirea și combaterea fraudei fiscale și vamale, inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF au verificat în ultima perioadă activitatea a 86 firme specializate în creditare ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2022, 11:44
(13156 vizualizări - 0 comentarii)


Iazu: Convoi militar, implicat într-un accident rutier

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Apărării Naționale, miercuri, 9 noiembrie a.c.,  un convoi format din opt camioane militare a fost implicat într-un accident rutier în zona localității ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2022, 19:15
(3304 vizualizări - 0 comentarii)


Portalul ANAF, în mentenanță vineri, 11 noiembrie 2022

Unul dintre obiectivele principale ale ANAF este de a asigura pentru contribuabili cadrul optim de îndeplinire a obligațiilor fiscale, prin adaptarea la mediul în permanentă schimbare și la tehnologiile ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2022, 15:35
(9877 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 2 cazuri noi de COVID-19

Miercuri, 9 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29762, fiind înregistrate 2 cazuri noi față de ziua de marți, 8 noiembrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2022, 15:20
(2918 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lucrare programată la Țăndărei

Pentru realizarea lucrărilor de conectare a instalațiilor hidraulice la sistemul de alimentare cu apă de la nivelul Stației de Pompare Țăndărei, RAJA Constanța va întrerupe furnizarea apei potabile de joi ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2022, 12:15
(2940 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în mai multe zone din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de conectare a noilor rețele de alimentare cu apă potabilă la sistemul centralizat din Fetești, se va întrerupe furnizarea apei de miercuri, 9 noiembrie 2022, orele 23, ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2022, 11:20
(4102 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 cazuri noi de COVID-19

Marți, 8 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29760, fiind înregistrate 4 cazuri noi față de ziua de luni, 7 noiembrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2022, 15:15
(2745 vizualizări - 0 comentarii)


S-a încheiat campania arheologică desfășurată la Piscul Crăsani

S-a încheiat campania arheologică desfășurată la Piscul Crăsani

Muzeul Județean Ialomița anunță încheierea campaniei arheologice anuale desfășurată în cadrul sitului arheologic de la Piscul Crăsani. În cadrul activităților de anul acesta, arheologii au descoperit vase ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2022, 13:20
(7651 vizualizări - 0 comentarii)


DN2A: Două persoane rănite în urma unui accident rutier

DN2A: Două persoane rănite în urma unui accident rutier

Luni, 7 noiembrie a.c., pompierii din Slobozia au intervenit în cazul unui accident rutier produs pe DN2A, în zona lacului Iezer. În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, în urma impactului ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2022, 12:45
(4043 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Incendiu la o societate de dezmembrări auto

Pompierii din Slobozia au intervenit luni, 7 noiembrie a.c., pentru stingerea unui incendiu produs în incinta unei societăți de dezmembrări auto de pe raza municipiului Slobozia. Flăcările au distrus două ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2022, 12:30
(5095 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Joi, 10 noiembrie 2022, termen limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care optează pentru aplicarea regimului special pentru agricultori ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2022, 12:05
(4588 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiune «Door 2 Door» desfășurată de membrii locali ai USR

Slobozia: Acțiune «Door 2 Door» desfășurată de membrii locali ai USR

Sâmbătă, 5 noiembrie a.c., la Slobozia, reprezentanții locali ai USR, alături de parlamentarii Diana Buzoianu și Alin Apostol, au desfășurat o acțiune «Door 2 Door» pentru a afla de la cetățeni cele mai ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2022, 11:30
(8892 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Vaccinare împotriva turbării la câini și pisici

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de câini și pisici că, în conformitate cu prevederile Ordinului Autorității Naționale Sanitare ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2022, 17:50
(6065 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 7250 de persoane juridice, înrolate în Spațiul Privat Virtual-SPV

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor (persoane juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică precum și persoane fizice care desfășoară o profesie ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2022, 17:20
(8908 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 1 caz nou de COVID-19

Luni, 7 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29756, fiind înregistrat 1 caz nou față de ziua de duminică, 6 noiembrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2022, 15:20
(2304 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Urziceni și Fetești

Vineri, 4 noiembrie a.c., în jurul orelor 23,00, pompierii din Urziceni au intervenit la un accident rutier produs pe raza municipiului Urziceni, în care a fost implicat un autoturism. În urma evenimentului ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2022, 13:40
(6199 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: «Microgranturi în domeniul agroalimentar»

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), reamintește beneficiarilor Măsurii 1-«Microgranturi în domeniul agroalimentar», că se apropie ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2022, 12:20
(2858 vizualizări - 0 comentarii)


Șeful Serviciului Imigrări Galați, mort într-un accident rutier produs la Iazu

Șeful Serviciului Imigrări Galați, comisarul șef Ciprian Șimu, și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs în dimineața zilei de luni, 7 noiembrie a.c., în zona localității Iazu. Bărbatul se ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2022, 11:15
(8344 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Fir cusut și țesut»

La Muzeul Județean Ialomița, sub genericul «Fir cusut și țesut», a fost vernisată expoziția-eveniment care cuprinde obiecte reprezentative din patrimoniul etnografic al instituției, toate ilustrând varietatea ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2022, 17:40
(5249 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Duminică, 6 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 29755, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 5 noiembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2022, 15:45
(2602 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 1 caz nou de COVID-19

Sâmbătă, 5 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29755, fiind înregistrat 1 caz nou față de ziua de vineri, 4 noiembrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2022, 15:20
(4320 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Caravana SMURD «Fii pregătit!» ajunge la Slobozia

În perioada 8-10 noiembrie a.c, Caravana SMURD «Fii pregătit!» și Centrul mobil de instruire a populației pentru răspuns la situații de urgență vor fi prezente în Slobozia, în incinta Liceului Tehnologic ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2022, 15:30
(2620 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 cazuri noi de COVID-19

Vineri, 4 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29754, fiind înregistrate 3 cazuri noi față de ziua de joi, 3 noiembrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2022, 15:15
(2784 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Sprijin pentru pelerinii veniți să se roage la Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului

Slobozia: Sprijin pentru pelerinii veniți să se roage la Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului

Cu ocazia hramului Mânăstirii «Sfinții Voievozi» din Slobozia, parohiile din municipiu au organizat o procesiune joi, 3 noiembrie a.c., fiind adusă în oraș Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2022, 14:45
(8610 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
cetateanu.net în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Un avertizor în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Toma Florentina Daniela în Judecătoria Urziceni rămâne deschisă, însă soluționarea dosarelor va fi întârziată teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 #pasajladrajna în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» anvelope de vară în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Procurorul în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Odadada în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Alin în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Ciornobal în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Cătălin în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Cătălin. în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Ciochina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sătenii tăi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Loredana în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Topic în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Ion în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...