Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Alocație da, școală ba

Copiii romi din Ialomița, departe de educație

Datele statistice referitoare la copiii romi care frecventează școala arată clar faptul că, pe parcursul anului, aceștia dispar pur și simplu din clase. În ciuda programelor implementate și ale eforturilor depuse de cadrele didactice, situația este una repetabilă, an de an. Principala cauză a scăderii șanselor la educație a copiilor din comunitatea romă o reprezintă migrarea, alături de părinți, dincolo de granițele țării.

Școlarizarea romilor, problemă funcțională
Potrivit ultimului recensămînt, în județul Ialomița există un număr total de 15612 cetățeni de etnie romă. Dintre aceștia, la fiecare început de septembrie, puțin peste 2000 se înscriu într-o formă de învățămînt. Aproape de vacanța mare, doar jumătate dintre ei ajung să promoveze efectiv clasa. De exemplu, în anul școlar trecut, susțin reprezentanții Inspectoratului Școlar al Județului Ialomița, s-au înscris la școală, în clasa pregătitoare, gimnaziu, liceu și învățămînt profesional fix 2219 elevi romi. Dintre aceștia au reușit să promoveze anul școlar doar 1411 elevi. Motivul este abandonul școlar înregistrat în rîndurile copiilor care provin din această comunitate. «În cele mai multe cazuri, abandonul școlar este cauzat de migrația părinților. Practic, adulții pleacă în străinătate și își iau copiii după ei. Astfel, copiii renunță la educație pentru a fi alături de părinții lor» oferă o explicație a numărului scăzut de elevi romi care frecventează școala, Ileana Condruț, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar al Județului Ialomița. Iar eforturile pe care le depun cadrele didactice pentru a-i atrage către clase pe copiii romi sînt imense. Multe dintre cadrele didactice merg în comunitățile de romi și discută cu părinții sau rudele elevilor pentru a-i convinge să-și lase copiii să vină la școală. Iar pentru ca accesul la educație să fie cît mai facil, au fost organizate nenumărate activități prin care s-a încercat ca atît elevii, cît și părinții romi să beneficieze de servicii de consiliere prin care le-a fost explicat tuturor importanța pe care o are educația. În ciuda tuturor acestor eforturi susținute, încercările au fost de fiecare dată în zadar. Totuși, și în acest an școlar, reprezentanții Inspectoratului Școlar al Județului Ialomița au construit o platformă de activități interactive cu scopul de a spori interesul către educație al copiilor romi.

Copiii romi și Codul Penal
Lipsa de educație face ca acești copii să devină, fără voia lor, un pericol pentru societate. Cele mai multe sesizări primite de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Ialomița din partea organelor judiciare pe linia faptelor penale comise de minori, îi vizează direct pe copiii care provin din comunitatea romă. Cel mai recent caz s-a petrecut în urmă cu aproximativ o lună la Țăndărei. Trei frați romi, de 11, 12 și 13 ani, au fost prinși la furat dintr-o locuință. Datele arată că aceștia, membri ai unei familii dezorganizate, nu ar fi fost la prima faptă de gen. În ultimul timp ei ar fi fost autorii a mai multor spargeri petrecute pe raza orașului, prejudiciul creat depășind 30 mii de lei. Iar în Ialomița, în 2013, au fost sesizate alte 45 de cazuri în  care copii de etnie romă au fost suspectați de comiterea de infracțuni...

7 Octombrie 2014, 12:30 (6177 vizualizări - 5 comentarii)

Citiți și:
Abandonul școlar, problema nerezolvată a școlilor ialomițene
În timp ce numărul elevilor scade masiv, totalul dascălilor rămâne constant
Școala ialomițeană nu poate pregăti viitorii meseriași

Comentariile cititorilor:


sc nr 3:
(12 Octombrie 2014, 12:38)
"reprezentanții Inspectoratului Școlar al Județului Ialomița au construit o platformă de activități interactive cu scopul de a spori interesul către educație al copiilor romi" - ce frumos suna....in realitate vorbe goale. ISJ Ialomita nu face nimic pentru acesti copii
Mini Mo:
(9 Octombrie 2014, 08:11)
Daca stiam noi ce binefaceri o sa ne aduca triburile indo-europene mai bine inchideam granitele.
lili 2:
(8 Octombrie 2014, 09:41)
I-au tu acasa mai OBIECTIV! Dar sa ai grija ca pana dimineata ramai cu casa goala si cu nevasta batjocorita si cu copiii batuti. Norocul nostru a fost ca s-au deschis granitele si au plecat sa- i fure si pe altii , de platesc aia bani grei sa-i repatrieze . Degeaba insa 
OBIECTIV:
(7 Octombrie 2014, 21:05)
Draga lili, ai dreptate, trebuie sa fie exterminati cu totii. Poate intr-o astfel de actiune ai putea avea rol important.... Ar fi mai bine sa afli ce inseamna Prejudecata, stereotip etc. Chiar toti tiganii sunt asa? Stii de oameni celebri ptr.tara asta care sunt tigani?- ai auzit de ex.de doct. Burnei, Ion Voicu, A.Pann (a compus si melodia imnului actual...sic!)? si de multi alti oameni care au facut si  fac cinste acestei tari. Omul este rezultatul educatiei primite,...dar probabil ca iti este grau sa intelegi...asa ca action- la moarte cu toti. Nu e asa ca e mai simplu?
lili:
(7 Octombrie 2014, 18:21)
s-au invatat toti din aceasta etnie sa traiasca fara regulile societatii pe care o paraziteaza.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 06 Aug 2026
252 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Surprins de radar cu 186 km pe oră

Un ilfovean a fost surprins de aparatul radar al polițiștilor ialomițeni conducînd mașina cu o viteză de 186 km/oră. Evenimentul rutier s-a petrecut într-o acțiune de rutină a polițiștilor rutieri desfășurată ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2010, 09:15
(12538 vizualizări - 0 comentarii)


Alegeri la Traian

«Prin Hotărîrea Guvernului nr. 92 din 10 februarie 2010, privind stabilirea datei alegerilor locale parțiale pentru alegerea consiliilor locale și a primarilor în unele circumscripții electorale, a fost ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2010, 08:12
(10688 vizualizări - 0 comentarii)


Amendă pentru un apel fals la 112

Joi, 11 februarie a.c., la 112, un cetățean de 35 de ani, din comuna Bărbulești, a sesizat Poliția despre faptul că, în cursul dimineții, persoane necunoscute i-au sustras autoturismul din fața locuinței ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 18:36
(12983 vizualizări - 0 comentarii)


Beat la volan

În cursul zile de joi, 11 februarie a.c., polițiștii din Fetești au oprit pentru control un autoturism condus de un localnic de 53 de ani. Întrucît acesta emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 17:42
(16513 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale polițiștilor

Polițiștii slobozeni de siguranță publică, în colaborare cu efective de jandarmi și polițiști comunitari au desfășurat joi, 11 februarie a.c., o acțiune care a avut ca principale obiective prevenirea și ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 16:31
(14820 vizualizări - 0 comentarii)


Furt de curent în 13 locații din Fetești

În dimineața zilei de vineri, 12 februarie, polițiștii din Fetești au efectuat o razie în localitate, identificînd astfel 13 gospodării racordate ilegal la rețeaua de energie electrică.
Acțiunea s-a ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 14:07
(17204 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți prinși de polițiști

În noaptea de miercuri spre joi, respectiv 10 spre 11 februarie a.c., polițiștii feteșteni au prins în flagrant doi tineri din localitate la scurt timp după ce aceștia furaseră mai multe bunuri nealimentare ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 14:06
(12469 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Făcăeni

Incendiu la Făcăeni

Flăcările s-au declanșat joi, 11 februarie a.c., în jurul orelor 10,30, iar pentru a interveni la stingerea focului a fost solicitat sprijinul pompierilor militari din Garda Fetești. Aceștia au acționat ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 10:44
(12016 vizualizări - 0 comentarii)


5 tîlhari din Amara, arestați

Cinci tineri din orașul Amara sînt cercetați de polițiștii ialomițeni pentru tîlhărie. Aceștia sînt acuzați că în zilele de 31 ianuarie 2009, respectiv 2 februarie 2010 au tîlhărit trei persoane în Parcul ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2010, 17:03
(14844 vizualizări - 0 comentarii)


Furtul de energie electrică din Țăndărei, în atenția polițiștilor

Polițiști și jandarmi ialomițeni au desfășurat, joi, 11 februarie a.c., o acțiune comună pe raza orașului Țăndărei.
Prima parte a acțiunii s-a desfășurat în comun cu societatea de furnizare a energiei ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2010, 17:01
(12303 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii intervin pentru evacuarea apei din diverse locații

În dimineața de joi, 11 februarie pompierii feteșteni au fost solicitați să acționeze pentru evacuarea apei acumulate în zona autogării din municipiu. La fața locului s-au deplasat patru subofițeri cu o ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2010, 13:10
(12273 vizualizări - 0 comentarii)


Barbat mort într-un incendiu

Un bărbat de 78 de ani din Săveni a fost găsit asfixiat în propria locuință, marți, 9 februarie 2010. Camera în care se afla bărbatul a fost cuprinsă de flăcări din cauza jarului de la o țigară aprinsă ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2010, 11:02
(15169 vizualizări - 0 comentarii)


Rata șomajului, în creștere

Potrivit reprezentanților Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, rata șomajului la nivel județean este în continuă creștere. Ultimele date statistice în acest sens demonstrează că în ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2010, 10:58
(10128 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2010, 10:55
(16771 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2010, 10:43
(12731 vizualizări - 0 comentarii)


Bătrînă cu probleme cardiace din Reviga, preluată de elicopterul SMURD

Elicopterul aparținînd Ministerului Administrației și Internelor, avînd la bord un echipaj SMURD, a aterizat în apropierea comunei Reviga și a preluat o femeie în vîrstă de 62 de ani, din localitate, cu ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 18:08
(13032 vizualizări - 0 comentarii)


Doi feteșteni, încarcerați

Polițiștii feteșteni au prins și încarcerat doi bărbați din localitate pe numele cărora instanța a emis, în luna ianuarie a acestui an, mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. Unul dintre cazuri ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 17:59
(12017 vizualizări - 0 comentarii)


APIA plătește a doua tranșă din subvențiile pe cap de animal

Începînd de miercuri, 10 februarie 2010, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură va plăti suma de 184,8 milioane de lei, reprezentînd tranșa a doua din prima pe cap de animal pentru specia ovine ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 17:04
(12745 vizualizări - 0 comentarii)


O femeie însărcinată din Brazii, preluată de un elicopter SMURD

Un elicopter al MAI avînd la bord un echipaj SMURD a preluat astăzi, 9 februarie a.c., în jurul orelor 11,15, o femeie însărcinată din comuna ialomițeană Brazii, pentru a o transporta la un spital din ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 12:35
(15125 vizualizări - 0 comentarii)


Ziua Siguranței pe Internet, marcată și la Slobozia

Uniunea Europeană sărbătorește ziua de 9 februarie drept Ziua Siguranței pe Internet. «În acest context, ofițerii Institutului de Prevenire și Psihosociologie din cadrul Inspectoratului General al Poliției ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 10:53
(12211 vizualizări - 0 comentarii)


S-a ridicat Codul Portocaliu

Codul Portocaliu pentru județul Ialomița a fost ridicat luni seara, la orele 19,00. Autoritățile atrag însă atenția că în patru județe, respectiv Tulcea, Constanța, Ialomița și Călărași este posibil să ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 08:04
(13339 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiști în discoteci

În noaptea de vineri spre sîmbătă, respectiv 6 spre 7 februarie a.c., polițiștii din mai multe structuri au acționat în mediul rural urmărind în principal prevenirea și combaterea infracțiunilor cu violență ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2010, 17:42
(13083 vizualizări - 0 comentarii)


Drumurile comunale rămîn blocate, elevii stau acasă și marți, 9 februarie

«Avînd în vedere condițiile meteorologice deosebite, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență al județului Ialomița a dispus tuturor Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență din județ ca toate drumurile comunale care acced în localitățile unităților administrativ-teritoriale să fie blocate ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2010, 17:06
(13635 vizualizări - 0 comentarii)


Mandate executate

La finalul săptămînii trecute, în data de 5 februarie, polițiștii din Țăndărei au depistat pe raza orașului un localnic de 32 de ani, pe numele căruia exista un mandat european de arestare. Persoana în ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2010, 16:38
(13081 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale polițiștilor la Urziceni

Sîmbătă, 6 februarie a.c., polițiștii din Urziceni au acționat pe raza municipiului pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru asigurarea ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2010, 15:29
(12380 vizualizări - 0 comentarii)


Ziua Europeană 112, sărbătorită și în România

Data de 11 februarie 2010 marchează cea de-a doua ediție a Zilei Europene 112. Numărul de urgență 112 este comun în toate cele 27 de state ale Uniunii Europene și se folosește pentru a contacta gratuit ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2010, 11:59
(11123 vizualizări - 0 comentarii)


Codul portocaliu în Ialomița se prelungește până luni seara

Codul portocaliu în Ialomița se prelungește pînă luni seara

Meteorologii au prelungit duminică atenționarea cod portocaliu de ninsori abundente și viscol pînă luni, la orele 20,00, anunță ANM. Avertizarea extinsă este valabilă pentru nouă județe din sudul și sud ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2010, 15:31
(11324 vizualizări - 0 comentarii)


Apa lui Ionașcu, subiect de anchetă la Ministerul Sănătății

Surse din cadrul Ministerului Sănătății au ținut să precizeze că în următoarele zile pe subiectul apei din Slobozia va fi demarată o anchetă. Ancheta ar fi fost ordonată chiar de ministrul Sănătății, Attila ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2010, 12:13
(13763 vizualizări - 0 comentarii)


Drumuri înzăpezite

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița informează că, în prezent, se acționează în toate localitățile județului, pentru a fluidiza circulația pe toate drumurile și a facilita accesul utilajelor ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2010, 12:10
(14284 vizualizări - 10 comentarii)


Subvenții acordate de APIA

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a repartizat Centrelor Județene APIA, vineri, 5 februarie 2010, aproximativ 150 milioane lei, fonduri de la bugetul național destinate sectoarelor zootehnic ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2010, 09:11
(13513 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă autoturism Seat Ibiza în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Eu în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Deșteaptă-te ROMÂNE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Fascinat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița NELAMURITULE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Azi, miercuri, de la 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Cel care i nelamurit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...