Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Politică în extaz

Feisbuc administrativ

Politică în extaz

Un banc stupid care bîntuie internetul spune că una dintre surprizele pe care le vom avea în Iad va fi că oameni despre care am fi jurat că nu vor fi acolo, au loc rezervat în primul rînd. La fel se întîmplă și cu fotografia alăturată. Andreea Conescu, consilier PNL în cadrul Consiliului Local Slobozia, ne oferă o surpriză pe care n-am fi crezut-o posibilă. Și chiar dacă descoperirea noastră e tardivă, inițiativa merită mediatizată, că alegeri, slavă Domnului!, or să tot fie.

Fata cea rea a președintelui Iohannis Cu o lună înainte ca Iohannis să viseze măcar că are o șansă la Președinția României, consilierul local Andreea Conescu, altfel mamă responsabilă și consilier dedicat comunității, a decis că a venit vremea să-și ofere sufletul și o bună bucată din trup cauzei acestuia. După cum vedeți în imaginea alăturată, postată pe 3 octombrie 2014, Andreea Conescu a decis că cea mai bună formă de convingere a electoratului masculin (dar nu numai, dacă luăm în calcul like-urile și comentariile!), e să-și expună formele cu care a înzestrat-o Mama Natură. Nu o să fim atît de ipocriți încît să sunsținem că nu ne place această manieră de convingere. Dimpotrivă! Credem însă că doamna Conescu, aleasă a comunității, își poate sacrifica imaginea sprijinind cauze mai bune. De exemplu, ne-o imaginăm cu plăcere pledînd în aceeași ținută, în cadrul ședințelor lunare ale Consiliului Local Slobozia, pentru cheltuirea responsabilă a banilor publici. Sau organizînd, în cadrul aceluiași Consiliu, o seară dansantă cu «ținută obligatorie», pentru detensionarea consilierilor și stabilirea unor relații colegiale între facțiunile politice din acest for legislativ al orașului. Sau, dacă tot a creat acest precedent, poate că nu ar fi deplasat să îi propunem, în numele tuturor bărbaților din oraș, să susțină un curs de emancipare politică a femeilor slobozene. În acest fel (și în multe altele pe care, de dragul celor 7 ani de-acasă, nu le vom pomeni aici), la viitoarele alegeri prezidențiale femeile ialomițene vor căpăta curajul de a poza în grup și, de ce nu, fără sutiene pentru un al doilea mandat al lui Iohannis. Așa să le ajute Dumnezeu!

2 Decembrie 2014, 13:25 (7755 vizualizări - 4 comentarii)

Comentariile cititorilor:


ciprian:
(5 Decembrie 2014, 15:10)
Dacă,  voi,  în articolul de față,  ziceți că  Andreea Conescu „ își expune formele ” de ce nu APROBAȚI  și opinia mea cu privire la asemănarea cu un artist care cântă la flaut. DEcenților!. Ca la partid . Se APROBĂ sau nu se APROBĂ:Are dreptate S. când vorbește de independență. Urmează, scris cu roșu: Mesajul dvs așteaptă aprobarea....Te-așteaptă un om, vorba lui Dan Spătaru. ESCROCILOR
Misu:
(4 Decembrie 2014, 15:28)
Andreea, zi-le maica sa se miste mai repede cu planul de evacuare in colonia de pe Marte ca ne prinde secolul XXII p-aicea.
Papa:
(3 Decembrie 2014, 20:16)
Hai, domle, c-ești cârcotaș? Că nici n-arată prea mult...
Max:
(3 Decembrie 2014, 18:10)
Uite-asa scoate facebookul Ciocciolina din noi.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 20 Iul 2026
267 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Luni, 28 iunie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10791, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ziua ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2021, 16:35
(2388 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cod Galben de disconfort termic accentuat și caniculă

Administrația Națională de Meteorologie a emis o Atenționare meteorologică de Cod Galben pentru perioada 29 iunie 2021, orele 12,00-30 iunie 2021, orele 22,00. În intervalul menționat, în Crișana, Banat ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2021, 15:40
(1824 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița recrutează voluntari

Începând cu data de 14 iunie a.c., Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a demarat o nouă etapă a campaniei de recrutare a voluntarilor «Salvator din pasiune». ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2021, 12:50
(3056 vizualizări - 0 comentarii)


Rezultate previzibile la Alegerile Locale parțiale: Cazacu a câștigat la Ion Roată, Biserică la Gura Ialomiței

Duminică, 27 iunie 2021, în Ialomița s-au desfășurat Alegeri Locale parțiale pentru alegerea primarului, în localitățile Ion Roată și Gura Ialomiței. Conform rezultatelor preliminare, candidatul independent ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2021, 10:40
(8882 vizualizări - 1 comentariu)


Ion Roată: Dosar penal pentru «fraudă la vot»

Polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Ion Roată au fost sesizați duminică, 27 iunie a.c., cu privire la faptul că o persoană și-ar fi exercitat dreptul de vot, la secția de votare din localitatea ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2021, 22:00
(3228 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Duminică, 27 iunie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10791, nefiind înregistrat vreun caz nou față ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2021, 16:50
(1794 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1 nou caz de COVID-19 în județul Ialomița!

Sâmbătă, 26 iunie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10791, fiind înregistrat 1 nou caz de îmbolnăvire ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2021, 17:10
(3128 vizualizări - 0 comentarii)


Misleanu: Doi soți, morți într-un grav accident rutier

Misleanu: Doi soți, morți într-un grav accident rutier

Grav accident rutier în dimineața zilei de sâmbătă, 26 iunie 2021. Evenimentul rutier s-a petrecut în zona localității, în urma impactului dintre o autoutilitară și un autoturism. Atât șoferul autoturismului ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2021, 11:00
(4373 vizualizări - 0 comentarii)


Lilieci: Pieton lovit de o mașină

În dimineața zilei de vineri, 25 iunie a.c., în localitatea Lilieci s-a produs un accident de circulație cu implicarea unui pieton și a unei autoutilitare. În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2021, 18:10
(1652 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Lilieci accident


Fetești: A fost găsit trupul fetei care s-a înecat în Brațul Borcea

ISU Ialomița informează cu privire la faptul că vineri, 25 iunie a.c.,a fost descoperit trupul neînsuflețit al minorei de 14 ani, înecată în apele Brațului Borcea miercuri, 23 iunie 2021. Trupul plutea ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2021, 18:05
(4652 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie cu efective mărite pe străzile orașului

Slobozia: Razie cu efective mărite pe străzile orașului

Joi, 24 iunie a.c., în intervalul orar 15,00-18,00, 55 de polițiști au desfășurat o acțiune de amploare pe raza municipiului Slobozia, în vederea prevenirii infracționalității stradale. Cu această ocazie ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2021, 17:30
(2587 vizualizări - 0 comentarii)


Fundata: Dosar penal pentru o șoferiță fără permis

O femeie de 50 de ani s-a ales cu un dosar penal fiind depistată în trafic fără a avea permis de conducere. Aceasta a fost oprită de polițiști în ziua de joi, 24 iunie 2021,pe raza localității Fundata. ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2021, 17:15
(1915 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Alegeri Locale parțiale în siguranță

Polițiștii și jandarmii ialomițeni vor fi la datorie în ziua de duminică, 27 iunie 2021, dată la care se desfășoară Alegeri Locale parțiale. În județul Ialomița, acestea vor avea loc în comunele Gura Ialomiței ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2021, 17:00
(1620 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență

În urma noilor avertizări meteo de vreme rea în Dobrogea și în restul țării, emise de Administrația Națională de Meteorologie, cu instabilitate atmosferică accentuată, RAJA Constanța a activat Comandamentul ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2021, 16:30
(6008 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1 nou caz de COVID-19 în județul Ialomița!

Vineri, 25 iunie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10790, fiind înregistrat 1 nou caz de îmbolnăvire ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2021, 16:15
(2253 vizualizări - 0 comentarii)


Giurgeni: S-a înecat într-un canal de irigații

Un bărbat de 50 de ani, din Vlădeni, și-a găsit sfârșitul joi, 24 iunie a.c., într-un canal de irigații de pe raza localității Giurgeni. Acesta a intrat în apă ca să se scalde și s-a înecat. Trupul neînsuflețit ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2021, 18:45
(3361 vizualizări - 0 comentarii)


Nicolești: Doi răniți în urma unui accident rutier

În seara zilei de miercuri, 23 iunie a.c., un bărbat, de 44 de ani, aflat la volanul unui vehicul, a părăsit partea carosabilă și a intrat cu mașina în 4 copaci de pe marginea drumului și în gardul unei ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2021, 18:15
(1976 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive desfășurate de polițiști

IPJ Ialomița: Acțiuni preventive desfășurate de polițiști

Miercuri, 23 iunie a.c., polițiștii din Slobozia au desfășurat o acțiune cu scop preventiv la Centrul de Persoane Vârstnice «Răsărit în Amurg» din Slobozia. Scopul principal al activității a fost cel de ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2021, 18:00
(1288 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitatea Dridu-Snagov

Pentru efectuarea unor lucrări de modernizare, reparații și întreținere a instalațiilor, furnizorul de energie electrică va sista vineri, 25 iunie 2021, în intervalul orar 9,00-17,00, alimentarea cu energie ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2021, 17:40
(4028 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Joi, 24 iunie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10789, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ziua ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2021, 16:50
(2528 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Minor dispărut în apele Brațului Borcea

Pompierii din Fetești au fost sesizați să intervină în cazul dispariției unui minor, de 14 ani, plecat să se scalde în apele Brațului Borcea. Acesta se afla la scăldat împreună cu familia. La locul solicitării ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2021, 22:30
(4064 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe Șoseaua București din Căzănești!

Pentru remedierea unei avarii pe conducta de alimentare cu apă de pe Șoseaua București din orașul Căzănești, RAJA Constanța a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile miercuri, 23 iunie 2021, ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2021, 18:20
(2674 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Cinci persoane, amendate pentru nerespectarea carantinei/izolării

Polițiștii ialomițeni au identificat pe parcursul zilei de marți, 22 iunie a.c., cinci persoane care nu au respectat măsura izolării sau carantinării la domiciliu. Astfel, au fost efectuate verificări la ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2021, 17:35
(3337 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni Buzău: Desfășurare de forțe pentru găsirea a trei copii și a mamei acestora

Misiune contracronometru a forțelor de ordine noaptea trecută, în localitatea Munteni Buzău,  pentru găsirea unei femei dispărută de la domiciliu împreună cu cei trei copii minori. Aceștia au fost ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2021, 17:25
(6261 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Miercuri, 23 iunie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10789, nefiind înregistrat vreun caz nou față ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2021, 17:05
(1624 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Ministerul Finanțelor lansează o nouă emisiune «FIDELIS» de titluri de stat pentru populație

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomita informează că, în perioada 22 iunie-12 iulie 2021, persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta peste 18 ani, pot subscrie prin intermediul ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2021, 15:40
(3163 vizualizări - 0 comentarii)


Bucu: Tineri răniți într-un accident rutier

Doi tineri, de 25 și 29 de ani, au fost răniți într-un accident rutier, produs în dimineața zilei de marți, 22 iunie a.c., în zona localității Bucu. Din primele informații, șoferul, în vârstă de 25 de ani ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2021, 18:55
(12410 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Bucu accident


IȘJ Ialomița: 1733 de elevi de clasa a VIII-a au susținut prima probă a Evaluării Naționale

Evaluarea Națională a debutat marți, 22 iunie a.c., cu proba scrisă la Limba și Literatura Română. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, la sesiunea din această vară a examenului s-au înscris ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2021, 18:30
(4962 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: La volan în stare de ebrietate, în mini-vacanța de Rusalii

În perioada 19-21 iunie a.c., polițiștii ialomițeni au desfășurat ample acțiuni de verificare pe șoselele din județ. Astfel, trei șoferi s-au ales cu dosare penale, fiind depistați în trafic în stare de ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2021, 17:30
(3717 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Ajutoare financiare pentru culturile de plante aromatice și legume

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează potențialii beneficiari că primește cereri de înscriere în Programele pentru susținerea producției de plante aromatice și legume în spații protejate ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2021, 17:15
(3130 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
un cetățean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Marcel în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Marian în Slobozia are terenuri de sport și locuri de joacă fără autorizații de construire oRLandO în Slobozia are terenuri de sport și locuri de joacă fără autorizații de construire Vasile în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Mary în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița» spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Bucu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Nimeni Altu' în Casele PLUTITOARE de la Slobozia garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Amara în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Pililon în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Plombați șoseaua în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL MEME în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Aghata în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @poluare în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Piață. în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL #pasajladrajna în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Poluare în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...