Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Regimul autocrat al președintelui Ciupercă

Răul din «mai binele» promovat de administrația județeană

Regimul autocrat al președintelui Ciupercă

La jumătatea lunii decembrie 2014, Consiliul Județean Ialomița s-a reunit în cadrul unei ședințe ordinare. Întîlnirea a fost un nou prilej de reconfirmare a autocrației președintelui Silvian Ciupercă. Autoritar și imperativ, acesta a supus votului în plen 14 proiecte de hotărîre. Majoritatea acestor proiecte a fost aprobată la foc automat, dezbaterile în plen fiind o simplă formalitate.

Autocrație fără limite
Dacă votul în plenul Consiliului Județean ar avea aceleași reguli ca cel din Parlamentul European, atunci am tăcea, consolîndu-ne cu gîndul că aceste proiecte au fost supuse dezbaterii în comisiile de specialitate, negociate și transpuse într-o formă finală care urmărește «mai binele» cetățenilor Ialomiței. Însă după acuzațiile publice formulate de consilierul județean PNȚCD Ștefan Mihăilă, care susține că oficialii Consiliului Județean Ialomița descurajează deliberat orice propunere venită din partea consilierilor, aprecierile noastre privitoare la regimul autocratic instituit de președintele Silvian Ciupercă par mai actuale ca niciodată. Cele 14 proiecte de hotărîre supuse votului în plen au fost aprobate în majoritatea lor fără abțineri și doar rareori consilierii Opoziției au avut obiecții timide legate de modul în care oficialii județului înțeleg să distribuie și să cheltuie fonduri publice. Privită din exterior, ședința de joi pare ilustrarea unei guvernări idilice. În realitate însă, ea reprezintă efectul trist al modului despotic în care președintele Silvian Ciupercă impune interesele social-democrate ale camarilei pe care o conduce. Printre cele 14 proiecte supuse votului în plen s-au numărat, neîndoielnic, și proiecte care pot fi considerate oportune sau necesare. Ele au vizat asocieri ale instituției cu spitalele din județ, alocări bugetare către aceste unități medicale, investiții pentru dotarea Laboratorului de Bacteriologie al Spitalului Județean cu «echipament diagnostic precoce al tuberculozei», finanțarea unor unități de învățămînt, stabilirea prețurilor medii ale produselor agricole, aprobarea structurii specifice Camerei Agricole Județene Ialomița, etc. E de ajuns însă ca un singur proiect de hotărîre să se dovedească inutil pentru ca oficialii instituției să piardă prezumția de nevinovăție pe care o invocă permanent.

Răul din «proiectele bune»
În cazul ședinței din decembrie 2014, proiectul care confirmă o dată în plus că administrația Ciupercă subminează premeditat «mai binele» public vizează aprobarea unei colaborări între Ministerul Mediului, Consiliul Județean și comuna Ciochina pentru realizarea unui proiect de control integrat al poluării cu nutrienți. Lăudabil în teorie, proiectul urmărește promovarea unui sistem eficient de gospodărire a gunoiului de grajd provenit din creșterea animalelor, respectiv o rampă de colectare care să transforme acest gunoi în compost. Pentru a obține votul plenului, președintele Silvian Ciupercă a invocat speranța de mai bine «a trăitorilor din Ialomița», interesați de protejarea mediului și de respectarea reglementărilor legale în privința poluării cu nutrienți la Ciochina. Valoarea acestui proiect se ridică la circa 250 mii de lei, din care Consiliul Județean ar urma să asigure, în caz de necesitate, jumătate din sumă. Ceea ce președintele Silvian Ciupercă a uitat să precizeze este faptul că la Giurgeni, unde un astfel de proiect deja a fost implementat, el se dovedește un eșec. «Îl avem de un an de zile, însă fermierii refuză să folosească compostul produs de noi. Spun că preferă îngrășămintele pentru că legumele ecologice nu au preț. Nu am vîndut nimic și va mai trece mult timp pînă vom reuși să schimbăm aceste mentalități!» a precizat, pentru Independent, primarul Valere Dinu. Situații similare există și la Țăndărei, unde o stație de compost achiziționată pe bani europeni este nefuncțională de mai mulți ani, sau pretutindeni în județ, acolo unde Consiliul Județean a finanțat prin diferite programe rampe de gunoi pentru obținerea compostului...

31 Decembrie 2014, 16:05 (21811 vizualizări - 28 comentarii)

Citiți și:
O ședință festivă pentru mandatul 2012-2016
Ialomița administrativă la sfîrșit de an 2014
Administrația Ciupercă a făcut pace cu consilierii județeni
Moarte fulgerătoare a fostului președinte al Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă
Vasile Silvian, consilierul președintelui Pavel la Departamentul «Moaște Administrative»

Comentariile cititorilor:


Mitica:
(6 Ianuarie 2015, 20:06)
Daca ar fi dat chix numai cu statia de compost n-ar fi fost chiar un capat de lume, macar restul sa le fi iesit dupa catalog. Dar dupa ultimele zvonuri asa bintuie un nix....
Andrei:
(5 Ianuarie 2015, 20:35)
Oare imaginea vicelui IAON alaturi de Presedintele Romaniei , aparute imediat dupa iesirea acestuia de la majoritatea intalnirilor ,  sa fie asemenatoare celei publicate in foto ? Ar trebui sa ne lase IOAN, CIUPI, IOHANNIS, sau noi sa ne duce dracului de aici? 
@Vladimir:
(1 Ianuarie 2015, 17:17)
Nu, n-a innebunit si nici n-a nascut uniunea europeana.
Radio Zu:
(1 Ianuarie 2015, 15:49)
Evadarile cu deltaplanul nu se mai aproba din cauza conditiilor meteo dificile.
Radio Erevan:
(1 Ianuarie 2015, 15:47)
Am o veste buna pentru ascultatori. In curind ultimii metri ai tunelului care va permite ialomitenilor disperati sa ajunga in Spania vor fi gata.
Silvi:
(1 Ianuarie 2015, 15:40)
Hai mai, mai dati-i dracului de bani, vreti sa stea intre noi un mizilic de doo miliarde juma cind suma asta nu-mi ajunge nici pentru seminte la Las Vegas?
Fazanel:
(1 Ianuarie 2015, 15:35)
Ce si-o mai fi batind capul sa stabileasca preturile medii la produsele agricole ca noi oricum traim din ajutoarele europene?
Bond:
(1 Ianuarie 2015, 15:31)
Domnul Martin are impresia ca daca a dotat liceul tehnologic cu 5 aparate de sudura, s-a scos.
Vacaroiu:
(1 Ianuarie 2015, 15:28)
Ne place ca la orice proiect controversat domnul Ciuperca o baga p-asta cu speranta de mai bine a traitorilor. Domnia sa nu s-o fi prins pina acum ca ne-am saturat de cit rahat am tot mincat de 25 de ani? Numai animalele astea saracile stiu ce-o fi fost la fundul lor.
Ofelia:
(1 Ianuarie 2015, 15:22)
Practic banii dati pe proiectul ecologic au provenit dintr-un rest ramas de la magraonica sala de spectacole si cum nu stiau ce sa mai faca cu el si-au zis sa nu-l arunce chiar pe apa simbetei.
Don:
(1 Ianuarie 2015, 15:17)
Fiind ultima sedinta din an ei practic au avut circumstante atenuante gindul fiindu-le la curcanul in aspic servite de mastercheful de la Select si la decolteul prietenei nevestei.
Eusebiu:
(1 Ianuarie 2015, 15:12)
Autocrat inseamna ca stapineste bine masinile?
Mercur:
(1 Ianuarie 2015, 15:09)
Mă Independent. Mai ramine sa spuneti ca Ciuperca locuieste pe muntele Olimp, ca serveste micul dejun in compania Afroditei, Herei si a lui Apollo si ca isi trimite mesajele omenirii prin fulgere purtate in traista de Hermes. Ultimul control cind vi l-ati facut?
Circe:
(1 Ianuarie 2015, 14:54)
Inteleptul Ciuenlai obisnuia sa zica la ceaiul de dimineata ca cine imparte parte isi face. N-ati vazut mormanul de compost din curtea vilei din Tandarei a lu don Ciuperca? Pe ce credeti ca merge centrala termica a familiei? Pe coceni?
Vali:
(1 Ianuarie 2015, 14:49)
Ca n-oti fi vrind sa invete asa din prima. Repetitia e mama invaturii orice prescolar stie. Daca nici dupa a zecea statie de compost nu se prind ca chestia e inutila inseamna ca sint grei de cap si ii lasam draq in legea lor ca n-are rost sa ne lezam nervii.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 09 Oct 2026
235 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale, factura electronică reprezentând o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă cu mediul. Factura ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2024, 11:05
(4292 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 11 noiembrie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, care nu au depășit plafonul de scutire ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2024, 10:30
(7382 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr de 15 ani, surprins la volan prin Țăndărei

Polițiștii din Slobozia, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru verificări vehiculul ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2024, 14:20
(1913 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Maia!

Echipele furnizorului de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere la nivelul instalațiilor de energie electrică din comuna Maia, joi, 7 noiembrie 2024. Fără curent, sursa ce alimentează ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2024, 13:10
(1301 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive în școlile din județ

Luni, 4 noiembrie 2024, polițiștii din Ialomița au desfășurat activități informativ-preventive la 6 școli gimnaziale și profesionale din localitățile Grivița, Traian, Cocora, Scânteia, Reviga și ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2024, 15:00
(3459 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,74%, rata șomajului în luna septembrie 2024

La sfârșitul lunii septembrie 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4497 de șomeri (din care 2159 de femei), rata șomajului ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2024, 13:00
(27367 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Doi copii au murit din cauza intoxicației cu fum

La Movilița, o fetiță de 5 ani și un băiețel de 7 ani și-au pierdut viața luni, 4 noiembrie 2024, după ce s-au intoxicat cu fum. Fumul a fost provocat de un incendiu care a cuprins locuința în ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2024, 20:00
(3531 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Ordin de protecție emis după ce și-ar fi agresat concubina

Polițiștii din Grivița au fost sesizați duminică, 3 noiembrie a.c., de către o femeie, din comuna Traian, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către concubinul său, un bărbat de 31 de ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2024, 15:45
(17385 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 155 kg de pește, confiscate de polițiștii ialomițeni

Politiștii din Căzănești au depistat un tânăr, de 27 de ani, din județul Călărași, în timp ce transporta într-o autoutilitară pește din specia caras și somn. În urma verificării ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2024, 15:35
(535 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Polițiștii din Coșereni, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru verificări vehiculul ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2024, 15:25
(1083 vizualizări - 0 comentarii)


Casă în flăcări la Rădulești

Pompierii au fost solicitați să intervină în dimineața zilei de vineri, 1 noiembrie a.c., în jurul orei 8,50, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la locuința unui cetățean ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2024, 10:50
(1146 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Coșereni, Bucu și Mărculești

Vineri, 1 noiembrie a.c., în jurul orelor 12,30, trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au intervenit, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2024, 10:45
(1481 vizualizări - 0 comentarii)


Procesiune pe străzile din Slobozia cu ocazia hramului Mânăstirii «Sfinții Voievozi»

În perioada 5-11 noiembrie 2024, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil» al străvechiului ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2024, 08:20
(8486 vizualizări - 0 comentarii)


Valea Ciorii: Urmărit penal pentru că și-ar fi agresat soția

Polițiștii au fost sesizați joi, 31 octombrie 2024, de către o femeie din comuna Valea Ciorii cu privire la faptul că ar fi fost amenințată cu acte de violență de către soțul său, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2024, 12:40
(2467 vizualizări - 1 comentariu)


Bordușani: Conducea un tractor fără permis

Joi, 31 octombrie 2024, polițiștii au oprit în trafic în comuna Bordușani un tractor agricol condus de un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din Bordușani. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2024, 12:20
(1240 vizualizări - 1 comentariu)


Lista contribuabililor bun-platnici a fost publicată pe portalul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2024, 09:40
(3304 vizualizări - 0 comentarii)


Valea Măcrișului: I-au confiscat mașina pentru că transporta deșeuri feroase

Valea Măcrișului: I-au confiscat mașina pentru că transporta deșeuri feroase

Marți, 29 octombrie a.c., în jurul orelor 11,00, polițiștii din Ion Roată, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control o autoutilitară condusă de o persoană ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2024, 14:40
(3887 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 68,42 milioane de lei în perioada ianuarie-septembrie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-septembrie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2024, 12:40
(4601 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița atenționează crescătorii de păsări

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de păsări, atât din exploatațiile comerciale cât și din gospodăriile populației, ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2024, 11:05
(839 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Mircea cel Mare din Fetești!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Mircea cel Mare din Fetești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2024, 10:20
(4408 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținut pentru «tâlhărie»

Luni, 28 octombrie 2024, polițiștii au identificat un tânăr de 19 ani, bănuit de comiterea infracțiunii de «tâlhărie» asupra a doi tineri de 16 și 18 ani, din municipiul Slobozia ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2024, 15:30
(1760 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Țăndărei din Fetești, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2024, 11:15
(2454 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A încălcat ordinul de protecție

Polițiștii din Slobozia au fost sesizați vineri, 25 octombrie a.c., în jurul orelor 21,00, de către o femeie în vârstă de 50 de ani, din Slobozia, cu privire la faptul că soțul său ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2024, 14:15
(1545 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Polițiștii rutieri au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 64 de ani, din Jilavele, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influența băuturilor alcoolice ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2024, 14:05
(707 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 30 octombrie 2024, termen-limită pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că miercuri, 30 octombrie 2024, este termenul-limită de depunere a «Declarației informative privind livrările ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2024, 10:10
(7134 vizualizări - 0 comentarii)


Ciocârlia: Doi bărbați și-au pierdut viața într-un grav accident rutier 

Ciocârlia: Doi bărbați și-au pierdut viața într-un grav accident rutier 

Un grav accident rutier s-a produs sâmbătă, 26 octombrie 2024, pe raza localității Ciocârlia. Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, din primele verificări efectuate a ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2024, 08:20
(3415 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: 400 kg de pește, confiscate de polițiști

Alexeni: 400 kg de pește, confiscate de polițiști

Polițiștii au depistat vineri, 25 octombrie 2024, în comuna Alexeni, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 41 și 46 de ani, din Slobozia, în timp ce transportau într-un ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2024, 14:10
(1845 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Acțiune desfășurată în parteneriat cu Grădinița «Piticot»

Protopopiatul Slobozia: Acțiune desfășurată în parteneriat cu Grădinița «Piticot»

Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Grădinița cu Program Prelungit «Piticot» din municipiul reședință de județ, au desfășurat vineri, 25 octombrie 2024, activitatea cu tema « ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2024, 14:00
(3458 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Serviciul de Call Center pus la dispoziția clienților de către RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor abonaților, funcționând sub forma unui robot telefonic ce răspunde la ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2024, 08:05
(672 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Pentru a veni în sprijinul semenilor aflați în suferință, miercuri, 23 octombrie 2024, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a continuat acest demers prin ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2024, 12:30
(992 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
UALCĂR în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție Anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 handicapat puturos în Plăți de 56 milioane de lei pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap din Ialomița Gigel în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» om în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Unu în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție blog sud-est în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» ADEVAR în Trîmbițașu de la Grindu își demontează minciunile slobozean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nary în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Urbanistul în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nimeni Altu în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» raci Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Gheorghe Ion Vasile în Din nou runda oaspeților Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...