Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

POLARIS nu respectă indicatorii de performanță

Autoritățile slobozene susțin concesionarul serviciilor de salubritate

POLARIS nu respectă indicatorii de performanță

La două luni de la preluarea serviciului de gestionare a deșeurilor din Slobozia, autoritățile se află într-un punct de cotitură. Cu alte cuvinte, serviciile oferite de către operatorul local de salubritate lasă de dorit. Conform datelor oficiale, POLARIS M Holding nu reușește să respecte indicatorii de performanță stabiliți prin contract, iar problemele legate de colectarea selectivă a deșeurilor au rămas nerezolvate. Oficial, toți cei implicați în acest proces, se află în silentio stampa...

O mînă spală pe alta
De-a lungul ultimelor două luni, Independent a publicat o serie întreagă de articole care au reflectat modul în care POLARIS M Holding a preluat serviciul de gestionare a deșeurilor în Slobozia. De la lipsa autorizației de mediu pînă la colectarea neselectivă a gunoiului, totul a fost trecut în revistă și confirmat oficial în paginile publicației noastre. Problemele, au susținut la unison autoritățile locale și reprezentanții POLARIS, urmau să fie rezolvate «din mers» în cel mai scurt timp posibil. La sfîrșitul anului 2014, susțin surse apropiate Primăriei Slobozia, oficialii POLARIS au cerut sprijin autorităților locale pentru identificarea unor noi soluții de susținere a activității firmei. Deși nu s-a soldat cu rezultate concrete, inițiativa POLARIS confirmă faptul că problemele întîmpinate la acest moment de către noul operator de salubritate sînt de durată și nu pot fi rezolvate prin forțe proprii. Firma continuă însă să fie sprijinită de către autorități, acestea temîndu-se că un eventual eșec al POLARIS va îngropa orașul în munți de gunoi.

Asociațiile de proprietari rezistă
Una dintre cele mai spinoase probleme ale POLARIS o reprezintă semnarea contractelor de salubrizare cu asociațiile de proprietari. Potrivit indicatorilor de performanță pe baza cărora POLARIS M Holding a cîștigat contractul de concesiune, «în mai puțin de 10 zile calendaristice» firma ar fi trebuit să semneze contracte de salubrizare cu 50 la sută dintre asociațiile de proprietari, persoanele fizice și agenții economici din municipiul Slobozia. La acest moment însă, numărul acestor contracte în cazul asociațiilor de proprietari abia depășește 30%, în cazul persoanelor fizice POLARIS a refuzat să încheie contracte, sugerîndu-le să se înscrie în asociații, iar în cazul agenților economici a uzat de amenințări pentru încheierea unui număr infim de contracte. Problema de principiu, susțin unii dintre cei care au refuzat semnarea acestor contracte, o reprezintă poziția inflexibilă a reprezentanților POLARIS. Concret, firma dorește semnarea unui contract-cadru care conține clauze considerate inacceptabile. Printre acestea se numără și penalități de întîrziere la plata contractului de 0,5%/zi, «mai mari ca la bancă», sau o declarație «pe propria răspundere» privind numărul de persoane din cadrul asociației.

16 Ianuarie 2015, 18:10 (12002 vizualizări - 41 comentarii)

Citiți și:
Primăria Slobozia investește 200000 de euro în măturatul stradal
Asociațiile de Locatari din Slobozia refuză să plătească serviciile de salubrizare
«Legea Polaris» panichează Slobozia

Comentariile cititorilor:


Nicu:
(20 Ianuarie 2015, 02:56)
Reiau comentariul la articolul din luna 12.2014....poate se mai trezeste si populatia, sau , ma rog daca vor sa fie fraieriti de toti smecherii (Polaris) veniti de prin alte judete si sa ajunga sa plateasca tot ce castiga lunar numai pe utilitati, atunci nu au decat sa citeasca in continuare doar stirile mondene cu scandaluri si pitipoance. Decat sa facem niste comentarii fara rost, mai bine, zic, sa mai citim si legislatia in vogoare. Contracul cu Polaris s-a incheiat in baza urmatoarelor acte normative: - legea 101/2006, care stipuleaza la art.2 ca "serviciul public de salubritate a localitatilor face parte din sfera serviciilor comunitare de utilitati publice".... si de aici intervine si - legea  51/2006 , care stipuleaza la art.42 alin.10 lit.b "penalitatile sunt egale cu nivelul dobanzii datorate pentru neplata la termen a obligatiilor bugetare", iar  - Ordonanta 92/2003 (Coul de Procedura Fiscala), prevede la art 120 alin. 7 ca "nivelul dobanzii este de 0,03% pentru fiecare zi de intarziere". In concluzie, rog pe cei de la asociatii sa citeasca ce am scis mai devreme si sa tina cont ca nici o hotarare de consiliu local sau vreun contract intre parti (asociatii de proprietari si Polaris) nu poate sa incalce prevederile mentionate anterior, sau chiar daca s-ar incheia ar fi nule de drept. Nu inteleg de ce Polaris nu vrea sa mai incheie contracte direct cu proprietarii, cum s-au incheiat cu Vivani. Parerea mea ca este mai comod sa isi recupereze banii prin asociatii sau primarie decat direct de la locuitori, dar eu zic ca ar aparea si o alta problema pentru cetateni: Acestia nu vor mai putea sa faca eventual vreo reclamatie la Protectia Consumatorilor, pentru ca ANPC nu se adreseaza decat persoanelor fizice, ori neexistand o relatie contractuala directa intre o persoana fizica si Polaris ....... asa ca vor face cam ce vor. Cat priveste agentii economici, ca tot a intrebat cineva mai devreme, nu am gasit nici un text de lege care ar obliga un agent economic
bca:
(19 Ianuarie 2015, 18:36)
ionele ( o fi taticul ?) multumirea iti vine de la gunoi?
GIgi:
(19 Ianuarie 2015, 16:48)
De acord cu abc.Comentarii de cacat. Parerea mea este ca sant scrise de aceeasi persoana,cel putin ultimile cinci,sase comentarii.Pacat de acest talent irosit .......
Trei in casă, doi pel listă:
(19 Ianuarie 2015, 15:58)
@tastaman. Andreea Tastaman e băgători de seamă pe probleme de justiție, dreptate, etc. la CJ. Are și un băiat, sunt TREI în casă. Deocamdată. Plătesc pentru doi fiindcă ea lucrează la Consiliu. Bonus. Vecini răi că iau atitudine! Îi doare-n c de alții!
@abc:
(19 Ianuarie 2015, 13:15)
evident, te referi la propriul comentariu..
cetatean:
(19 Ianuarie 2015, 01:29)
Dacă tot se discută de salubrizare eficientă și o bună gospodărire a banului public vă transmit tuturor celor ce citiți presa, siteurilor de presă și vizionați emisiuni de știri că nimic nu se va schimba decât atunci când o anumită instituție a statului va avea curajul să facă curățenie și să adune toate gunoaiele din politică românească, când va reușii să adune toate gunoaiele din administrația locala și centrală, când va reușii sa adune toate gunoaiele din instituțiile care trebuie să aplice legea,când va reușii să adune toate gunoaiele din presă și să trimită toate acele gunoaie ori în justiție sau acasă după caz și în locul acelor gunoaie să fie puși sau aleși după caz oameni corecți,cu frică de lege și de Dumnezeu, atunci lucrurile vor merge strună și nu vom mai avea motive sa facem comentarii în fraze foarte lungi.Oare se va încerca în următorii 10 ani acest scenariu.Eu unul nu cred.Dar poate că eu nu judec corect ordinea lucrurilor și poate că normalitatea este cea pe care o trăim acum......
abc:
(18 Ianuarie 2015, 23:58)
Oraș de căcat, comentarii de căcat...
ion:
(18 Ianuarie 2015, 22:20)
Am inteles ca acasta firma 'SOLARIS a castigat licitatia in acest oras .Lasati sa-si faca treaba o perioada de timp si dupa aceea sa criticati.Am facut contract cu aceasta firma si sunt foarte multumit !
Fidel:
(18 Ianuarie 2015, 15:49)
E de mirare ca lui Prigoana, spirit pragmatic prin excelenta, nu i-a dat prin cap pina acum o idee de afaceri extrem de profitabila: exportul gunoiului menajer in Coreea de Nord. Nu e nevoie de autorizatie de mediu pentru ca ei traiesc oricum pe alta planeta iar faptul ca asiguram aportul zilnic de nutriente necesar populatiei ne asigura recunostinta natiei americane care are de cine se ride in continuare.
Pache:
(18 Ianuarie 2015, 15:28)
Haldele uriase de gunoi adunate la marginea oraselor sint o minunata dovada  a caracterului altruist si special din fire al fiintei umane. Haite grabite, scormonitoare de caini, ciori, sobolani si oameni isi gasesc salvarea cot la cot, zilnic, in orgia de trufandale si delicatese care li s-a revarsat in poala direct din cornul abundentei in care sufla nobila societate consumerista.
Meme:
(18 Ianuarie 2015, 14:49)
La romani libertatea de exprimare alaturi de spiritul de fronda merge pina in cel mai mic detaliu. Nici macar Kalashnikoavele proaspete sau atacurile disperate ale musulmanilor sinucigasi nu ne-ar putea impiedica sa aruncam pe jos cojile de seminte, hirtiile de inghetata, tigarile si chiar nevestele prea cicalitoare cite odata.
Giuliana:
(18 Ianuarie 2015, 14:29)
Noroc ca slobozenii n-au prostul obicei s-arunce la gunoi deseurile radioactive ramase prin casa dupa ce-au downloadat ultimele productii marca Salam sau Adrian copilu minune. N-ai vrea sa dai nas in nas cind pleci la cumparaturi cu Șobolanozilla.
Gigi:
(18 Ianuarie 2015, 14:06)
In decembrie anul trecut in Glasgow, Scotia, un camion de gunoi a intrat in multime producind vreo 6 morti. Premierul Marii Britanii a dat asigurari ca nu este vorba de un atac terorist. Si cind te gindesti ca o astfel de posibilitate ar avea o justificare mult mai buna decit situatia in care soferul este pur si simplu idiot, caz mult mai probabil pe soselele noastre. Soferul roman de orice ar trebui sa-si incepa activitatea in cimpul sofatului printr-un mic stagiu la Jilava sau Balta Alba (in functie de interlocutorii pe care vrea sa-i aiba alaturi) urmind ca la incartiruirea pe drumurile noastre expres sau nu sa se gindeasca de zece ori inainte de a viri cheia in contact
Luani:
(18 Ianuarie 2015, 13:46)
Cantitatea uriasa de gunoi produsa anual de o familie se ridica la citeva tone demonstrind cit de necumpatata si risipitoare este societatea noastra. Mai toate resturile pot fi reciclate si folosite la ceva. Inainte de a da vina pe primarie ginditi-va ca puteti face asta si singuri in intimitatea casei dvs. Citeva exemple: coji de cartofi?- bune pentru pisica sau catelul familiei; coji de nuca?- ala micu iar a luat 4 la matematica; prajituri expirate?- vecinu asculta prea tare Vivaldi; prezervative folosite mai mult de doua ori?- nu i-am mai cumparat lu ala micu un balon demult. Lista poate continua. Folositi-va imaginatia.
Marcel:
(18 Ianuarie 2015, 13:31)
Trebuie cazut la pace. Adusa o echipa de negociatori specializata in tratate internationale cu grad sporit de dificultate ca sa recupereze ce se mai poate recupera. Ca o alternativa viabila trebuie avut suplimentar in vedere si Dorel care cu o sârmuliță poate sa dreagă mecanismele ințepenite ale masinilor de gunoi, contractele paguboase incheiate de primarie si sa descuie catușele de la cingătorile polițiștilor.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
19 Iul 2026
234 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Pericol de explozie după ce o autoutilitară a luat foc pe DN2

O autoutilitară ce transporta 2400 l de metanol a fost cuprinsă de flăcări în noaptea de luni spre marți, 21/22 iulie 2014. Evenimentul s-a produs pe DN2, în dreptul KM 61, iar la fața locului s-au deplasat ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2014, 12:30
(6614 vizualizări - 0 comentarii)


anunț

Dacă ai teren arabil în anumite localități
din județul Ialomița și
vrei să-l dai în arendă,
poți suna la numărul de telefon
0728/291.926
pentru a afla condițiile noastre

22 Iulie 2014, 09:10


anunț angajare

SC BUILDING ASTROM SRL Pitești
angajează pentru punctul de lucru
CENTRU DE AFACERI HAMILTON
(lîngă Combinatul Chimic)
agenți pază
Relații la punctul de lucru
din Slobozia, jud. Ialomița
(lîngă Combinatul Chimic)
sau la telefon 0744/330.327,
dl Ciobanu Nicolae

22 Iulie 2014, 08:30


APIA Ialomița: Cereri de plată pentru subvenția la motorină

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomița informează producătorii agricoli care au obținut acordul prealabil pentru 2014, că pot depune cererile de plată a ajutorului ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2014, 14:10
(7141 vizualizări - 0 comentarii)


Infractor din Bărbulești, arestat

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au depistat în cursul zilei de miercuri, 16 iulie a.c., un bărbat de 34 de ani, din comuna Bărbulești, pe numele căruia Judecătoria Urziceni a ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2014, 10:10
(9491 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Cereri de plată pentru bunăstarea porcinelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomița informează că în perioada 16 iulie-18 august 2014, inclusiv, se depun Cererile de Plată pentru Măsura 215-pachet a) -plăți privind ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2014, 08:25
(7472 vizualizări - 0 comentarii)


Buldoexcavator în flăcări la Urziceni, bovină căzută în șanț la Manasia

Un cablu electric defect sau neizolat corespunzător a fost cauza probabilă care a dus la izbucnirea unui incendiu la instalația electrică a unui buldoexcavator ce aparține unei societăți comerciale din ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2014, 18:50
(7552 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reamenajarea Pieței Revoluției, 37 milioane de lei

Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Slobozia, «marți, 15 iulie 2014, la sediul Primăriei Slobozia, a fost semnat contractul de executare a lucrărilor pentru Piața Revoluției. Procedura face parte ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2014, 13:40
(7623 vizualizări - 4 comentarii)


DSVSA Ialomița: Măsuri privind controlul pestei porcine

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița solicită crescătorilor de porcine din localitățile Manasia, Căzănești, Ciochina, Stejaru, Păltiniș, Grindași, Valea Macrișului, Gîrbovi, Urziceni și Slobozia ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2014, 10:20
(6516 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Slobozia și Sinești

Luni, 14 iulie a.c., pe raza județului s-au produs două accidente rutiere, soldate cu rănirea a două persoane. Primul dintre acestea, s-a produs în jurul orei 5,30, pe DN2, pe raza localității Sinești. ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2014, 15:20
(8428 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: Și-a înfipt un cuțit în abdomen și a amenințat că se aruncă de pe un stîlp

În seara zilei de luni, 14 iulie 2014, în jurul orei 19,25, un bărbat în vîrstă de 30 de ani, din localitatea Mihail Kogălniceanu, cunoscut cu probleme psihice, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2014, 09:35
(10195 vizualizări - 3 comentarii)


Slobozia: Incendiu de la o lumînare

O lumînare aprinsă ar fi fost cauza probabilă care a dus la izbucnirea unui incendiu la o garsonieră situată la etajul 4 al unui bloc din Slobozia. Evenimentul a fost anunțat în dimineața zilei de miercuri ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2014, 11:10
(7189 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia incendiu


Sinești: Țigări de contrabandă, confiscate de polițiști

În baza unui mandat de percheziție emis de Judecătoria Urziceni, polițiștii Secției Rurale Coșereni au efectuat o percheziție la domiciliul unui bărbat, de 46 de ani, pe raza comunei Sinești. În locuința ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2014, 13:55
(15777 vizualizări - 5 comentarii)


Ialomița: Infractori încarcerați

Doi ialomițeni, pe numele cărora instanțele de judecată au emis mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, au fost depuși de către polițiștii de Investigații Criminale în Penitenciarul Slobozia, în ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2014, 11:50
(6606 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rata șomajului, în scădere

La sfîrșitul lunii iunie 2014, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița se aflau înregistrați 7095 șomeri, din care 1639 șomeri indemnizați, respectiv 5456 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2014, 09:45
(3612 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente cu tineri băuți la Mihail Kogălniceanu și Dridu

Duminică, 6 iulie 2014, pe raza localităților Mihail Kogălniceanu și Dridu s-au produs două accidente de circulație soldate cu avarierea a două autovehicule. Astfel, în timp ce doi tineri de 20 și 24 de ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2014, 18:55
(9448 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Bărbat lovit de tren

Căderile masive de precipitații din data de joi, 3 iulie 2014, au dus la inundarea a 4 gospodării de pe raza localității Borănești. Unul dintre proprietari a sunat la 112 în dimineața zilei de vineri, ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2014, 15:45
(6146 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident din cauza neatenției

Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că vineri, 4 iulie a.c., la ieșirea din Slobozia s-a produs un eveniment rutier soldat cu rănirea unei persoane. Astfel, în timp ce un bărbat, în vîrstă de ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2014, 14:10
(5823 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Urziceni: Femeie accidentată pe trecerea de pietoni

O femeie de 58 de ani, din Urziceni, a fost accidentată de o mașină în timp ce trecea strada regulamentar pe trecerea de pietoni, fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Femeia ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2014, 17:40
(7012 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Ialomița: Cantități de pepeni și lemne, confiscate de polițiști

Captură a polițiștilor de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Ialomița. În urma unei acțiuni, oamenii legii au confiscat nu mai puțin de 600 de kilograme de pepeni. În cadrul acțiunii polițiștii i-au ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2014, 15:40
(7727 vizualizări - 4 comentarii)


Ialomița: Imigranți ilegali în județ

Polițiștii Biroului pentru Imigrări Ialomița au desfașurat, la data de marți, 1 iulie 2014., o acțiune pe linia prevenirii și combaterii șederii ilegale a străinilor, pe raza de competență.Cu această ocazie ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2014, 15:20
(4652 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Ecouri oficiale la «Ziua Dunării»

Continuînd tradiția aniversării Zilei Internaționale a Dunării, Consiliul Județean Ialomița a organizat sîmbătă, 29 iunie 2014, dezbaterea «Localități riverane brațului Borcea, de la resurse potențiale ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2014, 12:30
(5024 vizualizări - 0 comentarii)


Noul Programul Național de Dezvoltare Rurală, valoare de 9,85 miliarde euro

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a transmis oficial la data de 1 iulie 2014 Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 către Comisia Europeană în vederea aprobării. Noul ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2014, 10:15
(6001 vizualizări - 1 comentariu)


Proxenet din Fetești, în vizorul polițiștilor

Caz de proxenetism la Fetești. Un tînăr de 26 de ani este cercetat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, după ce oamenii legii au descoperit faptul că a constrîns o minoră de 15 ani să practice ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2014, 16:50
(6154 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Persoane bănuite de contrabandă cu țigări

Doi bărbați, de 42 și 64 de ani, din Movilița și Dridu sînt suspectați de polițiști ca fiind contrabandiști cu țigări. În urma unor percheziții domiciliare în locuințele acestora au fost descoperite pachete ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2014, 13:45
(6492 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Accidente pe bandă rulantă

Sîmbătă, 28 iunie a.c., în jurul orei 16,30, în timp ce un bărbat în vîrstă 41 de ani, din comuna Grivița, conducea un autoturism din direcția Miloșești către Reviga, într-o curbă semnalizată corespunzător ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2014, 12:30
(5578 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Polițiștii au depistat doi ialomițeni de 21, respectiv 34 de ani, în timp ce conduceau autoturisme, deși anterior consumaseră băuturi alcoolice. Cei în cauză au fost testați alcoolscop, rezultatele fiind ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2014, 10:45
(4570 vizualizări - 1 comentariu)


Echipajele ISU Ialomița, pe podium

Echipajele ISU Ialomița, pe podium

În perioada 25-27.06.2014 s-a desfășurat, la București, faza zonală a Competiției Naționale de Descarcerare și Acordarea Primului Ajutor Calificat 2014. La linia de start s-au aliniat echipajele inspectoratelor ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2014, 10:30
(6989 vizualizări - 1 comentariu)


Andrășești: Accident între două tiruri

Andrășești: Accident între două tiruri

Două autotrenuri ce se deplasau pe DN2A au intrat în coliziune, pe raza localității Andrășești. În urma impactului, unul dintre șoferi a rămas prins între fiarele contorsionate ale cabinei. Un echipaj de ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2014, 07:20
(6087 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o fabrică de termopane din Sinești

Vineri dimineață, 27 iunie 2014, pompierii de la Secția Urziceni au acționat cu 3 autospeciale de stingere pentru lichidarea unui incendiu, izbucnit în jurul orei 4,45, la o construcție din localitatea ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2014, 10:40
(9016 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sinești incendiu


Ultimele comentarii
garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Amara în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Pililon în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Plombați șoseaua în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL MEME în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Aghata în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @poluare în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Piață. în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL #pasajladrajna în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Poluare în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Zuza în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @anca ion în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Istrate în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL coco în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Anca ion în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL #pasajladrajna în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Mondial în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Vali Stefan în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Vali în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL POKEMON în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...