Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

 Marian Neacșu, președinte!

Țineți minte trei cuvinte

Marian Neacșu, președinte!

deputatul PSD Marian Neacșu a fost desemnat președinte interimar al Organizației PSD Ialomița

Deputatul PSD Marian Neacșu a devenit președinte interimar al organizației județene PSD Ialomița. Acest deznodămînt era previzibil în contextul deciziei luate la Centru de a separa puterea politică de cea administrativă la nivel județean. Numirea lui Marian Neacșu ca președinte interimar al organizației județene a fost adoptată în cadrul unei ședințe cu scîntei a Biroului Permanent Național al PSD, care s-a întrunit miercuri 18 februarie 2015, la orele 17,30.
Reamintim că Marian Neacșu a fost nominalizat în această funcție în detrimentul lui Ștefan Mușoiu, președintele executiv al PSD Ialomița. Paradoxal însă, cei doi sînt în acest moment obligați să lupte împreună pentru a obține controlul administrativ asupra Consiliului Județean Ialomița. La acest moment, șefia Consiliului Județean urmează să fie disputată între Ioan Martin, președintele PNL Ialomița și vicepreședinte al instituției și Ștefan Mușoiu, președinte executiv al PSD și vicepreședinte al aceleiași instituții. În ciuda eforturilor noastre, nici Marian Neacșu, nici Ștefan Mușoiu nu au putut fi contactați pentru declarații. Surse apropiate celor doi ne-au declarat însă, sub protecția anonimatului: «Acum Marian este obligat să-l susțină pe Ștefan! Nu-și poate permite să-și înceapă mandatul cu stîngul, pierzînd președinția Consiliului Județean...».

18 Februarie 2015, 22:50 (25469 vizualizări - 31 comentarii)

Citiți și:
Mușoiu și Pavel se lansează în diplomație
Mocioniu, Potor și Mușoiu candidează pentru Slobozia
PSD Ialomița are un nou președinte!
Luciferul Neacșu revendică Organizația PSD Ialomița
Cuplul Neacșu-Moraru, oficializat!

Comentariile cititorilor:


kogalniceanu ialomita:
(27 Mai 2016, 09:57)
Domnule deputat Marian Neacsu sa nu va fie teama de gurile rele basiste-peneliste-iohaniste sa va dea domnul Dumnezeu multa sanatate, mult noroc pentru tot cea ce faceti pentru ialomiteni sa fie bine sa aibe un trai si o viata mai buna"SUCCES"
Mary:
(6 Septembrie 2015, 15:56)
        De la un pom strâmb nu poți avea decât o umbră strâmbă.
PSD:
(6 Martie 2015, 15:28)
CINE MA .......... . . ? NEACSU MARIAN?......... UN EXCROC DE UNDE S-A RUPT EXCROCII...UN LATRAU CARE IN FATA ITI SPUNE UNA SI-N SPATE FACE ALTA....UN OM DE CEA MAI JOASA SPETA  
radu:
(5 Martie 2015, 12:51)
Tine minte 3 cuvinte NEACSU LA PUSCARIE.
vali:
(25 Februarie 2015, 11:15)
Cel mai mare escroc si corupt a gresit adresa  ,ajunge in parlament un loc sa ajunga la puscarie sper sa nu mai gresasca adresa pentru ca a facut  mult rau slobozenilor si romanilor.
Tinel:
(24 Februarie 2015, 00:21)
pe escrocul asta de Neacsu care a distrus complexul de pui chiar nu se gaseste cineva sa ii puna catusele ?..cu ce bani a facut campanie de a ajuns Deputat ?..mai asteptam mult sa vedem mafia asta judeteana ca va platii ?..aloca bani la escrocii aia de Primari cu dedicatie. care mai mult de jumatate se iau pe maini ..astia chiar ne cred prosti pe toti !..Senatorul ala de la Lazar .marele Primar sustinut de mafia Vlase .ala care zicea ca a facut bani din pepeni ..daca stai de vb cu el se scarpina la p...astia sunt oamenii jud ialomita ..pacat !
m.dan:
(23 Februarie 2015, 12:53)
Au schimbat un arestat cu un puscariabil
parvu :
(21 Februarie 2015, 17:28)
ionut  -- cine  t-ile dicta  tie  pana sa te dea afara  de  la  munca -----  viorele  dupa ce termini   cu problemele care le ai cu , a  n   i  ------ te astept  --- 
ionut:
(21 Februarie 2015, 13:22)
Parvule fii sincer si spune cine iti dicteaza reclamatiile? Dc nu vrei sa spui?
Viorel:
(21 Februarie 2015, 12:02)
@parvu. Vin și eu! Îmi place Sorin. Poate punem de-un partid!
parvu :
(21 Februarie 2015, 11:34)
domnule  sorin,    te rog sa ma crezi ca eu nu ma ascund in spatele nimanui , cum faci dumneata ca mai fac greseli  asta e---si tu faci destule ,se antampla oricui-----nu vreau  sa cred ca ai o problema cu mine  i-mi spun si eu parerea  atata tot  ----- te invit  la o cafea    ------ 
gheorghe:
(20 Februarie 2015, 20:11)
Stimati cititori cel care a postat cu numele de ionut in acest articol e tot parvu care se lauda singur.Il cunosc bine si mi-am dat seama dupa agramatismele pe care le face.Parvu este un reclamagiu si un condamnat de 2 ori cu suspendare . Am incercat sa il ajut de fiecare data dar am realizat ca potentialul lui intelectual e aproape de zero . In alta ordine de idei este evident ca dl Neacsu e cea mai buna solutie pt. Psd . DL MUSOIU ESTE UN TANAR CARE NU A CONFIRMAT SI FACE PARTE DIN ECHIPA DL CIUPERCA CARE A PRIMIT O LOVITURA NAUCITOARE DIN PARTEA DNA.Actualmente dl neacsu este singura solutie pt psd .
ionut :
(20 Februarie 2015, 16:05)
 sorine,   termina cu jignirile ,parvu  cometeaza f corect , si cu bun simt  , am vazut ca nu t-ea jignit  in nici o postare ,tu nu-l  cuosti este  un antrenor de mare calibru ,si  foarte bine pregatit  sa jignesti un om pentru o parere ; spune mult  ce fel de om esti  tu  . sa fi  antrenor de lot olmpic sa descoperi  ,sa antrenezi si sa  scoti  medalii la campionate europene ,cmpionate mondiale cu sportivii  romaniei este un lucru extraordinar  ,asa ca putin respect  .  
petre :
(20 Februarie 2015, 12:50)
        Da, am scapat de dracu si a venit ;tacsu' halal sistem, o sa vedeti !!!!! cat despre Stefan M. vor avea grija intr-o oarecare masura   ' AUTORITATILE ' sa-i verifice , iar ce se dovedeste a fi dobandit ilicit sa fie confiscate   !!!!! sa plece de la 0-0 scorul impreuna cu noi cei multi . Oricum PSD ,la caca cu toti, cine credeti ca-i mai voteaza ??????? S-a vazut si la prezidentiale, nu ?
radu:
(20 Februarie 2015, 11:47)
A N I -DNA CE FACETI?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
18 Oct 2026
221 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Sudiți

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de aducțiune, cu diametrul de 110 mm, de la nivelul Stației de Pompare ce alimentează cu apă localitatea Sudiți, din județul ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2020, 17:10
(3549 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 970 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Marți, 1 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 970, cu 8 cazuri mai mult față de ziua de luni ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2020, 16:10
(3064 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr de17 ani din Bărbulești, surprins la volanul unui autoturism neînmatriculat

Polițiștii de Investigații Criminale din Urziceni au depistat pe raza comunei Bărbulești un tânăr, de 17 ani, la volanul unui autoturism neînmatriculat. Astfel, sâmbătă, 29 august 2020, în jurul orei 1 ...[citește_toată_știrea]

31 August 2020, 17:20
(2981 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Beat la volan la 73 de ani, a provocat un accident

Sâmbătă, 29 august a.c., în jurul orei 21,00 Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată cu privire la faptul că pe strada Călărași din Fetești a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale ...[citește_toată_știrea]

31 August 2020, 17:15
(4274 vizualizări - 0 comentarii)


«Munca la negru», în vizorul ITM Ialomița

În luna august 2020, Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița, prin Compartimentul Control Relații de Muncă, și-a desfășurat activitatea în conformitate cu Programul Cadru de Acțiuni aprobat de Inspecția ...[citește_toată_știrea]

31 August 2020, 17:10
(1863 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 962 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Luni, 31 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 962, cu 17 cazuri mai mult față de ziua de sâmbătă ...[citește_toată_știrea]

31 August 2020, 16:05
(3975 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Platonești

Accident la Platonești

Accident rutier pe raza comunei Platonești, pe DJ 212. Luni dimineață, 31 august a.c., în jurul orelor 6,45, ISU Ialomița a intervenit la un accident rutier produs pe raza comunei Platonești, un autoturism ...[citește_toată_știrea]

31 August 2020, 15:30
(2125 vizualizări - 2 comentarii)


Scânteia: S-a izbit cu autoturismul de o remorcă

Scânteia: S-a izbit cu autoturismul de o remorcă

Duminică, 30 august a.c., în jurul orei 21,55, la Scânteia, un autoturism s-a izbit puternic de o remorcă agricola staționată. La locul accidentului s-au deplasat de urgență două echipaje din cadrul Detașamentului ...[citește_toată_știrea]

31 August 2020, 15:25
(2984 vizualizări - 0 comentarii)


Murgeanca: A luat foc o autoutilitară

Murgeanca: A luat foc o autoutilitară

Duminică, 30 august a.c., în jurul orelo 12,30, dispeceratul Inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la o autoutilitară care transporta un butoi de 700 l de motorină, în satul Murgeanca ...[citește_toată_știrea]

31 August 2020, 15:20
(2815 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident pe Variantă

Slobozia: Accident pe Variantă

Sâmbătă, 29 august 2020, în jurul orelor 17,45, s-a produs un accident rutier produs pe varianta municipiului Slobozia, în eveniment fiind implicat un autoturism. La locul intervenției s-au deplasat de ...[citește_toată_știrea]

31 August 2020, 15:15
(3194 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia accident


Țăndărei: Incendiu la o anexă gospodărească

Sâmbătă, 29 august, a.c., în jurul orelor 16,40, ISU Ialomița a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărească în Țăndărei. La locul solicitării s-au deplasat ...[citește_toată_știrea]

31 August 2020, 15:10
(2620 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Incendiu de vegetație uscată

Sâmbătă, 29 august, a.c., în jurul orei 11,10, ISU Ialomița a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit pe raza comunei Coșereni. Incendiul a fost stins operativ ...[citește_toată_știrea]

31 August 2020, 15:05
(2242 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Apă cu presiuni scăzute la Fierbinți-Târg

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Garofiței, din localitatea Fierbinți-Târg, RAJA Constanța este nevoită să reducă presiunea ...[citește_toată_știrea]

31 August 2020, 14:05
(6801 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie în orașul Țăndărei

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unui branșament avariat de pe strada Zambilei din orașul Țăndărei, RAJA SA Constanța a fost  nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile luni, 31 august ...[citește_toată_știrea]

31 August 2020, 13:45
(2971 vizualizări - 0 comentarii)


Cosâmbești: Bombă de 50 kg, descoperită întâmplător pe malul râului Ialomița

Cosâmbești: Bombă de 50 kg, descoperită întâmplător pe malul râului Ialomița

O bombă de aviație, care cântărea 50 kg, a fost descoperită duminică, 30 august a.c., pe malul râului Ialomița, în zona localității Cosâmbești. Elementul de muniție a fost descoperit de un localnic, care ...[citește_toată_știrea]

30 August 2020, 19:30
(5667 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 945 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Sâmbătă, 29 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 945, cu un caz mai mult față de ziua de vineri ...[citește_toată_știrea]

29 August 2020, 16:05
(3572 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Infractor identificat de polițiști

Polițiștii ialomițeni au reușit identificarea autorului unor fapte de «lipsire de libertate» și «lovire», pe raza localității Ion Roată. Este vorba despre un bărbat, de 53 de ani, din București, pe numele ...[citește_toată_știrea]

28 August 2020, 17:55
(2143 vizualizări - 0 comentarii)


Mărculești: La volan sub influența alcoolului

Un tânăr de 26 de ani s-a ales cu un dosar penal după ce a fost depistat în trafic conducând sub influența băuturilor alcoolice, pe raza localității Mărculești. În urma testării cu aparatul Drager a rezultat ...[citește_toată_știrea]

28 August 2020, 17:50
(4835 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 944 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Vineri, 28 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 944, cu 10 mai multe față de ziua de joi, 27 august ...[citește_toată_știrea]

28 August 2020, 16:05
(3703 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Adolescent de 17 ani, depistat la volan

Miercuri, 26 august a.c., în jurul orelor 15,30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Coșereni au oprit în trafic un autoturism ce se deplasa pe raza comunei Borănești. La volanul autovehiculului ...[citește_toată_știrea]

27 August 2020, 18:20
(3136 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Prinși după ce au furat porumb

Doi bărbați au fost prinși în flagrant de polițiștii ialomițeni în timp ce transportau cu o căruță peste 300 kg de porumb, sustras de pe un teren agricol din apropierea localității Gârbovi. Astfel, miercuri ...[citește_toată_știrea]

27 August 2020, 18:15
(2743 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 934 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Joi, 27 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 934, cu 8 mai multe față de ziua de miercuri, 26 august ...[citește_toată_știrea]

27 August 2020, 16:10
(2546 vizualizări - 0 comentarii)


Deschiderea anului școlar în condiții de siguranță, prioritate pentru Primăria Slobozia

Deschiderea anului școlar în condiții de siguranță, prioritate pentru Primăria Slobozia

Deschiderea anului școlar în condiții de siguranță sanitară pentru elevi și cadre didactice reprezintă o prioritate pentru toți factorii decizionali. «Viceprimarul Gabriel Mușat și directorul economic, Adrian Trifan, s-au așezat la masa dezbaterilor joi, 27 august 2020, cu directorii unităților de învățământ pentru a stabili necesarul de materiale, să identifice resursele financiare și procedurile de achiziție a produselor de igienă și protecție» ...[citește_toată_știrea]

27 August 2020, 15:55
(4281 vizualizări - 2 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,65%-rata șomajului în iulie 2020

La sfârșitul lunii iulie 2020, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4351 șomeri (din care 2049 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

27 August 2020, 14:05
(2447 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

SC GREENFIBER
INTERNATIONAL SA-P.L. URZICENI

ANGAJEAZĂ PERSONAL
Vrei stabilitate? Seriozitate?
Atunci APLICĂ la compania noastră!
Suntem unul dintre
cei mai mari angajatori din Urziceni
și angajăm următoarele
categorii de personal

-Electrician
-Stivuitorist
-Manipulant
-Muncitor necalificat

Oferim
Contract individual de muncă,
salariu fix, tichete de masă, transport

Ne puteți contacta
la telefon 0751/151.156
sau puteți depune CV-ul personal
la poarta societății din
localitatea Urziceni, DN2, Km 57,5
(fosta fabrică de ferite din Urziceni)
-RESURSE UMANE

27 August 2020, 13:10


Camion încărcat cu baloți de lucernă, răsturnat la ieșirea din Fetești

Camion încărcat cu baloți de lucernă, răsturnat la ieșirea din Fetești

Miercuri, 26 august 2020, în jurul orelor 13,00, ISU Ialomița a intervenit la un accident rutier produs la ieșirea din Fetești spre Autostrada A2. Astfel, un camion încărcat cu baloți de lucernă s-a răsturnat ...[citește_toată_știrea]

26 August 2020, 18:50
(4645 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Incendiu la un magazin de piese auto

Movilița: Incendiu la un magazin de piese auto

Miercuri, 26 august 2020, în jurul orelor 12,30, dispeceratul Inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu produs la un magazin de piese auto din localitatea Movilița. La locul solicitării ...[citește_toată_știrea]

26 August 2020, 18:45
(2544 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Urziceni, reținut pentru furt de porumb

Polițiștii de Investigații Criminale din Urziceni au depistat și reținut pentru 24 de ore un bărbat, de 32 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de «tâlhărie calificată». Astfel, la data de 23 august ...[citește_toată_știrea]

26 August 2020, 17:25
(4546 vizualizări - 0 comentarii)


Razie de amploare a polițiștilor la Țăndărei

Forțe de ordine ale Poliției și Jandarmeriei au acționat marți, 25 august a.c., pe raza orașului Țăndărei, pentru prevenirea și combaterea violenței stradale, precum și pentru reducerea riscului rutier ...[citește_toată_știrea]

26 August 2020, 17:20
(2246 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 926 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Miercuri, 26 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 s-a menținut la 926 cazuri de COVID-19, nefiind înregistrate ...[citește_toată_știrea]

26 August 2020, 16:05
(2985 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...