Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Bazarul cu mirodenii

Bazarul cu mirodenii

Am întîlnit și români fericiți cu soacra lor. Ca să vă convingeți, e de ajuns să-i căutați la «Bazarul cu mirodenii» din piață. Pînă mai an, Mădălina a fost inginer constructor, iar Emil economist. Într-o zi, soacra i-a rugat să-i aducă anason pentru că ar fi vrut să încerce o rețetă. În Slobozia, ia anason de unde nu-i! De unde nu era, mai bine spus, pentru că l-au adus ei, iar de la sfîrșitul anului trecut avem și în oraș alternativa. Condimente, mirodenii, ceaiuri și uleiuri naturale, fructe deshidratate, toate așezate în borcane pe rafturile unei prăvălii în care, culmea, vînzătorii îți zîmbesc chiar și cînd nu sînt supravegheați de soacră.

Pariu pe-o carte de bucate
Plouă mărunt și orașul doarme. Piața e goală, cîntarele se ascund sub pături, înghesuite moale de fructele aduse din import. Un bec mai arde doar la ei. Afacere tînără care merge tîrziu la culcare. Mădălina și Emil pornesc fierbătorul, pentru un ceai de rodii uscate băut în cinstea vapoarelor cu mirodenii care străbat lumea pentru a ajunge pînă aici. Magazinul e încă mic, dar ei sînt încrezători că vad bun nu-i doar «pe ștrase». În plus, aici îți poți băga nasul unde nu-ți fierbe oala pentru că ei te încurajează să miroși mirodeniile direct din borcan și să afli despre ele tot ce nu ai știut. Sînt încă tineri, și la 40 de ani și-au dat meseriile de inginer constructor și pe cea de economist pe un magazin de mirodenii care pariază că va schimba cartea de bucate a bunicii. Ideea le-a venit anul trecut, atunci cînd soacra le trecea, pe lista de cumpărături, mirodenii pe care nu le găsea în oraș. Gurmandă azi, gurmandă mîine, pînă cînd afacerea s-a cerut. Acum li se pare cea mai bună idee și nu înțeleg cum nu au avut-o mai demult. Emil oricum gătește de cînd se știe, iar Mădălina degustă de cînd îl știe. Așa e la ei în familie. Fără patalama de bucătar, dar inventînd mereu rețete, precum cele de porc cu ananas, pui cu struguri și stafide, salate cu sumac... Dacă nu știți ce-i sumacul, nu vă rușinați, nici noi nu am știut pînă nu am gustat... Se mai numește și «oțetarul mirositor», un fruct acrișor, de culoarea merișoarelor și cu gust asemănător, foarte bun peste salate de crudități.

Lumea întreagă încape într-un borcan
Povestea «Bazarului cu mirodenii» a pornit de la o bază clasică: piper, coriandru, cimbru, tarhon, foi de dafin, iar în timp au îndrăznit. Turmeric sau șofranul indian, semințe de chia, quinoa, goji, păstăi de vanilie, de roșcove, anason stelat, linte, năut, nucșoară, miez de floare, chilly dulce sau iute, ghimbir, cardamon (al treilea cel mai scump condiment din lume, după șofran și vanilie). Au adăugat muguri de pin din Pakistan sau ceai verde de Sencha, un ceai japonez considerat a fi cel mai pur ceai verde din lume. Mirodenii, condimente, ceaiuri și uleiuri naturale... Sîntem îmbiați ca un sultan de cadînele ce se unduiesc pe papilele gustative. Cu ultimele puteri scăpate neseduse, întrebăm dacă e un magazin de fițe culinare. Răspunsul lui Emil nu se lasă așteptat: «Nu. Ne-am dorit foarte mult să existe o alternativă pentru cei care își doresc să mănînce sănătos și gustos, dar nu cu bani mulți. Avem clienți care au devenit fideli, care ne cer sfatul și care se întorc mîndri că au inventat sau au testat o rețetă nouă... Dar încă sînt oameni care se uită din prag în magazin, pe care îi invităm înăuntru și cărora le e teamă să intre, spunîndu-ne că sigur e un magazin pentru bogați. Nu este un magazin pentru bogați, dar este un magazin pentru cei care vor să-și îmbogățească gusturile și au curaj să experimenteze. Îndemnul nostru este ca toată lumea să încerce. Să mănînci sănătos și gustos nu este o fiță!».

19 Februarie 2015, 17:15 (13403 vizualizări - 15 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Florin:
(3 Mai 2015, 03:10)
Urez succes furnizorilor de mirodenii.Sper ca cei doi tineri afaceristi sa fie mai milosi cu ei si sa nu la rezerve aceasi sorta ca furnizorilor de aere conditionate, imbracaminte, scutere si piese auto.
Bogdan:
(25 Aprilie 2015, 02:42)
Draga Mirela nu se pune problema ca domnul economist sa inchida afacerea pe perioada "masrerului" prelungit.ESte cunoscut ca un autodidact avand in vedere cursurile preuniversitare efectuate la Beciul Domnesc. Sper ca in aceasta perioada d-na inginer va fi ajutata de soacra si de proetenul ei Daniel care i-a fost aproape pentru a deschde filiale la Brasov, Londra si Dubai.
Mirela:
(29 Martie 2015, 13:36)
Dacă e adevărat că pleacă ,,la studii", să nu închidă magazinul! Ideea este bunî și folositoare.
Bogdan:
(29 Martie 2015, 04:19)
Cand a avut ideea de afacere mirositoare tanarul economist? Cand facea dus pe wcul turcesc? Am inteles ca se pregateste de un master de 3 ani recomandat de judecatoria slobozia. La Multi Ani ... Cu executare ...
Daniel de la Brasov:
(21 Martie 2015, 01:12)
Cine e nefericitul care a avut curajul sa le deschida firma in perieti la cei doi tineri afaceristi ??? Soacra cui este ca cei doi nu sunt casatoriti ???
Iulia:
(24 Februarie 2015, 15:40)
Unde este mai exact magazinul?
Madalina :
(23 Februarie 2015, 13:21)
Va multumim tuturor pentru aprecieri :) Magazinul este in Piata Agroalimentara stand nr. 11 , in interiorul halei . Va multumim frumos si va asteptam cu drag :)
indicati:
(21 Februarie 2015, 14:59)
In hala inchunde sunt tarabele cu legume. Carmangeriile ,pescariile, brutaria cu paine pe vatra, mag.avicola si branzeturile 
Bianca:
(20 Februarie 2015, 22:53)
Unde este magazinul? Dați niște puncte de reper. L-am căutat în piața veche. Ce FIRMĂ are?
Corleone:
(20 Februarie 2015, 21:00)
Cafea boabe de calitate se gaseste aici?
cetatean:
(20 Februarie 2015, 13:59)
Unde este magazinul? In piata mare?
ion:
(20 Februarie 2015, 11:50)
Felicitari pentru arta scrisului! Avem nevoie si de astfel de articole in presa scrisa, presa care este invadata de articole cu si despre tot felul de creaturi lugubre! Asteptam si alte articole scrise de acelasi jurnalist iscusit!
SORIN:
(20 Februarie 2015, 10:34)
Dacă l-a scris Adrian Panait, probabil consumase niscaiva afrodisiace de i se năzărea cum cadânele i se unduiau pe papilele gustative. Dar, lăsând gluma la o parte, un asemenea magazin este mai mult decât binevenit. Important este prețul produselor destul de rare, dar cu efecte benefice, cum ar fi fructele pomișorului goji. Trebuie vizitat.
Cineva:
(20 Februarie 2015, 09:09)
Super tare!! Deja sunt un client de-al lor pt ca au cele mai ieftine nuci caju si de condimente nu mai zic. Ma bucur ca-i promovați
Adina:
(20 Februarie 2015, 02:40)
Foarte frumos scris, as spune ca e un articol literar, nicidem jurnalistic.Recunosc stilul lui Adi, gresesc?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 29 Iun 2026
268 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Bonificații de 43,5 milioane de lei acordate de ANAF pentru contribuabilii care au achitat anticipat obligațiile fiscale

Agenția Națională de Administrare Fiscală anunță acordarea unor bonificații în valoare totală de 43,5 milioane de lei pentru 78322 de contribuabili care au achitat anticipat impozitul pe venit ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 11:55
(3845 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Lelia Urdărianu»-Concurs Interjudețean de Arte Vizuale, ediția a III-a

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia, Liceul de Arte «Ionel Perlea» Slobozia ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 10:10
(2281 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Concert de Paști organizat la Catedrala Episcopală

Concertul de Paști, organizat la Catedrala Episcopală din Slobozia, va fi un eveniment dedicat celebrării uneia dintre cele mai importante sărbători creștine,  ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 09:20
(2239 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: Tânăr reținut pentru «violare de domiciliu» și «lovire»

Vineri, 24 aprilie a.c., polițiștii au fost sesizați de un bărbat, de 68 de ani, din localitatea Mihail Kogălniceanu, cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi pătruns fără drept în curtea ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2026, 13:00
(2797 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Reținuți de polițiști pentru incendierea unor mașini

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut cinci bărbați, cercetați pentru săvâ ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2026, 16:10
(7204 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr căzut de la etajul 3 al unui bloc, transportat la spital

Joi, 23 aprilie 2026, polițiștii din Slobozia au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană ar fi căzut de la etajul 3 al unui bloc situat pe raza municipiului. Echipajele de poliție ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2026, 17:00
(1390 vizualizări - 0 comentarii)


DIICOT: Cercetat pentru «trafic de droguri de mare risc», arestat preventiv

Marți, 21 aprilie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Ialomița au dispus reținerea unui inculpat, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2026, 18:20
(5317 vizualizări - 0 comentarii)


Rovine: Reținuți pentru «furt calificat»

Rovine: Reținuți pentru «furt calificat»

Polițiștii au documentat activitatea infracțională a doi tineri, în vârstă de 18 și 19 ani, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «furt calificat». Cercetările ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2026, 17:30
(2766 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 22 aprilie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2026, 10:25
(4367 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,45 milioane de lei în martie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna martie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,45 ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:50
(6331 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Respectarea perioadei de prohibiție la pescuit

În contextul instituirii perioadei de prohibiție la pescuit, jandarmii ialomițeni desfășoară, în această perioadă, misiuni specifice pentru prevenirea și combaterea faptelor de braconaj piscicol ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:40
(3749 vizualizări - 0 comentarii)


CNAIR: Circulație închisă pe bretelele de intrare și ieșire ale A2 din zona Drajna, joi, 23 aprilie 2026

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) informează că joi, 23 aprilie 2026, în intervalul 09,00-18,00, circulația în zona nodului rutier Drajna este restricționată ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:30
(4777 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Unitate de cazare, închisă din cauza problemelor de igienă

Luni, 20 aprilie 2026, reprezentanții Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Ialomița au participat la o acțiune comună cu polițiștii din municipiul reședință de județ. Cu această ocazie ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:20
(3449 vizualizări - 0 comentarii)


Razie pe străzile din Slobozia, amenzi aplicate de 59 mii de lei

Luni, 20 aprilie 2026, polițiștii au efectuat o razie pe raza municipiului Slobozia. Astfel, au fost instituite 16 filtre rutiere, fiind legitimate 300 de persoane și verificate aproximativ 200 de autoturisme ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:10
(8414 vizualizări - 2 comentarii)


IPJ Ialomița: Razie a polițiștilor în 5 localități din județ

În noaptea de 18/19 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au efectuat razii de amploare pe raza localităților Urziceni, Căzănești, Coșereni, Bărcănești și Sinești. În urma activităților au ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 15:55
(649 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Sudiți!

Miercuri, 22 aprilie 2026, RAJA Constanța va sista furnizarea apei potabile în vederea executării operațiunilor periodice de spălare și igienizare la nivelul rezervorului ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 08:40
(2848 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA intervin luni, 20 aprilie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei. Prin urmare, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2026, 11:10
(2227 vizualizări - 0 comentarii)


Continuă apelurile telefonice frauduloase ale unor persoane care se recomandă inspectori ANAF/Antifraudă

Reiterăm avertizarea referitoare la continuarea tentativelor de înșelare prin vishing (phishing telefonic), prin care este furată identitatea unor inspectori ai Direcției Generale Antifraudă Fiscală ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2026, 13:20
(3508 vizualizări - 1 comentariu)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de sculptură

Luni, 20 aprilie 2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia va fi vernisată expoziția de sculptură ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2026, 12:40
(2718 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 139,28 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în martie 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna martie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 139,28 milioane ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2026, 12:50
(3349 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Beat la volan, reținut de polițiști 

Marți, 14 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe strada Câmpului, în municipiul Fetești, la volanul căruia a fost identificat un bărbat ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2026, 15:00
(2571 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Borănești și Bărcănești. O persoană a fost reținută!

Sâmbătă, 11 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au depistat și reținut pentru 24 de ore una dintre persoanele implicate într-un dosar de «tentativă de omor», care se sustrăgea ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2026, 07:20
(7576 vizualizări - 0 comentarii)


Hristos a Înviat!

Hristos a Înviat!

Redacția Independent

vă dorește

Sărbători Fericite

alături de cei dragi!

12 Aprilie 2026, 00:05


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Miercuri, 8 aprilie 2026, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută de Patriarhia Română, respectiv ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 16:20
(3327 vizualizări - 0 comentarii)


364 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în pimele două luni ale anului 2026

În primele două luni ale anului 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 364 persoane ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 13:50
(3294 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii din Slobozia

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii din Slobozia

În perioada 15-21 aprilie 2026, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Izvorul Tămăduirii» al străvechiului așezămâ ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 12:20
(4966 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor Pascale

RAJA Constanța aduce la cunoștință abonaților din întreaga arie de operare că în intervalul 10-13 aprilie 2026, casieriile și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 12:05
(3966 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Mircea cel Mare din orașul Fetești!

Ca urmare a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Mircea cel Mare din orașul Fetești, echipele Constanța sistează furnizarea apei potabile marți ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2026, 14:10
(4611 vizualizări - 0 comentarii)


Urban SA Slobozia: Circulație închisă pe strada Mihai Viteazu, din cauza unei avarii

Echipele de intervenție acționează pentru remedierea avariei apărute la rețeaua de canalizare care preia apele uzate din Cartierul 500 și le transportă către stația de pompare Cuza Vodă. Urban SA Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2026, 11:40
(2863 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Razie și percheziții la Urziceni și Bărbulești

IPJ Ialomița: Razie și percheziții la Urziceni și Bărbulești

Polițiștii ialomițeni au desfășurat vineri, 3 aprilie 2026, razii și percheziții la Urziceni și Barbulești. Astfel, au fost peste 250 de persoane legitimate, fiind verificate și 225 de autovehicule ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2026, 17:50
(1526 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Corcodel în Stelnica și Punctul de Acostare «Regina Maria», creștere a numărului de turiști Mary în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Golf în Sistemul de Garanție-Returnare SGR plasează Ialomița în topul reciclării STR SPERANTEI în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Boss în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» #pasajladrajna în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Succesor în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Carmen în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Gigel în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! mdrag20 în Irigațiile pe 36000 de hectare în Ialomița, afectate de o decizie a CFR pentru protejarea unui pod feroviar în Brăila Gigi gunoierul în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei Corcodel de la DUMITRESTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia casă Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 om de rand în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! laurentiu în «Beach Party» săptămânal pe Plaja Zorilor Răduță Aurelian-Constantin în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia @ahaaaaaa în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final soluția e simplă în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...