Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

A scăpat

Amendă penală pentru Marian Neacșu

Înalta Curte de Casație și Justiție a dat o primă soluție în dosarul penal deschis de procurorii Parchetului General pe numele deputatului ialomițean Marian Neacșu. Acesta este condamnat să plătească suma de 2000 de lei amendă penală! Decizia instanței nu este definitivă, aceasta putînd fi atacată cu recurs.

Și-a angajat ilegal fiica la cabinetul parlamentar
Povestea păcatelor penale ale deputatului de Ialomița Marian Neacșu, ajuns vicepreședinte al Camerei Deputaților după arestarea lui Viorel Hrebenciu, se pierde în negura istoriei. Potrivit procurorilor Parchetului General, organ de urmărire penală competent să demareze anchete care-i vizează pe parlamentari, Marian Neacșu se face vinovat de conflict de interese, întrucît și-a angajat fiica la biroul parlamentar din cadrul Parlamentului României, în timpul primului său mandat, mai exact în perioada 2008-2012. În decembrie 2013, la finalul cercetărilor, procurorii au înaintat cazul Înaltei Curți de Casație și Justiție. După 1 an și 3 luni de la învestirea instanței, Curtea Supremă a dat un prim verdict în această speță. Așa se face că judecătorii ÎCCJ l-au condamnat pe Marian Neacșu la plata unei amenzi penale în valoare de 2000 de lei. «Soluția a fost dată în dosarul cu numărul 5950/1/2013 și reprezintă plata unei amenzi penale» au confirmat, pentru Independent, reprezentanții Biroului de Presă al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Decizia magistraților nu este însă definitivă, aceasta putînd fi atacată cu recurs.

24 Februarie 2015, 18:20 (8550 vizualizări - 6 comentarii)

Citiți și:
Luciferul Neacșu revendică Organizația PSD Ialomița
Cuplul Neacșu-Moraru, oficializat!
Ghidul Renegatului

Comentariile cititorilor:


Marin:
(1 Martie 2015, 19:14)
Si eu care credeam ca va da inapoi, cel putin, contravaloarea salariilor, incasate pe nedrept, din acesti ani!
Carmen :
(28 Februarie 2015, 20:57)
Neacsu neacsu neacsu. Neacsu te iubim sa se oftice Sorin ,! Ministru sau pres cons. judetean ialomita. Neacsu NEACSU NEACSU ESTI INALT SUBTIREL SI SEXY. NEACSU TE IUBIM
SORIN:
(25 Februarie 2015, 17:43)
Politicienii sunt aceiași, indiferent de "orientare". Doar se vede cu ochiul liber traseismul oportuniștilor. Crede cineva că la noi există altă "orientare" decât cea "după miros"?! Nu fiți creduli, cel puțin la noi, în Ialomița, contează "orientarea" ciolanului. Așa că ... ar trebui ca noi, cetățenii, să ne reorientăm, sau să stăm acasă. Dintotdeauna alegătorul a fost dezorientat, iar politicianul  foarte bine "orientat". E adevărat, în ultima vreme au devenit destui dezorientați.
IO:
(25 Februarie 2015, 14:59)
Vicepresedinte la Camera dupa o arestare, presedinte la PSD Ialomita, dupa o arestare oare nu va veni timpul sa-l inlocuiasca si pe el cineva.
Ion:
(24 Februarie 2015, 23:19)
Pe langa cate a facut Neacsu,floare la ureche.SMA Slobozia,Avicola Bora ,falimente ,evaziuni pe langa toate astea amedai zero.
Ialomița :
(24 Februarie 2015, 22:31)
Acest blestem al acțiunilor justiției atinge din nou PSD Ialomița. O condamnare fie ea și o amendă penală este tot o condamnare penală. În cazul acesta nu este o soluție definitivă și irevocabilă și în continuare Marian Neacșu beneficiază de prezumția de nevinovăție din punct de vedere juridic dar din punct de vedere mediatic PSD Ialomița pierde în continuare teren electoral.În 2016 vor fii mari surprize la alegerile locale,rămânerea la guvernare a Psd produce în continuare mari prejudicii de imagine organizațiilor psd din teritoriu. După fenomenul Iohhanis din noiembrie 2014 opțiunea politică a electoratului s-a schimbat surprinzător și în județele tradițional Psd-iste.În 2016 în Ialomița vor fii surprize atât la Consiliul Județean cât și la multe primării. Pe val începe acum să fie alți politicieni cu altă orientare.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 09 Nov 2026
265 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Fetești Oraș!

Echipele RAJA Constanța intervin în cursul acestei nopți, duminică, 8 noiembrie 2026, până luni, 9 noiembrie 2026, în jurul orelor 14,00, pentru remedierea unei avarii survenite la ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2026, 22:15
(479 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Campanie de imunizare a ovinelor și caprinelor împotriva variolei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a demarat pregătirile pentru o amplă campanie de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor împotriva variolei ovine și ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 16:10
(464 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Gară din orașul Căzănești!

Joi, 5 noiembrie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Gării din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 12:55
(525 vizualizări - 0 comentarii)


Spitalul Județean de Urgență Slobozia: Verificări interne după apariția unor informații în presă despre medicul ATI implicat în ancheta DIICOT

Spitalul Județean de Urgență Slobozia a declanșat o serie de verificări interne cu caracter preventiv în urma informațiilor apărute în spațiul public cu privire la un medic ATI, angajat al ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 12:25
(635 vizualizări - 0 comentarii)


Misiune pentru viață a jandarmilor ialomițeni 

Misiune pentru viață a jandarmilor ialomițeni 

Joi, 5 noiembrie a.c., jandarmii ialomițeni au ales să fie alături de cei aflați în suferință, oferind, printr-un gest simplu, dar plin de semnificație, o speranță celor care au nevoie de ajutor ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 11:45
(867 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Vineri, 6 noiembrie 2026, ultima zi pentru cererile de despăgubire la secetă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește producătorilor agricoli din sectorul vegetal că vineri, 6 noiembrie 2026, este ultima zi de depunere a cererilor de sprijin financiar de ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 13:10
(1192 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Bilanțul depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectorul suin în contextul crizei din Orientul Mijlociu

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în data de 30 octombrie 2026, s-a încheiat perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat în cadrul schemei ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 10:05
(1168 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița: Turneul Național «Bella voce, Bella musica»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița anunță că Turneul Național «Bella voce, Bella musica»/ediția a II-a ajunge la Slobozia vineri, 13 noiembrie 2026, orele 18,00, la Sala ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:35
(1155 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii Slobozia «Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil»

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii Slobozia «Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil»

În perioada 3-10 noiembrie 2026, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil» al străvechiului ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:20
(1201 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF derulează un program de conformare privind contribuabilii care prezintă risc fiscal din perspectiva TVA

ANAF derulează la nivel național un program de conformare cu rol preventiv, prin care contribuabilii identificați cu posibile riscuri fiscale în domeniul TVA sunt informați direct și îndrumați ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:10
(1290 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești, joi, 5 noiembrie 2026!

Joi, 5 noiembrie 2026, în intervalul orar 08,00-16,00, se va sista furnizarea apei potabile în Cartierul Buliga din municipiul Fetești pentru realizarea operațiunilor periodice de î ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:05
(1849 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

4 Noiembrie 2026, 08:00


Percheziții DIICOT și la Slobozia: Anchetatorii, pe urmele unei rețele de traficanți de droguri!

Percheziții DIICOT și la Slobozia: Anchetatorii, pe urmele unei rețele de traficanți de droguri!

Marți, 3 noiembrie 2026, procurorii DIICOT au efectuat mai multe percheziții domiciliare, vizat de descinderi fiind și municipiul Slobozia. Anchetatorii ar fi pe urmele unei rețele de traficanți de droguri ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2026, 18:20
(2282 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: 5,74%, rata șomajului la sfârșitul lunii septembrie 2026

La sfârșitul lunii septembrie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4500 șomeri (din care 2215 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2026, 07:40
(1562 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Salonul Național de Toamnă 2026»

Uniunea Artiștilor Plastici din România-Filiala Slobozia/Ialomița, în parteneriat cu Consiliul Județean Ialomița și Muzeul Național al Agriculturii, organizează vernisajul expoziției « ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 11:25
(1711 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Autoturisme de peste 7,2 milioane de lei, comercializate ilegal

O persoană fizică din județul Argeș a prejudiciat bugetul de stat cu peste 1,1 milioane de lei, după ce a comercializat ilegal 75 de autoturisme second-hand, în valoare totală ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 10:40
(1801 vizualizări - 0 comentarii)


2014 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-septembrie 2026

AJOFM Ialomița a integrat în muncă 2014 persoane în perioada ianuarie-septembrie 2026, printre care se numără 845 de femei, ca urmare a implementării Programului Național ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 08:20
(1951 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală»

IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală»

La data de 21 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița au pus în executare 29 de mandate de percheziție domiciliară, în municipiul ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2026, 10:35
(4742 vizualizări - 15 comentarii)


Peste 1,08 milioane de lei pentru rentierii agricoli din Ialomița

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a încheiat procesul de autorizare la plată a rentierilor agricoli care și-au vizat carnetele în perioada 1 martie-31 august 2026 ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 17:10
(2642 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește cereri de sprijin pentru crescătorii de porci: Ajutor de stat de până la 50000 de euro per beneficiar!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a deschis sesiunea de depunere a cererilor de ajutor de stat destinate sectorului suin. Crescătorii de porci din județul Ialomița și din î ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:50
(2747 vizualizări - 0 comentarii)


Racla cu moaștele Sfântului Irodion de la Lainici, la Slobozia

Credincioșii din Slobozia sunt așteptați la Biserica «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir» din municipiu, unde, în perioada 24-27 octombrie 2026, va fi adusă ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:35
(2686 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Dublu eveniment cultural «SCULPTORI»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița a găzduit marți, 20 octombrie 2026, începând cu orele 15,00, un dublu eveniment cultural de excepție dedicat artelor vizuale. Sub titlul ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:20
(2551 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, Serviciul Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2026, 17:25
(6455 vizualizări - 0 comentarii)


Ansamblul «Violoncellissimo» concertrează la Slobozia duminică, 1 noiembrie 2026

Iubitorii muzicii clasice din județul Ialomița sunt invitați la un eveniment cultural de excepție. Consiliul Județean Ialomița, prin intermediul Centrului Cultural «Ionel Perlea», organizează ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 16:10
(3062 vizualizări - 0 comentarii)


Bilanț al Poliției Locale Slobozia pe septembrie 2026: Peste 460 de sancțiuni, camere video folosite pentru prinderea vandalilor!

Poliția Locală Slobozia a publicat raportul de activitate pentru luna septembrie 2026, agenții locali aplicând 463 de sancțiuni contravenționale și gestionând 272 de sesizări venite din partea ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 15:40
(2928 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești, joi, 15 octombrie 2026!

Joi, 15 octombrie 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate Sursa de Apă Buliga, din Fetești/Ialomița. Prin ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 08:50
(3186 vizualizări - 0 comentarii)


Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Sâmbătă,10 octombrie 2026, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2026, 10:30
(4422 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rezultate Bursa Locurilor de Muncă

Vineri, 9 octombrie 2026, la nivel național, s-a desfașurat Bursa Generală a Locurilor de Muncă, acțiune organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Acest eveniment a fost organizat ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 12:50
(4013 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 155 milioane de lei pentru fermierii afectați de secetă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează producătorii agricoli din sectorul vegetal că, în perioada 12 octombrie-6 noiembrie 2026, se depun cereri pentru acordarea sprijinului ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 11:25
(5472 vizualizări - 0 comentarii)


Activitatea Laboratorului din cadrul DSVSA Ialomița în trimestrul III 2026

Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița (LSVSA) reprezintă o componentă importantă a activității de supraveghere și control desfășurate de Direcția Sanitară Veterinară ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 16:25
(3912 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
cetatean în Investiție de 579 mii de lei la Stadionul «1 Mai», aprobată de Consiliul Local Slobozia Ra sol în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe Ra sol în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Ra sol în Comuna Sfântu Gheorghe se retrage oficial din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009! jante+anvelope iarnă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 4 noiembrie 2026 Ra sol în Suspiciuni de nelegalitate privind suspendarea autorizației integrate de mediu a Urban SA Slobozia Cetatean . în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Cetățeanul x în Pacient insultat și agresat de medicul stomatolog care i-ar fi aplicat incorect tratamentul dentar Gigel în Comuna Sfântu Gheorghe se retrage oficial din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009! ion ion în Comuna Sfântu Gheorghe se retrage oficial din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009! cetățean în Investiție de 579 mii de lei la Stadionul «1 Mai», aprobată de Consiliul Local Slobozia @justițiarul în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Ra sol în Comuna Sfântu Gheorghe se retrage oficial din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009! Ra sol în Comuna Sfântu Gheorghe se retrage oficial din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009! Cristi în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române AlexDan în Comuna Sfântu Gheorghe se retrage oficial din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009! Cimitirul vesel Pocotila în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe Dutu Niculae în Comuna Sfântu Gheorghe se retrage oficial din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009! Călin în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe Ceratean al urbei în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...