Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Exodul «DRAGONILOR»

Foștii jucători ai Unirii Slobozia întăresc echipele din ligile inferioare

Exodul «DRAGONILOR»

Unirea Slobozia s-a destrămat, iar sîmbătă, 28 februarie 2015, Stadionul «1 Mai» va fi pustiu și liniștit. Meciul dintre Unirea Slobozia și Rapid Suceava nu se va mai desfășura, după cum nu se vor mai auzi nici scandările publicului, nici scandările dragonilor galben-albaștri. Puși în fața faptului împlinit și al unui deznodămînt pe care nu-l prevedeau nici cei mai pesimiști slobozeni, fotbaliștii care în tur au îmbrăcat tricoul Unirii au reușit în mare parte să-și găsească noi angajamente pe ultima sută de metri a pauzei competiționale. Vor rămîne pe loc Topală sau Teodorescu sau Alexe, aceștia urmînd să evolueze în Campionatul Juniorilor A. De asemenea, veteranul Dumitru Gheorghe este dorit de Ion Ionescu la Abatorul...

Stan și Toma, la Axintele
Titulari incontestabili ai Unirii Slobozia, fundașii laterali Stelian Stan și Constantin Toma își vor continua cariera tot la o echipă ialomițeană. Cei doi au semnat cu Viitorul Axintele, ocupanta locului 5 în seria a II-a din Liga a III-a. În aceeași serie va evolua și portarul Leonida Gheorghe, 25 de ani, care a optat pentru o revenire în localitatea natală. El va apăra poarta celor de la Înainte Modelu, tot acolo ajungînd și tînărul atacant Viorel Stanciu. Tot la Modelu va juca, în retur, și mijlocașul Enis Bolat, după ce acesta a fost timp de o saptămînă în discuții cu Farul. Alt portar al Unirii, Nicușor Măstăcan ar putea ajunge la Tulcea. Și Dunărea Călărași a profitat de dezintegrarea Unirii, înregimentîndu-l pe mijlocașul Alexandru Chebac. Alți doi jucători vor activa la echipe ilfovene din Liga a III-a: Florinel Ibrian la Afumați, iar Gabriel Lazăr la Ștefănești, echipă pregătită de fostul antrenor al Sloboziei, Marin Dună.

Căpitanul a ales Suceava
Dacă privim strict din punct de vedere al clasamentului, cel mai fericit transfer îl are ca actor pe Romeo Soare. Fostul căpitan al Unirii, în vîrstă de 31 de ani, va juca în retur pentru Rapid Suceava, locul 2 în seria estică, din eșalonul secund. Golgeter pentru Unirea în amicalele acestei ierni, Bogdan Ungureanu a ajuns la Brăila. Octavian Ursu va juca la Mioveni, iar Marius Drăguț și Cătălin Hristian sînt în cărți pentru transferuri la Buzău. Marius Macare este tentat de o evadare peste hotare, însă pînă în prezent nu s-a concretizat nimic.

24 Februarie 2015, 13:45 (8331 vizualizări - 9 comentarii)

Citiți și:
Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic
Două lovituri de pedeapsă și un cartonaș roșu au decis «soarta» Unirii
Reconstrucția din insolvență și «recitalul» istoric al Unirii
Recolta Gheorghe Doja confirmă forma bună și obține «o victorie de moral»

Comentariile cititorilor:


suporter :
(1 Martie 2015, 15:35)
Veniti la stadion duminica 8 martie si nu veti regreta. Acesti copii au rezultate mai notabile decat Unirea Slobozia-seniori. Au invins campioana seriei Academia Hagi, Otelul galati, Farul Constanta s.a. Nu veti regreta. Pacat ca nu au investit mai mult in acesti copii in ultimii 2-3 ani pentru ca acum cand s-a terminat sacul de bani nu era nevoie de mercenari. Hai Unirea ! Victorie cu Otelul si lumea va veni la stadion. Sunt copiii orasului.
SURPRIZA:
(26 Februarie 2015, 16:32)
Hai lasa,ca nu se mai joaca deloc ! Sa vedem cine e în stare sa vina sa încurajeze juniorii republicani în meciurile de acasa care se vor juca duminica de la 12 pe 1 mai ! Acum sa vedem care sunt suporteri adevarati si care veneau la stadion doar ca Unirea avea rezultate si juca în Liga secunda ! O sa vedem clar duminica viitoare care sunt suporterii de rezultat si care sunt cei care îsi sacrifica din timpul lor liber sa vina la stadion ca sa încurajeze niste copii !
Suporter:
(25 Februarie 2015, 21:03)
pai ce încurajare daca asta e ultimul meci ca apoi sa poată înscrie in liga 3 ...deci concluzia ca își bat incontinuare joc de noi ne amăgește cu un meci sa venim la stadion apoi nu mai continua ca asta e motivul PTR care joaca sâmbăta ; PTR ca daca nu jucau nici un meci din retur nu se puteau înscrie in liga 3 la vara ,așa ca marssssss draq cu PSD ca tot niște jeguri ramân. RUȘINE SI TIE PREPELIȚĂ AI PUS FOTBALUL IN GENUNCHI ÎMPREUNA CU MĂSCĂRICIUL DE PRIMARA...ATI PREFERAT SA CONTINUAȚI CU HANDBALUL DAR CINE ȘTIE POATE AVEȚI AMANTE PE ACOLO SI VOI SI DAIA LE ȚINEȚI.
SURPRIZA:
(25 Februarie 2015, 17:56)
#Suporter nu stiu la cine te referi cand spui "ati stricat echipa" dar trebuie sa întelegi ca vi la stadion sa încurajezi echipa UNIREA nu anumiti jucatori care chiar daca au plecat si-au facut aici datoria ! Unirea Slobozia traieste acum clipe grele dar traieste prin acesti juniori care vor fi sambata pe teren ! De ce sa nu fim alturi de ei si sa-i încurajam ? ? ? Nu merita si ei un minim efort ? ? ?
Suporter:
(25 Februarie 2015, 16:51)
bai surpriza ați stricat echipa care ne a adus atâtea bucurii si acum ne aștepți la meci sa vedem juniorii .hotilor jos PSD niște incapabili si furăcioșii care nu au mai dat banii de 3 luni la fotbaliști.Dar oare unde sunt bani ca bugetul a fost alocat???surpriza: banii sunt in groapa de la primărie....jegurilor sa va fie Rușine la toți din conducere....jos pacaliciu de Stoica!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
SURPRIZA:
(25 Februarie 2015, 11:58)
DEZINFORMARE TOTALA PENTRU TOATA SLOBOZIA ! NU ESTE ADEVARAT CA SAMBATA STADIONUL VA FI PUSTIU ! MECIUL CU SUCEAVA SE JOACA BAI NEBUNILOR CARE SCRIETI NUMAI ABERATII IN ZIARUL ASTA ! MAI BINE VENITI LA STADION SAMBATA SA FACETI UN REPORTAJ DECAT SA VA LUATI DUPA TOT FELUL DE PISTE FALSE ! ACUMA SA VEDEM UNDE VOR FI CEI CARE FACEAU GURA PE AICI CA NU MAI AVEM ECHIPA ! ACUMA SA VEDEM ATITUDINE DIN PARTEA ASTORA DE SA DAU MARI SUSTINATORI ! AVETI POATE O ULTIMA SANSA SA VA ARATATI ATASAMENTUL FATA DE ACEST CLUB ASA CUM POATE FIECARE ! SA NU AUD CA N-A STIUT LUMEA CA SE JOACA SI D'AIA NU A VENIT NIMENI LA MECI PENTRU CA ASTA NU E O SCUZA ! ACUMA SA VA VEDEM SLOBOZENILOR DE CE SUNTETI IN STARE !
nicolici:
(24 Februarie 2015, 22:14)
Fi-v-ar organizarea de ras hahalerelor! Primar de doi bani care nu cunoaste nici legislatie nici regulamente si s-a inconjurat de niste incompetenti! Nu te poti juca asa cu sufletelor catorva mii de slobozeni ! O sa vedeti voi la urmatorul vot panaramelor ! 
sorin:
(24 Februarie 2015, 21:51)
Nu inteleg de ce nu au continuat cu juniorii, pentru ei era o experienta, doar daca asta cu inscrierea in liga 3 este doar praf in ochi si vor s-o termine definitiv!
bogdan:
(24 Februarie 2015, 21:47)
Primare,nenorocitule ai stricat o munca de 10 ani!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 23 Sep 2026
220 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

APIA eliberează adeverințe crescătorilor de animale care doresc să acceseze credite

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de miercuri, 24 iulie 2024, eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervențiilor în sectorul zootehnic ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2024, 07:40
(6821 vizualizări - 0 comentarii)


Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița recrutează candidați

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița recrutează candidați în vederea participării la concursul de admitere în cadrul Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza», sesiunea ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2024, 11:55
(7919 vizualizări - 0 comentarii)


Pesta Micilor Rumegătoare, în atenția DSVSA Ialomița

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița atenționează proprietarii de ovine și caprine, de pe raza județului, cu privire la contextul epidemiologic european și național privind ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2024, 11:45
(6532 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică de la RAJA Constanța este la rându-i o opțiune rapidă, sigură ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2024, 10:20
(7491 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Imnului», marcată la Slobozia

Instituția Prefectului Ialomița va organiza luni, 29 iulie 2024, o festivitate prin care va marca «Ziua Imnului». În cadrul evenimentului, prefectul județului Ialomița, Constantin ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2024, 08:40
(2432 vizualizări - 0 comentarii)


Sfântu Gheorghe: Ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 53 de ani

Polițiștii din Ion Roată au fost sesizați luni, 22 iulie 2024, de către o femeie de 49 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către concubinul său, un bărbat în vârstă ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 16:15
(7794 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: Beat la volan

Luni, 22 iulie 2024,  în jurul orelor 23,30, polițiștii din Fierbinți-Târg au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 45 de ani. În urma ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 16:10
(4316 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Animale aflate în pericol, salvate de polițiști

Urziceni: Animale aflate în pericol, salvate de polițiști

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că într-un apartament din Urziceni mai multe animale trăiesc în condiții improprii. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 15:10
(3489 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Invitație la concert

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Invitație la concert

Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Cultural «Ionel Perlea» și în parteneriat cu Asociația «Suonarte», invită publicul ialomițean la spectacolul «PUCCINI 10 ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 13:45
(5627 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Precizări cu privire la eco-schemele din sectorul zootehnic

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează cu privire la anumite condiții și excepții în acordarea de sprijin financiar pentru eco-schemele din sectorul zootehnic, aferente ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 12:55
(5798 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 5,20 milioane de lei în iunie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna iunie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de 5,2 milioane ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 11:15
(15319 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zonele Vlașca, Fetești-Gară și Fetești-Oraș!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 23 iulie 2024, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, din orașul Fetești. Pentru realizarea ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 08:55
(2008 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor în zona Urziceni

Vineirm, 19 iulie a.c., polițiștii au organizat în localitățile Urziceni, Bărbulești, Movilița, Coșereni și Manasia  o acțiune cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2024, 16:40
(1438 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni razie


Incendii la case din Sudiți și Condeești

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentul de Pompieri Slobozia au intervenit, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pentru gestionarea unei situații de urgență ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2024, 13:05
(2666 vizualizări - 0 comentarii)


S-a înecat în Lacul Amara

În dimineața zilei de duminică, 21 iulie a.c., în jurul orelor 10,15, Detașamentul de Pompieri Slobozia a intervenit cu o autospecială de stingere și o barcă pneumatică pentru extragerea ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2024, 12:55
(2743 vizualizări - 1 comentariu)


Accidente la Orboești și Fetești

Două echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, au intervenit la un accident rutier produs pe raza localității ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2024, 12:50
(2115 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 22 iulie 2024, termen-limită de depunere a declarațiilor fiscale pentru aplicarea/încetarea aplicării sistemului TVA la încasare

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 22 iulie 2024, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării organului ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2024, 10:20
(5734 vizualizări - 0 comentarii)


Patru persoane urmărite internațional pentru «furt calificat», depistate la Slobozia

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au acționat în cursul zilei de luni, 15 iulie 2024, la Slobozia, în vederea depistării unor persoane urmărite la nivel internațional. Astfel ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2024, 15:30
(7230 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Acțiune cu efective mărite de polițiști

Luni, 15 iulie 2024, polițiștii din Urziceni au organizat o acțiune cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică. În acest sens, au ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2024, 15:25
(3468 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni acțiune


AJFP Ialomița: 133,80 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna iunie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna iunie 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 133,80 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2024, 09:40
(5155 vizualizări - 0 comentarii)


Forumul APPR solicită intervenția prim-ministrului României pentru salvarea sectorului agricol afectat de secetă

Într-o scrisoare deschisã fãcutã publicã la începutul acestei sãptãmâni, Forumul Agricul­torilor și Procesatorilor Profesioniști din Rom ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2024, 17:25
(2205 vizualizări - 0 comentarii)


APIA a extras eșantionul de control aferent Campaniei 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a fost extras eșantionul de control pentru Campania 2024, aferent schemelor de plată pe suprafață, măsurilor de dezvoltare rurală ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2024, 17:05
(8281 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Program de furnizare a apei în localitatea Moldoveni

Din cauza fenomenului de secetă accentuată și a temperaturilor extreme, s-a înregistrat o creștere semnificativă a consumului de apă în localitatea Moldoveni. Din acest motiv, pe timpul nopții ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2024, 09:15
(5533 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Ion Ghica, Horia și Movilița

Incendii la Ion Ghica, Horia și Movilița

Duminică, 14 iulie a.c., două echipaje de pompieri din Slobozia au intervenit pentru limitarea și lichidarea unui incendiu produs la o locuință în satul Ion Ghica. Au ars locuința, un adăpost de ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2024, 13:15
(3471 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Gârbovi, Urziceni, Fetești și Slobozia Nouă

Accidente la Gârbovi, Urziceni, Fetești și Slobozia Nouă

Două echipaje de pompieri din Urziceni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, au intervenit la un accident rutier produs pe raza localității Gârbovi, în care ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2024, 13:10
(2737 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Județean Anticorupție Ialomița: Agent de poliție, prins în flagrant în timp ce primea șpagă pentru a introduce în Arest diverse bunuri!

Duminică, 14 iulie 2024, ofițerii de Poliție Judiciară ai Direcției Generale Anticorupție-Serviciul Județean Anticorupție Ialomița, la delegarea și sub coordonarea procurorului specializat din cadrul ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2024, 12:10
(8178 vizualizări - 4 comentarii)


RAJA Constanța: Program de furnizare a apei în Fierbinți-Târg, Dridu și Cornești!

România se află sub cel mai extins Cod Roșu emis vreodată de Agenția Națională de Metereologie. Fenomenele vizate sunt caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat și implicit secetă. Toate ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2024, 11:55
(8798 vizualizări - 0 comentarii)


Deputatul USR Radu Miruță: «România cumpără energie scumpă pentru că PSD și PNL nu sunt în stare să ia deciziile corecte!»

Vineri, la orele 12,00, România importa aproape 900 MWh ca să-și acopere necesarul, producția fiind sub consum. Sâmbătă, la orele 11,00, într-o zi de weekend, importul depășea cu aproximativ ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2024, 10:40
(3339 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri pentru subvenția la motorină în trimestrul II 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează beneficiarii că, până la data de 31 iulie 2024 inclusiv, primește Cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantitățile ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2024, 14:40
(19398 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți de peste 80,864 milioane de lei

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 03-10.07.2024, a efectuat plăți în suma totală de peste 80,864 milioane de lei (16,302 milioane de euro ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2024, 10:40
(4061 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Antonio în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Gigel în Fost procuror-șef al DIICOT Ialomița, condamnat definitiv de Curtea Supremă la 1 an de închisoare și plata unei amenzi de 80 mii de lei ete_na în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Cine vreau eu în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Dinu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Cetățean în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Vali în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii @Anfrel în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Locatar zona 0 Filaturii în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Vorba suna, fapta tuna în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Andrei în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Marcel în Demersuri instituționale pentru obținerea finanțării necesare reabilitării sediului Poliției Municipiului Slobozia Uau! în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» UnOarecareDeOriunde în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Mary în Demersuri instituționale pentru obținerea finanțării necesare reabilitării sediului Poliției Municipiului Slobozia Mary în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Cetatean în Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026 Connex în Primarul Alexandru Potor vorbește, pe internet, despre «succesul» asfaltării străzilor din Slobozia Nouă garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 16 septembrie 2026 Dinu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...