Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Ionel Ghiorghișor câștigă procesul împotriva Instituției Prefectului

Omul anului 2015 în Ialomița

Ionel Ghiorghișor cîștigă procesul împotriva Instituției Prefectului

În luna mai a anului 2012, Ionel Ghiorghișor, pînă la acel moment subprefect al județului Ialomița, era demis din funcție pentru a face loc actualului subprefect Marin Constantin. Imediat după demiterea sa, Ionel Ghiorghișor dă în judecată instituția. Pe 30 iulie 2014, dosarul ajunge la Curtea de Apel București. După alte 7 luni, Curtea de Apel București admite contestația în anulare și dă cîștig de cauză lui Ionel Ghiorghișor. Imediat după pronunțarea sentinței, Ionel Ghiorghișor declară pentru Independent: «Multă lume mi-a spus că sînt nebun. Această decizie dovedește contrariul. Mă bucur, începusem să cred și eu că sînt. Și mă bucur că politicul nu a ajuns peste tot!».

Un pas mic pentru om, unul uriaș pentru lege
Pe 9 februarie 2015, după mai bine de 2 ani și jumătate de procese, Ionel Ghiorghișor, ex-subprefect al Prefecturii Ialomița și jurist al instituției la acest moment, obține din partea Curții de Apel București cîștig de cauză într-un proces dificil și greu de înțeles pentru publicul larg. Tradusă în termeni laici, contestația în anulare îl repune pe acesta în poziția de subprefect al județului Ialomița, poziție din care a fost demis pe 8 mai 2012 pentru a face loc actualui suprefect Marin Constantin. Decizia e irevocabilă, dar nu definitivă. Iar drumul pînă la repunerea în drepturi a lui Ionel Ghiorghișor trece prin ograda Guvernului României, care ar trebui să adopte o HG în acest sens. Ionel Ghiorghișor nu dorește însă să redevină subprefect. Pe pagina sa de Facebook acesta a comentat victoria obținută printr-o mărturisire surprinzătoare. «În iunie 2012, puneam o întrebare de bun simț grupului format din Ciupercă, Neacșu și Găină, înainte de instalarea în funcția de subprefect a lui Marin Constantin: „De ce ați procedat atît de mîrșăvește domnilor, cu persoana mea?“. Dacă mă chemați la discuții, eliberam funcția și nu trebuia să comiteți trafic de influență și să vă urcați cu picioarele pe lege. Răspunsul lui Ciupercă a fost tandru: „așa e viața!“. După aproape 3 ani de procese în care am solicitat constatarea nulității hotărîrii de guvern pe care o nășiseră „cei trei mușchetari“, după două soluții nefavorabile, un complet al Curții de Apel București a constatat că am dreptate și a anulat actul ilegal și abuziv. Întîmplarea face ca soluția instanței să fie dată chiar în ziua cînd DNA l-a ridicat, din păcate, pe Ciupercă! Asta-i viața! Sînt totuși niște coincidențe și, probabil, urmările vor fi în continuarea cercetărilor lui Ciupercă. Bucuria mea a fost că în România mai sînt și judecători corecți, iar politicul nu ajunge peste tot!».

Marin Constantin, drumeț în calea lupilor
În spatele victoriei morale obținute de către juristul Ionel Ghiorghișor se ascunde un scandal public rămas fără reacții din partea protagoniștilor. Sub titlul «Consiliul Județean, trambulină pentru camarila PSD», Independent publica în luna decembrie a anului 2014 un amplu articol în care explica modul fraudulos în care Marin Constantin a ocupat, sprijinit de Silvian Ciupercă, funcția de suprefect al județului. Reluăm o parte din articolul publicat atunci. «Dacă pe crucea ilegalității comise pentru Alexandru Știucă a nins demult, pe cea făcută pentru subprefectul Marin Constantin zăpada e proaspătă. Reamintim că acesta a fost numit subprefect pe 30 mai 2012, prin HG 554, după ce, cu numai o săptămînă în urmă, cîștigase concursul de consilier superior în cadrul aceleeași Direcții de Achiziții și Patrimoniu din Cadrul Consiliului Județean Ialomița. (...) Pentru că, la angajare, subprefectul Marin Constantin a ocupat postul unei angajate aflate în concediu maternal, la 2 ani distanță, Consiliul Județean s-a văzut obligat să organizeze un nou concurs prin care să conserve calitatea de funcționar public a lui Marin Constantin. Drept pentru care, pe 19 iunie 2014, la orele 10,00, instituția a organizat special pentru subprefectul favorit al lui Silvian Ciupercă, un concurs de ocupare a funcției de consilier grad superior, în cadrul Direcției Coordonare-Organizare, Compartimentul pentru Informare și Relații publice. Potrivit informațiilor oficiale puse la dispoziție de către instituție, Marin Constantin a cîștigat detașat acest concurs, cu 168,66 puncte, după care s-a întors bine mersi în biroul lui de subprefect apolitic al județului!».

24 Februarie 2015, 19:50 (16200 vizualizări - 22 comentarii)

Comentariile cititorilor:


notsorin:
(5 Septembrie 2015, 02:50)
Mulți pupincuristi pe aici !!! Tovarasul militian știe ce face ! Cu chestia juridică nu prea e in forma dar in schimb știe o grămadă de trucuri cu terenuri !
SORIN:
(2 Martie 2015, 16:53)
@parvu. Marină, sau terestră?! La milă mă refer, ca nu cumva să înțelegi altceva, mare luptător, ha, ha, ha!
parvu:
(28 Februarie 2015, 22:01)
ionut te-ai aprins ca stiu cine esti,stai linistit ca nu m-am suparat  ,doar mila ma cupride de tine .
Ionut:
(28 Februarie 2015, 20:54)
Parvule tu esti mai nebunuleee. Tu esti parvu de la perieti mai luptatorule. PAI ITI DAI SEAMA DUPA AGRAMATISME SI PENTRU CA IL LAUZI PE CEL CARE ITI DICTEAZA RECLAMATIILE. PARVULE AI VREA SA AI Bucurii LA PRIMA RITA E. .? Daca iti da p...... Te potolesti nebunule , infractorule ? E mai buna ca tine. . Te-a regulat mereu la alegeri nebunuleee. Recunosti. Ma? Parvule cand vei fi si tu primar ales ma? La pastele cailor sau cand o zbura vaca. Infractorule. In final iti doresc si o a 3 condamnare, dar de data asta cu executare ca sa ai sansa sa te indrepti cu adevarat ca sa redevii cu adevarat util societatii.
parvu :
(28 Februarie 2015, 13:07)
ionut  r  ,iomut  g ,s-au,    c   d j  t s  daca   voi sinteti  nu ma veti putea opri sam-i spun parerile. dar daca  nu sint parvu    immmmmmmm------
Ionut:
(27 Februarie 2015, 17:32)
Parvule te asigur ca atat numele cat si prenumele meu nu incepe cu litera g, insa faptul ca ameninti subtil nu face decat sa dovedeasca ca esti un infractor recidivist , avand o dubla condamnare pt luare de mita si complicitate pt cei ce au furat arme. Parvule am zis ceva incorect? Un condamnat penal pentru 2 infractiuni nu se numeste din punct de vedere legal INFRACTOR? Gresesc cu ceva? Dc nu-l intrebi pe acel personaj care iti dicteaza reclamatiile daca am dreptate? Apropo banuIala mea e corecta? Fii un politician cinstit si spune adevarul. Spune adevarul si vei fi un exemplu nu un infractor condamnat de 2 ori.
parvu :
(27 Februarie 2015, 11:58)
ionut ,este clar ai o problema personala cu mine;nu este bine ionut  .g,----
vasile :
(26 Februarie 2015, 18:22)
Sorine desi avem opinii diferite consider ca esti un om civilizat si te respect la modul sincer. In rest acel cetatean trebuia sa se adreseze unui executor judecatoresc dar era o alta bataie de cap si o alta cheltuiala si pierdere de timp. In rest sa fim sanatosi si iti doresc numai bine pt. ca ai demonstrat ca esti un om civilizat.
SORIN:
(26 Februarie 2015, 16:24)
@Vasile. Îmi pare rău dacă asta ai înțeles din postarea mea. Eu nu mă refer la lucruri bune sau rele făcute de dl. subprefect, fiincă nu le cunosc. Eu am spus că acei petenți trebuia să se adreseze Justiției, nu Prefecturii. În rest ... fiecare cu "mentorii" săi.
ionut:
(26 Februarie 2015, 14:39)
Parvane , iar tu? Esti un condamnat recidivist, un infractor cu acte in regula. Tu de unde stii ca Gh e sau nu un profesionist? TE pomenesti ca el iti dicteaza reclamatiile Parvaneeeee ?? In rest cel mai obiectiv mi se pare Vasile . Ceilalti parca sunt prea inraiti sau subiectivi de o parte sau de alta. Ura unora nu duce la nimic bun.
vasile :
(26 Februarie 2015, 13:47)
Ma uit ce scriu persoane gen Sorin, si sincer ma minunez, mai mai ca nu sustine ca subprefectul trebuie pedepsit pt lucrurile bune pe care le-a facut . Simpatizantii pdl nu inteleg ca in Ialomita sau in mun. Slobozia au picat de fiecare data examenul in fata cetatenilor prin vot democratic pt ca nu au avut o imagine buna tocmai din cauza anumitor pers. la care se face referire mai jos . Poporul are intotdeauna dreptate. Sorine indiferent de simpatii iti spun cu respect ca eu sunt convins , desi nu am dovezi, ca nici un concurs , inclusiv pt directorii de deconcentrate ,nu a fost pe bune nici pe vremea pdl ului si nici pe vremea psd ului. Din punctul acesta de vedere, crede-ma sunt la fel, doar oamenii difera.
parvu :
(26 Februarie 2015, 13:04)
 gheorghisor,este un bun profesionist  merita tot respectul ;-------
SORIN:
(26 Februarie 2015, 11:40)
Nu știu de ce trebuie elogiat un funcționar public pentru că și-a făcut datoria, adică acea intervenție la "primarul roșu", de fapt, nici n-ar fi trebuit să aibă loc. Cei nemulțumiți ar fi trebuit să facă plângere penală împotriva primarului nemernic, nu să se ducă la "intervenții". @Costin. I-auzi, dom'le! Ce-ți e și cu "mentorii" ăștia! Să-nțeleg că dacă cineva susține o persoană ultracalificată pentru a ocupa un post, printr-un concurs real, nu vrăjeli cotidiene, iar persoana devine obiectul unui dosar penal, gata, cel din urmă, automat este de aceeași factură. Logică demnă de Gâgă!
Ionel:
(26 Februarie 2015, 10:34)
Andrei  si  Matei  mi se pare  mie sau  il  cam  pupati in  ...... pe Marin. Aveti voi ceva de castigat din asta (sau ....el)!  Si , da sunt de acord cu ce a  afirmat Andrei despre DNA. Corect! Sa-i ia pe toti cei care au  calcat stramb. 
matei:
(25 Februarie 2015, 23:02)
Confirm cele spuse de dl Andrei .In toamna lui 2014 am fost nevoit sa ma duc in audienta la dl. Marin Constantin intrucat un domn primar din partidul in care pana nu demult a fost si dansul, refuza sa ma puna in posesie pe o suprafata de teren pe care o castigasem in instanta printr-o sentinta definitiva si irevocabila .Desi nu imi faceam prea mari sperante ca o sa se rezolve ceva dl Constantin a luat legatura cu respectivul specimen politic si pe un ton ferm i-a spus ca intr-un stat de drept sentintele judecatoresti trebuie puse in aplicare , iar refuzul de a face acest lucru constituie infractiune. Deasemenea i-a comunicat respectivului specimen rosu ca trecutul dansului politic nu are a face atunci cand e vb de respectarea drepturilor cetatenilor .Nu au trecut nici macar 4 saptamani si respectivul primar rosu a pus in aplicare sentinta judecatoreasca.RESPECTELE MELE MARIN CONSTANTIN.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 27 Aug 2026
335 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Aproape de un rezultat mare Liverpool-Unirea 1-0

Unirea a rămas aceeași echipă combativă de pe vremea lui Petrescu. Ronny Levy a gîndit o așezare compactă la mijloc care a funcționat aproape perfect 80 de minute, iar cînd au apărut fisuri le-a rezolvat ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2010, 01:12
(23188 vizualizări - 0 comentarii)


Anton Barbu și-a dat demisia din funcția de director al Agenției de Plăți

Anton Barbu, în cursul zilei de joi, 18 februarie a.c., și-a depus demisia din funcția de director al Agenției Județene de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Ialomița. Anunțul a fost făcut în cadrul ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 16:19
(19244 vizualizări - 4 comentarii)


Concedierile colective și șomajul, în atenția Prefecturii

Joi, 18 februarie a.c., în sala de ședințe a Instituției Prefectului s-a desfășurat ședința Comisiei de Dialog Social a Județului Ialomița. Drept principale puncte pe ordinea de zi să amintim informarea ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 12:33
(14900 vizualizări - 0 comentarii)


Reduceri de tarife pentru operațiunile la Registrul Comerțului

În ședința de miercuri, 17 februarie a.c., Guvernul a aprobat o hotărîre privind taxele și tarifele pentru operațiunile efectuate de Oficiul Național al Registrului Comerțului și oficiile registrului comerțului ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 11:51
(12680 vizualizări - 0 comentarii)


Salvați din apele rîului Ialomița de pompieri

Patru persoane au rămas izolate de ape miercuri, 17 februarie a.c., pe raza localității Bucu, la un canton ce aparține Ocolului Silvic Slobozia. Este vorba de trei bărbați și o femeie, toți din comuna ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 11:40
(11331 vizualizări - 0 comentarii)


Proiectil activ într-o mașină cu nisip

Un proiectil de calibru 122 mm cu încărcătură activă a fost descoperit în această dimineață în materialul antiderapant dintr-o autoutilitară aparținînd unei societăți comerciale din Fetești. Elementul de ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 11:40
(14798 vizualizări - 0 comentarii)


Birou pentru eliberarea de caziere judiciare la Fetești

Joi, 18 februarie a.c., la ora 13,00, la sediul Poliției Municipiului Fetești va fi inaugurat un Birou pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar. La inaugurare vor participa șeful Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 07:12
(17970 vizualizări - 1 comentariu)


Infractor după gratii

Un ialomițean în vîrstă de 40 de ani, din comuna Ciulnița, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile în cursul zilei de marți, 16 februarie, și se află în prezent în arestul Inspectoratului. Împotriva ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 16:53
(14897 vizualizări - 0 comentarii)


A bătut un copil de numai 4 luni pentru că plîngea foarte tare

Polițiștii efectuează cercetări cu privire la împrejurările în care un minor de numai 4 luni a suferit vătămări corporale. Astfel, în seara zilei de 14 februarie a.c., în jurul orei 19,30, polițiștii Orașului ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 16:50
(12551 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectul Teculescu și persoanele vîrstnice

În sala de ședințe a Instituției Prefectului s-a desfășurat miercuri, 17 februarie 2010, ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vîrstnice Ialomița. Discuțiile purtate ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 16:41
(16802 vizualizări - 0 comentarii)


31 se sancțiuni contravenționale aplicate de polițiștii slobozeni

Polițiștii slobozeni, în colaborare cu jandarmi și polițiști comunitari au acționat marți, 16 februarie a.c., pe raza municipiului reședință de județ, pe linia prevenirii oricăror fapte de natură a tulbura ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 12:55
(14605 vizualizări - 0 comentarii)


Infracțiuni economice

Polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor Ialomița au început urmărirea penală în 5 dosare penale, în care 5 persoane sînt cercetate pentru săvîrșirea a 9 infracțiuni economice. Astfel, în urma ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 12:51
(13839 vizualizări - 0 comentarii)


Proaspăt eliberat din pușcărie, din nou infractor

Un conductor de bilete aflat în serviciu în trenul ce se afla în mișcare între Punctul oprire CF Brîncoveni și Halta de mișcare Slobozia Sud, a fost agresat fizic de către un călător, care nu poseda bilet ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 12:49
(15894 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2010, 19:04
(15265 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2010, 18:41
(13048 vizualizări - 0 comentarii)


Prevenirea accidentelor

Polițiștii rutieri au acționat în ultimele 24 de ore pe principalele artere de circulație din județ în vederea prevenirii accidentelor rutiere ce pot fi cauzate din pricina neatenției conducătorilor auto ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2010, 12:09
(10677 vizualizări - 1 comentariu)


Mandat executat

Luni, 15 februarie, polițiștii feteșteni au încarcerat în Penitenciarul Slobozia un bărbat de 38 de ani din localitate. Pe numele acestuia, la data de 9 februarie, Judecătoria Slobozia a emis un mandat ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2010, 12:09
(11743 vizualizări - 0 comentarii)


Trei persoane, rănite în accidente rutiere

Neadaptarea vitezei la condițiile carosabilului acoperit cu zăpadăa fost cauza care a stat la baza producerii a două accidente rutiere, în urma cărora trei persoane au suferit vătămări corporale. Primul ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2010, 12:09
(14068 vizualizări - 0 comentarii)


La volan, fără permis sau băuți

Sîmbătă, în jurul orei 17,30, un echipaj al Poliției Orașului Țăndărei a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în străinătate, care se deplasa pe strada Digului din localitate, către strada Brăilei ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2010, 18:48
(13419 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecți de furt, prinși de polițiști la scurt timp după comiterea faptei

În cursul nopții de 12/13 februarie a.c., în jurul orei 1,30, un echipaj de siguranță publică ce acționa pe raza municipiului Urziceni a observat, în zona străzilor A.I. Cuza-Eroilor, două persoane care ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2010, 17:12
(12166 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 8,1 milioane de lei, sprijin financiar pentru deșeurile de origine animală

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a repartizat Centrelor APIA, joi, 11 februarie 2010, peste 8,1 milioane de lei, reprezentînd sprijinul financiar acordat pentru activitatea de neutralizare ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2010, 15:18
(12967 vizualizări - 0 comentarii)


Prevenirea criminalității, în atenția polițiștilor din Țăndărei și Urziceni

În noaptea de sîmbătă spre duminică, începînd cu ora 24,00, efective din structurile de siguranță publică, investigații criminale și poliție rutieră din cadrul Poliției Orașului Țăndărei, în colaborare ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2010, 13:45
(10741 vizualizări - 0 comentarii)


Mediul de afaceri, în derivă: Ziua și firma suspendată

Economia județului se prăbușește. Datele statistice întocmite de Oficiul Național al Registrului Comerțului, la finele lunii ianuarie 2010, reliefează cît de critică este situația economică a firmelor ialomițene ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2010, 12:16
(12435 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii și inundații

În urma cantităților însemnate de precipitații căzute la sfîrșitul săptămînii precedente, dar și a topirii zăpezilor, două străzi din municipiul Fetești au fost inundate sîmbătă, 13 februarie a.c.. Pompierii ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2010, 12:14
(12628 vizualizări - 0 comentarii)


11,9 milioane de euro pentru plata pe suprafață

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a autorizat suma de aproximativ 11,9 milioane euro, reprezentînd diferența față de plata pe suprafață acordată în avans pentru campania SAPS 2009, precum ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2010, 12:09
(17365 vizualizări - 0 comentarii)


Filtre ale Poliției Rutiere

Polițiștii rutieri au acționat în ultimele 24 de ore pe principalele artere de circulație din județ. Cu ocazia acțiunilor, cei care nu au respectat normele rutiere în vigoare au fost sancționați contravențional ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2010, 08:29
(16039 vizualizări - 2 comentarii)


Suspecți de furt, prinși în flagrant

Un echipaj de siguranță publică, format din șeful Postului de Poliție Ion Roată și doi polițiști comunitari, a surprins în flagrant trei bărbați, la scurt timp după ce aceștia au sustras două oi dintr-un ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2010, 08:28
(14754 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale Poliției la Țăndărei

Efective ale Poliției Orașului Țăndărei, în colaborare cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciul de Ordine Publică și Serviciul Intervenție Rapidă au organizat o acțiune comună ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2010, 08:26
(13973 vizualizări - 0 comentarii)


Surprins de radar cu 186 km pe oră

Un ilfovean a fost surprins de aparatul radar al polițiștilor ialomițeni conducînd mașina cu o viteză de 186 km/oră. Evenimentul rutier s-a petrecut într-o acțiune de rutină a polițiștilor rutieri desfășurată ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2010, 09:15
(12583 vizualizări - 0 comentarii)


Alegeri la Traian

«Prin Hotărîrea Guvernului nr. 92 din 10 februarie 2010, privind stabilirea datei alegerilor locale parțiale pentru alegerea consiliilor locale și a primarilor în unele circumscripții electorale, a fost ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2010, 08:12
(10713 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Celentano în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean noaptea ca hoții ! în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean @Nae în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Mari în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Simo în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Viorica în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Toma credinciosul în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Mioara în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cetateanu.net în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Popa prostu' ( jocul ) în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Nae în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Daciana în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ionela în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Mircea în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Stela în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Andrei în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Tanu în Pod militar de pontoane la Țăndărei! Tesla în Parteneriate strategice între administrația județeană și unele primării ialomițene pentru «eficiență energetică» Tanta în Pod militar de pontoane la Țăndărei! parteneriat strategic în Parteneriate strategice între administrația județeană și unele primării ialomițene pentru «eficiență energetică»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...