Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Primarul Urziceniului, Constantin Sava, reținut pentru 24 de ore!

Primarul Urziceniului, Constantin Sava, reținut pentru 24 de ore!

UPDATE Primarul din Urziceni este liber. El va fi cercetat sub control judiciar

Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița, «procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații SAVA CONSTANTIN, primar al Municipiului Urziceni,  sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de instigare la infracțiunea de abuz în serviciu, și IRIMIE MARIA, director executiv al Direcției de Impozite și Taxe Locale din cadrul Primăriei Municipiului Urziceni, sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de abuz în serviciu». Același comunicat prezintă că «la data de 04.06.2014, inculpatul SAVA CONSTANTIN, în calitate de primar al Municipiului Urziceni, cu intenție, după o înțelegere prealabilă cu administratorul SC C. SRL, a determinat-o pe inculpata Irimie Maria, director executiv al Direcției de Impozite și Taxe Locale din cadrul Primăriei municipiului Urziceni, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, să dispună sistarea popririi instituită asupra conturilor bancare ale SC C. SRL, pentru suma de 50540 lei, reprezentînd debite restante din impozite și taxe locale, fără ca societatea comercială să îndeplinească condițiile legale privind încetarea executării silite, producînd astfel un prejudiciu Primăriei municipiului Urziceni și o vătămare a drepturilor și intereselor legitime ale Municipiului Urziceni. După dispunerea încetării executării silite, reprezentanții SC C. SRL , în aceeași zi, au transferat integral sumele de bani existente în conturile bancare, care ar fi acoperit sumele datorate unității administrativ teritoriale». Potrivit aceluiași comunicat, «la data de 16 iulie 2015 s-a dispus reținerea inculpatului Sava Constantin pe o perioadă de 24 de ore».

UPDATE Constantin Sava, primarul municipiului Urziceni, va fi cercetat în stare de libertate, pe numele lui fiind impusă măsura controlului judiciar, pentru următoarele 60 de zile. Potrivit procurorilor, acestuia îi este interzis să părăsească România și să ia legătura cu un număr de 10 persoane, cu diferite calități procesuale.

16 Iulie 2015, 19:30 (9060 vizualizări - 14 comentarii)

Citiți și:
Constantin Sava, primarul Urziceniului, a fost achitat
Municipiul Urziceni, victima administrației Sava
Primarul din Urziceni, viitorul președinte al Consiliului Județean Ialomița

Comentariile cititorilor:


justin:
(1 Martie 2016, 00:29)
Tata Sava e un corupt a delapidat toate fondurile din primarie  //totul trece prin mainile lui  rectifica bugetul lund bani de la compartimente care au nevoie de acele fonduri //Vad ca procurorii nu stiu unde sa caute///Astept cu nerabdare sa vad daca il scoate de sub control judiciar dupa data de 12.04.2016  sau il Incalta
jean valjean:
(19 Iulie 2015, 23:54)
mari gejuri pe aici! sa-nghititi praful care a fost intre pietrele urzicenului daca a crapat astfaltul. asta-i razbunarea lui babageanu si guli puscariasul care au mai incercat sa-l infunde. sunt sigur ca v-a scapa. daca a ridicat sechestru ca societatea sa poata functiona e cchiar erou!
nelutu:
(18 Iulie 2015, 17:25)
Daca facem un inventar simplu constatam ca dintre primarii de orase ialomitene pana acum doar Catrinoiu de la Fetesti nu a fost bagat in seama de procorori,desi nu s-ar putea spune ca nu ar exista motive.Sa intelegem ca ar urma si el sau umbra protectoare a fratelui procuror va mai produce in continuare efecte ?
grozavu:
(18 Iulie 2015, 14:03)
Circumscriptia pastorita de Tinel Gheorghe nu avea cum sa fie nepatata.Fostii pedelisti care pana mai ieri ii pupaceau la  fundulet pe alde udrea si base  acum se ascund in penele cu gand ca vor paca;li iarasi romanii.
Je:
(18 Iulie 2015, 13:38)
Si administratorul nu a savarsit cumva instigare la abuz? pentru unii muma, pentru altii ciuma?
ion:
(18 Iulie 2015, 11:50)
nu este bine sa te bucuri de necazul altuia dar  primarul face o exceptie , un caracter jegos  de  taran parvenit  din   Manasia  ajuns in  fruntea  urbei  Urziceniului care isi cunoaste  bine  interesul  acela  de a  face  bani  pe  spinarea  cetatenilor . Dati-mi  un  exemplu de  investitie  realizata  in Urziceni  care  sa  nu  fie  facuta  de  mantuiala , apa  la  robineta  neagra, gropi  in asfalt  pe  zonele  unde s-a  facut  canalizare  si  alceva  mai nimic ,  poate  niste  asfale  pus  in spatele  blocului  pentru parcari iar in rest nimic , sa nu-mi  spuneti  ca  a  facut  strandul  si  terenurile  de  fotbal  pentru  ca  aici  sant  total  de  acord  cu  -un  cetatean-  ca  si-a tras  multi bani. Opinia  mea  este  ca  tot  ce  a  facut  pentru  oras  a  facut  gandinduse in  primul  rand  la  interesul  lui  material .mergand  pe principiu  -sa  mai  ciugulim  si  noi  putin-.
Iosif:
(17 Iulie 2015, 17:06)
Este asteptat cu nerabdare si marele deputat IONESCU!!!! Sau e protejat de colegii tatalui???? 
Mircică gancerug:
(17 Iulie 2015, 16:33)
Si eu ce fac?
Mary:
(17 Iulie 2015, 15:10)
        Orice inceput are si un sfarsit. Plin de "umor", fetivalul DNA, se deruleaza, fie el si fara haz, domn' primar a fost prins cu mata-n sac.  P.S. "mata", este animalul ala blanos care miaune si nu altceva. Nu am diacritice. Oare se va reface "coalitia PSD-PNL" cu puscariabilii din Ialomita ??!!
Marin:
(17 Iulie 2015, 03:34)
 Probabil ca e hot dar eu am expus altceva si anume sa fie luati pentru ce au furat ca au furat slava domnului si nu pentru vrajeli ieftine.
màmàligà:
(17 Iulie 2015, 02:49)
Marine esti neam cu primaru??Primaru este hot la drumu mare
un cetatean:
(17 Iulie 2015, 01:27)
domni procurori  ar trebui s-a verifice  situatiile de lucrari la  canalizarea  de peste  linie  si sa explice  dl  primar  de  ce  strazile  nu  au  fost  aduse  la  forma  initiale  inceperi  contractului  si  de  ce    a  semnat  receptia  , de  ce  toti  constructorii  dupa  castigarea  licitatiilor  erau  obligati  s-a cumpere materiale  de  la  depozitul  primarului care  chipurile  nu  mai  era  implicat  in  activitatea  comerciala  dar  daca  vroiai  s-a  cumperi  ceva pe  datorie  trebuia  s-a  vorbesti  cu  primarul  sa-ti  dea  acceptul si  dupa  aceia  primeai  marfa ,de  ce  terenurile  de  sport  si  sala  a  costat  22 miliarde  vechi  cand  un teren sintetic  de fotbal  costa  600 milioane  vechi iar  tot  complexul  sportiv  putea  fi  facut  cu  maxim 10 miliarde diferenta  nu  e  cumva  la  constructor  si  primar  , sant  intrebari  la  care  trebuie  gasit  raspuns pentru  ca  sant  bani  nostri si  nu  putem  afla  altfel.
marin:
(17 Iulie 2015, 01:13)
Daca datora suma de 50.000 lei   inseamna ca firma avea ceva activitate si mai ales ceva bunuri nu vad prejudiciu creat daca a ridicat poprirea nu inseamna ca omul nu ar fi platit .poate a avut plati urgente de facut necesare continuari activitati.Traim in tara in care e nevoie de facut  targetul la nivel de puscariasi cu noima sau fara.LUATII  TATA PE TOTI DAR CU LUCRURI CARE MERITA NU CU VRAJELI .
Derptaciu:
(17 Iulie 2015, 00:50)
Daca a furat, la puscarie cu el tata, la puscarie!!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 22 Aug 2026
385 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Proiectil activ într-o mașină cu nisip

Un proiectil de calibru 122 mm cu încărcătură activă a fost descoperit în această dimineață în materialul antiderapant dintr-o autoutilitară aparținînd unei societăți comerciale din Fetești. Elementul de ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 11:40
(14786 vizualizări - 0 comentarii)


Birou pentru eliberarea de caziere judiciare la Fetești

Joi, 18 februarie a.c., la ora 13,00, la sediul Poliției Municipiului Fetești va fi inaugurat un Birou pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar. La inaugurare vor participa șeful Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 07:12
(17959 vizualizări - 1 comentariu)


Infractor după gratii

Un ialomițean în vîrstă de 40 de ani, din comuna Ciulnița, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile în cursul zilei de marți, 16 februarie, și se află în prezent în arestul Inspectoratului. Împotriva ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 16:53
(14879 vizualizări - 0 comentarii)


A bătut un copil de numai 4 luni pentru că plîngea foarte tare

Polițiștii efectuează cercetări cu privire la împrejurările în care un minor de numai 4 luni a suferit vătămări corporale. Astfel, în seara zilei de 14 februarie a.c., în jurul orei 19,30, polițiștii Orașului ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 16:50
(12549 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectul Teculescu și persoanele vîrstnice

În sala de ședințe a Instituției Prefectului s-a desfășurat miercuri, 17 februarie 2010, ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vîrstnice Ialomița. Discuțiile purtate ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 16:41
(16789 vizualizări - 0 comentarii)


31 se sancțiuni contravenționale aplicate de polițiștii slobozeni

Polițiștii slobozeni, în colaborare cu jandarmi și polițiști comunitari au acționat marți, 16 februarie a.c., pe raza municipiului reședință de județ, pe linia prevenirii oricăror fapte de natură a tulbura ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 12:55
(14600 vizualizări - 0 comentarii)


Infracțiuni economice

Polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor Ialomița au început urmărirea penală în 5 dosare penale, în care 5 persoane sînt cercetate pentru săvîrșirea a 9 infracțiuni economice. Astfel, în urma ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 12:51
(13819 vizualizări - 0 comentarii)


Proaspăt eliberat din pușcărie, din nou infractor

Un conductor de bilete aflat în serviciu în trenul ce se afla în mișcare între Punctul oprire CF Brîncoveni și Halta de mișcare Slobozia Sud, a fost agresat fizic de către un călător, care nu poseda bilet ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 12:49
(15879 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2010, 19:04
(15250 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2010, 18:41
(13032 vizualizări - 0 comentarii)


Prevenirea accidentelor

Polițiștii rutieri au acționat în ultimele 24 de ore pe principalele artere de circulație din județ în vederea prevenirii accidentelor rutiere ce pot fi cauzate din pricina neatenției conducătorilor auto ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2010, 12:09
(10662 vizualizări - 1 comentariu)


Mandat executat

Luni, 15 februarie, polițiștii feteșteni au încarcerat în Penitenciarul Slobozia un bărbat de 38 de ani din localitate. Pe numele acestuia, la data de 9 februarie, Judecătoria Slobozia a emis un mandat ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2010, 12:09
(11730 vizualizări - 0 comentarii)


Trei persoane, rănite în accidente rutiere

Neadaptarea vitezei la condițiile carosabilului acoperit cu zăpadăa fost cauza care a stat la baza producerii a două accidente rutiere, în urma cărora trei persoane au suferit vătămări corporale. Primul ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2010, 12:09
(14062 vizualizări - 0 comentarii)


La volan, fără permis sau băuți

Sîmbătă, în jurul orei 17,30, un echipaj al Poliției Orașului Țăndărei a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în străinătate, care se deplasa pe strada Digului din localitate, către strada Brăilei ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2010, 18:48
(13416 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecți de furt, prinși de polițiști la scurt timp după comiterea faptei

În cursul nopții de 12/13 februarie a.c., în jurul orei 1,30, un echipaj de siguranță publică ce acționa pe raza municipiului Urziceni a observat, în zona străzilor A.I. Cuza-Eroilor, două persoane care ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2010, 17:12
(12148 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 8,1 milioane de lei, sprijin financiar pentru deșeurile de origine animală

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a repartizat Centrelor APIA, joi, 11 februarie 2010, peste 8,1 milioane de lei, reprezentînd sprijinul financiar acordat pentru activitatea de neutralizare ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2010, 15:18
(12965 vizualizări - 0 comentarii)


Prevenirea criminalității, în atenția polițiștilor din Țăndărei și Urziceni

În noaptea de sîmbătă spre duminică, începînd cu ora 24,00, efective din structurile de siguranță publică, investigații criminale și poliție rutieră din cadrul Poliției Orașului Țăndărei, în colaborare ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2010, 13:45
(10723 vizualizări - 0 comentarii)


Mediul de afaceri, în derivă: Ziua și firma suspendată

Economia județului se prăbușește. Datele statistice întocmite de Oficiul Național al Registrului Comerțului, la finele lunii ianuarie 2010, reliefează cît de critică este situația economică a firmelor ialomițene ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2010, 12:16
(12417 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii și inundații

În urma cantităților însemnate de precipitații căzute la sfîrșitul săptămînii precedente, dar și a topirii zăpezilor, două străzi din municipiul Fetești au fost inundate sîmbătă, 13 februarie a.c.. Pompierii ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2010, 12:14
(12619 vizualizări - 0 comentarii)


11,9 milioane de euro pentru plata pe suprafață

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a autorizat suma de aproximativ 11,9 milioane euro, reprezentînd diferența față de plata pe suprafață acordată în avans pentru campania SAPS 2009, precum ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2010, 12:09
(17283 vizualizări - 0 comentarii)


Filtre ale Poliției Rutiere

Polițiștii rutieri au acționat în ultimele 24 de ore pe principalele artere de circulație din județ. Cu ocazia acțiunilor, cei care nu au respectat normele rutiere în vigoare au fost sancționați contravențional ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2010, 08:29
(16030 vizualizări - 2 comentarii)


Suspecți de furt, prinși în flagrant

Un echipaj de siguranță publică, format din șeful Postului de Poliție Ion Roată și doi polițiști comunitari, a surprins în flagrant trei bărbați, la scurt timp după ce aceștia au sustras două oi dintr-un ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2010, 08:28
(14747 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale Poliției la Țăndărei

Efective ale Poliției Orașului Țăndărei, în colaborare cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciul de Ordine Publică și Serviciul Intervenție Rapidă au organizat o acțiune comună ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2010, 08:26
(13888 vizualizări - 0 comentarii)


Surprins de radar cu 186 km pe oră

Un ilfovean a fost surprins de aparatul radar al polițiștilor ialomițeni conducînd mașina cu o viteză de 186 km/oră. Evenimentul rutier s-a petrecut într-o acțiune de rutină a polițiștilor rutieri desfășurată ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2010, 09:15
(12560 vizualizări - 0 comentarii)


Alegeri la Traian

«Prin Hotărîrea Guvernului nr. 92 din 10 februarie 2010, privind stabilirea datei alegerilor locale parțiale pentru alegerea consiliilor locale și a primarilor în unele circumscripții electorale, a fost ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2010, 08:12
(10700 vizualizări - 0 comentarii)


Amendă pentru un apel fals la 112

Joi, 11 februarie a.c., la 112, un cetățean de 35 de ani, din comuna Bărbulești, a sesizat Poliția despre faptul că, în cursul dimineții, persoane necunoscute i-au sustras autoturismul din fața locuinței ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 18:36
(13496 vizualizări - 0 comentarii)


Beat la volan

În cursul zile de joi, 11 februarie a.c., polițiștii din Fetești au oprit pentru control un autoturism condus de un localnic de 53 de ani. Întrucît acesta emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 17:42
(16559 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale polițiștilor

Polițiștii slobozeni de siguranță publică, în colaborare cu efective de jandarmi și polițiști comunitari au desfășurat joi, 11 februarie a.c., o acțiune care a avut ca principale obiective prevenirea și ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 16:31
(14876 vizualizări - 0 comentarii)


Furt de curent în 13 locații din Fetești

În dimineața zilei de vineri, 12 februarie, polițiștii din Fetești au efectuat o razie în localitate, identificînd astfel 13 gospodării racordate ilegal la rețeaua de energie electrică.
Acțiunea s-a ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 14:07
(17745 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți prinși de polițiști

În noaptea de miercuri spre joi, respectiv 10 spre 11 februarie a.c., polițiștii feteșteni au prins în flagrant doi tineri din localitate la scurt timp după ce aceștia furaseră mai multe bunuri nealimentare ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 14:06
(12521 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Ionela în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Metalurgie în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă sorinb în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 revolta în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Pt DNA în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Piață în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului stoica în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului gigel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului paul în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! oi în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Tot EL în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului ? în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Alegator în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului @ Wake up în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Mary în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! teren extravilan Munteni Buzău în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Caron în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...