Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Slobozia: «Groapa lui Stoica», în sondaj

De două săptămîni încoace, «Groapa lui Stoica» a început să semene «a loc părăsit și neisprăvit». Spre deosebire de Negru Vodă însă, primarul Alexandru Stoica și-a pus palma în ..., ne scuzați de expresie!, și a plecat în concediu. Așa că, în locul celor nouă meșteri mari și a lui Manole zece, «care-i și întrece», la groapă mai lucrează doar doi Dorei care pompează de pe fundul gropii (na, că pînă la urmă am spus-o!) apa acumulată în urma ultimei furtuni.În aceste condiții, Independent propune slobozenilor o dezbatere argumentată pertinent, referitoare la dilema din acest moment a administrației locale: groapa trebuie sau nu să fie astupată?

Cine astupă «Groapa lui Stoica»?
Potrivit declarațiilor oficiale, reabilitarea Pieței Revoluției nu va fi finalizată pînă la sfîrșitul acestui an. În aceste condiții, administrația locală s-ar putea vedea obligată să finanțeze integral această investiție. În aceste condiții, pe holurile Primăriei Slobozia (dar și pe cele ale Consiliului Județean) se dezbate șoptit varianta sistării lucrărilor. Deși nu există încă un punct de vedere oficial, asumat public de către reprezentanții administrației locale sau județene, această posibilitate reprezintă o posibilă alternativă pentru edilii locali. Pe de altă parte, în condițiile în care anul 2016 este un an electoral, ideea de a astupa «Groapa lui Stoica» are și un substrat politic. Teoretic, partidele locale de Opoziție ar putea transforma această soluție într-o armă electorală cu ajutorul căreia să dinamiteze poziția, și așa șubredă, a primarului Alexandru Stoica.

Banii nu mint niciodată
Dincolo de aceste considerente însă, primează argumentele de ordin economic. Pînă la acest moment, potrivit declarațiilor oficiale, administrația locală a plătit pentru lucrările executate puțin peste 1 milion de lei. Din păcate însă, firma ACM 4 București se află în insolvență. În aceste condiții, doar o parte infimă din această sumă a ajuns la subcontractori. Conștient de situație, primarul Alexandru Stoica refuză, în ciuda presiunilor exercitate de către conducerea ACM 4 București, plata unor noi tranșe de bani. «Noi sîntem de bună credință. Întîi să respecte graficul de lucrări și apoi plătim!» a declarat într-una dintre intervențiile sale publice primarul Sloboziei înainte de a pleca în concediu. Dincolo de declarațiile publice însă, primarul Alexandru Stoica caută o soluție salvatoare. Pînă la acest moment, aceasta nu a apărut! Reamintim că valoarea acestui proiect de reabilitare a Pieței Revoluției, finanțat din fonduri europene, este de 51 milioane de lei. Suma reprezintă bugetul pentru investiții al Sloboziei pentru următorii 5 ani!

Rău fără rău, dar mai rău cu rău
În aceste condiții, o dezbatere publică legată de viitorul acestei investiții pare să se impună de la sine. Din păcate, la fel ca și atunci cînd a decis realizarea acestui proiect, administrația locală refuză să consulte cetățenii din banii cărora s-ar putea vedea obligată să finanțeze această investiție. În cazul în care cofinanțarea europeană este blocată, investiția va presupune cheltuirea a 50 milioane de lei din bani publici (unul a fost deja cheltuit!) pentru o parcare subterană considerată la acest moment inutilă. În condițiile în care demararea acestei investiții nu a declanșat boom-ul economic promis de muncipalitate, iar locuitorii orașului sînt tot mai nemulțumiți de haosul creat, renunțarea la această aventură administrativă și financiară s-ar putea dovedi o decizie corectă. În aceste condiții, Independent vă propune să comentați informațiile furnizate din surse oficiale și să dezbateți oportunitatea continuării acestei investiții. Mai este ea necesară la acest moment? Poate fi astupată groapa, salvînd astfel cheltuirea inutilă a 50 milioane de lei? Sau, dimpotrivă, acest obiectiv a devenit în acest moment un rău necesar pe care municipalitatea este obligată să-l finanțeze, indiferent de situație?

21 August 2015, 16:25 (13504 vizualizări - 39 comentarii)

Citiți și:
File din istoria patinajului administrativ local
Primăria Slobozia plătește penalități de 565 mii de lei pentru «groapa lui Stoica»
Primăria Slobozia a deturnat fonduri în valoare de 9 milioane de lei pentru plata lucrărilor la «Groapa lui Stoica»!

Comentariile cititorilor:


eu:
(24 August 2015, 13:34)
eu zic sa o faca groapa comuna in care ,in loc de pamant cumparat, sa foloseasca toti infractorii judetului pe care, in loc sa-i finantam tot noi in puscarii, mai bine fac si ei ceva util cetatenilor...
Mary:
(24 August 2015, 13:08)
        Saptamana trecuta am citit un articol, unde, presedintele tarii este criticat dur de un jurnalist sibian si o sa ma intrebati, ce legatura are cu "groapa lu' Stoica"? Pai, daca presedintele este supus unui tir mediatic, un parlit de primar poate fi dat si prin cacaua, ca tot ce stie el face. Se spune ca in viata sa-ti fie frica de prostia ta. Pentru primarul Stoica, nu functioneaza acest aspect, lui i se potriveste: "Prostul si din groapa te priveste de sus".
geo:
(24 August 2015, 13:07)
Dacă nu se continuă lucrarea rapid, clădirea Prefecturii va rezolva  cu cca 3/4   astuparea gropii.
fanel:
(24 August 2015, 11:54)
Cum sa se astupe groapa lui Stoica? Nu intelegeti ca este o ,,vaca" de muls? Salariatii din primarie si sefii lor care au de a face cu groapa isi iau bani peste salarii luna de luna ca doar este proiect cu finantare europeana. Vreti sa ramana numai cu salariile de bugetari? Cu cat se lungeste treaba cu atat mai bine pentru unii...
Sorin:
(24 August 2015, 11:38)
De acord,Gigi Salaoru,dar cred că în loc de Săpunuri ai vrut să scrii Săpunari, gândești bine,pui în mod semantic corect un scenariu care ar putea să se petreacă în 2016.În legătură cu trecutul tumultuos al alegerilor și cu implicarea ilegală a PSD cam așa a fost, PSD a intrat cu bocancii în democrația firavă de după 1989.Vad pe mulți anticomuniști în devenire la 25 de ani de la căderea oficială a comunismului!!?? Stau și mă întreb,oare comunismul a dispărut odată cu 1989??? Cu siguranță nu comunismul s-a perpetuat prin oamenii din partidele de după 1989,PSD fiind partidul care a moștenit și infrastructura fostului PCR deci vă las pe voi să concluzionați citind printre rânduri.
Sorin:
(24 August 2015, 04:40)
De acord,Gigi Salaoru,dar cred că în loc de Săpunuri ai vrut să scrii Săpunari, gândești bine,pui în mod semantic corect un scenariu care ar putea să se petreacă în 2016.În legătură cu trecutul tumultuos al alegerilor și cu implicarea ilegală a PSD cam așa a fost, PSD a intrat cu bocancii în democrația firavă de după 1989.Vad pe mulți anticomuniști în devenire la 25 de ani de la căderea oficială a comunismului!!?? Stau și mă întreb,oare comunismul a dispărut odată cu 1989??? Cu siguranță nu comunismul s-a perpetuat prin oamenii din partidele de după 1989,PSD fiind partidul care a moștenit și infrastructura fostului PCR deci vă las pe voi să concluzionați citind printre rânduri.
Ion:
(23 August 2015, 23:46)
Refaceți centrul comunei Slobozia! Este stresant! Exact gropanul lipsea să ne enerveze zilnic.
gigi salaoru:
(23 August 2015, 21:01)
Cineva spune că și în 2016 tot Stoica va fi înscăunat primar la Slobozia, că electorat vă fi adus "cu arcanul" la vot. Greu de crezut,aceste practici ilegale le-a făcut PSD până acum mai în toată țara acolo unde electoratul în majoritatea sa nu s-a împotrivit.În Ialomița PSD a adus cu arcanul la vot oamenii în toate localitățile unde au primari PSD, dar nu cred că o vor mai face de acum înainte, legea a început să funcționeze,cred că ar trebui cercetați pentru încălcarea legilor electorale cei ce au adus electoratul la vot până acum influentandu-l.Stoica nu se va mai găsi pe buletinul de vot în 2016,iar de votat va vota probabil din hotelul de la Săpunuri încercând să se sustragă pe motive medicale aplicării legii pentru prejudiciile aduse slobozenilor.
Jordea:
(23 August 2015, 17:22)
Astupați porcăria! Inițiez un pariu, fără miză: groapa va fi îngropată, nu se va mai face "parcare subterană" in Slobozia! Se va astupa totul, dar să plătească toți groparii! Cine este de aceeași părere că Gropanul nu va mai fi până-n Ianuarie, 2016?
gion 0243:
(23 August 2015, 16:58)
Sa se astupe si cei ce au propus si cei care au aprobat sa plateasca din bani lor toata magaria si sa refaca la loc zona centrala
mircea:
(23 August 2015, 14:41)
Fara legatura cu subiectul, se anunta pe posturile tv, cum ca, „candidatul” la scaunul lui Ciuperca, ma refer la Tinel...a avut i initiativa....leglislativa cica....adica la piscat la lingurea si a cerut taierea copacilor de pe marginea soselelor...daca nu ar fi atat de creTinel si ar mai umbla prin judet, poate ar vedea ca majoritatea copacilor sunt taiati, cat despre initiativele lui....doar nevasta-sa poate sa ne mai spuna ceva...:)))))
Cetatean :
(22 August 2015, 22:03)
Eu zic la puscarie cu totii.
statui cu par :
(22 August 2015, 14:27)
Nu fiti rai.Cum sa oprim cheltuielile banilor nostri?Propun sa se continue cu obligativitatea ca la final, cei care au aprobat tampenia sa fie betonati gen"pizeti" si sa ii dam cu var.Ar fi cel mai atractiv ansamblu de statui.Apoi vom vedea cine va mai semna tembelicisme! Stoicahege ...Votam? Pe langa orasul lui M Viteazul vom adauga pentru centrul info turistic : statuile de floci !
Veselovschi:
(22 August 2015, 13:19)
Cu groapa, fara groapa, cu strazi neasfaltate sau fara, cu apa, fara apa, cu statui sau fara... Pariu ca la anul tot domnul primar va fi in scaun? Poporul votant din cartierele marginase va fi dus cu arcanul la vot. Decontam inainte si dupa.
sile:
(22 August 2015, 12:14)
buna asta,sa se umple cu apa si sa fie populata cu peste,si primaru pus paznic,..daca tot nu sunt bani so termine sau so astupe

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
262 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Reținut pentru «furt calificat» după ce a spart un apartament din Urziceni

Luni, 1 iulie 2024, polițiștii din Urziceni au reținut pentru 24 de ore un tânăr, în vârstă de 16 ani, cercetat pentru comiterea infracțiunii de «furt calificat». Î ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2024, 15:50
(3453 vizualizări - 0 comentarii)


Grindu: Ordin de protecție provizoriu după ce soțul și-ar fi agresat soția

Polițiștii din Urziceni au fost sesizați luni, 1 iulie 2024, cu privire la faptul că o femeie, în vârstă de 56 de ani, din Grindu, ar fi fost agresată fizic de soțul său, un bărbat de 55 ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2024, 15:45
(25522 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

În cursul zilei de luni, 1 iulie 2024, în jurul orelor 15,30, polițiștii din Coșereni au oprit în trafic, în comuna Movilița, un autoturism condus de un bărbat, în vâ ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2024, 15:40
(4292 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,24%, rata șomajului la sfârșitul lunii mai 2024

La sfârșitul lunii mai 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4164 șomeri (din care 1977 femei), rata șomajului fiind de 5 ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2024, 09:55
(4874 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Actualizarea programului de furnizare a apei în localitatea Dridu

În ultima perioadă, în anumite zone de la nivelul ariei de operare RAJA Constanța, s-a înregistrat o creștere considerabilă a consumului de apă potabilă, dar și o scădere a debitului ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2024, 09:15
(7848 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Fiul și-a bătut mama de 88 de ani

Polițiștii din Fetești au fost sesizați vineri, 28 iunie a.c., cu privire la faptul că o femeie în vârstă de 88 de ani, din Fetești, ar fi fost agresată fizic de fiul său, un bărbat de 5 ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2024, 15:25
(6573 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Polițiștii rutieri, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru verificări doi șoferi, ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2024, 15:20
(1913 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se furnizează apă cu program în localitatea Dridu!

La nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Dridu s-a înregistrat în ultima perioadă o creștere semnificativă a consumului de apă. Având în vedere fenomenul de ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2024, 14:15
(7263 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturim în flăcări la Urziceni, incendiu la o casă din Bițina Pământeni

Detașamentul de pompieri Urziceni a intervenit în cursul zilei de vineri, 28 iunie a.c., în jurul orelor 10,00, pentru stingerea unui incendiu produs la un autoturism, în Urziceni. ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2024, 12:30
(7526 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Coșereni

Duminică, 30 iunie a.c., în jurul orei 06,00, dispeceratul ISU Ialomița a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Coșereni, în eveniment fiind implicate ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2024, 12:25
(3972 vizualizări - 0 comentarii)


Reviga: Dosar penal pentru că și-ar fi agresat soția

Polițiștii din Grivița au fost sesizați joi, 27 iunie 2024, de către un bărbat din Reviga cu privire la faptul că sora sa, în vârstă de 52 de ani, ar fi fost agresată fizic de către soțul ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2024, 14:40
(16101 vizualizări - 0 comentarii)


Perieți: La volan în stare de ebrietate

Joi, 27 iunie 2024, polițiștii din Slobozia au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de în vârstă de 67 de ani, din Slobozia, în timp ce conducea un autoturism î ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2024, 14:20
(3153 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Actualizarea programului de furnizare a apei în localitatea Fierbinți-Târg

La nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți-Târg s-a înregistrat în ultima perioadă o creștere semnificativă a consumului de apă. Din acest motiv, pe timpul ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2024, 12:25
(10284 vizualizări - 0 comentarii)


Ordin de protecție emis după ce un feteștean și-ar fi bătut mama

Polițiștii din Fetești au fost sesizați miercuri, 26 iunie a.c., de către o femeie de 65 de ani, din Fetești, cu privire la faptul că fratele său, un bărbat în vârstă de 53 de ani, ar fi ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2024, 15:55
(11304 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Joi, 27 iunie a.c., puțin trecut de miezul nopții, polițiștii din Urziceni, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2024, 15:50
(3952 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier produs în Slobozia

Accident rutier produs în Slobozia

Joi, 27 iunie 2024, pompierii din Slobozia au intervenit la un accident rutier produs la Slobozia, în care au fost implicate trei autoturisme cu șase persoane pasagere. La locul solicitării au ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2024, 15:10
(7291 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Exercițiu aplicativ, desfășurat de pompieri la Urziceni

Joi, 27 iunie 2024, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a desfășurat un exercițiu combinat de conducere cu forțe și mijloace în teren pentru ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2024, 08:30
(7885 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Ordin de protecție provizoriu emis după ce un tânăr și-ar fi amenințat fosta prietenă

Polițiștii din Căzănești au fost sesizați marți, 25 iunie 2024, de către o tânără de 18 ani, din Căzănești, cu privire la faptul că ar fi fost amenințată de către fostul său prieten, în v ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2024, 16:15
(19206 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți la volan

În cursul zilei de marți, 25 iunie 2024, polițiștii rutieri au oprit în trafic doi bărbați, în vârstă de 55 de ani, respectiv 63 de ani, din Fetești și Reviga, în timp ce ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2024, 16:10
(7787 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Județul Ialomița: Ședința Colegiului Prefectural

Instituția Prefectului Județul Ialomița: Ședința Colegiului Prefectural

Miercuri, 26 iunie 2024, prefectul județului Ialomița a prezidat Ședința Colegiului Prefectural Ialomița. În cadrul ședinței au fost prezentate probleme de interes județean, aflate în atenția ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2024, 11:40
(17739 vizualizări - 0 comentarii)


IJP Ialomița: Amenzi de peste 220 mii de lei, 23 de permise reținute

În minivacanța prilejuită de sărbătorirea Rusaliilor, polițiștii din Ialomița au fost prezenți la datorie și au acționat pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. În urma ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 15:15
(18127 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 14:40
(6780 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Misiunile jandarmilor ialomițeni pe perioada minivacanței de Rusalii

Efectivele Jandarmeriei Ialomița au desfășurat, pe timpul minivacanței, 48 misiuni de ordine publică, prioritatea fiind asigurarea unui climat de siguranță civică și intervenția promptă pentru soluționarea ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 14:00
(7142 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Înecat în Lacul Iezer

Ialomița: Înecat în Lacul Iezer

Luni, 24 iunie 2024, în jurul orelor 17,20, pompierii din Slobozia au fost solicitați să intervină pentru căutarea unei persoane înecate în Lacul Iezer. La locul evenimentului au fost ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 13:55
(15820 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la un spațiu comercial din Amara, autoturism în flăcări la Slobozia

Pompierii au acționat în perioada 21-24 iunie 2024 pentru localizarea și stingerea a 25 de incendii înregistrate la nivel județean. Din totalul celor 25 de incendii care au avut loc î ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 13:50
(9624 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Slobozia și Răsimnicea

Vineri, 21 iunie 2024, în jurul orelor 13,00, două echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 13:45
(14055 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: În localitatea Fierbinți-Târg se furnizează apă cu program!

Ca urmare a fenomenului de secetă accentuată și a temperaturilor extreme, s-a înregistrat o creștere considerabilă a consumului de apă potabilă la nivelul sistemelor centralizate operate de RA ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 11:25
(8732 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri de plată pentru sectorul apicol

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că, până la data de 31 iulie 2024 inclusiv, pot depune cererile de plată și documentele doveditoare ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 09:15
(7941 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Drapelului», sărbătorită la Slobozia

Autoritățile din Slobozia vor serba și anul acesta «Ziua Drapelului». Evenimentele se vor desfășura în zilele de 25 și 26 iunie 2024, în Piața Revoluției din Slobozia. Astfel ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 08:55
(6816 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive al polițiștilor în minivacanța de Rusalii

În perioada 22-24 iunie 2024, polițiștii ialomițeni vor fi la datorie pentru ca întreaga comunitate să se bucure în liniște și siguranță de minivacanța de Rusalii. Astfel, în ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2024, 13:10
(9673 vizualizări - 5 comentarii)


Ultimele comentarii
Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni Pavel în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...