EVENIMENT
Organizațiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigații cer sprijinul Prefecturii Ialomița
Ca urmare a recentelor declarații ale ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, la nivelul întregii țări a fost declanșat un proces de inventariere a potențialelor investiții în reabilitarea sistemelor de irigații. În Ialomița, doar 2 din cele 26 de Organizații ale Utilizatorilor de Apă pentru Irigații au reușit să acceseze fonduri prin intermediul unor finanțări europene. Aceste organizații solicită public Instituției Prefectului Ialomița să intervină «la nivelul Ministerului Agriculturii, prin intermediul Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare Ialomița, pentru extinderea activității». Centralizarea informațiilor privind posibilele investiții în sistemele de irigații din județul Ialomița urmează să fie finalizată pînă la sfîrșitul acestei săptămîni.
Declarațiile ministrului dau aripi În Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, România are prevăzuți 370 milioane de euro pentru reabilitarea integrală a infrastructurii de irigații. «Mai avem nevoie, pentru a reabilita toată infrastructura de irigații, de 370 milioane de euro, și ei se regăsesc în viitorul PNDR 2014-2020. Asociațiile din domeniu sînt pregătite și le transmit să pregătească documentele și mi-aș dori ca într-un termen relativ scurt, de 2-3 ani, să facem deja investiții în infrastructura secundară de irigații!» a declarat recent ministrul Agriculturii, Daniel Constantin la conferința Mediafax Talks About Agriculture. Finanțarea infrastructurii secundare de irigații a beneficiat în perioada de programare 2007-2013 de o alocare de 140 milioane de euro, fiind contractate 139 de proiecte ale Organizațiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigații (OUAI). În PNDR 2014-2020, sectorul de irigații va avea o alocare net superioară, ceea ce va permite ca și restul de 370 de Organizații să poată primi sprijin.
Ialomița a accesat 2 milioane de euro La începutul anilor ’90, Ialomița avea capacitatea de a iriga circa 100 mii de hectare, respectiv o treime din suprafața arabilă a județului. După 25 de ani, timp în care sistemele de irigații au fost exploatate abuziv, distruse sau abandonate, iar puținele rămase funcționale au ajuns să fie păzite și apărate 24 de ore din 24, în Ialomița se mai irigă abia o cincime din această suprafață. La nivelul județului Ialomița există 26 de Organizații ale Utilizatorilor de Apă pentru Irigații. La începutul anului 2014, 7 dintre acestea au încercat să accezese prin PNDR, Axa Prioritară 1, Măsura 125, finanțări europene în valoare de 1 milion de euro pentru modernizarea și retehnologizarea stațiilor de apă existente, unele vechi de peste 40 de ani. Din cele 7 organizații, doar OUAI Murgeanca și OUAI Ograda au reușit să se încadreze în termenele și condițiile de finanțare. Acum, prin prisma acestei experiențe pozitive, cele două OUAI cer Prefecturii Ialomița să intervină «la nivelul Ministerului Agriculturii, prin intermediul ANIF Ialomița, pentru extinderea activității existente».
ANIF, somată să investească Concret, cele două OUAI susțin că investițiile realizate cu fonduri europene trebuie dublate de eforturile ANIF de reabilitare a infrastructurii și tehnologiei proprii. «Concret, considerăm oportună intervenția la nivelul ANIF Ialomița, care are în proprietate canalele de distribuție menționate, pentru a efectua lucrările de decolmatare și impermeabilizare necesare pentru a se evita pierderile masive de apă existente la acest moment. De asemenea, credem că prin efectuarea unor lucrări de dalare (au mai fost realizate pe anumite porțiuni lucrări de dalare și abandonate!) se pot reduce considerabil pierderile de apă. Implicit, prin aceste lucrări ar scădea costurile de irigare (după calculele noastre cu aproximativ 50%), dar și alți agricultori ar fi încurajați să irige terenurile exploatate (costurile de irigare diminuîndu-se). De asemenea, considerăm că intervenția Instituției Prefectului Ialomița, prin domnul prefect Gigi Petre, ar trebui sa vizeze și o egalizare a tarifelor între treptele de pompare (exemplificînd, la nivelul anului 2015, există diferențe majore între treapta 2 și treapta 4, respectiv pentru treapta 2-aproximativ 100 de lei/1000 mc apă, iar pentru treapta 4-aproximativ 400 de lei/1000 mc apă). Aceste tarife de pompare reprezintă aducțiunea apei în fața stațiilor de punere sub presiune, fiind impuse de ANIF Ialomița, la aceste costuri adăugîndu-se aproximativ 200 de lei/1000 mc apă (cheltuieli reprezentînd energie electrică)» se arată în adresele depuse la nivelul Instituției Prefectului.
OUAI Ograda deservește peste 8000 de hectare
Organizația Utilizatorilor de Apă pentru Irigații (OUAI) Ograda a fost înființată în anul 2007, prin Ordinul nr. 140. OUAI Ograda deservește 8080 hectare, pe raza localităților Bucu și Ograda, exploatînd 6 SPP (stații de punere sub presiune) și 3 PLOT (platforme). De asemenea, terenurile irigabile sînt deservite de 2 canale (CD 4B, CD 4C). Stațiile de punere sub presiune și platformele sînt în proprietatea și administrarea OUAI Ograda, canalele fiind în proprietatea ANIF Ialomița, întreținerea și administrarea acestora fiind în sarcina OUAI Ograda. Încă de la înființare, din anul 2007, membrii OUAI Ograda au irigat în mod regulat întreaga suprafață, OUAI Ograda fiind la zi cu plata tarifului anual perceput de ANIF Ialomița, precum și în ceea ce privește alte cheltuieli rezultate în urma exploatării (energie electrică, salarii, bugetul consolidat, șamd). Mai mult, în cursul anului 2013, OUAI Ograda a accesat un proiect european în valoare de 1000000 de euro în vederea modernizării stațiilor de punere sub presiune (SPP) și a platformelor (PLOT) aferente. La momentul actual, proiectul este realizat în proporție de aproximativ 80%, preconizîndu-se a se finaliza la data de 30 septembrie 2015. De reținut că proiectul european a vizat modernizarea SPP și PLOT, prin achiziția de pompe performante, tablouri electrice automatizate, motoare cu consum de energie electrică redusă și alte îmbunătățiri în interiorul SPP și PLOT.
OUAI Murgeanca nu are datorii la ANIF
Organizația Utilizatorilor de Apă pentru Irigații (OUAI) Murgeanca a fost înființată în anul 2007, prin Ordinul nr. 275. OUAI Murgeanca deservește circa 7000 de hectare, pe raza localităților Țăndărei, Murgeanca, Luciu și Victoria (Brăila), exploatînd 4 SPP (stații de punere sub presiune). De asemenea, terenurile irigabile sînt deservite de 3 canale (CD2, CD2A, CD3). Stațiile de punere sub presiune sînt în proprietatea și administrarea OUAI Murgeanca, canalele fiind în proprietatea ANIF Ialomița, întreținerea și administrarea acestora fiind în sarcina OUAI Murgeanca. Încă de la înființare, din anul 2007, membrii OUAI Murgeanca au irigat în mod regulat pe întreaga suprafața, OUAI Murgeanca fiind la zi cu plata tarifului anual perceput de ANIF Ialomița, precum și în ceea ce privește alte cheltuieli rezultate în urma exploatării (energie electrică, salarii, bugetul consolidat, șamd). Mai mult, în cursul anului 2013, OUAI Murgeanca a accesat un proiect european în valoare de 1000000 de euro în vederea modernizării stațiilor de punere sub presiune (SPP). La momentul actual, proiectul este realizat în proporție de aproximativ 90%, preconizîndu-se a se finaliza la data de 15 septembrie 2015. De reținut că proiectul european a vizat modernizarea SPP, prin achiziția de pompe performante, tablouri electrice automatizate, motoare cu consum de energie electrică redusă și alte îmbunătățiri în interiorul SPP.
8 Septembrie 2015, 17:30 (8800 vizualizări - 0 comentarii)
Ialomița: Seceta pedologică afectează culturile de porumb și grâu
Seceta pedologică extremă afectează culturile agricole din Ialomița
Premieră agricolă în Ialomița: Apă pentru irigații pe 62 kilometri de canale












