Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Despăgubiri de 1,1 milioane de euro în cazul «Raisa»

Spitalul Județean Slobozia își caută apărător

Despăgubiri de 1,1 milioane de euro în cazul «Raisa»

Cazul Raisei, fetița din Slobozia mutilată pe viață de medicul ginecolog care a asistat-o la naștere, revine în actualitate. Familia micuței cere în instanță Spitalului Județean de Urgență Slobozia despăgubiri materiale și morale de peste 1,1 milioane de euro. Procesul se desfășoară la Judecătoria Slobozia, cazul fiind trimis în judecată la începutul acestui an, după 5 ani de anchetă. Puși într-o situație fără precedent, reprezentanții spitalului de la Slobozia caută un alt jurist care să susțină cauza instituției în instanță.

Malpraxis la Spitalul Slobozia
În anul de grație 2010, un scandal imens se petrecea pe secția de Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Medicul Valentina Dinu, cel mai tînăr specialist al respectivei secții, era acuzată de malpraxis. Părinții Raisei Uzea din Slobozia o acuzau public pe doctoriță de faptul că le-a nenorocit copilul. Cazul a fost relatat în amănunt de ziarul Independent. Potrivit datelor prezentate la momentul întîmplării, se pare că micuța Raisa «nu respira, iar medicii încercau din răsputeri o ventilație artificială». «Manevra medicală a reușit și, atît copilul cît și mămica, au fost duși pe secții. La 14 ore de la naștere, fetița a început să facă convulsii, motiv pentru care medicii Spitalului Județean au decis transportarea în regim de urgență la București» relata Independent cu 5 ani în urmă. Cuprinși de groază, părinții micuței declarau faptul că medicul Valentina Dinu ar fi completat actele de naștere cu date false. Scandalul public s-a concretizat în cîteva anchete interne, printre care una chiar a Colegiului Medicilor Ialomița. În urma verificărilor, reprezentanții Colegiului i-au oferit medicului Valentina Dinu doar un avertisment. Părinții micuței nu s-au lăsat și au demarat o serie de demersuri juridice pentru a face lumină în acest caz.

Caz plimbat între Parchete
Astfel, în jurul cazului de la Spitalul Slobozia a fost întocmită o anchetă penală. Concepută inițial la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Slobozia, ancheta din dosarul «Raisa» a ajuns tocmai la Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel București. După 5 ani de verificări, cazul micuței a fost trimis în judecată de procurorii din București care i-au însărcinat pe cei de la Slobozia să coordoneze ancheta în faza de judecată. Dosarul a fost înregistrat în ianuarie 2015 pe rolul Judecătoriei Slobozia. Cauza are doar un singur inculpat, identificat în persoana doctoriței Valentina Dinu. Aceasta se face vinovată de comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Primul termen al procesului a debutat abia în luna iunie, la 6 luni distanță de la înregistrarea dosarului, întrucît au fost depuse o serie de contestații.

Spitalul Slobozia, bun de plată
Între timp, despre soarta medicului Valentina Dinu nu se mai cunosc foarte multe lucruri. A părăsit de cîțiva ani Spitalul Județean de Urgență Slobozia și s-ar fi stabilit în Marea Britanie. Cu toate acestea, faptele de care este acuzată au urmări asupra activității Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Unitatea medicală este parte responsabilă civilmente în procesul penal demarat ca urmare a acuzațiilor de malpraxis făcute de părinții Raisei. Concret, cea mai mare unitate medicală este somată să plătească peste 1,1 milioane de euro despăgubiri, solicitate de familia fetiței. Potrivit explicațiilor medicului Violeta Șapira, despăgubirile părinților Raisei sînt destul de costisitoare. Aceștia cer ca Spitalul Județean de Urgență Slobozia să le plătească suma de 45 mii de euro (daune materiale), 112 mii de euro (cu titlu de prejudiciu viitor), 300 mii de euro (daune morale pentru suferința îndurată de nașterea singurului copil cu grave probleme de sănătate) și alți 700 mii de euro care se încadrează în aceeași categorie de daune. Cea mai mare problemă a unității medicale este lipsa unei apărări temeinice. Tocmai de aceea conducerea unității medicale solicită asigurarea unei asistențe juridice. «Avem nevoie de un apărător care să ne susțină cauza. Medicul nu mai lucrează în unitatea noastră de mult timp... Cu un singur jurist nu putem face față!» precizează medicul Violeta Șapira. O soluție ar fi ca prejudiciul să fie acoperit din asigurarea de malpraxis a medicului, însă valoarea acesteia nu depășește 100 mii de euro.

Juristul Spitalului Județean, «protejat» de autorități
Juristul Spitalului Județean de Urgență Slobozia este «protejat» de autoritățile județene întrucît «are prea multe procese pe rol». Reamintim că, în decursul ultimilor ani, Vasile Zamfir a intrat în istoria instituției pe care o reprezintă pentru numărul record de procese pierdute în instanțele de judecată.
Cum nu vii tu, Țepeș Doamne... Implicat într-un dosar de malpraxis, Spitalul Județean de Urgență a cerut Consiliului Județean să aprobe «achiziționarea de servicii juridice de consultanță, de asistență și reprezentare» în locul obișnuitelor servicii ale «neprețuitului» jurist Vasile Zamfir. Solicitarea conducerii Spitalului Județean de Urgență Slobozia a fost agreată de către plenul Consiliului Județean Ialomița fără rezerve. Ceea ce a frapat însă este pledoaria pro Zamfir a vicepreședintelui Consiliului Județean Ialomița, Ioan Martin: «Doar juristul Spitalului poate reprezenta spitalul în fața judecătorilor. (...) Dar actulalul jurist are peste 100 de cauze în instanță. Sînt recuperări de sume în urma auditului Camerei de Conturi, sînt tot felul de cauze comerciale... Și în aceste condiții el nu poate acoperi, nu are expertiza necesară pentru a acoperi acest caz...» a declarat acesta în favoarea juristului Spitalului. Reamintim că juristul Vasile Zamfir a fost acuzat în numeroase rînduri de prejudicierea intereselor Spitalului Județean de Urgență Slobozia, de rea-voință, incompetență și chiar delațiune. Însă în situația de față cea mai relevantă informație este legată de numărul de dosare pierdute în instanță. Potrivit datelor oficiale, juristul Vasile Zamfir a pierdut (sau nu s-a prezentat în instanță) în peste 100 de cauze care au adus prejudicii materiale Spitalului Județean de Urgență Slobozia!

13 Noiembrie 2015, 18:45 (12150 vizualizări - 10 comentarii)

Citiți și:
EXCLUSIV: Spitalul Slobozia, obligat să plătească despăgubiri de 500 mii de euro!
Spitalul Slobozia, despăgubiri de 4,7 milioane lei
Flegme și înjurături pe Secția de Ginecologie a Spitalului Județean
Despăgubiri de 60 mii de lei cerute de medicul care ignoră pacienții Spitalului Județean de Urgență Slobozia
Spitalul Județean de Urgență Slobozia, implicat în 5 procese de «malpraxis»

Comentariile cititorilor:


Ialomitean:
(22 Noiembrie 2015, 12:52)
Mai,nea juristu agramatu' ! Se zice ''de CATRE mine'' nu ''de mine'' si ''o parere DESPRE' voi''si nu ''de voi! In fine, asta explica doar in parte de ce nu cistigi in instanta,acolo unde fiecare virgula conteaza(si asta ar trebui sa o stii tu mai bine,ca doar de-aia ai facut atita lb. romana in facultate.Sau a fost ...facultativa ,ca si facultatea???). Oricum esti mester mare daca rezisti inca,n-am ce zice,jos palaria-tu tienes cojones!. Sper sa apuc sa te vad plecat din spital,spre binele tuturor.
Ion:
(21 Noiembrie 2015, 11:25)
Nea juristul, nu cred ca eu sunt depasit de situatie, ci tu, care ai pierdut 100 de cazuri.. Totusi unul care lucreaza de nu mai poate ca tine mai are timp sa mai citeasca ziarele pe net si sa mai si comenteze? Nu ma ma mir atunci ca pierzi atatea cazuri daca toata ziua stai pe facebook si citesti ziare pe net..
jurist:
(17 Noiembrie 2015, 13:09)
Buna ziua, neavenitilor. Sunteti intr-o eroare grava. Nu s-a adus nici un prejudiciu spitalului de mine, poate de altii. Procesele la care face referire ziarul "'lu peste'" sunt castigate, nu pierdute. Pierdut este cine vorbeste fara sa stie. Eu am facut dovada atat la Consiliul Judetean cat si la Consiliul de administratie, despre procesele care vor altii sa le faca pierdute. Iar, mai, cel cu pseudonimul de "'cetatean'si cel de "Íon"' sa stiti ca nu ma tine nimeni aici in brate, ma tin eu singur. E greu de crezut, dar asta e. Cui nu-i convine bine, cui nu, sa-i fie de bine. Parerea mea este ca voi sunteti depasiti de situatie si mai bine uitati-va la paiul din ochiul vostru, ca eu mi-am facut o parere de voi.
dada:
(17 Noiembrie 2015, 11:13)
Daca manevrele la nastere nu au fost corect facute de ginecolog si s-a folosit forcepsul sau alte instrumente.... o mie de neonatologi nu putea face nimic unei vieti fragile...Cat despre Zamfir... un incapabil care habar nu are dar e tare in politica si pile! Ce sa te reprezinte acest actibild cu facultatea facuta  la ff, la baza avand studii de tehnician veterinar. Cand sa se puna la punct cu toata legislatia care se schimba in permanent cand el era ocupat cu angajari cu politichia cu amantele cu lucratul peste norma cu alte jumatati de norma pe la alte institutii etc.Vai noua.
Cetatean:
(15 Noiembrie 2015, 15:45)
Exact. Nu Dr. Dinu se ocupa de copii ci un dr. Neonatolog. Zanfir este oricum depășit de situație și are pile serioase de încă îl mai țin astia la Spital.....
La plata:
(15 Noiembrie 2015, 12:52)
ioane esti pe langa subiect.Pentru ca spitalul a angajat o incapabila-sa plateasca.Ca s.a intamplat in urma cu cativa ani...asa judeca instantele in tara.Cu zecile de ani.De buna credinta parintii au mers la spital.Ca Shapira nu era sefa,ca zamfir era merceolog...aia e!
n are importanta:
(14 Noiembrie 2015, 16:51)
Alo ,presa!Mai studiati,DR nu e in Marea Britanie!Cat despre jurist.....vai de el!Mai bine sapati sa aflati de ce mai profeseaza la cate prejudicii a adus!
Ion:
(14 Noiembrie 2015, 15:22)
AM si eu o curiozitate..ce treaba are ginecologul cu copii? Ginecologul se ocupa de mama..dupa nastere copilul trebuie preluat de un neonatolog...ceea ce spitalul asta prapadit nu cred ca are. Cititnd articolul am crezut ca i-a fi facut vreun avort la copil sau mai stiu eu ce... Cat despre juristul cur.ului de la spital..daca e incompetent si a pierdut toate procesele ce in ma-sa mai cauta acolo?
mircea:
(14 Noiembrie 2015, 14:26)
Avand in vedere evenimentele din Franta, cand vor iesi aprinzatorii de lumanari de la shreck sa ceara demisia presedintelui si al prim-ministrului Frantei....cine stie, poate are efect ca si aici...ma refer exclusiv la tinerii frumsi si destepti (feisbucisti)...?
mitu:
(14 Noiembrie 2015, 09:31)
Vasile arata-le ce poti ! Acum este momentul !

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 03 Oct 2026
293 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(398 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(766 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(237 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(204 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(790 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(267 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(207 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(252 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

29 Septembrie 2026, 19:15


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(445 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(422 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(427 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(1321 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(875 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(827 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(894 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1447 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1316 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1508 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1514 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(1718 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(1888 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(2006 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2502 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(1987 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(1769 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1661 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1743 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(4224 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2757 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  :-)) în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști sperăm în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Tic Tac în Rețeaua de canalizare a comunelor Giurgeni, Gura Ialomiței și Mihail Kogălniceanu este NEFUNCȚIONALĂ! apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetatean în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Silviu în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...