Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Spitalul Slobozia, despăgubiri de 4,7 milioane lei

Eroare medicală, sancționată de instanță

Spitalul Slobozia, despăgubiri de 4,7 milioane lei

După 6 ani de procese și anchete, familia Raisei Uzea, fetița schilodită de medicul care a asistat-o la naștere, și-a cîștigat drepturile în instanță. În urmă cu o săptămînă, Judecătoria Slobozia a decis ca Spitalul Județean de Urgență să plătească soților Uzea și micuței Raisa suma de 4,7 milioane lei, reprezentînd daune morale. Deși sentința poate fi atacată la o instanță superioară, este pentru a doua oară în ultimii 26 de ani cînd o instanță din Ialomița sancționează o eroare medicală. Mai mult, magistrații din Slobozia au condamnat-o pe Valentina Dinu, medicul care a adus-o pe lume pe Raisa, la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu suspendare sub supraveghere pe o perioadă de 6 ani. De asemenea, judecătorii i-au interzis aceluiași medic exercitarea profesiei pe o perioadă de 5 ani.

Culpă medicală, sancționată după 6 ani
În lumea medicală din România discuțiile despre erorile pe care medicii le-ar putea comite se petrec tot timpul cu ușile închise. Cazurile de culpă medicală sînt dificil de demonstrat, iar foarte mulți dintre pacienții mutilați pe viață de către cei care ar fi trebuit să-i salveze decid să renunțe la a mai lupta pentru a-și face dreptate. Privit din această perspectivă, cazul micuței Raisa Uzea reprezintă o premieră. Înarmați cu mult curaj, părinții fetiței și-au dorit să facă dreptate și au reușit. În urmă cu o săptămînă, Judecătoria Slobozia a sancționat faptul că medicul ginecolog Valentina Dinu a distrus viața fetiței lor. Lupta pentru dreptate a soților Uzea nu a fost deloc ușoară. Împreună cu faza de urmărire penală și procesul, familia Uzea a așteptat vreme de 6 ani pentru ca autoritățile să confirme și să demonstreze oficial vinovăția medicului Valentina Dinu. Dosarul penal deschis în cazul Raisei s-a plimbat necontenit prin birourile mai multor procurori din Slobozia și București, iar ancheta a fost în permanență amenințată să se finalizeze cu neînceperea urmăririi penale (NUP). Cu toate acestea, în 2015, procurorii Parchetului de pe lîngă Curtea de Apel București au reanalizat întreg probatoriul și au decis că există suficiente elemente pentru ca întîmplarea prin care un copil a fost mutilat de un medic să fie considerată infracțiune. Dosarul a fost trimis în judecată la Slobozia, iar medicul Valentina Dinu a fost acuzat de «vătămare corporală din culpă». La un an și jumătate distanță de la acest moment și magistrații au fost convinși de faptul că medicul Valentina Dinu a comis o eroare medicală. În urmă cu o săptămînă, aceasta a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe o perioadă de 6 ani. Mai mult, acesteia i-a fost interzis dreptul de a mai profesa în următorii 5 ani.

«Vom ataca această sentință!»
Sentința dată la Slobozia are urmări și asupra Spitalului Județean de Urgență Slobozia, unitate medicală unde a profesat medicul Valentina Dinu. Familia Raisei a considerat că cel mai mare spital din Ialomița este, de asemenea, vinovat pentru ceea ce i s-a întîmplat micuței. Astfel, soții Uzea s-au constituit parte civilă în procesul penal și au cerut despăgubiri morale Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Suma pe care au solicitat-o soții Uzea se ridică la valoarea de 4,7 milioane lei. Spitalul Județean de Urgență Slobozia, unitatea medicală unde a profesat Valentina Dinu, a fost la rîndul său tras la răspundere pentru ceea ce i s-a întîmplat micuței Raisa. Unitatea medicală a fost considerată parte responsabilă civilmente și a fost obligată la plata daunelor morale. În total, celui mai mare spital din Ialomița i s-au cerut despăgubiri morale de 4,7 milioane lei. Potrivit sentinței, sumele sînt împărțite astfel: «suma de 500 mii de euro-echivalentul în lei la cursul BNR la data efectivă a plății cu titlul de daune morale către partea civilă Uzea Raisa Maria (infracțiunea de vătămare corporală din culpă) (...) suma de 250 mii de euro-echivalentul în lei la cursul BNR la data efectivă a plății, cu titlul de daune morale către partea civilă Uzea Marius Daniel (infracțiunea de neglijență în serviciu), (...) suma de 182 mii lei cu titlul de daune materiale către părțile civile Uzea Marius Daniel și Uzea Ecaterina, (...) suma de 1500 de euro/lună-echivalentul în lei la cursul BNR la data efectivă a plății, cu titlul de prejudiciu material viitor cert către partea civilă Uzea Raisa Maria, sumă care se va plăti lunar pînă la încetarea stării de nevoie a acesteia» se arată în sentința judecătorilor din Slobozia. Reacția reprezentanților Spitalului Județean de Urgență Slobozia nu a întîrziat să apară. Reprezentanții unității medicale au declarat faptul că vor ataca sentința Judecătoriei Slobozia. «Nu am primit oficial nicio hîrtie cu privire la această sentință, însă vom lua toate măsurile legale pentru a ne construi apărarea. Vom ataca sentința cu apel...» ne-a declarat Violeta Șapira, managerul Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Într-adevăr, sentința dată în urmă cu o săptămînă nu este definitivă, atît spitalul, cît și medicul Valentina Dinu avînd la dispoziție 10 zile pentru a o ataca la o instanță superioară.

Trista poveste a Raisei
În anul 2010, un scandal imens se petrecea pe secția de Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Medicul Valentina Dinu, cel mai tînăr specialist al respectivei secții, era acuzată de malpraxis. Părinții Raisei Uzea din Slobozia o acuzau public pe doctoriță de faptul că a distrus viața fetiței... Cazul a fost relatat în amănunt de ziarul nostru. «Micuța Raisa nu respira, iar medicii încercau din răsputeri o ventilație artificială. (...) Manevra medicală a reușit și, atît copilul cît și mămica, au fost duși pe secții. La 14 ore de la naștere, fetița a început să facă convulsii, motiv pentru care medicii Spitalului Județean au decis transportarea în regim de urgență la București...» relata Independent cu 6 ani în urmă. Cuprinși de groază, părinții micuței declarau faptul că medicul Valentina Dinu ar fi completat actele de naștere cu date false. Scandalul public s-a concretizat în cîteva anchete interne, printre care una chiar a Colegiului Medicilor Ialomița. În urma verificărilor, reprezentanții Colegiului i-au oferit medicului Valentina Dinu doar un avertisment. Părinții micuței nu s-au lăsat și au demarat o serie de demersuri juridice pentru a face lumină în acest caz...

Suferință pe patul de spital Dincolo de lipsurile materiale, sistemul medical devine viciat și de lipsa de competență a celor care îmbracă halatul alb și vor să devină medici. În ultimii 2 ani, tot mai multe cazuri de malpraxis au fost înregistrate la nivelul Spitalului Județean de Urgență Slobozia și au intrat în atenția opiniei publice. De la pacienți cărora le-au fost tăiate picioarele sănătoase în locul celor cu probleme și pînă la copii omorîți de doctori, cel mai mare spital din Ialomița a fost asaltat de reclamații. În 2014, Mihaela Soare din Andrășești reclama faptul că medicii care urmau să-i aducă pe lume copilul, l-au lăsat să moară în pîntec. Chiar dacă trăiește în sărăcie, femeia face în prezent demersuri pentru a-și cere dreptatea. Cazul a intrat în atenția organelor de anchetă ale Poliției, iar procurorii încep să adune probe la dosar pentru a-i trage la răspundere pe vinovați.

21 Iunie 2016, 22:55 (8664 vizualizări - 8 comentarii)

Citiți și:
EXCLUSIV: Spitalul Slobozia, obligat să plătească despăgubiri de 500 mii de euro!
Despăgubiri de 1,1 milioane de euro în cazul «Raisa»
Flegme și înjurături pe Secția de Ginecologie a Spitalului Județean
Despăgubiri de 60 mii de lei cerute de medicul care ignoră pacienții Spitalului Județean de Urgență Slobozia
Spitalul Județean de Urgență Slobozia, implicat în 5 procese de «malpraxis»

Comentariile cititorilor:


Go:
(25 Iunie 2016, 10:39)
E un inceput.Daca incep sa plateasca pentru superficialitate si dezinteres poate vor trata oamenii altfel.Nu doar in functie de spaga.Nu spaga trebuie sa faca diferenta dintre viata si moarte
Farm:
(24 Iunie 2016, 16:10)
Aseara am fost la UPU aici am gasit acelasi dezinteres .Era un pacient cu fibrilatii,făcea destul de urât incat medicul de garda ar fi trebuit sa-i acorde ajutor insa medicul cu competente în urgente Kazem nu făcea nimic altceva decât să stea cu picioarele pe birou si plictisit sa strige i.ai dat ma lu ala digoxina.Singurul care a intervenit văzând ca pacientul este grav a fost un medic SMURD ce venise cu un alt pacient.Respect SMURD!Domnule doctor vin si va intreb,,Cum sta treaba cu jurământul?Cand incetati sa mai tratati pacientii ca pe animale?".
Cucu Bau :
(24 Iunie 2016, 12:32)
Ciudat aspect.Lasi cretini sa profeseze,regasim decidenti numiti aiurea...Bun de plata,normal,statul din contributii.Sistemul privat a adus un aspect bun-gresesti-platesti.Daca un angajat la stat greseste,platesc altii,el cere scuze...Pai care este pierderea?Ca la un medic,nu va profesa 5ani? Hm...Teribil oricum.In cazul deciziilor tembele ale CL Slobozia,ale primarilor,cine plateste pentru disconfortul creat?
mar:
(23 Iunie 2016, 00:38)
Aoleu, ăștia nu sunt în stare să facă nimic acu, le-a mai dat plată de 1 milion de euro..... De te uiți în poză, zici că-i spital din Ucraina bombardată, ori zici că a trecut ISIS p-aici. De rămâne definitivă soluția, ne-am dus. Așadar, nu-i decât un lucru de făcut- scapă cine poate!
Mița:
(22 Iunie 2016, 16:08)
Să plătească proasta, nu bugetul! Pe noi ne omoară, tot noi plătim! Cum vine sancționarea asta? Să plătească proasta căreia nu i-ar fi stricat trei ani măcar de închisoare executată. De când moda cu suspendare, și hoții profesori șpăgari, tot asta se screm să obțină! Nuuu! Sper că nu!! Banii înapoiați și la celulă, tăticu, să vă piară cheful, incapabililor hoți!!
eng:
(22 Iunie 2016, 14:58)
haha, cine plateste de fapt? spitalul, adica statul. adica noi. nu doctorita,nu directorul.
Liviu:
(22 Iunie 2016, 14:54)
Cine este Valentina Dinu? Mai multe detalii. Unde a terminat medicina, câți ani vechime in specializare, cum a luat examenul de specializare, păreri ale colegilor și subalternilor, alte cazuri nereușite de ea, păreri ale altor pacienți...
Paul:
(22 Iunie 2016, 01:24)
Abatorul Slobozia.O cloaca la propriu si la figurat.Sa ne fereasca Bunul Dumnezeu sa ajungem aici!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 29 Sep 2026
208 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(817 vizualizări - 6 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(451 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(441 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(500 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1032 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

22 Septembrie 2026, 18:15


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1011 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1174 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1089 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(1317 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(1470 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(1598 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2196 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(1706 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(1439 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1370 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1456 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(3905 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2464 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, în colaborare cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică «I.L. Caragiale» București, Centrul Educațional « ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:20
(1672 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Olanda, descoperit de polițiști la Căzănești

Marți, 8 septembrie 2026, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au oprit pentru un control, în localitatea Căzănești, un autoturism condus de o femeie de 40 de ani, domiciliată în Munteni ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:25
(1728 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru depunerea cererilor de ajutor de stat pentru crescătorii de bovine și suine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează crescătorii de bovine și suine că joi, 24 septembrie 2026, inclusiv, este termenul-limită pentru depunerea cererilor de solicitare ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:20
(1593 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea circulației în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

Miercuri, 9 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița, cu sprijinul Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 14:50
(1584 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 11:20
(4154 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Național de Tarafuri «Ion Albeșteanu», ediția a XVI-a, 14-16 septembrie 2026

În perioada 14–16 septembrie 2026, județul Ialomița va deveni, timp de 3 zile, un veritabil spațiu al întâlnirii cu tradiția și valorile autentice ale folclorului românesc ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 09:50
(1769 vizualizări - 0 comentarii)


1587 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-iulie 2026

În perioada ianuarie-iulie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1587 persoane, ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 11:05
(1706 vizualizări - 1 comentariu)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Bărăganul văzut din tractor»

Vineri, 11 septembrie 2026, la Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia va fi inaugurată expoziția «Bărăganul văzut din tractor». Evenimentul se desfășoară în cadrul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:50
(1651 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Fetești Oraș din Fetești!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași din localitatea Fetești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:35
(2474 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, Serviciul Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2026, 17:25
(3796 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Ionel Perlea din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Ionel Perlea, din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2026, 16:15
(1883 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 cetatean în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Gigel în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! ana în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean Marin C. în Căzănești a redevenit comună! Marin C. în «Taxa de pod» de la Fetești dispare oficial de la 1 octombrie 2026 Respect ! în Grădinița din Cartierul Dudești/Fetești și-a deschis porțile contribuabil în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Asistentă în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Bratu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Mary în Primarul Potor caută «apă bună de băut» pentru Slobozia la... Țăndărei! Seby în «Taxa de pod» de la Fetești dispare oficial de la 1 octombrie 2026 @ Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Mariusică în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Ptofesor în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Spiru Haret în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Sorinb în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Campion în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...