SPORT
Marin Cruțu, directorul Direcției Județene pentru Tineret și Sport Ialomița
«Vom avea un 2016 mult mai bun!»
Anul 2015 își deapănă ultimele clipe, iar sportul ialomițean începe să-și facă bilanțul. Dacă în săptămînile precedente ne-am axat pe fotbal și handbal, a sosit momentul să povestim și despre sportul care în ultimii ani ne-a adus extrem de multe satisfacții, scrima. Prin urmare, i-am adresat pe planșă cîtreva întrebări antrenorului Marin Cruțu, iar ceea ce a răspuns puteți citi în interviul alăturat.
-Domnule profesor, corespund rezultatele sabrerilor slobozeni în 2015 așteptărilor dumneavoastră?
-După ce am avut în 2013 un an de excepție, ulterior, o dată cu schimbarea generațiilor, a devenit foarte greu să mai sperăm la performanțe similare. Deocamdată! Totuși, avînd în vedere că așteptările pe care le-am avut de la copiii care vin din urmă au început să se confirme, pot aprecia 2015 drept un an bun. Concret, mă refer la cei doi sportivi ai noștri, Răzvan Stănescu și George Dragomir, care fac parte din lotul național de juniori, iar în acest moment se află în drum spre Germania unde participă la un turneu puternic pentru cadeți. Rezultatele lor în 2015 mă fac să cred că vom avea un 2016 mult mai bun!
-Care ar fi rezultatele notabile obținute de Slobozia în 2015?
-Aș începe cu ultimele competiții cîștigate de sportivii noștri. Mă refer la Cupa Federației, un adevărat campionat național -unii o consideră chiar o competiție mai puternică- cîștigată de noi prin George Dragomir. De asemenea, victoria lui Răzvan Stănescu la Campionatul Național al Speranțelor, pentru unii, părea imposibilă. Răzvan a avut în ultimul an o evoluție de-a dreptul explozivă. Să ne amintim că, în 2014, la aceeași competiție, el se clasase undeva pe locul 25. Nimeni nu ar fi crezut că în anul următor va cîștiga de o asemenea manieră, învingîndu-l în finală pe Matei Aniculăiesei, locul 9 mondial. Două victorii care ne dau mari speranțe cu privire la viitorul acestor copii...
-Despre CSM Slobozia ce puteți spune?
-La CSM avem o echipă întinerită considerabil, prin transferurile mai multor juniori de la CSS. Ne bazăm, de asemenea, pe doi seniori, Daniel Nădrag și Daniel Răducan, ultimul, din păcate, accidentat. Sperăm în recuperarea lui cît mai rapidă. La juniori ne-am clasat anul acesta cu CSM Slobozia pe locul 4 la Campionatul Național, ratînd bronzul după o luptă încrîncenată cu Dinamo. La seniori sîntem în Superligă, dar fără mari pretenții în condițiile în care, spre exemplu, Dinamo poate alinia oricînd două echipe valoroase formate, culmea, din sportivi slobozeni!
-Badea, Iancu, Cruțu, Teodosiu, Bucur sau Eftimie, sînt sabreri plecați din Slobozia la Steaua sau Dinamo. Să ne așteptăm în 2016 la noi exporturi?
-Nu va fi cazul! Nici măcar în 2018 nu mă aștept la vreun export în condițiile în care sportivii de care vorbeam mai au 2-3 ani de juniorat. Dacă vor continua așa, în mod sigur la finalul junioratului vor pleca. Și pentru că am ajuns aici, dați-mi voie să vă spun că am fost tare inspirat cînd am negociat plecarea lui Iulian Teodosiu de la Slobozia la Dinamo. M-am opus plecării lui încă din primăvară, pentru că voiam ca el să ajute echipa de juniori a CSS să cîștige din nou titlul național, lucru care s-a și petrecut. Întîmplarea a făcut ca Iulian să fie remarcat de Mihai Covaliu și convocat la echipa națională. Astfel, el a participat la Campionatul Mondial de la Budapesta și a ieșit vicecampion mondial cu echipa României, cînd încă mai era sportivul CSS Slobozia. Dacă aprobam transferul încă din aprilie, medalia de argint intra în palmaresul lui Dinamo. Din punctul meu de vedere, rezultatul lui Teodosiu este cea mai mare performanță din toate timpurile obținute de sportul ialomițean. Nu țin minte ca vreun alt sportiv legitimat la un club ialomițean să fi ajuns vreodată atît de sus...
-Cîți copii are în pregătire Secția Scrimă a CSS Slobozia?
-La nivel de începători, avem în jur de 50, pe care îi pregătim eu și colegul meu, Marius Pușcașu. Sigur că la acest nivel sita va cerne, dar avem deja 7 copii care au intrat în focurile competițiilor cu rezultate bune. Per total, cumulînd și avansații, avem 80 de copii, ceea ce reprezintă un număr foarte bun.
-Avînd în vedere că ne apropiem de finele anului, spuneți-mi dacă s-a stabilit ierarhia pentru sportivul anului și dacă vă așteptați ca și aceasta să genereze discuții?
-Discuții vor fi întotdeauna. Tocmai pentru a încerca să le evităm am creat anul acesta o comisie de 9 specialiști din toate ramurile sportive. Vom face tot posibilul să cădem de acord asupra aplicării criteriilor de stabilire a clasamentului, criterii care la noi nu sînt suficiente. Pe plan național, ni se cere să luăm în seamă rezultatele pînă la nivelul cadeților, dar noi, nefiind un centru atît de puternic precum orașele mari, nu avem o reprezentare foarte numeroasă la această categorie. Prin urmare, trebuie să coborîm și la copii și juniori și să ne adaptăm. Sigur că mai vine cîte un neica nimeni -și nu voi da nume, deși aș putea- care poate să conteste. Am avut tot felul de petiții și contestații, dar de fiecare dată ne-am dovedit echidistanți!
16 Decembrie 2015, 12:25 (5859 vizualizări - 0 comentarii)












