Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Neacșu Vodă, vătaf peste campania de alegeri a PSD în România

Neacșu Vodă, vătaf peste campania de alegeri a PSD în România

În vreme ce Ialomița politică se dă de-a berbeleacul ca să găsească un candidat viabil pentru Slobozia la alegerile locale din 2016, deputatul Marian Neacșu a fost înaintat în grad. Începînd cu această săptămînă, acesta este coordonatorul campaniei PSD în România. Anunțul a fost făcut sîmbătă, 16 ianuarie 2016, la Piatra Neamț, de către președintele PSD Liviu Dragnea și confirmă oficial scenariul potrivit căruia deputatul ialomițean nu mai este interesat de rezultatul alegerilor locale din Ialomița.

Ura și la gara PSD
Sîmbătă, 16 ianuarie, tocmai la Piatra Neamț, PSD s-a întrunit în cadrul Comitetului Executiv Național. În prezidiu, de-a dreapta lui Liviu Dragnea, s-a aflat deputatul ialomițean Marian Neacșu. Potrivit Agerpres, în cadrul acestei întîlniri, Marian Neacșu a fost uns coordonator național al campaniei electorale a PSD în perioada următoare. «Marian Neacșu, în săptămîna următoare, va stabili liniile principale de strategie electorală și de acțiuni politice și de campanie electorală în perioada următoare. De asemenea, își va stabili și va propune Comitetului Executiv Național echipa de campanie!», a anunțat președintele PSD, Liviu Dragnea, la finalul ședinței CExN al partidului. Declarația lui Liviu Dragnea confirmă, indirect, faptul că deputatul ialomițean nu mai este interesat de rezultatul alegerilor locale din Ialomița. Reamintim că Marian Neacșu s-a derobat deja de responsabilitatea alegerilor locale din Ialomița, nominalizîndu-l pe Victor Moraru drept «locomotiva PSD» a filialei. Acesta așteaptă însă o nominalizare oficială, dat fiind contextul politic dificil de la nivel județean. Reamintim că în acest moment PSD nu are un candidat viabil pentru Slobozia, iar primarii din teritoriu sînt curtați asiduu de către aripa Tinel din cadrul PNL.

Campaniile lui Neacșu
Noile responsabilități politice ale deputatului ialomițean ne obligă, la rîndu-ne, să fim responsabili. Prin urmare, vom face un apel la memorie și vom aminti că Marian Neacșu are o bogată experiență în calitate de coordonator de campanie. Fiindcă lista campaniilor desfășurate pe plan local este lungă, iar spațiul tipografic limitat, ne vom rezuma astăzi la un sigur episod, desfășurat în 2008. Coordonator de campanie al ex-primarului Gabi Ionașcu, candidat al PSD pentru un al doilea mandat, Marian Neacșu n-a precupețit la momentul respectiv niciun efort pentru susținerea candidatului nominalizat de județeana de partid. După cum, 4 ani mai tîrziu, a făcut tot posibilul pentru ca acesta să dispară de pe scena politică... Dar asta-i altă poveste, vă rugăm să ne iertați. Ce este cert însă e faptul că, într-una dintre diminețile premergătoare zilei alegerilor, toți locuitorii din cartierul Bora s-au trezit în curți cu găini, tip Avicola, atîrnate de gard. Acolo unde nu a existat gard, sau acesta s-a dovedit prea înalt, pungile au fost aruncate în praful bătăturilor, la vedere, ca să știe electoratul cu cine să voteze. Evident, faptul că la acel moment Marian Neacșu deținea o fermă de pui este doar o coincidență nefericită. Și chiar dacă ar fi așa cum sugerăm noi, acest fapt demonstrează altruismul și dedicația dusă pînă la sacrificiu a deputatului nostru. Sacrificiul găinilor, evident, că doar despre ele vorbeam!

Carieră începută la PSDR Și pentru că orice nouă avansare în funcție se cuvine a fi însoțită și de un CV, vom face noi acest oficiu pentru deputatul Marian Neacșu, acum mult prea ocupat să identifice viitoarele oportunități de convingere a electoratului. Puțini își mai amintesc, printre ei și noi, că Marian Neacșu nu este un pesedist pur-sînge. La debutul său în politică, pe vremea cînd probabil nici nu se gîndea că într-o zi va declara «Candidez pentru că am atins maturitatea biologică și politică», Marian Neacșu a fost membru al Partidului Social Democrat Român, condus de Sergiu Cunescu. Abia prin anul 2000 (ca urmare a fuziunii prin absorbție a PSDR de către PDSR, care a devenit astfel Partidul Social Democrat), Marian Neacșu își începe cu adevărat cariera politică. Consilier județean și chiar consilier local la Slobozia vreme de vreo două-trei ședințe, Marian Neacșu a intrat în politica mare o dată cu alegerile parlamentare din anul 2008. A urcat rapid treptele ierarhiei politice, ajungînd în septembrie 2012 lider al grupului parlamentar PSD din Camera Deputaților... Restul e istorie! O istorie al cărei apogeu local s-a desfășurat la Casa de Cultură Municipală din Slobozia, la 1 octombrie 2015, cînd Marian Neacșu a fost înscăunat președinte de filială, în locul lăsat vacant de Silvian Ciupercă, în prezența a 7 miniștri în funcție. Asta da performanță, pe onoarea noastră de scribi!

21 Ianuarie 2016, 19:05 (19228 vizualizări - 21 comentarii)

Citiți și:
Luciferul Neacșu revendică Organizația PSD Ialomița
Cuplul Neacșu-Moraru, oficializat!
Ghidul Renegatului

Comentariile cititorilor:


HAI LA VOT:
(26 Ianuarie 2016, 13:54)
AUZITI DRAGI IALOMITENI CU CE SLOGAN VREA SA NE  NE PROSTEASCA IAR P.S.D.-UL ,,PSD-UL ITI DA PUTEREA  CREDETI CA MARIAN NEACSU MARIAN PAVEL SAU STEFAN MUSOIU  SI ALTII SE DAU LA O PARTE DIN VARFUL PSD-ULUI SA FACA LOC LA ALTII CAND MARIAN NEACSU LA ALEGERILE DIN 2012 A TAIAT IN CARNE VIE SI A CALCAT PE CADAVRE,S-A FOLOSIT DE OAMENI CINSTITII SI CORECTI IAR DUPA  CE AU CASTIGAT ALEGERILE I-AU DAT AFARA DIN PARTID DOAR SA-SI PUNA LA PUTERE OAMENI DIN MAFIA LOR PSD-ISTA ...RUSINE D-LE MARIAN NEACSU NU TE-AI GANDIT CA TIMPUL TRECE SI O SA DAI IAR NAS IN NAS CU CEI DE CARE TI-AI BATUT JOC 
Ferginica:
(25 Ianuarie 2016, 17:55)
Pentru Creola # se vede ca ai primit galeata rosie se vede ca ai gustat din mici alterati dati de pomana de psd. Aratami un primar psd care a venit la primaie din casa de chirpici si paianta si nu sia facut in 4 ani vila. Aratami un psd.ist primar din ialomita care nu a cumparat casee copiilor lor apartamente prin Bucuresti.bai pe banii nostri sia dat si tinut copii prin facultati pe banii nostrifac excursii prin tari straine au facut dispensare si farmacii pe numele amantelor. Pe ce bani din salariu de primar. Mai creola nu mai consuma alcool si da ciunga jos din par. Mai in judetul nostru trebuie aruncati toti din primarii toti dat afara si controlati altefel tot galeti goale o sa primiti si goale o sa ramana
eu:
(25 Ianuarie 2016, 00:07)
un gainar...la propriu si la figurat! un aservit care cu multa nonsalanta si supusenie ii deschidea usile pampalalui de PONTA!acum ce face? deschide alte alte usi unui imbecil(dragnea liviu)!vai de mama noastra cu asemenea idioti,care nu stiu decat sa minta si sa fure!politicienii...! auzi:maturitate politica!rasaul c...... 
Nedelcu:
(24 Ianuarie 2016, 15:12)
PSD+PDL+PNL  aceeasi mizerie! NU AVEM PE CINE VOTA, toti niste penali, de sus pana la ultimul primar. HAI SA NU MAI IESIM LA VOT!!!!!!!!!!!!!!!! -  - PE CINE SA VOTA ? - CORNEL vASILE   ABONAT CONSILIER PUTRD DE CORUPT , - NEDELCU CONSILIER   ACEIAS CAMASA  ABONATI LA CONSILIERI  IAR EI FAC CARTILE - TRAFIC DE INFLUENTA ,LUARE DE MITA ETC PE CARE NU O VEDE NIMENI ,- SIA ANGAJAT FIUL LA pOLITIA cOMUNITARA - CELALALT FIU LA POLITIE DE UNDE II FURNIZEAZA INFORMATII DESPRE CINE VA MAI FI LUAT DE  DNA , CA DE ARE ACCES LA ASTFEL DE  INFORMATII,  EL COORDONEAZA SI NUMESTE PERSOANE IN FUNCTII LA DESCENTRALIZATE GEN AFIR SEF SERVICIU  CONTRA COST BINENTELES CA DOAR VERE EU NU AM NIMIC NU LUCREZ NICAERI SII IMI INTRETIN FAMILIA DIN SEDINTELE DE CONSILIU CA DE AM UN MARE CUVINT DE SPUS NU  DOAR EU SI VASILE CORNEL L-AM DESTITUIT PE IONASCU SI LA-M PUS PE LIMBRICUL ASTA DE STOICA CARE NU NE MAI ASCULTA DE LA O VREME. 
Io NYK:
(23 Ianuarie 2016, 23:59)
Io zic că toate ni se trag de la democrația asta dusă la extrem. No, toți tâmpiții își dau cu părerea și au drept de vot, toți tembelii cu salamu-n mână și găleata la spinare, merg să decidă soarta țării, a lor, a mea și a copiilor noștri. Matematic analizând problema... în țara asta tembelii sunt majoritari și mai hotărâți să ia decizii, astfel că oricât am vrea să îndreptăm lucrurile, tembelii vor încurca lucrurile cu deciziile lor. Din aceste considerente propun, spre binele tuturor, și al celor cu învățătură și a celor fără, ca dreptul de vor să fie restricționat prin Constituție, ca numai cine trece un examen să meargă la vot. În vremuri vechi, când oamenii erau mai aproape de cele lăsate de la natură, deciziile erau luate de înțelepții comunității nu de toată gloata. Nu vedeți că la noi lucrurile merg prost de la revoluție în coace, de ce....fiindcă deciziile sunt ale gloatei, așa că trebuie ruptă pisica altfel no să mai progresăm vreodată....poate sună radical, irealizabil și de domeniul S.F. -ului, dar e crudul adevăr, zic.
Creola:
(23 Ianuarie 2016, 18:01)
Eu zic sa votam tot PSD-ul ca e un rau mai mic decat un rau mai mare cum e PNL-ul, stiti ce am patit cu PDL-ul ( PNL-ul) au taiat salarii, au taiat pensii si au facut restructurari...ASA CA VOTATI PSD-ul.
parvenitu:
(23 Ianuarie 2016, 17:16)
Oameni buni bani din groapa lu sandel la centru sau dus ce va spuneam credeti ca functia asta a primito pe ochi frumosi nu este ca in povestea cu inparatul care sia trimis fii sai aduca cel mai tare lucru asa si cu neacsu a aus cei mai multi bani.solutia nu este sa nu iesim la alegeri din potriva trebuie sa iesim barem sa ne anulam votul sa iesim in strada sa cerem schimbarea modalitati de vot sa apara pe buletin NU nici unul sau daca nu am candidatul perfect GHITA porcul meu barem daca vrea sa fure sau sa ia mita nu ne costa decatb o galeata de laturi pe care to t le mancam noi de 26 ani de la politicieni.
ionica:
(23 Ianuarie 2016, 05:08)
Ce au câștigat ialomițenii în urma trimiterii în Parlament și Senat a unor astfel de indivizi ???? Eu cred că nimic, ce-i din conducerea PSD-ului i-au făcut marionete iar noi ne zbatem în mocirla socială, fără niciun proiect realizat și fără un viitor prea roz.
20 de ani:
(22 Ianuarie 2016, 17:27)
in timp ce lumea sta la gura sobei si scrie prostii pe aici, primarul Stoica, inca in libertate, a facut un credit- angajament pe numele primariei Slobozia pentru a finaliza groapa. Creditul se intinde pe o perioada de 20 de ani. Slobozia nu o sa mai aiba bani de dezvoltare, scoli, gradinite, strazi, canalizare si toate cele necesare existentei de secol 21. Apa tot otravita o sa ramana ! Intrebarea e nu se hotaraste nimeni sa il inlature odata din functie ca numei prostii si nenorociri a facut !
postac:
(22 Ianuarie 2016, 13:36)
Caut de lucru ! Aveti idee cu cat platesc astia de la PSD ? Vad ca au dat drumul la fonduri de sunt atatia infometati !
Mary:
(22 Ianuarie 2016, 13:21)
        @ fostPSD-ist.  Da, a facut,  a plimbat geanta lu' Ponta. Acum cauta o ciorba, sau o supa crema de "ciuperci", sa sufle in ea. Are toate sansele de reusita, cu buzele tuguiate, stie baiatu!
fost PSD-ist:
(22 Ianuarie 2016, 11:18)
Va rog am si eu o intrebare la toti cei care imi pot raspunde ,,A FACUT CEVA BUN MARIAN NEACSU PENTRU JUDETUL NOSTRU?" Cu ce ne-a reprezentat el ca deputat?AAAA.... am uitat ...da ...SI-A ANGAJAT FICA...si a umblat prin tribunale pentru incompatibilitate....Dragi ialomiteni un asemenea excroc care se foloseste de oameni aruncandu-le cate o gaina sa-l voteze si ii cauta doar cand are nevoie de ei adica din 4 in 4 ani nu mai are ce cauta pe scena politica a acestui judet ,eu d-abia il astept sa-i aduc aminte de minciunile promise acum 4 ani
hai la vot(/avort):
(22 Ianuarie 2016, 10:58)
Am inteles postacilor de partid ca aveti si voi dreptul de a face campanie electorala partidelor pe care le pupati undeva... .Ratiu parca ii replica lui iLICI ceva de genul: "am sa ma lupt pentru ca tu sa ai libertatea de a nu fi de acord cu mine"... . Asta face aceasta publicatie de nu va cenzureaza reclama mascata pentru alegeri. Deh, nu suntem chiar cu totii prosti...adica noi nu am fi acceptat mita electorala (gaini, faina, ulei, 50 lei/vot, etc). pentru ca stim ca dupa aceea ne vor fura insutit toti politicienii, indiferent de partid. Degeaba incercati sa aruncati vina unii pe altii, noi stim ca toti ne-ati furat si va uitati in ochii nostri de fiecare data si ne promiteti numai minciuni. Cineva ne indemna sa nu iesim la vot, probabil de sila politicienilor (orice am votat noi, tot prostimea care primeste mita electorala decide "alesul" pentru ca sunt mituiti, santajati, uneori amenintati cu pierderea locurilor de munca, etc.). Eu va propun sa mergem cu totii la vot - si cum nu avem vreun candidat neafiliat politic (ma refer si la trecutul sau), imaculat, etc.-, sa ne anulam fiecare votul, aplicand stampila pe toti, pentru a le da un semnal ca niciunul nu este asa bun cum se crede, sau cum ni-l baga pe gat partidele. Neprezentandu-va la vot, buletinele nefolosite se vor stampila de acesti postaci de partid, care vor fi in sectiile de votare si ne vor zambi frumos. Poate asa vor intelege viitorii candidati la diverse functii ca nu sunt stapani de sclavi! Asa cum strada a spus politicului: jos labele de la butoane, asa putem face si noi la vot.
PSD+PDL+PNL:
(22 Ianuarie 2016, 01:46)
PSD+PDL+PNL  aceeasi mizerie! NU AVEM PE CINE VOTA, toti niste penali, de sus pana la ultimul primar. HAI SA NU MAI IESIM LA VOT!!!!!!!!!!!!!!!!
partzescu :
(22 Ianuarie 2016, 00:44)
Mai mult decat pdl-istii acum proaspeti pnl-isti nu a furat nimeni Romanica.Si culmea culmilor a fost ca noua ne-au strans cureaua ca ei sa fure din orice: telegondole,  proiecte ale udrei , stadioane, sali de sport, practic nu exista comuna in care sa nu se fi facut o lucrare cu hemoragie la buzunare portocalii.Au manjit pana si un eveniment sportiv ca sa prostesca romanii in fata, gala Bute.Nu va lasati pacaliti , sunt tot acesti mafiofi dar revopsiti proaspat...miros de la o posta a hoti 

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 21 Iul 2026
292 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Luni, 20 iulie a.c., în jurul orelor 17,15, un echipaj de jandarmi aflat în timpul serviciului pe raza municipiului Urziceni, a observat un bărbat care se afla pe o bancă într-un parc ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 13:10
(155 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Transport de ovine fără documente sanitar-veterinare

Luni, 20 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au notificat DSVSA Ialomița cu privire la identificarea în trafic, pe raza localității Sudiți, a unui transport de ovine, care nu deținea documentele ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:55
(141 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 970,22 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în semestrul I 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a colectat în semestrul I 2026 venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 970,22 milioane de lei (cu ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:20
(123 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Prunului din orașul Căzănești!

Marți, 21 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Prunului din orașul Căzănești. În vederea desfășurării lucrărilor, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 11:35
(168 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

În noaptea de duminică spre luni, 19/20 iulie a.c., în jurul orei 1,00, o patrulă de jandarmi aflată în serviciu pe raza municipiului Slobozia a fost sesizată de doi bărbați, î ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:25
(161 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Barierei din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 21 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-15,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Barierei, din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:00
(153 vizualizări - 0 comentarii)


Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Începând de luni, 20 iulie a.c., pentru următoarele două săptămâni, Claudiu și Alexandru, studenți ai Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza», vor desfășura stagiul de ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 11:25
(165 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a sesizat autoritățile de urmărire penală după ce a descoperit un circuit de facturare fictivă în domeniul construcțiilor

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au identificat un circuit de facturare fictivă utilizat de operatori economici care ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 10:20
(134 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Întrerupere de apă la Fierbinți-Târg și localitățile componente luni, 20 iulie 2026!

În vederea remedierii unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți-Târg, RAJA Constanța va sista furnizarea apei luni, 20 iulie 2026, în intervalul orar 09,00-12,00.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2026, 11:05
(246 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc și mare risc» 

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2026, 16:40
(430 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Oraș!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Fabricii din Fetești,, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile în zona Fetești ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 15:05
(515 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 5,61 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna iunie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna iunie 2026, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 11:25
(513 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Artelor din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 15 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-13:00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Artelor din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 09:55
(421 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

14 Iulie 2026, 20:40


DSVSA Ialomița atenționează asupra suspendării mișcărilor de ovine/caprine începând cu data de 7 iulie 2026!

În perioada 01.04-30.06.2026, inspectorii DSVSA Ialomița au verificat 146 exploatații nonprofesionale, constatându-se, ca deficiențe, vânzarea/cumpărarea de animale fără documente sanitare ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 14:20
(773 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 181,83 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în iunie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 6,67 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna iunie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 181,83 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 13:50
(398 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Miercuri, 15 iulie2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile de Artă «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, va fi vernisată expoziția « ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2026, 12:15
(601 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 12:50
(2084 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Gospodăria de Apă Moldoveni, afectată de lucrări la rețeaua electrică!

Echipele operatorului de distribuție a energiei electrice execută vineri, 10 iulie 2026, lucrări ce vor afecta Gospodăria de Apă Moldoveni. Fără curent, sursa ce alimentează cu apă localitatea Moldoveni ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 08:45
(785 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copil decedat în urma unui accident feroviar

Joi, 9 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați de un bărbat din Fetești cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 8 ani, a plecat de acasă. La scurt timp, mecanicul unui tren ce circula ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2026, 11:30
(1581 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

7 Iulie 2026, 20:45


Focuri de armă la Țăndărei, patru suspecți după gratii!

Patru bărbați din Țăndărei au fost reținuți la sfârșitul săptămânii precedente, după ce au intrat cu pistoale peste membrii unei familii din oraș și au deschis focul. Procurorii susțin că ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 15:05
(1268 vizualizări - 0 comentarii)


Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița anunță de­mararea campaniei de recrutare a candidaților pentru sesiunea de admitere 2026 la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» din ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 11:20
(989 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 7 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-12,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 09:55
(591 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin luni, 6 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de la intersecția străzilor Principală și Măslinului, din ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2026, 09:40
(1213 vizualizări - 0 comentarii)


Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Un grav accident rutier s-a petrecut vineri, 3 iulie 2026, în zona trecerii de cale ferată Murgeanca. Un tren de călători a lovit o mașină în care se aflau două femei, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2026, 12:30
(1681 vizualizări - 0 comentarii)


Factura electronică de la RAJA Constanța

Factura electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 15:05
(1698 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «violență în familie»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 66 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «violență în familie». Miercuri, 1 iulie a ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:40
(1718 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, în intervalul orar 10,00-17,00, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de la intersecția ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:05
(1244 vizualizări - 0 comentarii)


Armășești: Reținut pentru «lovire sau alte violențe»

Miercuri, 1 iulie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Jilavele au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 21 de ani, din Armășești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:00
(1691 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Grindean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Grindean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Un cetatean în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Mary în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 un cetățean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Marcel în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Marian în Slobozia are terenuri de sport și locuri de joacă fără autorizații de construire oRLandO în Slobozia are terenuri de sport și locuri de joacă fără autorizații de construire Vasile în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Mary în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița» spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Bucu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Nimeni Altu' în Casele PLUTITOARE de la Slobozia garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Amara în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Pililon în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Plombați șoseaua în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL MEME în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...