Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Voluntarul Vasile Pană

Voluntarul Vasile Pană

Un exemplu impresionat de omenie vine din partea unui pensionar din Slobozia. La 78 de ani, Vasile Pană lasă deoparte jocul de table din parc și străbate orașul pentru a alunga singurătatea din casele oamenilor de vîrsta sa. Fără să le ceară ceva în schimb, el le oferă sprijinul de care pînă și Dumnezeu îi privează și se bucură cînd îi vede fericiți. Ceea ce-l motivează să fie voluntar pentru pensionarii singuri din oraș ne spune chiar el: «Singurătatea este cea mai mare boală. Îi înțeleg, eu îi înțeleg cel mai bine și vreau să fiu alături de ei, cîte zile voi mai avea!».

Destine la indigo
Blocurile din Slobozia ascund în spatele ferestrelor destinele a sute de pensionari, uitați de toată lumea. Familie, prieteni sau apropiați, toți cei alături de care și-au petrecut anii frumoși ai tinereții, au tras cortina peste vieților lor ca și cînd n-ar fi existat vreodată. Bătrîni și neputincioși, acești oameni se hrănesc în fiecare zi cu amintirea vremurilor trecute. Și-ar plînge amarul pe umerii cuiva, însă, din păcate, dincolo de ziduri, nu este nimeni care să-i asculte. Poveștile tuturor sînt identice, la fel și suferința. În timp ce unii așteaptă moartea resemnați, alții se chinuiesc să lupte cu viața măcinați de boli grave și țintuiți la pat. Strigă cu toții după ajutor, însă glasul lor se amestecă cu vuietul străzii și se pierde în depărtare. Nimeni nu este acolo în clipele cînd spaima și groaza lovesc cu putere trupurile secătuite de vlagă din cauza trecerii timpului. E greu să fii bătrîn și, mai ales, singur. Nimeni nu-ți înțelege starea, nimănui nu-i mai pasă de nevoile, dorințele sau plăcerile pe care le-ai avut cîndva și pe care vrei să le mai simți. Măcar o singură dată... Oamenii te privesc indiferenți, fără să te întrebe dacă ți-e bine sau dacă astăzi ai avut ce să mănînci. Ori, dacă ai avut puterea să te ridici din pat și să faci cîțiva pași prin casa goală...

Un voluntar cu suflet de artist
Slobozeanul Vasile Pană, în vîrstă de 78 de ani, este unul dintre acele sute de pensionari ai Sloboziei care înfruntă singurătatea. Se chinuie cu ea de 8 ani, de cînd a soția a trecut la cele veșnice. Pentru el a fi singur este cea mai mare povară. Un greu imens pe care trebuie să-l care în spinare zi de zi. «Singurătatea este cea mai groaznică boală. Nimic pe lumea aceasta nu este ca ea. E greu și mi-e tare greu atunci cînd sînt singur acasă. Sincer mi-e greu să vorbesc despre asta...» spune bătrînul, cu ochii aproape în lacrimi. Fost absolvent al Academiei Naționale de Arte Plastice, bătrînul Vasile Pană își alungă suferința pictînd. Culorile, pînza și pensulele sînt singurii prieteni care i-au mai rămas. Tocmai de aceea a decis să împartă bucuria pe care i-o transmit tablourile pictate de mîinile sale cu alți pensionari care trăiesc în singurătate. Așa a devenit voluntar pentru semenii săi. Străbate străzile orașului și bate la uși nedeschise de ani buni, ținînd în brațe cîte un tablou, pe care-l oferă celor care se încumetă să-i deschidă. Iar dacă aceștia mai au nevoie de cîte ceva ajută, fără să refuze, pentru că-i poate înțelege. «Ceea ce transmite pictura, calificată ca fiind cea mai cerebrală artă, am zis că trebuie să simtă și semenii mei. În Slobozia sînt destul de mulți oameni intelectuali care trăiesc acum singuri și care pot să înțeleagă asta. Sînt oameni cu pregătire profesională deosebită. Vorbesc despre medici, profesori, oameni intelectuali. Tocmai de aceea am decis să se bucure și ei și să le ofer cîte un tablou!» își motivează bătrînul gestul.

Gîndurile unui bătrîn singur
În cea mai însorită zi a lui ianuarie, l-am însoțit pe vîrstnicul Vasile Pană într-una dintre vizitele sale. Am ajuns alături de el în casa lui Gheorghe Petre, în vîrstă de 80 de ani, care a uitat de cînd se luptă cu singurătatea. Ușa apartamentului aflat la parterul unui bloc din inima Sloboziei se deschide încet, iar un bătrîn cu tîmple albe și rotofei ne poftește în casa sa. Privirea i se înseninează cînd își vede odaia plină de oaspeți și începe să depene amintiri din vremurile tinereții. Glasul întristat devine hîtru, iar poveștile nu mai contenesc. Ne-a atras atenția cea a anilor petrecuți în îndepărtatul Congo și băștinașelor pe care le-a cucerit doar cu o singură privire. «Cea mai frumoasă poveste a mea a fost în Africa. 3 ani am fost în Congo. Am făcut treabă, am muncit în agricultură, le-am demonstrat cît de bine se face agricultură în România. I-am învățat cum se cultivă porumbul, orzul, orezul... Că altceva nu crește la ăia acolo. Cel mai mult mi-au plăcut femeile lor. Frumoase dom’le și iubeau așa de bine... Că și-acum cînd îmi aduc aminte m-aș întoarce îndărăt!» spune bătrînul cu zîmbetul pe buze. Voluntarul Vasile Pană îl roagă să ia loc pe pat, iar dintr-o sacoșă scoate tabloul pe care i l-a pregătit. «Este pentru dumneavoastră, sper să-l primiți cu plăcere...» spune omul. Cei doi își dau mîna și-și promit unul altuia că vor încerca împreună să facă viața mai frumoasă altor pensionari la fel de singuri ca și ei...

9 Februarie 2016, 09:35 (3079 vizualizări - 4 comentarii)

Citiți și:
240 de voluntari la Festivalul «FreeLand» Slobozia
O săptămână de campanie «door to door» pentru «FreeLand FESTIVAL» Slobozia
Voluntari pentru fericirea copiilor

Comentariile cititorilor:


Anonim :
(24 Decembrie 2018, 04:40)
Baston nu știu cine ești da te rog sa îți retragi cuvintele bunicu meu a fost colonel și a terminat școala de arte plastice
Zaraza:
(11 Februarie 2016, 19:18)
Cat ne-a inrait jungla in care traim de 25 de ani....dam cu pietre in doi batranei care-si traiesc ultimii ani doar ca am auzit noi niste barfe rautacioase neverificate
BASTON:
(11 Februarie 2016, 11:58)
Ce vrăjeală. Cică e absolvent al Academiei de Arte Plastice. A fos milițian, la ordine publică, Acum e ca un pisoi, însă când avea  bulanul în mână era de groază.La revoluție nu a ieșit din casă 3 luni. De frica celor pe care îi bătea. Mai documentați-vă.
La multi ani!:
(10 Februarie 2016, 16:44)
Felicitari! 

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 17 Iul 2026
293 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

APIA: Sprijin financiar de peste 38,718 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2025, 11:20
(8011 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Căzănești, reținut după producerea unui accident la Sărățeni. Avea permisul suspendat și a sărit la bătaie!

Bărbat din Căzănești, reținut după producerea unui accident la Sărățeni. Avea permisul suspendat și a sărit la bătaie!

Marți, 9 decembrie a.c., polițiști din Ion Roată au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 31 de ani, din Căzănești, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «lovirea sau alte violențe ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 16:35
(10168 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: 154,02 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna noiembrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna noiembrie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 154,02 milioane ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 16:20
(6430 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale, factura electronică reprezentând o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă cu mediul. Factura ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 12:20
(8265 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Marți, 9 decembrie 2025, Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Sectorul Social-Misionar al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor și Centrul Județean de Transfuzie Ialomița au organizat o acțiune ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 11:55
(5413 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Miercuri, 10 decembrie 2025, echipele furnizorului efectuează intervenții la nivelul sistemului de energie electrică care afectează Stația de Pompare ce deservește localitatea Dridu. Fără curent, instalațiile ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 10:40
(3642 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Întrerupere a alimentării cu gaze pe mai multe străzi din cauza avarierii unei conducte

Ca urmare a unor lucrări de săpătură mecanizată realizate pentru canalizare de către firma Urban SA pe strada Nordului din Slobozia, s-a produs o avarie asupra unei conducte aferente rețelei de distribuție ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2025, 12:25
(16527 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Fiul și-a agresat mama, încălcând un ordin de protecție. A fost reținut de polițiști!

Polițiștii din Fetești au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Fetești, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «încălcare a măsurilor dispuse ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2025, 16:20
(9898 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Fierbinții de Jos!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 8 decembrie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe Șoseaua Maia din localitatea Fierbinții de Jos. Astfel ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2025, 14:50
(5417 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Acțiuni ale polițiștilor pentru creșterea siguranței în școli

Urziceni: Acțiuni ale polițiștilor pentru creșterea siguranței în școli

În cursul zilei de miercuri, 3 decembrie 2025, polițiștii din Urziceni, împreună cu polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au desfășurată o acțiune pentru creșterea siguranței ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2025, 13:50
(7868 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru cererile inițiale de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) primește, până la data de 15 decembrie 2025 inclusiv, cererile inițiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creșterii ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2025, 10:15
(9960 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Misiunile jandarmilor în luna noiembrie 2025

IJJ Ialomița: Misiunile jandarmilor în luna noiembrie 2025

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii trecute, 580 de misiuni de ordine publică, dintre care 20 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2025, 13:00
(14577 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Centrele autorizate pentru testarea cărnii de porc

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează cetățenii cu privire la efectuarea examenului trichineloscopic pentru carnea provenită din sacrificări tradiționale î ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2025, 11:00
(7174 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,72%, rata șomajului la sfârșitul lunii octombrie 2025

La sfârșitul lunii octombrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4485 de șomeri (din care 2168 erau femei), rata șomajului ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2025, 10:00
(5269 vizualizări - 0 comentarii)


Call Center RAJA Constanța

Call Center RAJA Constanța

Serviciul de Call Center, pus la dispoziția clienților RAJA Constanța, vine în întâmpinarea tuturor nevoilor particulare ale beneficiarilor. Serviciul funcționează ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2025, 09:25
(3183 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru depunerea cererilor privind subvenția la motorină 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură primește, până la data de 22 decembrie 2025 inclusiv, Cererile de acord pentru finanțare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2025, 09:00
(25642 vizualizări - 0 comentarii)


ANUNȚ

Telefoanele și faxurile Tribunalului Ialomița și ale Judecătoriei Slobozia sunt indisponibile pentru o perioadă nedeterminată din cauza unei probleme la furnizorul de servicii. 
 Vă puteți adresa instanțelor la adresele de e-mail:

- [email protected] (Tribunalul Ialomița) 

- [email protected] (Judecătoria Slobozia) 

De asemenea, puteți să vă adresați și la sediul celor două instanțe. 

Vă mulțumim pentru înțelegere!

3 Decembrie 2025, 15:30


IPJ Ialomița: Băuți la volan

Duminică, 30 noiembrie a.c., aproape de miezul nopții, polițiștii au depistat un bărbat, de 37 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Șoseaua București-Constanța, din Slobozia, deși s-ar ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2025, 15:25
(6802 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 260 mii de lei, 24 permise reținute, 36 certificate de înmatriculare retrase

În perioada 29 noiembrie-1 decembrie 2025, polițiștii ialomițeni au fost solicitați să intervină la 249 evenimente, 229 dintre acestea fiind sesizate prin intermediul Sistemului Național Unic pentru ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2025, 15:20
(8232 vizualizări - 0 comentarii)


APIA finalizează plățile în avans pentru Campania 2025: peste 957,455 milioane de euro ajung în conturile fermierilor!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță finalizarea procesului de autorizare la plată pentru plățile în avans aferente Campaniei 2025, care se desfășoară anual în ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2025, 10:40
(8985 vizualizări - 0 comentarii)


Casieriile RAJA Constanța vor fi închise luni, 1 Decembrie 2025!

RAJA Constanța aduce la cunoștința consumatorilor din întreaga arie de operare că luni, 1 decembrie 2025, cu ocazia Zilei Naționale a României, casieriile ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2025, 14:25
(5748 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Camion încărcat cu uree, în flăcări lângă Stația de Taxare Fetești

ISU Ialomița: Camion încărcat cu uree, în flăcări lângă Stația de Taxare Fetești

ISU Ialomița informează cu privire la faptul că în dimineața zilei de joi, 27 noiembrie 2025, un camion încărcat cu 24 tone de uree a luat foc. Incendiul s-a produs în zona Stației ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2025, 09:30
(17691 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 63,64 milioane de lei în perioada ianuarie-octombrie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-octombrie 2025, conform selecției naționale, TVA în cuantum ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2025, 12:50
(6114 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite miercuri, 26 noiembrie 2025, pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 160 mm, de pe strada Principală din localitatea ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2025, 12:25
(807 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Doi copii răniți grav în urma unui accident rutier

Slobozia: Doi copii răniți grav în urma unui accident rutier

Marți, 25 noiembrie 2025, în zona Mânăstirii «Sfinții Voievozi» din Slobozia s-a produs un grav accident de circulație, în care au fost implicate 3 autoturisme. În ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2025, 14:30
(10531 vizualizări - 0 comentarii)


2436 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-octombrie 2025

În perioada ianuarie-octombrie 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2436 persoane ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2025, 13:40
(3833 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 1,543 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în perioada ianuarie-octombrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în perioada ianuarie-octombrie 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de peste ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2025, 11:55
(8433 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Slobozia și Andrășești

În cadrul unui dosar penal instrumentat de polițiștii Biroului de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, au fost puse în executare două ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2025, 13:40
(8549 vizualizări - 0 comentarii)


Perieți: Reținut pentru «tâlhărie»

Polițiști au reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, un tânăr de 33 ani, din Perieți, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de «tâlhărie». În fapt, din materialul ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2025, 13:00
(2265 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Tineri reținuți pentru încălcarea Codului Rutier

Joi, 20 noiembrie a.c., în urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de un tânăr de 29 de ani, din Slobozia, cercetat sub aspectul comiterii ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2025, 12:00
(8195 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
#pasajladrajna în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Mondial în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Vali Stefan în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Vali în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL POKEMON în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @ana în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Maria în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Cetățeanul x în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Gelu în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Ana în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL curse TAXI aeroport în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Fane în Sictir în tractir! Mimi în Screening pentru cancerul colorectal la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Biciclist în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Titi în Screening pentru cancerul colorectal la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Cuculet în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Răduță Aurelian-Constantin în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Andrei în Unul dintre cei doi adolescenți înecați în zona Ograda, de negăsit! Cetatean în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Ioana în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...