Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Peste 30000 de lei AU DISPĂRUT din casieria unității

Anchetă internă la Oficiul Poștal Fetești

Peste 30000 de lei AU DISPĂRUT din casieria unității

Direcția Județeană de Poștă Ialomița face verificări într-un posibil caz de fraudă. Faptele o vizează pe diriginta Oficiului Poștal Fetești,  care nu poate justifica dispariția a peste 30 mii de lei din casieria unității. Cercetările sînt în curs de desfășurare. Femeia se află în concediu medical de mai bine de o lună...

Se caută vinovații
La solicitarea ziarului nostru, oficialii din cadrul Companiei Naționale Poșta Română au oferit un punct de vedere cu privire la această situație. Aceștia au explicat faptul că dispariția sumei de bani din casieria Oficiului Poștal Fetești a fost sesizată la data de 23 februarie 2015. În momentul în care reprezentanții unității poștale au predat gestiunea către Direcția Județeană de Poștă, în urma verificării actelor contabile, s-a constatat un minus de peste 30000 de lei. Dispariția banilor a impus de îndată un control asupra gestiunii monetare a Oficiului Poștal Fetești. Controlul preliminar a scos la iveală și dispariția unei alte sume, de data aceasta în valoare de 3300 de lei. Suspectă în această speță este chiar diriginta Poștei din Fetești, cea care dispunea efectuarea de plăți. Cele 33 mii de lei care au dispărut din casieria instituției erau folosiți pentru achitarea de mandate poștale și pensii. Cel mai probabil femeia ar fi folosit banii în scop personal, justificînd în documentele contabile faptul că i-ar fi utilizat pentru plata pensiilor sau a mandatelor poștale. O anchetă a Direcției Județene de Poștă Ialomița este în prezent în curs de desfășurare, pentru a lămuri modalitatea în care au dispărut sumele de bani. Între timp, diriginta Oficiului Poștal Fetești se află în concediu medical, începînd cu data de 4 februarie 2016. Deși la momentul de față nu se cunoaște numărul persoanelor păgubite de funcționara din Fetești, oficialii Poștei Române precizează faptul că toți cei care au avut de suferit de pe urma ilegalităților comise de aceasta vor fi despăgubiți. «Poșta Română are departamente specializate care investighează astfel de situații și îi asigurăm pe eventualii clienți păgubiți că vor fi despăgubiți în totalitate. De asemenea, persoanele care se fac vinovate de cele relatate vor fi sancționate conform prevederilor legale. Poșta Română își cere scuze clienților afectați și îi asigură că face eforturi permanente pentru îmbunătățirea calității serviciilor oferite. Feed-back-ul acestora este esențial și îi încurajăm să sesizeze, de fiecare dată, problemele întîmpinate în relația cu angajații operatorului poștal» precizează reprezentanții Biroului de Presă al Companiei Naționale Poșta Română.

A fugit cu banii din încasări Cazul petrecut la Oficiul Poștal Fetești nu este singular. Într-o ediție anterioară, ziarul nostru relata despre frauda comisă de o angajată a Poștei din localitatea Sudiți. Femeia este principalul suspect într-o anchetă privind însușirea necuvenită de bani, provenind de la clienții unității. Concret, aceasta oferea oamenilor care-și plăteau facturile la ghișeul unității chitanțe false, iar banii îi folosea în scopuri personale. Totul a ieșit la iveală în momentul în care cetățenii din Sudiți au început să reclame faptul că operatorul de energie electrică vrea să-i debranșeze de la rețea pe motiv de neplată. În prezent, angajata Poștei din Sudiți se ascunde în străinătate.

15 Martie 2016, 16:40 (4689 vizualizări - 1 comentariu)

Comentariile cititorilor:


cetatean:
(17 Martie 2016, 21:43)
Să vezi și să nu crezi !             Dacă are cineva urechi să audă și  ochi să vadă fluxul de clienți la ghișeu, iar de partea cealaltă, uimire, ce să vezi ... un singur angajat, care lucrează după un sistem învechit.             Am stat 45 minute ca să îmi vină randul, am putut urmari modul de lucru al angajatului( omul) care încerca din răsputeri să multumească pe toți, dar era imposibil -  sistemul prost, lipsa de personal, stres.             Toate pornesc de la proasta organizare de management.             Cum spunea și antevorbitorul meu situația actuală de la Poșta Romană este dezastruoasă.             Cu referire la comentariul scris de "poștaș"  înteleg că  Poșta Romană din județul nostru  este condusă de  "una în călduri" care nu își merită locul de muncă.    

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 01 Sep 2026
389 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Țăndărei: La volan, fără permis de conducere

Luni noaptea, 4 octombrie a.c., în jurul orei 23.00, polițiștii din Țăndărei au oprit în trafic un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat, de 28 de ani, din localitate. În urma verificărilor, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2010, 09:41
(14184 vizualizări - 0 comentarii)


Lilieci: Accident

În după-amiaza zilei de luni, 4 octombrie a.c., în jurul orei 17.45, Poliția Urziceni a fost sesizată despre faptul că pe DN2, în afara localității Lilieci, s-a produs un accident de circulație soldat cu ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2010, 08:32
(17719 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Lilieci accident


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2010, 18:26
(11053 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2010, 18:01
(11843 vizualizări - 0 comentarii)


Morun de 120 kilograme, pescuit ilegal

Morun de 120 kilograme, pescuit ilegal

Un feteștean este cercetat penal după ce în dimineața zilei de marți, 5 octombrie, a fost prins de polițiștii din localitate transportînd în autoturismul personal un sturion de 120 kilograme. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2010, 15:48
(17440 vizualizări - 0 comentarii)


Rabie la Amara

În ultima zi a lunii septembrie, medicii sanitar-veterinari județeni au declarat deschis un nou focar de rabie. De această dată virusul s-a manifestat la Amara, la un cîine ce a pătruns într-un grajd mușcînd ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2010, 15:43
(16981 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara rabie


Anunț de angajare

Firmă de distribuție angajează agenți vînzări, județele Ialomița și Călărași. Relații la telefon 0752/317.506. ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2010, 11:28
(11723 vizualizări - 0 comentarii)


Țigări de contrabandă confiscate de polițiști

Țigări de contrabandă confiscate de polițiști

Sîmbătă, 2 octombrie, polițiștii au depistat în trafic, în cartierul Slobozia Nouă, o mașină înmatriculată în județul Galați, încărcată cu pachete cu țigări de contrabandă. Potrivit polițiștilor, pe bancheta ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2010, 19:13
(16917 vizualizări - 0 comentarii)


«Un om prevenit este un om salvat!»

La finalul săptămînii precedente, polițiștii ialomițeni au continuat seria activităților dedicate «Săptămînii Prevenirii Criminalității». De această dată, scopul principal al acțiunilor organizate l-a reprezentat ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2010, 19:11
(15992 vizualizări - 0 comentarii)


Democrat-liberalii au decis: Cazacu, fostul viitor președinte al PD-L Ialomița

Democrat-liberalii au decis: Cazacu, fostul viitor președinte al PD-L Ialomița

Vineri, 1 octombrie, peste 500 de delegați democrat-liberali și-au ales președintele organizației județene. De asemenea, PD-L și-a stabilit o nouă structură de coordonare. Cazacu Marinică a fost unicul ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2010, 19:48
(17363 vizualizări - 4 comentarii)


Ialomița: Trei accidente, trei victime

În cursul zilei de joi, 30 septembrie a.c., pe raza județului Ialomița s-au produs trei accidente de circulație, soldate cu rănirea a trei persoane.
Primul accident rutier s-a produs pe raza localității ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2010, 15:14
(14698 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Ajutoare specifice pentru producătorii de lapte și agricultura ecologică

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că în perioada 1-29.10.2010 se desfășoară cea de-a doua perioadă de depunere a cererilor pentru schemele de ajutor specific, finanțate din ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2010, 15:06
(14251 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: A luat foc locomotiva

În urma unui scurtcircuit produs la instalația electrică a unei locomotive de la un tren de marfă, punctul de comandă, compartimentul motor și cablajul aferent acestor zone au fost cuprinse de flăcări. ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2010, 11:23
(15710 vizualizări - 0 comentarii)


Tînăr care corupea fetițe de 7-8 ani în scara blocurilor, arestat preventiv

În cursul zilei de joi, 30 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au prezentat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia, cu propunere de arestare preventivă, un bărbat ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2010, 20:07
(15165 vizualizări - 2 comentarii)


La volan fără pemise sau circulînd cu numere false la mașini

Pe un drum comunal din Borănești a fost oprit pentru control un autoturism înmatriculat în străinătate, la volanul căruia se afla un tînăr de 18 ani. Procedîndu-se la verificarea datelor conducătorului ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2010, 19:57
(14105 vizualizări - 0 comentarii)


Stejaru: Cartuș găsit în curte

După ce în urmă cu două zile un proiectil exploziv de calibru 100 mm a fost găsit la Slobozia în urma unor săpături efectuate de o echipă de muncitori, un alt element de muniție a fost descoperit, de această ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2010, 19:55
(16059 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Stejaru cartuș


Coșereni: Femeie de 32 de ani, rănită în accident

Neadaptarea vitezei la condițiile de condițiile rutiere și meteorologice, respectiv ploaie și carosabil umed, a reprezentat cauza unui accident rutier produs pe DN2, în apropierea comunei Coșereni, eveniment ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2010, 19:54
(15096 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Pistol cu gaze, procurat din Bulgaria și introdus ilegal în România

Polițiștii au depistat un bărbat de 33 de ani, domiciliat în Fetești, care deținea fără drept un pistol cu gaze, de calibru 9 mm și 3 cartușe cu gaze, procurate din Bulgaria și introduse ilegal în România ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2010, 19:51
(13744 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plata Naționala Directă Complementară pentru sectorul zootehnie

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură anunță că, în perioada 1-31 octombrie 2010, crescătorii de bovine, atît persoane fizice cît și juridice, pot solicita Plata Naționala Directă Complementară ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2010, 19:48
(15966 vizualizări - 0 comentarii)


«Săptămîna prevenirii criminalității», în desfășurare

Preț de o săptămînă, polițiștii ialomițeni desfășoară o serie de acțiuni preventive în cadrul «Săptămînii prevenirii criminalității». Activitățile au debutat luni, 27 septembrie, cînd polițiștii au organizat ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2010, 19:12
(16880 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Polițiști în acțiune

Polițiștii ialomițeni au organizat marți, 28 septembrie, mai multe activități al căror scop principal l-a constituit prevenirea faptelor antisociale. Astfel, polițiștii de ordine publică, poliție rutieră ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2010, 19:11
(16221 vizualizări - 0 comentarii)


Contractele colective de muncă, la ITM

Potrivit noilor reglementări legale, începînd cu data de 26 iulie 2010, atribuțiile în domeniul contractelor colective de muncă sînt îndeplinite de inspectoratele teritoriale de muncă. Drept urmare, au ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2010, 11:56
(14167 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2010, 19:00
(9120 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2010, 18:46
(9169 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Proiectil în parc

Pompierii ialomițeni au descoperit un element de muniție în apropierea unui loc de joacă pentru copii din Slobozia. Proiectilul exploziv de antiaeriană de calibru 100 mm a fost găsit în urma unor săpături ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2010, 18:26
(20021 vizualizări - 0 comentarii)


«Salonul Anual de Carte», la a XIX-a ediție

În perioada 1-31 octombrie 2010, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» organizează «Salonul Anual de Carte», ediția a XIX-a. Acțiunea vizează organizarea de expoziții de carte, întîlniri cu scriitori ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2010, 18:25
(18523 vizualizări - 0 comentarii)


«Marea debarasare», la finalul săptămînii

În zilele de vineri, 1 octombrie și sîmbătă, 2 octombrie, se va desfășura cea de-a treia ediție a Campaniei Marea Debarasare. «Modificarea a survenit ca urmare a faptului că pe 25 septembrie 2010, data ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2010, 18:23
(14335 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Slobozia și Valea Ciorii

Trei adăposturi de animale și depozitul de furaje ale unui slobozean au fost mistuite de flăcări în noaptea de de sîmbătă spre duminică, 25/26 septembrie. Din primele cercetări, pompierii au concluzionat ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2010, 15:22
(17091 vizualizări - 0 comentarii)


«Săptămîna prevenirii criminalității» la IPJ Ialomița

«Începînd de luni, 27 septembrie, sub titlul „Săptămîna prevenirii criminalității“ la nivel național se va desfășura un complex de activități preventive menite să contribuie la creșterea gradului de siguranță ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2010, 15:20
(16473 vizualizări - 0 comentarii)


Pieton accidentat la Gheorghe Doja

La sfîrșitul săptămînii trecute, sîmbătă, 25 septembrie, la Gheorghe Doja s-a produs un accident de circulație. Incidentul a fost produs de un tînăr de 35 de ani, conducător auto, care aflîndu-se la volanul ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2010, 15:19
(15377 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Alexandru în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cetatean al orasului în Elevii din Slobozia, relocați pe durata lucrărilor de reabilitare a unităților incluse în Programul «ELENA» Pt Tanu în Pod militar de pontoane la Țăndărei! puscasu’ marin în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Mart în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Mary în Ialomița, locul 39 din 42 la nivel național în ceea ce privește «turismul» Geo în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Fermier în Ialomița va iriga 15 mii de hectare de teren agricol cu bani europeni CRISTI în Elevii din Slobozia, relocați pe durata lucrărilor de reabilitare a unităților incluse în Programul «ELENA» Gigel în Elevii din Slobozia, relocați pe durata lucrărilor de reabilitare a unităților incluse în Programul «ELENA» Mary în Ialomița, locul 39 din 42 la nivel național în ceea ce privește «turismul» Aer curat în 30 de zile de «Stare de Alertă» la Slobozia, din cauza problemelor generate de Stația de Epurare a orașului Stefan în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cetatean 1 în Ialomița, locul 39 din 42 la nivel național în ceea ce privește «turismul» cetatean în Ialomița, locul 39 din 42 la nivel național în ceea ce privește «turismul» Dragă Cetățean în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cetatean în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Profesor în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Minciunica în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Crăciun binecuvântat în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...