Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Vivani refuză colectarea deșeurilor menajere

Bombă cu ceas

Vivani refuză colectarea deșeurilor menajere

Negocierile purtate de atoritățile locale și firma Polaris M Holding cu Vivani Salubritate au intrat în impas. Potrivit informațiilor oficiale, începînd cu data de 13 aprilie 2016, operatorul privat de colectare a deșeurilor a refuzat colectarea gunoiului menajer la prețul de pînă acum, respectiv 9 euro/tonă. Autoritățile locale și județene susțin că această problemă este una privată, care vizează relațiile contractuale dintre cele două firme. În realitate însă, Ialomița nu are o soluție alternativă de depozitare a gunoiului menajer, iar creșterea de preț, 16 euro/tonă, se va reflecta în buzunarele beneficiarilor ialomițeni.

Termenul limită a expirat pe 13 aprilie
La jumătatea săptămînii precedente, joi, 7 aprilie 2016, conducerea Consiliului Județean Ialomița a mediat o întîlnire între reprezentații Vivani Salubritate, conducerea Polaris M Holding Slobozia, oficialii Primăriei Slobozia, precum și șefii instituțiilor publice care reglementează și controlează activitatea în acest domeniu. Extrem de tensionată (n.red.: primarul Alexandru Stoica a părăsit iritat sala înainte de finalul întîlnirii), întrunirea nu s-a soldat cu niciun rezultat palpabil. Ștefan Mușoiu, vicepreședintele Consiliului Județean Ialomița, a declarat public că poziția reprezentanților Vivani Salubritate a fost inflexibilă. «Noi am avut doar rolul de a media acest conflict. Nu avem nicio responsabilitate directă. Ba, chiar am fost acuzați că susținem interesele firmei Polaris. Nu o facem! Dorim doar o soluție constructivă la o problemă care ar putea afecta întreaga populație...» susține Ștefan Mușoiu. Majorarea de preț solicitată de către Vivani Salubritate pentru depozitarea gunoiului menajer este de 7 euro, de la 9 la 16 euro! Acest preț nu a mai fost indexat din 2007, susțin reprezentanții firmei.

Polaris nu are soluții
Poziția de monopol a firmei Vivani pune în dificultate conducerea Polaris M Holding Slobozia. Mariana Iancu, directorul societății, susține că majorarea de preț nu poate fi acceptată în condițiile în care nu există un memoriu justificativ. «Am tot așteptat o fișă de fundamentare a prețului, un memoriu justificativ în baza căruia să putem lua o decizie... Nu a venit, dar de anunțat, ne-au anunțat că nu mai depozitează deșeurile decît dacă acceptăm prețul impus și plătim în avans. Nu e posibil așa ceva! Contractul nostru expiră... Dar Ordinul 109 prevede clar că altfel nu se poate. Pentru că altfel nu putem, la rîndul nostru, să cerem Primăriei să aprobe o creștere de tarif. În plus, din punctul nostru de vedere, creșterea de tarif nu poate fi mai mare de 20%... Contractul cu Vivani are 1 an și jumătate, nu se pot invoca indexări de tarif anterioare acestei date...». Creșterea de tarif la care face referire Mariana Iancu reprezintă o posibilă soluție pentru deblocarea situației. Concret, reprezentanții Polaris M Holding au propus municipalității să adopte o hotărîre de Consiliu Local care presupune acceptarea unei majorări a tarifului cu 1 leu de persoană, suma fiind considerată acoperitoare pentru majorarea impusă de Vivani Salubritate. Poziția primarului Alexandru Stoica rămîne însă neschimbată. «Nu e problema municipalității, să și-o rezolve singuri!» a declarat acesta în repetate rînduri.

Vina de sub preșul autorităților
Deși oficialii susțin că diferendul dintre Vivani Salubritate și Polaris M Holding nu privește județul, realitatea îi contrazice. Întîi de toate pentru că Vivani Salubritate, deși firmă cu capital integral privat, este partener strategic al Consiliului Județean Ialomița în cadrul Planului Județean de Gestiune a Deșeurilor. Situația este recunoscută oficial în cadrul unui raport remis recent publicității de către instituție. «Funcționarea depozitului a fost concepută în sistem integrat, cuprinzînd colectarea selectivă a deșeurilor prin intermediul celor 4 stații de transfer (Balaciu, Fetești, Țăndărei și Urziceni), transportul și depozitarea la depozitul zonal conform de deșeuri nepericuloase din municipiul Slobozia. În prezent, din cauza situației financiare, SC Vivani Salubritate SA a intrat în insolvență. În acest sens, Consiliul Județean Ialomița a făcut demersuri, prin întîlniri repetate cu operatorul depozitului zonal, SC Vivani Salubritate SA, în vederea găsirii unor soluții pentru continuarea în condiții optime a activității acestuia». Pe de altă parte, autoritățile slobozene nu pot risca, în preajma alegerilor, blocarea serviciilor de colectare a deșeurilor menajere din oraș. În aceste condiții, toți cei nominalizați mai sus, la care se adaugă operatorii de salubritate care deservesc comunitățile rurale, sînt legați ombilical.

30 de zile de grație pentru Slobozia
Administrația locală a Sloboziei mai are la dispoziție 30 de zile pentru a rezolva problema depozitării deșeurilor, colectate la nivelul orașului, în groapa de gunoi a firmei Vivani Salubritate. Potrivit unui comunicat de presă remis publicității de societatea Polaris M Holding, care asigură în prezent salubrizarea orașului, în cadrul unei întîlniri s-a luat în discuție amînarea deciziei de sistare a activității la groapa de gunoi. O nouă dezbatere privind această situație urmează să desfășoare la expirarea termenului.
Problemă rezolvată temporar Reamintim faptul că în data de 13 aprilie 2016, reprezentanții societății Vivavi Salubritate au anunțat public faptul că vor închide groapa de gunoi a Sloboziei. Totul ca urmare a faptului că administrația locală de la Slobozia a refuzat să susțină demersul societății de a majora tarifele pentru colectarea deșeurilor. La scurt timp de la această decizie, operatorul de salubrizare Polaris M Holding a dat publicității un comunicat prin care a explicat faptul că suspendarea activității gropii de gunoi se amînă pentru 30 de zile: «Ca urmare a comunicatului de presă, transmis în data de 13.04.2016, prin care s-a menționat că serviciul de salubrizare va fi sistat din cauza suspendării contractului de depozitare a deșeurilor cu SC Vivani Salubritate SA-în insolvență, compania Polaris M Holding face următoarele mențiuni: În urma ședinței din data de 13.04.2016, orele 13,30, la care au luat parte reprezentanții tuturor părților implicate, s-a hotărît remedierea temporară a situației actuale privind sistarea serviciului de salubrizare. Contractul de prestări servicii de depozitare a deșeurilor, dintre compania Polaris M Holding și SC Vivani Salubritate SA, se va derula pe o perioadă de încă 30 de zile, în aceleași condiții stabilite în contract. În acest interval, propunerea de majorarea a tarifului pentru depozitarea deșeurilor municipale la Depozitul Zonal Conform pentru deșeuri periculoase al județului Ialomița, solicitată de către SC Vivani Salubritate SA, va urma să fie analizată și aprobată de către Consiliul Local Municipal Slobozia la solicitarea operatorului de salubrizare» se arată în comunicatul transmis de Polaris M Holding.

Vivani este protejata sistemului Dincolo de situația explozivă generată de pretențiile hegemonice ale firmei Vivani Salubritate, rămîne problema legalității. Independent a demonstrat că timp de 10 luni Vivani Salubritate a operat fără licență de funcționare din partea Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice. Aceasta situație, inadmisibilă în condițiile legii, nu a putut fi justificată nici de către conducerea Vivani Salubritate, care a refuzat să răspundă public întrebărilor noastre, și nici de către conducerea ANRSC. Mai mult decît atît, conducerea ANRSC susține că, fiind operator privat, «Vivani Salubritate nu a avut nevoie de licență de funcționare». Acest răspuns neverosimil a fost oferit conducerii Consiliului Județean Ialomița de către Doru Ciocan, președintele ANRSC. Aceeași instituție s-a grăbit însă să elibereze la începutul lunii aprilie 2016 o nouă licență de funcționare firmei Vivani Salubritate... O altă întrebare rămasă fără răspuns este: unde a dispărut fondul de garanție impus de lege pentru situația în care firma intră în faliment? Potrivit informațiilor oficiale, sumele aflate la începutul anului în acest cont sînt derizorii (n.red.: circa 700 mii de lei) și nimeni nu știe unde au dispărut banii colectați în acest fond înainte de intrarea în insolvență a firmei în 2014. Potrivit informațiilor oficiale, în cazul în care firma își declară falimentul, situație posibilă în contextul dificil prin care trece, pentru intrarea în conservare a depozitului de deșeuri al firmei Vivani Salubritate ar fi nevoie de mai mult de un milion de euro. Acești bani nu există și nici nu vor putea fi recuperați atît timp cît autoritățile locale nu revendică plata acestor sume. Și, în sfîrșit, o altă problemă care ridică semne de întrebare asupra legalității activității firmei este cea a colectării deșeurilor periculoase și toxice. Reamintim că, în perioada 2008-2015, Vivani Salubritate a neutralizat peste 320 mii de tone de deșeuri periculoase. Numai în anul 2015, cantitatea de deșeuri periculoase neutralizată a fost de 41 mii de tone, în condițiile în care capacitatea de ardere anuală a instalației de incinerare este de 23 mii de tone anual. Ce se întîmplă cu diferența? Cum neutralizează firmele satelit ale Vivani Salubritate acest tip de deșeuri? Cine verifică modul în care au fost neutralizate aceste deșeuri? Sînt întrebări fără răspuns. Și vor rămîne așa atît timp cît instituțiile statului și autoritățile publice continuă să accepte monopolul Vivani Salubritate pe piața locală de colectare a deșeurilor menajere.

19 Aprilie 2016, 11:20 (5858 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
Vivani are autorizație de construire pentru extinderea gropii de deșeuri periculoase
Bomba cu ceas de la Vivani ticăie: Groapa de gunoi a Sloboziei a luat foc!
Vivani, acuzată public de încălcarea legislației privind mediul
Administrația Mocioniu majorează tariful pentru deșeurile menajere
Vivani Salubritate obligă Polaris M Holding să majoreze tarifele

Comentariile cititorilor:


ionut:
(21 Aprilie 2016, 12:35)
Domnule ziarist face-ti de curiozitate un tur pe la statiile de transfer pe care le-ati enumerat si o sa va apuce groaza! Garda de mediu sau cine dracu ii controleaza pe astia unde  sant,in campanie electorala?
LA DREACU!!!:
(20 Aprilie 2016, 22:25)
DEEP HIDE WAREHOUSING WASTES!!!!
andrei:
(19 Aprilie 2016, 22:53)
Primarica - grenadica pleaca - gunoiul lui ramane. Cum a iesit de la sedinta nu poate iesi si din primarie?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
245 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Urziceni: Șoferii indisciplinați în trafic, amendați

Joi, 16 septembrie, polițiștii din Urziceni au organizat o acțiune preventivă al cărei scop principal l-a constituit disciplinizarea traficului rutier dar și pentru prevenirea pirateriei în domeniul transportului ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2010, 21:17
(18920 vizualizări - 0 comentarii)


Codul Fiscal, modificat

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că, începînd cu data de 10 septembrie 2010, data intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 82/2010 asupra veniturilor ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2010, 21:15
(19111 vizualizări - 0 comentarii)


Polițist implicat într-un accident rutier la intrarea în Slobozia

În cursul nopții de joi spre vineri, 17/18 septembrie a.c., pe DN2A, în apropierea municipiului Slobozia, s-a produs un accident rutier, un ofițer din cadrul IPJ Ialomița fiind rănit ușor. Evenimentul a ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2010, 09:16
(17077 vizualizări - 0 comentarii)


Nick Touring transportă «pe lîngă» lege

Miercuri, 15 septembrie, polițiștii din Slobozia și Fetești au organizat o acțiune ce a vizat prevenirea și combaterea indisciplinei conducătorilor auto ce efectuează activități în regim de taximetrie. ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2010, 18:24
(17589 vizualizări - 4 comentarii)


Munca «la negru», sancționată de ITM

Potrivit unui comunicat de presă, în perioada 6-15 septembrie, Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița a sancționat contravențional 13 angajatori, din aceștia 3 pentru muncă fără forme legale de angajare ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2010, 18:18
(15956 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni Buzău: Tînără de 18 ani ucisă de un șofer băut

Miercuri, 15 septembrie, în jurul orei 20,00, Poliția Municipiului Slobozia a fost sesizată despre faptul că pe raza localității Munteni Buzău s-a produs un accident de circulație, soldat cu decesul unei ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2010, 18:09
(20353 vizualizări - 9 comentarii)


Angajatorii, invitați la bursa absolvenților

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza în data de 24 septembrie 2010, ora 9.00, «Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți». Acțiunea se va desfășura la Slobozia-sediul ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2010, 18:03
(16131 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Polițiștii supraveghează școlile

Miercuri, 15 septembrie, în intervalul orar 8.00-14.00, polițiștii din Urziceni au desfășurat o acțiune ce a avut drept scop îmbunătățirea climatului de ordine și siguranță publică din zona unităților de ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2010, 17:54
(15443 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Arestată după ce a furat portofelul unei bătrîne

Marți, 14 septembrie, polițiștii au reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore o femeie de 25 de ani, din Urziceni, cercetată pentru furt calificat. Suspecta a fost depistată în dimineața zilei de ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2010, 18:09
(12748 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni furt


Ialomița: 273 de bugetari concediați

Potrivit unei informări a Inspectoratului Teritorial de Muncă Ialomița, în perioada septembrie-octombrie 2010 au fost anunțate intenții de concediere colectivă a unui număr de 273 persoane, dintre cele ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2010, 15:10
(17430 vizualizări - 1 comentariu)


Vizarea permiselor de armă

Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Ialomița desfășoară în perioada 15 septembrie-15 octombrie a.c., acțiunea de vizare a permiselor de armă și atestatelor de colecționar eliberate ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2010, 15:10
(18169 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Șomajul, în scădere cu 0,1%

Potrivit unei statistici a Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la sfîrșitul lunii august 2010 în evidențele instituției au fost înregistrare 11146 de persoane, dintre acestea aproximativ ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2010, 15:09
(9832 vizualizări - 0 comentarii)


Tînăr din Gura Ialomiței, fără permis la volan prin Țăndărei

Marți, 14 septembrie a.c., în jurul orei 20.45, un echipaj al Poliției Orașului Țăndărei a depistat pe strada Ionel Perlea din oraș, un autoturism la volanul căruia se deplasa un tînăr, de 19 ani, din localitatea ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2010, 15:09
(14931 vizualizări - 0 comentarii)


Fiscul ialomițean, locul 13 pe țară la încasări bugetare

«În luna august 2010 Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița a încasat la bugetul general consolidat suma de 45,69 milioane de lei, în procent de 102,95% față de plan, procentul pe țară fiind de ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2010, 15:08
(16350 vizualizări - 1 comentariu)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2010, 19:21
(9175 vizualizări - 0 comentarii)


George Stoian recidivează cu «Nobilul Farmacist», o carte cum n-a văzut Slobozia

George Stoian recidivează cu «Nobilul Farmacist», o carte cum n-a văzut Slobozia

După Monografia Sloboziei, o lucrare impresionantă la care a lucrat mai bine de un an, gazetarul și, mai nou, scriitorul George Stoian surprinde cu un roman. Nobilul Farmacist este povestea discretă, vindecătoare ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2010, 19:12
(26392 vizualizări - 5 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică pulicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2010, 19:09
(7622 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Polițiștii au oprit un autoturism pentru viteză excesivă și au descoperit... un țepar de cerale!

Un bărbat, de 33 de ani, din orașul Strehaia, județul Mehedinți este cercetat penal de polițiștii feteșteni pentru înșelăciune, după ce, cu ocazia unei tranzacții cu cereale, a înșelat un cetățean cu peste ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2010, 18:32
(11147 vizualizări - 0 comentarii)


Sălcioara: Fără permis și cu mașina neînmatriculată a lovit un pieton, părăsind locul accidentului

În cursul dimineții de luni, 13 septembrie, Poliția Urziceni a fost sesizată despre faptul că pe raza localității Sălcioara s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2010, 18:31
(18540 vizualizări - 2 comentarii)


Gura Ialomiței: Fără permis la volan

Luni, 13 septembrie, polițiștii din Gura Ialomiței au încercat să oprească un autoturism înmatriculat în județul Ialomița. Întrucît șoferul nu a oprit la semnalul agentului de poliție, continuîndu-și deplasarea ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2010, 18:30
(16332 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Tînăr mort într-un accident rutier

Luni, 13 septembrie, în apropierea localității Coșereni s-a produs un accident de circulație soldat cu decesul unei persoane. Victima, un tînăr de 23 de ani, din municipiul Focșani, județul Vrancea, conducea ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2010, 18:28
(16923 vizualizări - 0 comentarii)


Sărățeni: Țigări de contrabandă, confiscate

În cursul zilei de luni, 13 septembrie polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor au oprit pentru control, pe raza comunei Sărățeni, un autoturism înmatriculat în județul Ialomița, condus de un bărbat ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2010, 18:26
(16494 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți Tîrg: A intrat cu mașina în pom și a fost proiectat pe gardul unei case

În noaptea de sîmbătă spre duminică, respectiv 11/12 septembrie, Poliția Orașului Fierbinți-Tîrg a fost sesizată despre faptul că pe raza localității s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2010, 16:03
(21629 vizualizări - 1 comentariu)


«Șoferi» fără permis sau băuți la volan

La sfîrșitul săptămînii trecute, sîmbătă, 11 septembrie, un echipaj de poliție din Urziceni, aflat în serviciul de patrulare și control al traficului rutier, a depistat în trafic pe raza localității Maia ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2010, 16:01
(18672 vizualizări - 4 comentarii)


Urziceni: Comerțul ilicit, în atenția polițiștilor

Sîmbătă, 11 septembrie, polițiștii din Urziceni au executat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii activităților de comerț ilicit în zona Pieței și a Oborului din municipiu. În cadrul acțiunilor au ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2010, 16:00
(17117 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Se fură capace de canalizare

În noaptea de duminică spre luni, respectiv 12 spre 13 septembrie, o echipă de siguranță publică mixtă polițist-jandarm-polițist comunitar a depistat, pe strada Independenței din Fetești, un tînăr de 2 ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2010, 15:58
(18542 vizualizări - 0 comentarii)


«Biblionet» la Stelnica

«Biblionet» la Stelnica

Primăria și Consiliul Local Stelnica, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița și Biblioteca Comunală «Ion Ghelu Destelnica» vor inaugura oficial noul serviciu gratuit de bibliotecă «Biblionet-lumea ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2010, 12:04
(19800 vizualizări - 0 comentarii)


Fiscul ialomițean raportează evaziunea pentru luna august 2010

Potrivit unei informări a Direcției Genrale a Finanțelor Publice Ialomița, în cursul lunii august inspectorii instituției au efectuat 180 verificări ale bazei de impozitare, ale legalității și conformității ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2010, 11:35
(11137 vizualizări - 0 comentarii)


Prinsă în flagrant în timp ce dădea șpagă

Vineri, 10 septembrie, ofițerii Direcției Generale Anticorupție Ialomița, în colaborare cu polițiști din cadrul IPJ Ialomița, au prins în flagrant o persoană din Ciulnița în timp ce încerca să mituiască ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2010, 11:34
(21435 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Ciulnița șpagă


Accidente: Începător la volan, a intrat într-o căruță. S-a izbit de un tractor și a murit pe loc. Biciclistă băută, acroșată de o mașină

O persoană și-a pierdut viața și alte două au fost ușor rănite în urma a trei accidente produse pe arterele județului.
Primul eveniment rutier a fost sesizat Poliției prin 112, vineri, 10 septembrie ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2010, 14:44
(18545 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...