Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

O ședință festivă pentru mandatul 2012-2016

Consiliul Județean Ialomița

O ședință festivă pentru mandatul 2012-2016

Consiliul Județean Ialomița a organizat vineri, 27 mai 2016, la orele 11,00, o ședință festivă care a marcat încheierea celor 4 ani de mandat a celor 31 consilieri județeni. Conducerea Consiliului Județean Ialomița a folosit acest prilej pentru a mulțumi plenului pentru întreaga activitate, dar și pentru a înmîna medalii. În același timp, ședința a fost una lucrativă, în cadrul căreia s-au aprobat proiecte de hotărîre de interes public. Printre acestea se numără cel privind aprobarea închirierii unor terenuri agricole neproductive din domeniul privat al județului Ialomița, situate în extravilanul comunelor Gura Ialomiței și Giurgeni.

O ședință lucrativă
Prima parte a ședinței a fost dedicată problemelor curente ale județului. Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean Ialomița s-au numărat cîteva proiecte de hotărîre de interes pentru opinia publică județeană. Cel mai important dintre acestea este cel privind «aprobarea închirierii unor terenuri agricole neproductive din domeniul privat al județului Ialomița, situate în extravilanul comunelor Gura Ialomiței și Giurgeni». Concret, Consiliul Județean Ialomița a propus celor 23 de consilieri prezenți să aprobe închirierea prin licitație publică a unei suprafețe de 2173 de hectare de teren agricol neproductiv în respectivele zone. Potrivit proiectului de hotărîre, terenurile ar fi urmat să fie închiriate pe o perioadă de 5 ani, plecîndu-se de la un preț de pornire de 126 lei/ha/an. În pofida susținerii de care s-a bucurat acest demers administrativ, proiectul a fost aprobat in extremis, cu 19 voturi pentru, 3 abțineri și 1 vot împotrivă. Reamintim că în urma scandalului Green Harvest, în care a fost implicat și președintele Silvian Ciupercă, consilierii județeni au devenit reticenți în cazul unor proiecte de hotărîre de acest gen. «Practic, neaprobînd acest proiect, pierdeam niște venituri pentru Consiliul Județean care puteau fi făcute în acest an...» a comentat vicepreședintele Ștefan Mușoiu rezultatul votului. De asemenea, pe ordinea de zi a ședinței s-a numărat și un proiect de hotărîre privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Spitalului Județean de Urgență Slobozia, precum și cel privind aprobarea «Programului de transport public județean de persoane, prin curse regulate, pentru perioada 01.05.2013-30.06.2019». Toate proiectele de hotărîre votate sînt publice, ele putînd fi consultate pe site-ul instituției.

Un mandat responsabil La sfîrșitul ședinței, conducerea Consiliului Județean Ialomița a organizat un moment festiv în cadrul căruia a mulțumit plenului pentru activitatea legislativă desfășurată în ultimii 4 ani. În cadrul acestuia au vorbit pe rînd, Adrian Ionescu, secretarul Consiliului Județean Ialomița, senatorul PSD Marian Pavel, deputatul ALDE Aurelian Ionescu și deputatul PSD Mihăiță Găină, invitați la lucrările ședinței, precum și prefectul Gigi Petre. Cel mai interesant dintre discursuri rămîne însă cel al subprefectului Marin Constantin, prezent și el la această ultimă ședință: «Vreau să vă felicit personal, pe fiecare în parte, pentru că v-ați asumat responsabilitatea de a candida. De ce?! Pentru că, dacă în țara asta, care în ultimii 25 de ani a avut un ritm de evoluție foarte lent, s-au întîmplat și lucruri bune, vi se datorează, iar dacă s-au întîmplat și lucruri mai puțin bune, sîntem cu toții vinovați. (...) Eu cred că, dacă fiecare dintre oameni s-ar implica mai mult în politică, în afaceri, dacă ar activa într-o organizație non-guvernamentală, țara asta ar putea ajunge mult mai departe... Vă felicit încă o dată pentru că v-ați asumat această responsabilitate de a contribui la mai binele județului! (...)» a declarat acesta. Au primit plachete de onoare conducerea Consiliului Județean Ialomița, cei 31 de consilieri județeni din componența Consiliului, publicațiile locale care au mediatizat activitatea instituției, precum și o serie de colaboratori ai acesteia.

Ultimul discurs al președintelui Silvian Ciupercă Ședința festivă a Consiliului Județean Ialomița a fost sărbătorită de către conducerea Consiliului Județean Ialomița, consilierii județeni și funcționarii publici din cadrul instituției într-un cadrul neformal. Întîlnirea a avut loc pe malul Lacului Iezer, iar invitatul de onoare al celor prezenți a fost președintele Silvian Ciupercă.
Președintele oamenilor săi
Vizibil emoționat, dar neschimbat, președintele Silvian Ciupercă a fost principalul invitat al petrecerii organizate de către conducerea Consiliului Județean Ialomița la sfîrșitul mandatului 2012-2016. Sprijinit de către vicepreședinții Ioan Martin și Ștefan Mușoiu, acesta a făcut turul de onoare, a salutat fiecare angajat în parte și a primit din partea instituției o plachetă de mulțumire. «Se acordă pentru contribuția la îndeplinirea obiectivelor strategice, atribuțiilor și responsabilităților Consiliului Județean Ialomița, în mandatul 2012-2016, în calitate de președinte» au fost cuvintele inscripționate pe această plachetă. Vizibil emoționat și marcat de momentul revederii, Sivian Ciupercă a ținut o scurtă alocuțiune, aplaudată la scenă deschisă. «Mă adresez dumneavoastră nu ca un lider, ci ca unor colegi și prieteni. Dincolo de mulțumirile pe care le adresez fiecăruia în parte și tuturor... Vreau să subliniez în continuare faptul că existența colectivă este superioară existenței individuale și că responsabilitatea pentru cei trei sute de mii de locuitori ai județului este foarte mare... (...) Orice comunitate are un destin și este normal să nu lași ca lucrurile să curgă la voia întîmplării. De aceea liderii acestor comunități se implică pentru ca lucrurile să meargă într-o direcție mai bună, în pofida alteia, mai puțin bune. (...) În aceste condiții, prețuirea mea și a dumneavoastră vine din calitatea umană. Această calitate umană este cea pe care vreau să o subliniez acum, apreciind că am avut o colaborare foarte bună, apreciind că toate succesele sînt ale dumneavoastră și ale ialomițenilor, iar toate insuccesele ale mele și ale liderilor. Regret nespus că o anumită pată și o umbră de îndoială s-a strecurat în ultima parte a acestor 12 ani asupra instituției... De acest lucru numai eu sînt vinovat, nimeni dintre voi nu are absolut nicio vină... Trebuie să știți că nădăjduiesc în ziua reparației pentru că județul acesta trebuie să rămînă ceea ce pînă într-un anume moment a fost apreciat de toată lumea și de țară, o oază de normalitate, un loc al respectului pentru legalitate, un județ al dăruirii față de alții și nu pentru îmbogățire și înavuțire. Fie ca ceea ce a fost bun și temeinic (...) să fie continuat, fiindcă viitorul aparține oamenilor care se nasc pentru a fi lideri, iar aceștia sînt dincolo de acest spațiu, de-a lungul și de-a latul județului. Și, așa cum obișnuiam să o spun deseori, nu lăsați să se lepede clipa cea repede ce ni s-a dat. (...)» au fost printre ultimele cuvinte ale președintelui Consiliului Județean Ialomița, în calitatea sa oficială. Reamintim că, deși acestuia i-a fost suspendat dreptul de a-și exercita funcția, acesta rămîne președinte al Consiliului Județean Ialomița pînă la finele acestui mandat. Discursul președintelui Silvian Ciupercă a fost dublat de cel al prefectului Gigi Petre, invitat la această întîlnire. «Mesajul meu este unul de susținere. (...) Știu cît este de greu, deși nu am fost niciodată într-o situație asemănătoare... Am trăit situații în care mă uitam la telefon așteptînd să fiu sunat și credeam că a picat semnalul... Realitatea este cu totul și cu totul alta, trebuie demonstrată, iar finalul va fi în favoarea celor care au fost drepți. Încă o dată, multe mulțumiri pentru ceea ce ai făcut în Consiliul Județean, Silvian, și multă, multă sănătate!» a declarat acesta în aplauzele celor prezenți.

3 Iunie 2016, 19:25 (21713 vizualizări - 31 comentarii)

Citiți și:
Regimul autocrat al președintelui Ciupercă
Ialomița administrativă la sfîrșit de an 2014
Administrația Ciupercă a făcut pace cu consilierii județeni
Moarte fulgerătoare a fostului președinte al Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă
Vasile Silvian, consilierul președintelui Pavel la Departamentul «Moaște Administrative»

Comentariile cititorilor:


tudor65:
(4 Iunie 2016, 10:41)
Ne meritam soarta daca unul ca Ciuperca primeste inoruri pentru spaga,fraudele si evaziunile facute.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
04 Oct 2026
231 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(623 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(941 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(382 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(384 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(976 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(443 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(373 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(410 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

29 Septembrie 2026, 19:15


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(610 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(525 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(564 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(1500 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(1024 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(975 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(1056 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1608 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1419 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1621 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1664 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(1867 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(2028 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(2156 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2591 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(2074 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(1889 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1751 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1839 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(4331 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2859 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  :-)) în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști sperăm în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Tic Tac în Rețeaua de canalizare a comunelor Giurgeni, Gura Ialomiței și Mihail Kogălniceanu este NEFUNCȚIONALĂ! apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...