Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Prim-procurorii noului val

Concursuri pentru șefia Parchetelor din Ialomița

Prim-procurorii noului val

Consiliul Superior al Magistraturii a decis să definitiveze situația în ceea ce privește funcțiile de conducere ale Parchetelor din Ialomița. După ani buni în care aceste unități au fost conduse prin delegare, CSM organizează concursuri pentru ocuparea funcțiilor vacante de prim-procurori. Astfel, de la sfîrșitul acestei luni, Parchetul de pe lîngă Tribunalul Ialomița și Parchetele de pe lîngă Judecătoriile Urziceni și Slobozia vor avea șefi numiți în funcții definitiv. În privința candidaților, pe listele întocmite de CSM sînt trecute numele unor procurori care au reușit să se facă remarcați prin activitatea judiciară pe care au desfășurat-o în zona de competență a unităților din care fac parte.

Situația de fapt
Parchetul de pe lîngă Tribunalul Ialomița este cea mai mare unitate de Parchet din Ialomița. Din 2013 ea este condusă de șefi interimari, o dată cu arestarea lui Cătălin Hristescu, prim-procurorul cercetat de DNA pentru fapte de corupție. După plecarea lui Hristescu, instituția a fost condusă, prin delegare, de procurorul Maria Daniela Manolache, din cadrul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia. În septembrie 2015, aceasta a fost delegată la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Structura Centrală, iar în funcția de prim-procuror a fost numită, prin delegare, procurorul criminalist Verginica Buzoianu. Parchetul de pe lîngă Judecătoria Slobozia este condus, de asemenea, prin delegare de procurorul Andreea Iulia Culcearu. Aceasta a preluat funcția după plecarea la București a procurorului Daniela Dediu. Instituția a rămas fără șef numit definitiv în funcție o dată cu promovarea la Parchetul Județean a procurorului Viorica Dinu. În ceea ce privește Parchetul de pe lîngă Judecătoria Urziceni, această unitate este condusă prin delegare de procurorul Daniel Pată, iar CSM a găsit de cuviință să scoată postul acestuia la concurs.

Profile de candidați
Pentru postul vacant de prim-procuror al Parchetului Județean și-au depus candidaturile doi procurori. Este vorba despre Verginica Buzoianu, cea care conduce în prezent instituția prin delegare, și Marian Dima, fostul șef al DIICOT-Biroul Teritorial Slobozia. Verginica Buzoianu este unul dintre procurorii care a reușit să coordoneze și să probeze faptele de corupție ale polițiștilor din Ialomița. De notorietate este dosarul «Șpagă la Poliția Rutieră», deschis în 2012 și finalizat cu demiterea și condamnarea a 9 dintre agenții Serviciului Poliției Rutiere Ialomița, acuzați de fapte de corupție. De asemenea, Verginica Buzoianu este singurul procuror criminalist din Ialomița. Aflat de aproape 10 ani în fruntea Biroului Teritorial pe care DIICOT îl are la Slobozia, cariera de magistrat a procurorului Marian Dima nu a fost una la fel de strălucită ca a contracandidatei sale. De notorietate este dosarul de proxenetism deschis pe numele fraților Gheorghe Toma și Frusin Toma, din Slobozia, care a stat vreme de 3 ani în sertarele DIICOT și care a fost declinat la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Slobozia pe motiv de «necompetență materială». Pentru șefia Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia candidează Andreea Iulia Culcearu, procuror care deține în prezent funcția prin delegare. Numele acesteia apare în controversata anchetă a sîngelui vîndut «ca la piață» la Centrul de Transfuzii Sanguine Ialomița, precum și în numeroase alte dosare de proxenetism sau fapte de furt calificat. De notorietate este și faptul că a coordonat controversata anchetă «Ștampila», care a vizat administrația locală din Slobozia. Tot Andreea Iulia Culcearu este procurorul care a reușit să probeze activitatea infracțională a lui Alexandru Stoica, primarul Sloboziei, într-un nou dosar penal privind fapte de «abuz în serviciu»...

Daniela Manolache revine în Ialomița
După ce a părăsit județul în septembrie 2015, procurorul Maria Daniela Manolache vrea să revină în Ialomița. De data aceasta la șefia Parchetului de pe lîngă Judecătoria Urziceni. Ea este unul dintre cei doi candidați înscriși la examenul organizat de Consiliul Superior al Magistraturii în vederea definitivării în funcții a șefilor de Parchete. Maria Daniel Manolache a reușit să destructureze rețele de interlopi și să demonstreze activitatea infracțională a primarilor din județ. De notorietate este ancheta în baza căruia Cristian Roman, primarul din Țăndărei, s-a ales cu o condamnare cu executare în primă instanță sau condamnarea definitivă la închisoare a lui Vasile Liță, fost primar la Bărbulești. De asemenea, Maria Daniela Manolache a reușit să probeze faptele de corupție ale medicului Adrian Ștefan, din cadrul Comisiei de Expertiză în Muncă, aflată în sediul Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Contracandidata acesteia la funcția de șef al Parchetului Urziceni este procurorul Margareta Iancu. Acesta a fost considerată unul dintre cei mai ambițioși procurori ai parchetelor locale din Ialomița, reușind să rezolve mai multe dosare prin aplicarea unor tehnici de anchetă noi.

Procurorul Dan Popa, șef interimar la DIICOT După obținerea a două mandate succesive în calitate de șef al DIICOT-Biroul Teritorial Slobozia, procurorul Marian Dima nu mai poate obține un al treilea mandat în fruntea instituției. Astfel, din februarie 2016, procurorul Dan Popa a fost numit, prin delegare, șeful acestei unități de Parchet. Una dintre cele mai importante anchete a procurorului Dan Popa a fost coordonată pe vremea cînd își desfășura activitatea la Parchetul Județean Ialomița. El este cel care a deschis dosarul «Mită pentru BAC 2012», dispunînd reținerea a 4 dintre cei 17 profesori acuzați de șpagă la Bacalaureat. La DIICOT, procurorul Dan Popa a coordonat cîteva anchete de evaziune fiscală, cel mai controversat dosar fiind cel al arabilor care dețineau grupul de firme Klevek din Fetești. Dosarul Klevek se judecă la Tribunalul Ialomița.

7 Iunie 2016, 19:55 (15337 vizualizări - 15 comentarii)

Citiți și:
Concurs pentru ocuparea posturilor vacante la Parchetul Județean Ialomița, niciun candidat
Noi concursuri pentru șefia instanțelor și Parchetelor din Ialomița
Procurorul Daniela Manolache a plecat la DIICOT–Structura Centrală
«Ne vom face datoria ireproșabil!»

Comentariile cititorilor:


x:
(24 Iunie 2016, 12:50)
Mareata procuroare sa vina la noi in judet cand or mai veni stramosii nostri inapoi.
Eugen:
(16 Iunie 2016, 02:04)
@dottore ai fost uitat. Rămâi in colțul tăcerii idioților, că e mai confortabil. La ce anomalii scoți tu, mai bine du-te și te culcă! Nu uita pastilele că așa a făcut Dencă, săracu, și-acum ocupă locul unui nebun cu mai mari șanse de recuperare ca el! Ferească Dumnezeu!
MIMI:
(15 Iunie 2016, 17:05)
HUOOOO,CINSTITUL DOTTORE,ORI ESTIMAI CINSTIT DECAT CINSTITII ORI ESTI O PUTOARE CE STA PE LA COLTURI DOAR PENTRU A BIRFI SI A STA CU OCHII PE ALTII
dottore:
(15 Iunie 2016, 10:46)
Dupa mult timp in care m-am tinut departe de aiurelile spuse de comentatori aici, m-am gandit ca e cazul sa intervin. Eu cred ca toti cei care comentati aici cu o atitudine asa de refractara fata de sistem, v-ati ciocnit de fapt cu el. Asta e fratilor, ati vrut sa furati/prostiti/inselat/fuati/dati spaga acum e cam timpul sa platiti. Nu-i de vina niciun procuror pentru asta. Hai gata cu ipocrizia si acceptati-va conditia de infractori. Si daca aveti probleme si tulburari de personalitate puteti cere sfatul psihologilor. Poate asa o sa va intelegeti mai bine...huoooo pungasilor!!!
y:
(13 Iunie 2016, 14:21)
Draga redactie nu mai cenzura comentariile,ce sa inteleg ca anumite comentarii deranjeaza.
Letsoc:
(10 Iunie 2016, 17:03)
hihihi, sigur esti sau ai fost politist la rutiera. Cel putin asa miroase.
hihihi:
(9 Iunie 2016, 10:48)
De ce nu spune doamna,pardon domnisoara Buz cum facea trocuri ca la piata in dosarul politistilor...doar doar o iesi ceva? Daca avea probe de ce mai era nevoie de trocuri? Cum explica si domnisoara (60 ani) Tancuta(cica judecator) ca avea mandatele de arestare completate inainte de a se tine sedinta de judecata? Chiar a fost o mare bataie de joc,dar in tara asta nu ai nicio garantie...Are dreptate X....s-a luat mita,dar cine a dat ? De ce nu ia nimeni la purificat dosarele sa vada daca nu cumva si "prostii" de la rutiera au avut dreptate? Macar acum ,ca si-asa faptul e consumat
Iolanda:
(8 Iunie 2016, 21:59)
Lasa ba Iuksen ca te scapa Ion specialistul expert in adunare probe si NUP Doar este pretiul primarilor.
jica:
(8 Iunie 2016, 21:53)
Da la urziceni sal puneti pe ala de a fost adjunctul lui hristescu la slobozia. Da pe ala care intervenea pe langa alti judecatori si procurori Ca sa vezi se nup la toti pungasi hotii si mituitorii toti scapa cu nup daca il puneti sef. Nui dau nume dar a fost mustrat de csm si atat dupa care a mirosit cai groada si a taiatoo la urziceni ca sa uite lumea de el o perioada de timp
X:
(8 Iunie 2016, 18:32)
Domnisoara Buzoianu este celebra procuroare care a trimis in judecata poltisti corupti dar fara corupatori
Zaveanu:
(8 Iunie 2016, 16:48)
De fapt se pare ca mareata procuroare Manolache nu se mai impaca cu aerul de acolo unde si-a dorit sa fie, sau si-a dat seama de conflictul dintre capul sau si palaria dorita.Asta pentru ca in ultimul timp tot isi cauta alta care sa nu-i cada pe ochi.Cine este cat de cat informat stie ca inaintea concursului de care se vorbeste a mai participat,se pare ca fara succes, si la un altul pentru in post de procuror la Parchetul de pe langa Tribunalul Braila,iar acum ar fi vrut sa candideze si pentru postul de la Slobozia,dar a fost descalificata pentru ca nu si-a facut corect temele.Am scris  astea cu toate ca am serioase dubii despre acordul cenzorului pentru publicare,date find experientelor anterioare in care am scris despre subiectul Manolache.
hihihi:
(8 Iunie 2016, 15:26)
Verginica Buzoianu....dosarul spaga la politie...cel mai mare fas....condamnati fara probe. Cea curata si luminata care primeste masini de piatra la domiciliu,vidanje si alte chestii. revenim
un pesedist suparat:
(8 Iunie 2016, 13:00)
Uite ca incepe sa se adevereasca marea vrajeala a maretei procuroare care serveste intereselor suburbane.Cum dracu a ajuns marea doamna a judetului sa vrea sa profeseze tocmai la Urziceni.Chiar asa de competenta este?:))))))De ce nu au tinut-o aia de la structura centrala?!!!Asa o sa pateasca totii care asculta ordinele unuia si altuia,se vor folosi de ei si dupa la cosul de gunoi.Cred ca acolo s-ar putea sa-i fie frica sa mai de-a cu pumnul si agendele de pe masa la interogatorii si poate o ia cu ea si pe mareata secretara sau consiliera(pe ce dracu functie era)ca  tot are barbasul ziarul la Urziceni,ca de numai asa se pot arata faptele marete de vitejie.Si uite asa din fruntas la oras ajungi codas la sat.Cred ca rad si curcile de ea,iar inculpatul Sava cred ca abia asteapta sa-si bea cafeaua cu ea dimineat.
Sava:
(8 Iunie 2016, 02:43)
Să câștige concursul unul care să nu răspundă la comenzile lui Ion Bucșaru
Iuksen:
(8 Iunie 2016, 01:15)
Sa puneti la Urziceni un procuror nepatat care sa nu puna botul la interventiile lui Tinel Gheorghe.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 20 Iul 2026
500 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: Biciclist acroșat cu oglinda mașinii

Un biciclist de 63 ani a fost rănit luni, 22 august, într-un accident de circulație, la Slobozia. Biciclistul ce se deplasa pe bulevardul Unirii, la o intersecție s-a dezechilibrat și a fost lovit de oglinda ...[citește_toată_știrea]

23 August 2011, 19:17
(7228 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Movila: L-a chemat la muncă și i-a furat 400 lei din casă

Un bărbat de 64 ani din Movila a reclamat polițiștilor luni, 22 august, faptul că din locuința personală i-au dispărut 400 lei. Ancheta ulterioară a polițiștilor a stabilit că autorul era nimeni altul decît ...[citește_toată_știrea]

23 August 2011, 19:16
(5927 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Movila furt


Patru Frați: Șofer recalcitrant, autor al unui accident

Un bărbat de 36 ani din satul ialomițean Patru Frați a provocat luni, 22 august, un accident de circulație pe raza localității de domiciliu. Individul conducea un autoturism cînd, într-o curbă, a pierdut ...[citește_toată_știrea]

23 August 2011, 19:16
(7272 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Șofer băut, la volan

Marți, 22 august, polițiștii feteșteni au prins un trafic un șofer de 59 ani în timp ce conducea sub influența băuturilor alcoolice... Bărbatul a fost testat alcooltest, rezultatul indicînd o alcolemie ...[citește_toată_știrea]

23 August 2011, 19:16
(8040 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: A furat portofelul taximetristului

Un taximetrist de 53 ani din Țăndărei a reclamat polițiștilor din localitate faptul că a fost victima unui furt. Bărbatul a declarat polițiștilor, duminică, 21 august că, după ce a efectuat o cursă în regim ...[citește_toată_știrea]

22 August 2011, 19:10
(7778 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: A murit electrocutat

Medicii Spitalului Spitalului Municipal Fetești au alertat polițiștii cu privire la faptul că un bărbat de 41 ani, din localitate, s-a electrocutat la locuința unui cetățean. În urma verificărilor imediate ...[citește_toată_știrea]

22 August 2011, 19:09
(9243 vizualizări - 2 comentarii)


DGFP Ialomița: 9 sesizări penale pentru patronii ialomițeni

Potrivit unei informări media a Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița, «în luna iulie 2011, organele de control din cadrul DGFP au efectuat un număr de 154 verificări ale bazei de impozitare ...[citește_toată_știrea]

22 August 2011, 19:03
(9057 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 20 de șoferi au rămas fără permise

Peste 310 sancțiuni contravenționale au fost aplicate de polițiștii ialomițeni în cadrul acțiunilor desfășurate la sfîrșitul acestei săptămîni. De asemenea, 20 de șoferi indisciplinați au rămas fără permise ...[citește_toată_știrea]

22 August 2011, 18:57
(5635 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Copil de 7 ani lovit de o mașină

Duminică, 21 august, polițiștii au fost alertați prin 112 despre faptul că pe DN2A, la intersecție cu șoseaua Fetești, s-a produs un accident de circulație. Pe scurt, în timp ce o tînără de 26 ani, din ...[citește_toată_știrea]

22 August 2011, 18:57
(6966 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: Accident cu un șofer băut

Un bărbat de 43 ani din Sinești a provocat un accident rutier. S-a întîmplat vineri, 19 august, în apropierea localității Sinești, cînd bărbatul nu a respectat semnificația indicatorului «Cedează trecerea ...[citește_toată_știrea]

22 August 2011, 18:56
(7125 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: «Șofer» fără permis

Sîmbătă, 20 august, polițiștii au oprit pentru control în trafic, la Urziceni, un autovehicul condus de un bărbat de 46 ani, din Bărbulești. În urma verificărilor de rutină polițiștii au constatat că bărbatul ...[citește_toată_știrea]

22 August 2011, 18:56
(6154 vizualizări - 1 comentariu)


Alexeni: Copil de 4 ani pe bicicletă, accidentat

Un șofer de 34 ani a lovit un biciclist în timp ce efectua manevra de mers înapoi fără să se fi asigurat. Incidentul a fost cu atît mai nefericit cu cît biciclistul transporta un minor de 4 anișori. S-a ...[citește_toată_știrea]

22 August 2011, 18:55
(5041 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni accident


Căzănești: Șofer băut și fără permis, la volan

Duminică, 21 august, polițiștii din Căzănești au oprit în trafic un conducător autor de 54 ani, pentru un control de rutină. În urma verificărilor sumare, polițiștii au constatat că individul nu poseda ...[citește_toată_știrea]

22 August 2011, 18:55
(6542 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Două femei, prinse în flagrant la furat de fier vechi

Jandarmii din Urziceni au prins în flagrant două femei în timp ce furau fier vechi din curtea unei firme. Potrivit unei informări, în momentul intervenției, cele două femei furaseră deja mai multe obiecte ...[citește_toată_știrea]

22 August 2011, 18:54
(8628 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Parfumuri contrafăcute, vîndute în parc

«Efective de investigarea fraudelor și agenți de ordine publică din cadrul Poliției Fetești au acționat duminică, 21 august, pe linia comercializării produselor contrafăcute» se arată într-un comunicat ...[citește_toată_știrea]

22 August 2011, 18:53
(8880 vizualizări - 0 comentarii)


Mărculești: Cumpărători de fier vechi, amendați

Sîmbătă, 20 august, la Mărculești, polițiștii au prins trei persoane, cu vîrste cuprinse între 27 și 52 ani, în timp ce se deplasau cu căruțe pe raza localității și cumpărau fier vechi. Pentru că activitatea ...[citește_toată_știrea]

22 August 2011, 18:52
(5911 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Peste 140 de persoane legitimate în 3 ore

Peste 140 de persoane au fost legitimate, duminică, 21 august, în intervalul orar 01,00-04,00, timp în care polițiștii ialomițeni au desfășurat o amplă acțiune pentru siguranța publică. De asemenea, în ...[citește_toată_știrea]

22 August 2011, 18:51
(6280 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: La furat de porumb

Joi, 18 august, un angajat al unei societăți comerciale din Mihail Kogălniceanu a reclamat polițiștilor faptul că persoane necunoscute au devastat o solă de porumb, aparținînd unității unde era angajat ...[citește_toată_știrea]

19 August 2011, 14:35
(9276 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Pieton neatent, accidentat

Joi, 18 august, la Alexeni s-a produs un accident de circulație. Pe scurt, în timp ce un bărbat de 42 ani, domiciliat în județul Constanța, conducea un camion a acroșat un pieton, care s-a angajat în traversarea ...[citește_toată_știrea]

19 August 2011, 14:35
(6652 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni accident


Amara: 300 kg de fier vechi fără documente, confiscate

Un bărbat de 66 ani a fost prins joi, 18 august, la Amara, în timp ce transporta fier vechi fără documente. Deșeurile metalice erau cărate cu o căruță, iar bărbatul a declarat anchetatorilor că le cumpărase ...[citește_toată_știrea]

19 August 2011, 14:34
(8139 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiuni în traficul rutier

Cinci filtre rutiere au fost instituite joi, 18 august, pe raza localității Țăndărei, scopul vizînd respectarea normelor de trafic. Potrivit polițiștilor, în cadrul acțiunii au fost aplicate 42 de sancțiuni ...[citește_toată_știrea]

19 August 2011, 14:34
(10421 vizualizări - 0 comentarii)


Amical handbal: Primul meci acasă pentru CSM Unirea Slobozia. Confruntare cu Tomis Constanța!

Vineri, 19 august, orele 18.00, handbalistele de la CSM Unirea Slobozia vor evolua pentru prima oară în fața propriilor suporteri în preambulul sezonului 2011-2012. Echipa antrenată de ...[citește_toată_știrea]

18 August 2011, 19:23
(6276 vizualizări - 0 comentarii)


Marsilieni: A dat foc lucernei vecinului

Un cetățean din Marsilieni a alertat polițiștii cu privire la producerea unui incendiu în curtea unui vecin. Polițiștii ajunși la fața locului au stabilit că în curtea cetățeanului au fost incendiate două ...[citește_toată_știrea]

18 August 2011, 16:14
(10342 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Șoferi băuți la volan

Miercuri, 17 august, polițiștii au oprit în trafic un tînăr, de 21 ani, conducător al unei vehicul ce se îndrepta spre localitatea ialomițeană Gimbășani. În urma verificărilor de rutină, polițiștii au constatat ...[citește_toată_știrea]

18 August 2011, 16:14
(6939 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Acțiune preventivă a Poliției

Peste 120 de persoane au fost legitimate miercuri, 17 august, în cadrul unei ample acțiuni desfășurată de polițiștii din Urziceni în colaborare cu cei ai Secției de Poliție 6 Ion Roată și jandarmi ialomițeni ...[citește_toată_știrea]

18 August 2011, 16:13
(8069 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Locul 7 pe țară la colectarea veniturilor

Potrivit datelor statistice ale Direcției Generale a Finanțelor Publice, în luna iulie 2011, pentru colectarea veniturilor bugetare, au fost emise peste 11 mii de somații în valoare de aproximativ 65,9 ...[citește_toată_știrea]

17 August 2011, 20:02
(6697 vizualizări - 0 comentarii)


Culmea hoției: Să-ți reclami propriul furt la 112!

Polițiștii au fost sesizați marți, 16 august, prin apelul de urgență 112, de către un bărbat, de 34 ani, din Slobozia, angajat al unei societăți comerciale, acesta sesizînd un furt. Slobozeanul a susținut ...[citește_toată_știrea]

17 August 2011, 20:00
(5733 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia furt


Sudiți: Proiectile găsite în curte

Un tînăr de 25 ani din comuna ialomițeană Sudiți a alertat polițiștii din localitate, speriat fiind că în curtea locuinței sale a descoperit două proiectile. Potrivit polițiștilor, la fața locului s-a deplasat ...[citește_toată_știrea]

17 August 2011, 19:59
(9086 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sudiți proiectil


Luciu: S-au bătut zdravăn pe islaz

Marți, 16 august, la Luciu s-a produs un scandal de proporții. Un bărbat de 36 ani a alertat Poliția pentru faptul că în timp ce se afla pe islazul din localitate a fost bătut cu bîtele de două perosane ...[citește_toată_știrea]

17 August 2011, 19:57
(9021 vizualizări - 0 comentarii)


Secția 3 Stelnica: Lemne de foc furate

Peste 30 de autovehicule au fost oprite marți, 16 august, în cele două filtre instituite de polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Stelnica. Acțiunea a avut ca scop prevenirea și comercializarea ilegală de ...[citește_toată_știrea]

17 August 2011, 19:56
(8697 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 un cetățean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Marcel în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Marian în Slobozia are terenuri de sport și locuri de joacă fără autorizații de construire oRLandO în Slobozia are terenuri de sport și locuri de joacă fără autorizații de construire Vasile în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Mary în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița» spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Bucu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Nimeni Altu' în Casele PLUTITOARE de la Slobozia garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Amara în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Pililon în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Plombați șoseaua în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL MEME în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Aghata în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @poluare în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Piață. în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL #pasajladrajna în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...