Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Scandal sexual la Școala Ion Roată

Scandal sexual la Școala Ion Roată

Caz șocant la Școala Gimnazială Ion Roată. Un copil de 5 ani ar fi fost bătut de un elev de clasa a IV-a, iar apoi obligat să-l masturbeze. Întreaga scenă s-a petrecut în timpul orelor de curs, fără ca dascălii celor doi copii să știe ceea ce se întîmplă. Mai grav este faptul că, acum, oficialii Inspectoratului Școlar Județean Ialomița încearcă să mușamalizeze întîmplarea. Reprezentanții instituției precizează faptul că au fost notificați în scris cu privire la faptul că povestea incredibilă nu se confirmă. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Ialomița încearcă, împreună cu Poliția, să facă lumină în acest caz. «Avem o anchetă în curs, iar cei doi copii vor fi consiliați...» declară Neculae Badea, purtătorul de cuvînt al DGASPC Ialomița.

Siguranța în școli, un mit
Dincolo de performanțele scăzute la învățătură, Educația rămîne repetentă și în ceea ce privește siguranța elevilor. Zilnic, opinia publică este bombardată cu informații incredibile despre scandalurile care se petrec la școală. Subiectele despre elevii care se agresează reciproc sau profesorii filmați și batjocoriți în timpul orelor fac deliciul audienței în prime time-ul televiziunilor. În ultimii ani, Ialomița și-a făcut la rîndu-i loc în acest peisaj sinistru. Cel mai recent caz de acest gen a fost confirmat la Școala Gimnazială Ion Roată. În urmă cu o săptămînă, un copil de 5 ani ar fi fost suprins în timp ce încerca să masturbeze un elev de clasa a IV-a, după ce acesta l-ar fi obligat să-l autosatisfacă, amenințîndu-l și lovindu-l cu palmele și pumnii. Mai mult decît atît, se pare că profesorii celor doi copii au tratat cazul cu indiferență. Martorii relatează faptul că elevul de clasa a IV-a ar fi cerut voie la toaletă, moment în care a mers după clădirea școlii, unde l-a întîlnit pe copilul de 5 ani. Băiețelul se afla afară împreună cu educatoarea și colegii de clasă. Gestul obscen la care copilul a fost supus ar fi fost observat, întîmplător, de un bărbat care tranzita zona. Tot el ar fi făcut-o atentă și pe educatoarea care nu a observat ceea ce se petrece în jurul său...

Caz ținut ascuns
La cîteva ore după această teribilă întîmplare, în birourile Inspectoratului Școlar Județean Ialomița telefoanele au început să zbîrnîie, iar veștile despre teribila întîmplare nu mai conteneau. Luați la întrebări, oficialii instituției au apelat la calm și înțelegere, «pentru a ne lămuri și noi cum stau de fapt lucrurile acolo...». La o zi distanță, informațiile despre povestea petrecută la Școala Gimnazială Ion Roată continuau să fie neclare, incomplete, fără o situație de fapt bine conturată. «Am trimis o echipă acolo să vedem cum stau lucrurile... Din cîte ni s-a comunicat, lucrurile nu stau chiar așa. Cineva a făcut o sesizare, într-adevăr, dar pare să nu se confirme nimic...» a explicat Luminița Barcari, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița. Luni, 20 iunie 2016, la primele ore ale dimineții, șefii Învățămîntului ialomițean au pus întreaga întîmplare pe umerii unei persoane rău voitoare care ar fi dorit să împroaște cu noroi în imaginea școlii din Ion Roată. «Nimic din ceea ce s-a spus nu s-a confirmat oficial! Am primit chiar și o notificare scrisă din partea Direcției Generale de Asistență Socială, în care ni se explică foarte clar faptul că întîmplarea nu există...» precizează Luminița Barcari, șefa Învățămîntului ialomițean.

Anchetă în curs la DGASPC
Telefonul care a tulburat liniștea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița i-a alertat și pe reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Ialomița. Oficialii instituției susțin faptul că au fost sesizați, telefonic, cu privire la întîmplarea petrecută între cei doi copii, în curtea Școlii Gimnaziale Ion Roată. Imediat, asistenții sociali au mers la fața locului și au făcut verificări cu privire la povestea reclamată la telefon. Varianta oficialilor din cadrul DGASPC Ialomița este cu totul alta față de cea a reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Ialomița. «Există suspiciunea cu privire la faptul că un copil de 5 ani ar fi fost molestat de un elev mai mare din cadrul școlii, care l-ar fi obligat să-l masturbeze... Cazul se află în atenția noastră, vom deschide o anchetă pentru a vedea cum s-au petrecut, de fapt, lucrurile. Ambii copii vor fi incluși într-un program de consiliere psihologică...» susține Neculae Badea, purtătorul de cuvînt al DGASPC Ialomița. Mai mult, oficialii instituției declară că Inspectoratul Școlar Județean Ialomița nu ar fi fost încă notificat în scris cu privire la rezultatele anchetei pe care o desfășoară, așa cum s-a precizat. «Mi-e greu să cred că există o astfel de notificare din partea noastră. Ancheta este încă în derulare, respectivii copii urmează să fie consiliați!» mai spune Neculae Badea, purtătorul de cuvînt al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Ialomița.

1 Iulie 2016, 14:35 (14956 vizualizări - 18 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Ella:
(30 Ianuarie 2018, 19:27)
Cata bătaie de joc mi se face scarba, profesori unde erau? In cancelarie își beau cafeaua si își fumau țigarea rușine ... Mai nou profesoarele in ziua de azi in loc sa educe elevi fac poze dezbrăcate in clasa
Mariana:
(28 Ianuarie 2018, 13:43)
Sunt mama copilului ce a fost bătut de d-na directoare. Nu sunt mulțumită de răspunsul de la inspectorat.Dosarul cu nr de înregistrare nr 37, anul 2017, luna 12, ziua 8. Că au recunoscut câțiva copii că au văzut că a fost copilul batut cred că este de ajuns. Eu am intrat în școală invitată la a rezolva incidentul nu am pătruns prin efracție, nu am deranjat orele de curs. Am fost in pauza copiilor.E strigător la cer!! Copii sunt maltratați fizic, verbal! Păcat, păcat de acești copii ai acestei comune!
@7seconds :
(8 Iulie 2017, 17:39)
Buna ziua ,cunosc acest caz si cunosc si cine era cadrul didactic care ar fi trebuit sa ii observe ,acelasi cadru didactic care acum este intr-o poveste cu sex pe internet ,rog ziarul sa faca investigatii si veti vedea ca am dreptate
Emilia:
(4 Iulie 2016, 21:48)
Incidentul a fost. Se-ntâmplă lucruri și mai grave în școli. De ce ascundeți cctul?? Vinovații?! In niciun caz presa. Fapta s-a petrecut. Vom auzi ceva despre urmările ei?
mircea:
(4 Iulie 2016, 21:02)
@„unii „e„ isteti”, adica @alta sulica, nu pretind ca le stiu pe toate, sau ca eu sunt detinatorul adevarului absolut ca tine, sunt tot din sud daca asta te mai calmeaza si am convingerea ca am citit mai multa istorie decat tine,apoi, trimiterile pe care le faci la tot felul de ciuperci roz cu ochi, faptul ca scrii „jmeker” in loc de șmecher (conform dictionarului:șmecher; conform noii generatii: jmecher), imi spune ca esti manelar, cand spun manelar nu ma refer la faptul ca asculti manele (este doar un gen de muzica), ci la felul tau de a gandi, ca sa te ajut iti dau un sfat, oricat de suparat ai fi, cauta pe google informatii despre oamenii si modul lor de viata din regiunea de sud a Romaniei, o sa fii foarte surprins si cred ca foooarte suparat dupa ce vei citi, in rest, sa auzim numai de bine. Apropo, incearca sa nu mai fii sulica!
irelevant pentru subiectul art:
(4 Iulie 2016, 17:26)
ziarul asta devine latrina, din moment ce se tolereaza discutii atat de mirositoare??se abordeaza un subiect despre care nu exista inca indicii si e motiv de aruncat din nou in educatie-asa cum si afirma calomnios autorul articolului.cum isi permite sa emita judecati de valoare pseudoziaristul asta la adresa educatiei??are cumva sechele din perioada -scurta-a scolarizarii sale??
in primul rand-incidentul s ar fi petrecut in timpul orelor de curs-educatoarea sau invatatoasrea aveau obligatia sa insoteasca elevii la toaleta, timp in care ceilalti copii ramaneau singuri in clasa?? unde este paza scolii si cu ce se ocupa,daca episodul a fost vazut de un trecator??ce sanctiune primesc parintii acelui copil mai mare daca se dovedeste reala fapta/?e simplu sa arunci vina pe profesor-dar elevii au numai drepturi, pot face orice, tocmai pentru ca nu exista sanctiuni decat la adresa profesorilor vinovati de tot si de toate??in locul adultilor lezati de acest subiect, mai ales daca se dovedeste o sfaraiala tipic independenta....v-as da in judecata si as propune pentru astfel de ziaristi pedeapsa prin continuarea sau reluarea studiilor.incompetenti de hartie igienica!
Unii "e" isteti :
(4 Iulie 2016, 13:50)
nu trebuie sa te superi mircea.Si nu il mai baga in seama,ca tu esti prea jmeker si le stii pe toate,mai ales cand esti conectat la "ciuperca roz cu un ochi"! Aia a fost tare! Te-ai conectat sa zici"bye bye sulica"? Sa dai cu crema,sa ai semnal maxim! Si eu sunt din Sud si ma deranjeaza toate prostiile scrise de tine.De ce scri mereu ca tinerii sunt manelizati?Orice padure are uscaturi.Sa ai grija de ciuperca,sa nu isi piarda vigoarea. Despre articol,avem parinti ce isi neglijeaza copiii din cauze multiple.Alcool,lipsa sigurantei zilei"de maine",apoi determinant poate fi si afisarea sexualitatii continue in media,accesul facil la internet,pot fi multi factori ce cauzeaza"aberatii" in mintea celor mici,needucati.Te salutam cu suturi in fund mircea,sa se fixeze ochiul ciupercii mai bine.
Mircea:
(4 Iulie 2016, 13:19)
pentru cine nu stie@mircea este sulica iar mircea un fel de membru..
Mircea:
(4 Iulie 2016, 11:01)
@sulica, stie el...omule nu te mai bag in seama, este ultima data cand iti adresez cateva cuvinte,sa judece cei care cites ce am postat eu si ce ai postat tu...esti dovada incontestabila ca cel putin in ceea ce te priveste pe tine am avut dreptate. Pentru cine nu stie sulica este "@mircea".
@DEX&MIRCEA:
(2 Iulie 2016, 12:50)
Transmite membrilor Academiei Romane ca DEX-ul este depasit(dupa parerea ta, nume prenume, functie..) si sa incerce sa-l revizuiasca...
da@mircea:
(2 Iulie 2016, 12:46)
ai nimerit-o: tu esti exemplul perfect al postarii tale!
@DEX&Mircea:
(2 Iulie 2016, 11:40)
@dex Castrarea se insotea si de taierea totala sau partiala a penisului, mai ales la paznicii haremurilor. Un barbat castrat mai poate avea erectie, de aia se proceda asa. Ti-as sugera sa cauti termenii medicali intr-un dictionar medical, nu in dex, cei de acolo sunt cateodata depasiti de situatie.
@mircea, toata romania traia in bordee, nu doar zona de sud est.
In afara de cateva zone de civilizatie in vestul Europei si in alte cateva locuri toata Terra era plina de nespalati paduchiosi si violatori. Astia sunt stramosii nostri.
mircea:
(2 Iulie 2016, 09:11)
@Ionescu, eu cred ca responsabilitatea parintilor este mult mai mare, adica cei sapte ani de acasa cum s-ar spune, scoala trebuie sa modeleze, sa cizeleze, dar cand nu are ce este neputincioasa, poti fi cel mai priceput si destept profesor, in fata nesimtirii, tupeului, nerusinarii si rautatii invatate acasa esti neputincios.
@mircea:
(2 Iulie 2016, 02:45)
sa iti infigi parerea in funduletul tau epilat,care nu are origini sudiste,mircea. Daca esti totusi din Sud...esti ultimul rod al vreunui viol? Sau incest? Ca esti prea tampit! Ai vorbit cu marele carturar,ori ti-a zis fi-sa cand o smocăiai ?? Bă al dracu' stie el de la carturari... Iti doresc sa te ajunga doar pe tine trecutul din urma si sa fie roz,de forma unei ciuperci cu ochi!
Ionescu:
(2 Iulie 2016, 00:57)
@mircea. Școala, în general e vinovată! Părinții, bunicii au fost needucați! Ce vrei de la copiii lor? Cel puțin trei generații de români au făcut școală degeaba. Fără reguli dure respectate nu ajungem decât sclavii altora!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 06 Oct 2026
260 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Loviți de mașini

În după-amiaza zilei de joi, 7 ianuarie a.c., în jurul orei 15,10, Poliția a fost sesizată prin 112 despre producerea unui eveniment rutier pe raza comunei Bărbulești, accident în urma căruia două persoane ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 19:32
(15399 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecții unui furt din locuință, identificați de polițiști

Trei ialomițeni, dintre care doi minori, sînt cercetați de polițiști pentru furt calificat, fiind suspectați că, în perioada 25-31 decembrie 2009, au sustras mai multe unelte electrice și produse alimentare ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 19:31
(10756 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 6 kg de mercur, ilegal deținute de un cabinet stomatologic

În cursul zilei de miercuri, 6 ianuarie a.c., în baza unor informații, polițiștii au efectuat un control cu privire la deținerea și utilizarea substanțelor toxice și foarte toxice la un cabinet stomatologic ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2010, 19:32
(13482 vizualizări - 0 comentarii)


Depistat la volanul unui autoturism fără drept de circulație în România

Un tînăr în vîrstă de 25 ani din Urziceni este cercetat e polițiști pentru conducerea pe drumurile publice a unui autoturism înmatriculat în străinătate care nu are drept de circulație în România. Acesta ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2010, 19:31
(15073 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecții unui furt de telefon, identificați

În după-amiaza zilei de miercuri, 6 ianuarie a.c., un tînăr în vîrstă de 16 ani, din comuna Ciulnița, s-a prezentat la Poliția Municipiului Slobozia pentru a sesiza faptul că în timp ce se afla în parcul ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2010, 19:30
(10117 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente

Neadaptarea vitezei la condițiile unui carosabil acoperit cu zăpadă a fost cauza a două evenimente rutiere produse pe arterele județului. Unul dintre conducătorii auto a părăsit locul accidentului, dar ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2010, 19:26
(15255 vizualizări - 0 comentarii)


Fără carnet și depistat la volanul unui autoturism fără drept de circulație în România

În după-amiaza zilei de marți, 5 ianuarie 2010, pe raza municipiului Urziceni, în cadrul activităților curente desfășurate, polițiștii au oprit pentru control un autoturism înmatriculat în străinătate la ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2010, 12:26
(14275 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția rutieră, în stradă pentru siguranța circulației

Polițiștii au acționat pe raza municipiului Slobozia în scopul prevenirii și combaterii incidentelor rutiere. Activitățile desfășurate de polițiști au vizat urmărirea modului în care participanții la trafic ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2010, 12:22
(12175 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune de prevenire și combatere a infracționalității

În cursul zilei de marți, 5 ianuarie 2010, în intervalele orare 14,30-18,30, respectiv 19,30-21,30, în municipiul Slobozia a fost organizată o acțiune cu efective mărite, urmărindu-se în principal prevenirea ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2010, 12:19
(11454 vizualizări - 0 comentarii)


Au plecat la Revelion și bunicul le-a dat dispărute

În prima zi a anului 2010, în jurul orelor 10,15, Poliția Orașului Țăndărei a fost sesizată asupra unor dispariții. Un bătrîn, de 73 ani, le-a spus polițiștilor că nepoatele sale, în vîrstă de 14, respectiv ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2010, 14:37
(13235 vizualizări - 2 comentarii)


Nouă accidente în cinci zile: 3 morți, 15 răniți

Nouă accidente în cinci zile: 3 morți, 15 răniți

În pofida activităților cu caracter preventiv desfășurate de polițiști, pe arterele județului, în perioada 30 decembrie 2009-3 ianuarie 2010, s-au produs nouă accidente rutiere, evenimente în urma cărora ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2010, 14:27
(12479 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecții mai multor furturi, identificați

În noaptea de 29/30 decembrie 2009, o echipă de polițiști din Fetești l-a depistat pe raza municipiului pe un tînăr, de 21 ani, din comuna Bordușani. Asupra acestuia, cu ocazia controlului efectuat, au ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2010, 14:01
(12165 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive în discotecile rurale

În noaptea de 2 spre 3 ianuarie a.c., polițiștii slobozeni, în colaborare cu agenții Posturilor de Poliție Grivița și Miloșești, au acționat pe raza celor două comune. În acțiunile întreprinse, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2010, 13:53
(15705 vizualizări - 0 comentarii)


Intervenții ale pompierilor

Intervenții ale pompierilor

În primele zile ale noului an, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență au avut de furcă. Astfel, în două situații s-a acordat primul ajutor cu echipaje SMURD, s-a intervenit ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2010, 13:41
(15194 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

Polițiștii au întocmit un dosar penal pe numele unui tînăr în vîrstă de 23 ani, din Slobozia, acesta fiind depistat la volanul unui autoturism în prima zi de Crăciun deși nu poseda permis de conducere. ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2009, 14:58
(13329 vizualizări - 0 comentarii)


Prinși în flagrant la furat din autoturisme

În noaptea de 24 spre 25 decembrie a.c., în jurul orei 23,40, doi bărbați au fost surprinși în flagrant de polițiști în timp ce încercau să sustragă doi acumulatori ai unui autocamion. Autovehiculul era ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2009, 14:58
(13180 vizualizări - 0 comentarii)


Sărbători Fericite!

Sărbători Fericite!

Redacția Independent vă dorește un Crăciun liniștit, alături de cei dragi. ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2009, 21:00
(13285 vizualizări - 0 comentarii)


Eleve, victime ale traficului de minori

Procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Ialomița, împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2009, 18:01
(12033 vizualizări - 0 comentarii)


Șoferi băuți implicați în accident

Doi conducători auto, aflați sub influența băuturilor alcoolice, au fost implicați într-un accident rutier. De reținut că unul dintre aceștia nu poseda permis de conducere. Așadar, miercuri, 23 decembrie ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2009, 17:12
(14428 vizualizări - 0 comentarii)


S-a predat singur

Miercuri, 24 decembrie a.c., în jurul orei 7.30, la Poliția Municipiului Slobozia s-a prezentat Marian P., de 36 ani, din municipiul Slobozia, urmărit din luna februarie 2009. Bărbatul se sustrăgea executării ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2009, 15:00
(15131 vizualizări - 2 comentarii)


Moș Crăciun jandarm

Moș Crăciun jandarm

Cu ocazia Sărbătorilor Crăciunului, jandarmii ialomițeni i-au luat locul lui Moș Crăciun și au împărțit cadouri copiilor cu dizabilități din cadrul Fundației «Trebuie» Fetești. Copiii, într-un cadru emoționant ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2009, 14:27
(12555 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție la bani!

Marți, 23 decembrie, o femeie din Urziceni a fost victima unei tîlhării. Femeia, în vîrstă de 36 ani, administrator a două magazine din localitate, a fost atacată de doi indivizi ce, prin violență, i-au ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2009, 16:06
(11993 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție stradală dedicată Revoluției

Expoziție stradală dedicată Revoluției

Cele mai importante 48 de fotografii exclusive realizate de AGERPRES în timpul Revoluției din Decembrie 1989 pot fi văzute începînd din 21 decembrie 2009, pînă pe 12 ianuarie 2010, în cadrul expoziției ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2009, 16:04
(11217 vizualizări - 0 comentarii)


Achizițiile intracomunitare și importurile de legume-fructe, în atenția polițiștilor

Începînd cu data de 15 decembrie 2009, polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor Ialomița, în colaborare cu comisarii Gărzii Financiare și inspectori ai Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorilor ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2009, 18:10
(14312 vizualizări - 0 comentarii)


Dosare pentru produse contrafăcute

Polițiștii feteșteni au început urmărirea penală în șapte dosare penale în care sînt cercetați reprezentanții unor agenți economici, societăți comerciale sau persoane fizice, cu puncte de lucru în localitățile ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2009, 18:05
(13720 vizualizări - 0 comentarii)


Infractori după gratii

Doi ialomițeni, cu domiciliul în comuna Jilavele, pe numele cărora existau mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, au fost identificați de polițiștii ialomițeni, fiind încarcerați în Penitenciarul ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2009, 17:59
(11892 vizualizări - 0 comentarii)


APIA notifică fermierii

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură revine cu apelul către fermierii notificați pentru clarificarea datelor declarate în cererea de plată. Aceștia sînt obligați să se prezinte în cel mai ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2009, 17:38
(14965 vizualizări - 0 comentarii)


Unirea Urziceni vs Liverpool

Unirea Urziceni vs Liverpool

Ghinion teribil pentru Unirea Urziceni la tragerea la sorți Europa League. Singura echipă din România calificată în primăvara europeană, Unirea Urziceni, și-a aflat adversarul din «16»-imile Ligii Europa ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 15:09
(12805 vizualizări - 0 comentarii)


ANM-Sîmbătă și duminică, în sud-est reîncep ninsorile

Prognoza meteorologică pe următoarele trei zile, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, prevede că în cursul zilei sîmbătă, 19 decembrie, în cursul nopții și duminică, 20 decembrie, în sud ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 14:13
(11610 vizualizări - 0 comentarii)


DRUMURI ÎNCHISE

DRUMURI ÎNCHISE

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița informează că peste 150 de polițiști, din care 34 din structurile de siguranță rutieră, sînt angrenați în măsuri de deblocare/dirijare a traficului rutier ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 12:00
(14625 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București 

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...