Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Se încheagă echipa

Fotbal, Liga 3, Unirea Slobozia continuă amicalele

Se încheagă echipa

Unirea Slobozia a avut parte săptămîna trecută de 3 meciuri amicale. A fost un program încărcat prin care antrenorul Ion Ionescu a căutat soluții pentru următoarea formulă de joc. Două victorii și o înfrîngere reprezintă bilanțul celor 3 teste, unul deloc rău avînd în vedere nivelul a două dintre adversare. Ca aspecte pozitive, putem nota aportul ofensiv adus de cei doi jucători nou veniți în această vară, Dumitru și Răduca, dar și faptul că un prim 11 tinde să se cristalizeze.

Victorie cu Brăila, eșec cu Dunărea
Unirea a continuat seria meciurilor amicale, galben-albaștrii deplasîndu-se la Dacia Unirea Brăila. Gazdele, echipă de prim rang în eșalonul secund, au pornit bine și au deschis scorul în minutul 20, prin Pușcașu. Pînă la pauză, Răduca a avut în două rînduri ocazia egalării, dar n-a concretizat. Au rezolvat problema Ibrian, în minutul 68, și Drăguț, în minutul 75, ei răsturnînd rezultatul și stabilind scorul final, 2-1 pentru Unirea, care a evoluat în următoarea formulă: Cristică-Drăguț, Soare, Lazăr, Bucurică-Lemnaru-Dumitru, Ibrian, Răduca, Toma-Khalil. Au mai jucat Teodorescu, Alexe, Gherasim, Năstase și Marin. Tot 2-1 s-a terminat și jocul de vineri, 22 iulie, disputat pe «1 Mai», dar victoria a revenit Dunării Călărași. Dobra și Kanda au adus Dunărea în avantaj liniștitor pînă la pauză. Unirea a redus din handicap în partea secundă prin Toma, care a reluat cu capul, imparabil, centrarea lui Bucurică. Ion Ionescu i-a folosit pe: Cristică-Drăguț, Soare, Lazăr, Bucurică-Lemnaru-Adăscăliței, Ibrian, Răduca, Toma-Khalil. Au mai jucat Topor, Gherasim, Alexe, Teodorescu, Dumitru. Cu această ocazie, la Unirea a debutat Mihai Adăscăliței, mijlocaș central în vîrstă de 22 de ani, venit de la Galați. Sîmbătă, 23 iulie, Unirea a jucat cu Recolta Gheorghe Lazăr. Slobozenii au trecut cu 10-0 de reprezentanta Ligii a IV-a. Răduca, Dumitru, Teodorescu și Gherasim au bifat cîte o dublă, tabela fiind completată de Ibrian și Toma. Pe 30 iulie, uniriștii se deplasează la Olimpia Rîmnicu Sărat.

50 de fotbaliști la Memorialul «Prietenia» Sîmbătă, 23 iulie, Orășelul Copiilor a găzduit a III-a ediție a Memorialului «Prietenia». Au fost prezenți peste 50 de fotbaliști amatori care au cinstit din nou memoria fraților Moise, practicînd sportul lor preferat. S-au alcătuit 4 echipe, la una din ele activînd și băieții lui Adrian și George. Cîștigătoare a ieșit echipa condusă de fotbalistul lui Andrias Andrășești, Cătălin Scurtu. Trofeul competiției a fost înmînat echipei cîștigătoare de soția regretatului George Moise...

26 Iulie 2016, 14:25 (4068 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»!
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup
Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
19 Iul 2026
261 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Misiune în Afganistan, încheiată cu succes

Misiune în Afganistan, încheiată cu succes

Doi ofițeri din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Ialomița și-au încheiat cu succes misiunea în Afganistan și au revenit în siguranță acasă. Maiorul Monica Rusen și căpitanul Cristi Tudor au revenit ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2016, 14:05
(5512 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Autoritățile sărbătoresc «Ziua Unirii»

Autoritățile locale și județene din Slobozia vor marca duminică, 24 ianuarie a.c., 157 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române. Evenimentul va fi sărbătorit în Piața Unirii din Slobozia. Manifestările ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2016, 19:10
(6209 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rata șomajului, în creștere

La sfîrșitul lunii decembrie 2015, în evidențele  Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița se aflau înregistrați 7828 șomeri, din care 2207 șomeri indemnizați, respectiv 5621 șomeri ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2016, 18:20
(4903 vizualizări - 0 comentarii)


Comerț ilicit la Slobozia

Marți, 19 ianuarie 2016, o patrulă de jandarmi care executa misiuni pe linia combaterii comerțului ilicit în municipiul Slobozia, s-a sesizat despre faptul că într-un magazin din zona bulevardului Unirii ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2016, 17:20
(6187 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă în Germania pentru studenți și masteranzi

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița anunță organizarea selecției pentru studenții și masteranzii care doresc să desfășoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei pe perioada ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2016, 14:20
(7255 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Medic trimis în judecată pentru «vătămare corporală din culpă»

Scandal la Spitalul Municipal Urziceni. Marți, 19 ianuarie 2016, procurorii Parchetului de pe lîngă Judecătoria Urziceni au trimis-o în judecată pe doctorița Ana Ioan. În calitate de medic principal al ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2016, 16:20
(5904 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: 15 ianuarie-«Ziua Culturii Naționale»

Vineri, 15 ianuarie 2016, sub semnul Zilei Culturii Naționale și aniversării a 166 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu, la Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» din Slobozia, elevi ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2016, 17:25
(4355 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cod Portocaliu de viscol și ninsori

Ialomița: Cod Portocaliu de viscol și ninsori

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, începînd din seara de sîmbătă, 16 ianuarie 2016, aria ninsorilor se va extinde dinspre Lunca Dunării și va cuprinde treptat regiunile sudice și sud-estice ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2016, 15:40
(4548 vizualizări - 0 comentarii)


Pietoni accidentați pe trecere, la Slobozia și Fetești

În cursul zilei de miercuri, 13 ianuarie 2016, pe raza județului s-au produs două accidente de circulație soldate cu rănirea a două persoane.
Primul dintre acestea s-a produs în jurul orei 8,30, pe ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2016, 12:10
(5916 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Termen pentru depunerea declarațiilor și formularelor

Administrația Județeană a Finanțelor Publice lalomița reamintește contribuabililor că data de 25 ianuarie 2016 este termenul limită pentru depunerea următoarelor declarații:
Formular 094- ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2016, 11:25
(10430 vizualizări - 0 comentarii)


AFIR a organizat întîlniri de lucru cu partenerii sociali pentru optimizarea procedurilor

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a organizat la nivelul județului Ialomița, în perioada 12-14 ianuarie 2016, dezbateri publice pentru a identifica soluții de adaptare și simplificare a cadrului ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2016, 10:05
(9114 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: AFIR întâlnire


Urziceni: O femeie a ars de vie într-o baracă

Incendiu la Urziceni în seara zilei de marți, 12 ianuarie 2016. O femeie și un bărbat, care locuiau într-o baracă amplasată în zona fostului stadion al echipei de fotbal Unirea Urziceni, au fost cuprinși ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2016, 21:30
(4651 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Giurgeni

Un coș de fum neizolat corespunzător a fost cauza probabilă care a dus la izbucnirea unui incendiu la o locuință din localitatea Giurgeni. Evenimentul a fost anunțat la 112 duminică seara, 10 ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2016, 19:55
(6623 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Giurgeni incendiu


Accident mortal la Movilița. O femeie de 33 ani a fost acroșată pe trecerea de pietoni!

Un tragic eveniment rutier s-a produs în cursul zilei de duminică, 10 ianuarie 2016, pe raza localității Movilița, fiind soldat cu decesul unei persoane. Astfel, în timp ce un bărbat, de 46 de ani, din ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2016, 18:45
(9953 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție de pictură

În organizarea Consiliului Județean Ialomița și a Centrului Cultural UNESCO «Ionel Perlea», la Slobozia va fi vernisată o expoziție de pictură. Evenimentul, «In memoriam Maria Candrea Ionescu», se va produce ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2016, 18:20
(7243 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Un tînăr de 19 ani a intrat cu mașina într-un cap de pod

Vineri, 8 ianuarie, în jurul orelor 23,00, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe raza localității Bordușani s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a trei persoane. Astfel, în ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2016, 17:55
(6543 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Unități de alimentație publică, verificate

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, prin personalul de specialitate, a efectuat controale joi și vineri, 7/8 ianuarie 2016, avînd ca obiectiv respectarea condițiilor legislative ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2016, 18:05
(5026 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 127 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, joi, 7 ianuarie 2016, sînt disponibile 127 locuri de muncă. Cele mai multe posturi sînt ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2016, 16:15
(10635 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Cod Galben de ninsori viscolite

Ialomița: Cod Galben de ninsori viscolite

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în intervalul 7 ianuarie 2016, orele 12,00-8 ianuarie 2016, orele 6,00, în regiunile estice vîntul va avea intensificări cu viteze de ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2016, 14:10
(3236 vizualizări - 0 comentarii)


Ciocîrlia: Accident cu două victime

Miercuri, 6 ianuarie a.c., Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că în afara localității Ciocîrlia s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane. Din verificările efectuate a rezultat ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2016, 13:15
(6655 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Polițiștii rutieri au depistat în trafic doi ialomițeni, de 24, respectiv 61 de ani, în timp ce conduceau autovehicule pe drumurile publice deși anterior au consumat băuturi alcoolice. Cei în cauză au fost ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2016, 12:10
(4278 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: Bursa locurilor de muncă pentru sectorul agricol din Spania

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă va organiza Bursa locurilor de muncă pentru sectorul agricol din Spania, în data de 25 ianuarie 2016, la Călărași, începînd cu orele 9,30. Selecția va avea ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2016, 11:25
(7407 vizualizări - 2 comentarii)


IPJ Ialomița: În atenția pensionarilor militari

În condițiile intrării în vigoare a Legii nr. 223/2015, privind pensiile militare de stat, ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, a dispus o serie de măsuri pentru informarea pensionarilor MAI referitor ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2016, 10:55
(4652 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Întîlniri cu contribuabilii

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează persoanele interesate că va organiza întîlniri de lucru cu contribuabilii, pentru a aduce la cunoștința acestora modificările legislative ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2016, 10:10
(5900 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Parfumuri contrafăcute, la vânzare

Urziceni: Parfumuri contrafăcute, la vînzare

Jandarmii Grupei de Intervenție Urziceni s-au sesizat marți, 5 ianuarie 2016, despre faptul că, în zona Policlinicii din localitate, un bărbat încearcă să comercializeze mai multe tipuri de parfumuri. ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2016, 09:15
(4642 vizualizări - 2 comentarii)


Sinești: A intrat cu mașina în pom

Luni, 4 ianuarie 2016, în jurul orei 17,00, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că în afara localității Sinești s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane. Din verificările ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2016, 16:55
(4813 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Sinești accident


Ialomița: 2 accidente, un mort și un rănit

Vineri, 1 ianuarie 2016, în jurul orei 21,30, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe raza comunei Traian s-a produs un accident de circulație, soldat cu decesul unei persoane. Astfel, în timp ...[citește_toată_știrea]

4 Ianuarie 2016, 17:10
(5809 vizualizări - 1 comentariu)


APIA Ialomița: Informare privind depozitarea

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomița informează că în data de 14 decembrie 2015 a fost adoptat de către Comisia Europeană Regulamentul de punere în aplicare (UE) ...[citește_toată_știrea]

4 Ianuarie 2016, 16:20
(5569 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Se eliberează adeverințe pentru obținerea de credite

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomita informează fermierii ialomițeni că eliberează adeverințe pentru beneficiarii Schemei de Plată Unică pe Suprafață si beneficiarii ...[citește_toată_știrea]

4 Ianuarie 2016, 15:50
(7101 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Incendii la început de an

Acoperișul unui adăpost de animale al unui cetățean din localitatea Bărcănești a fost cuprins de flăcări după ce un copil, în vîrstă de 5 ani, s-a jucat cu o brichetă în apropiere, generînd incendiul. ...[citește_toată_știrea]

4 Ianuarie 2016, 14:05
(4483 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
casă Amara în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Pililon în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Plombați șoseaua în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL MEME în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Aghata în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @poluare în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Piață. în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL #pasajladrajna în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Poluare în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Zuza în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @anca ion în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Istrate în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL coco în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Anca ion în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL #pasajladrajna în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Mondial în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Vali Stefan în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Vali în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL POKEMON în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @ana în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...